Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 211/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 211
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel
JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina Anti
-
- -A- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ împotriva deciziei penale nr.355/AP din 04.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul parte vătămată lipsind intimatul inculpat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Procurorul și intimatul parte vătămată au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri, punând în discuție și legalitatea sesizării instanței.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de admitere a recursului sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, casarea ambelor hotărâri, reținerea cauzei spre rejudecare și condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplicarea art.81 Cod penal. Inculpatul a cunoscut conținutul hotărârii judecătorești dar având alte preocupări nu s-a ocupat de executarea hotărârii deși partea vătămată a formulat numeroase cereri. Inculpatul a dat dovadă de rea credință și a dus la tergiversarea cererii părții vătămate, apărările acestuia neputând fi reținute.
Intimatul parte vătămată având cuvântul a arătat că nici în prezent nu a intrat în posesia suprafeței de teren și apreciază că nefolosindu-l a fost prejudiciat. A fost de acord cu admiterea recursului declarat de parchet.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Prin sentința penală nr. 55 din 30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Roman, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,prev. și ped. de art. 246 alin. 1 Cod penal.(parte vătămată - )
S-au respins pretențiile formulate de partea civilă.
Conform art. 191 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă către stat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin sentința civilă nr. 227/7.02.2005 a Judecătoriei Romans -a reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctului )unul dintre ei fiind și partea vătămată dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 10,59 ha. Teren, situat în comuna, județul N, hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă, Ca urmare a înființării comunei, terenul reconstituit părții vătămate se afla pe raza acestei comune. Până la preluarea tuturor actelor,registrul de la comuna, trecut o perioadă de timp și așa cum arată și martorii audiați în cauză - fl.41,42 au aflat foarte târziu de sentința civilă amintită. Cu toate acestea în încercarea lui de a da curs solicitării părții vătămate, inculpatul i-a pus la dispoziție pășune, teren pe care partea vătămată l-a refuzat. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la nivelul comunei noi înființate există un deficit de teren arabil în balanța de fond funciar. Astfel, la nivel de comună a fost adoptat un proiect care are la bază remăsurarea suprafețelor de teren arabil, compararea lor cu cele din titlurile de proprietate eliberate, încercând astfel să se acopere acest deficit. În condițiile în care ar fi stăpânite suprafețe de teren mai mari decât cele din titlu de proprietate.
Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar ca funcționarul public, cu știință, să nu îndeplinească un act, ori să-l îndeplinească în mod defectuos.
Faptul că partea vătămată nu a fost pusă în posesie, nu se datorează relei credințe a inculpatului ci unui complex de împrejurări. Obiective, cum ar fi de exemplu, deficitul de teren arabil în balanța de fond funciar existent la nivelul comunei.
Astfel, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală, instanța de fond a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 al.1 Cod penal.
Partea vătămată a depus la dosar la data de 07.01.2008 o declarație de constituire parte civilă însă, potrivit art.15 al.2 teza a II-a în fața instanței de judecată constituirea ca parte civilă se face până la citirea actului de sesizare. Ca urmare constituirea a fost făcută cu mult după citirea actului de sesizare, motiv pentru care a fost respinsă.
Prin decizia penală nr.355/AP/04.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamțs -a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de procuror și de partea vătămată.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar ca funcționarul public, cu știință, să nu îndeplinească un act, ori să-l îndeplinească în mod defectuos.
Prima instanță a reținut în mod corect că din probele administrate în cauză nu rezultă reaua credință a inculpatului care în calitatea sa de președinte al Comisiei comunale de aplicare a Legii nr.18/1991 a avut disponibilitatea de a respecta dispozițiile sentinței civile nr.227/2005 a Judecătoriei Roman, însă din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la nivelul comunei noi înființate, există un deficit de teren arabil în balanța de fond funciar.
Inculpatul a încercat să dea curs solicitării părții vătămate, în sensul că i-a pus la dispoziție teren pășune, dar aceasta a refuzat.
Având în vedere aceste considerente, cât și toate demersurile care se fac la nivelul comunei pentru a se rezolva toate problemele de aceeași natură ale cetățenilor, tribunalul a constatat că ambele apeluri sunt nefondate.
În cauză a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, considerând că ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice, în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - prev. de art.246 alin.1 Cod penal, pe motiv că inculpatului i-a lipsit reaua credință.
această soluție, ambele instanțe au comis o eroare de apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, potrivit propriilor declarații date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptul că a luat la cunoștință despre conținutul sentinței civile nr.227/07.02.2005 a Judecătoriei Roman, din luna noiembrie 2005, dar întrucât era aglomerat cu recenta numire, nu s-a putut ocupa imediat de cererea părții vătămate.
Cererea acestuia din urmă a rămas însă, în nelucrare, pe durata întregului an 2006. În numeroase rânduri partea vătămată s-a adresat cu această problemă Prefecturii N, aceasta comunicându-i, prin adresa nr.1417/121/28.06.2006, că s-a pus în vedere Primăriei să i se soluționeze cererea și să i se comunice de îndată rezultatul.
