Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 317/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 05-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentință penală Nr. 317/2015

Ședința publică de la 05 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. I. D.

Grefier: P. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de condamnatul C. M., în prezent deținut în Penitenciarul V., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere asistat, din oficiu, de avocat P. I., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; Penitenciarul V. a depus la dosarul cauzei, odată cu cererea condamnatului, procesul-verbal nr. 75/23.02.2015 de discutare a persoanei condamnate în comisia de liberări condiționate la care se află atașată caracterizarea condamnatului; s-a atașat copie de pe s.p. nr. 2169/30.10.2015 a Judecătoriei V., după care:

Instanța procedează la identificarea condamnatului prin compararea datelor prezentate oral cu cele consemnate în procesul-verbal depus la dosar, după care interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.

Având pe rând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public și condamnatul prin apărătorul desemnat din oficiu, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat, instanța, conform art. 339 alin.2 Cod procedură penală, constată terminată cercetarea judecătorească, fiind deschise dezbaterile.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea propunerii comisiei de liberări condiționate. Urmează să se constate că, prin procesul-verbal de discutare a condamnatului în comisie aceasta a propus amânarea cu o lună, respectiv la data de 20.10.2015, având în vedere că acesta nu îndeplinește condițiile legale, respectiv că în perioada primei amânări a mai fost sancționat disciplinar o dată și nu a mai fost recompensat.

Apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, având cuvântul, solicită să se admită contestația formulată de către condamnatul C. M. împotriva procesului-verbal de discutare în comisia de liberări condiționate din 23.02.2015 prin care comisia a dispus amânarea la liberare condiționată cu o lună, respectiv după data de 22.03.2015. Arată apărătorul din oficiu al condamnatului că cererea acestuia este admisibilă având în vedere că acesta a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, se află la a doua analiză în comisia de liberări condiționate, pe perioada detenției a participat la activități productive obținând zile câștig și, de asemenea la programe socio-educaționale. Apreciază că persoana condamnată îndeplinește cumulativ condițiile pentru a beneficia de liberarea condiționată și solicită să se admită cererea condamnatului și să se dispună liberarea condiționată a acestuia. Oficiu neachitat.

Având ultimul cuvânt, condamnatul C. M., solicită să se admită cererea formulată cu precizarea că pe parcursul executării pedepsei a muncit și a participat la mai multe activități.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 25.02.2015, sub nr._, condamnatul C. M., a solicitat liberarea condiționată anterior executării integrale a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

P. cererea introductivă condamnatul a arătat că formulează contestație împotriva măsurii dispuse de către Comisia de liberări condiționate prin care a fost amânat cu o lună. Precizează că mai multe motivele va prezenta în fața instanței de judecată.

La cerere au fot atașate următoarele acte: procesul-verbal nr. 75/23.02.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (fil. 3-5).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului C. M. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

P. procesul-verbal nr. 75/23.02.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus amânarea cu o lună la liberare condiționată a persoanei privată de libertate C. M., cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2858/2012 a Judecătoriei Iași, pentru comiterea infracțiunii de tentativă omor (art. 20 rap. la art. 174 V.Cod penal).

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a doua analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, cu antecedente penale,beneficiind o dată de liberarea condiționată, iar pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament relativ corespunzător mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată o singură dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior (la 26.01.2012).

S-a indicat și că persoana privată de libertate C. M., cu antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.

Instanța va aprecia că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din procesul-verbal nr. 75/23.02.2015, dresat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de nr. 75/23.02.2015 a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2858/2012 a Judecătoriei Iași, pentru comiterea infracțiunii de tentativă omor (art. 20 rap. la art. 174 V.Cod penal).

Executarea pedepsei a început la 20.11.2010 și urmează să expire la termen, la data de 19.11.2016, iar pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 6 ani închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 2192 zile), 2/3 fracția, respectiv 1461 zile de închisoare.

Până la data de 23.02.2015, condamnatul a executat efectiv 1557 zile închisoare, nu a executat zile arest preventiv și are 34 zile executate ca urmare a muncii prestate, în total fiind 1591 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate C. M., pe parcursul executării pedepsei, a avut un comportament corespunzător exigențelor mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 2 ori, din care o dată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior(la 26.01.2012) și o dată cu suplimentarea drepturilor.

A reieșit și că persoana privată de libertate a participat la mai multe programe educaționale,printre care și programul „adaptare pentru viața instituționalizată” și la programul social „program de pregătire pentru libertate”, programe pentru care a manifestat interes. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 34 zile câștig.

La evaluarea psihologică a condamnatului s-a constatat că acesta are o structură de personalitate cu tendințe către ușoară instabilitate emoțională afectivă; fără manifestări discomportamentale reactive; bagaj noțional limitat, fără tulburări de conținut, predominant extravert. Conștientizează consecința faptelor sale și asumare integrală a faptelor.

De asemenea, la evaluarea psihologică s-a constatat că acesta a abandonat un program de asistență psihologică specifică destinat persoanelor cu conduită agresivă.

Față de acestea, instanța reține că, deși a participat la diverse programe, totuși acestea nu și-au găsit o reflectare corespunzătoare în comportamentul persoanei privată de libertate, comportament care a fost unul neadecvat cerințelor impuse de specificitatea mediului carceral, fiind sancționat disciplinar de 2 ori și recompensat doar o singură dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare aplicată anterior (la data de 26.01.2012), nedemonstrând că pedepsele aplicate și-au atins pe deplin scopurile prevăzute de lege.

P. urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat și faptul că acesta are antecedente penale, instanța apreciază că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru ca persoana condamnată să conștientizeze fapta săvârșită și să adopte un comportament adecvat, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.

P. urmare, față de comportamentul necorespunzător avut pe durata executării pedepsei, instanța apreciază că, deși condamnatul a executat fracția de pedeapsă, este prematur a fi redat societății, neexistând certitudinea că la acest moment, această persoană a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate, fiind necesară o perioadă suplimentară de detenție.

În consecință, instanța apreciază că, în mod corect, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a hotărât amânarea pentru reexaminarea situației condamnatului C. M., motiv pentru care va respinge cererea acestuia privind liberarea condiționată anterior executării integrale a pedepsei de6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2858/2012 a Judecătoriei Iași, mandat de executare nr._, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 450 alin 2 Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 22.03.2015.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. M., fiul lui Ș. și E., născut la data de 11.12.1986 în orașul Bârlad, jud. V., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2858/2012 a Judecătoriei Iași, mandat de executare nr._, ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 22.03.2015.

În baza art. 275 al.2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.

Președinte,

C. I. D.

Grefier,

P. E.

Red. C.I.D/ 20.03.2015

Tehnored. P.E./ 6 ex./ 23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria VASLUI