Cu toate acestea, abia în luna ianuarie 2007, inculpatul, având calitatea de primar al comunei, a făcut demersuri pentru identificarea activelor financiare disponibile pe raza comunei și i-a adresat părții vătămate, oferta de acordare a unei suprafețe de 7,8 hectare teren pășune, în loc de 10,59 hectare teren agricol, așa cum prevedea sentința civilă nr.227/07.02.2005 a Judecătoriei Roman.
Partea vătămată nu a fost de acord cu această propunere și a solicitat ca, în împrejurarea în care nu există suficient teren agricol disponibil pe raza comunei pentru punerea sa în posesie cu suprafața de 10,59 hectare, să i se întocmească documentație pentru despăgubirea sa în bani, reprezentând contravaloarea terenului acordat prin hotărâre judecătorească.
Reaua-credință a inculpatului rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, dar mai ales din tergiversarea, în mod cu totul nejustificat, a demersului părții vătămate, de a dobândi terenul atribuit prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă.
Astfel, din luna noiembrie 2005, când a luat cunoștință despre cererea părții vătămate și 24.04.2007 - când a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, inculpatul ar fi putut să dea curs solicitării părții vătămate și să depună o minimă diligență pentru punerea în executare a sentinței civile nr.227/07.02.2005, a Judecătoriei Roman.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține următoarele:
Instanța de apel a apreciat în mod eronat că din probele administrate de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și nevinovăția inculpatului. De asemenea, încadrarea juridică dată faptelor descrise este discutabilă în condițiile în care se reține că nu există rea-credință din partea inculpatului, dar nu se analizează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive a infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 Cod penal.
Încă de la sesizarea primei instanțe de judecată s-a produs o neregularitate perpetuată până în fața Curții de Apel Bacău, neregularitate care afectat respectarea principiului aflării adevărului, precum și justa soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin.4 Cod procedură penală.
Astfel, deși în art.264 alin.3 Cod procedură penală se prevede obligativitatea verificării actului de sesizare a instanței de către prim-procurorul unității de parchet care a emis rechizitoriul, această condiție ce decurge din principiul constituțional care stă la baza funcționării și organizării Ministerului Public, respectiv cel al legalității și al controlului ierarhic superior, pe tot parcursul judecății a fost omisă îndeplinirea ei.
Legea procesual penală oferă remedii ușor de urmat de către organele judiciare, respectiv cele cuprinse în art.300 alin.2 și 332 alin.2 Cod procedură penală, însă acestora nu li s-a dat curs.
Prin urmare, lipsa verificării obligatorii a rechizitoriului, ce a dus la o sesizare nelegală a instanței de judecată,coroborată cu neîndeplinirea unei alte obligații legale a Judecătoriei Roman și a Tribunalului Neamț de a avea rol activ pentru lămurirea tuturor aspectelor necesare soluționării juste a cauzei, impun rejudecarea acesteia încă de la începutul acestei faze a procesului penal.
Astfel, primele instanțe s-au mulțumit să proclame lipsa de rea-credință a inculpatului, fără a arăta în concret din ce probe decurge, probe care să aibă în vedere perioada de inactivitate a inculpatului iar nu ceea ce s-ar preconiza să se facă. Nu se spune nimic de perioada noiembrie 2005 - aprilie 2007 și nici de poziția inculpatului, care încearcă să repună în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, în loc de aoe xecuta.
Pe de altă parte, chiar în lipsa relei-credințe și a intenției, primele.instanțe nu analizează în nici un fel existența vinovăției în forma culpei, corespunzătoare infracțiunii prevăzute de art.249 Cod penal.
Evident că se pierde din vedere și vătămarea gravă suferită de, vătămare ce persistă și care încalcă, pe lângă legislația în materie de proprietate, și exigențele impuse de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Se reține cu ușurință de instanțele inferioare că nu existau suprafețe libere pe teritoriul comunei, deși tot inculpatul și apoi, aceleași instanțe, susțin că nu s-a făcut documentația cadastrală. Nu se explică cum s-a tras această concluzie, tocmai având în vedere lipsa unei evidențe funciare de specialitate. De asemenea, se ignoră în totalitate, posibilitatea efectuării unei expertize în cauză, chiar din oficiu, pentru lămurirea acestui aspect.
În concluzie, constatându-se incident cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.2 Cod procedură penală privind neregularitatea actului de sesizare, deficiență neremediată în cursul judecății și care a fost de natură, coroborată cu inactivitatea instanțelor, să influențeze justa soluționare a cauzei, în baza art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, se va admite recursul procurorului, se vor casa cele două hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Roman.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva deciziei penale nr.355/A/04.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.55/30.01.2008 a Judecătoriei Roman și trimite cauza la prima instanță pentru rejudecare.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina Anti
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec. apel /
Red.dec.recurs
4 ex.
30.03.2009
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina Anti
