Actul sexual cu un minor (art. 198 cod penal). Decizia 149/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 149/R/2010
Ședința publică din 25 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Vasile Goja Maria Boer
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 322/3 decembrie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, având ca obiect infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărătorul ales avocat, din cadrul Baroului de avocați C, cu delegația la dosar, apărătorul desemnat din oficiu avocat, din cadrul Baroului de avocați C, cu delegația la dosar (care a depus referatul pentru dispunerea asupra onorariului avocațial parțial), reprezentanta părții vătămate - prin apărător avocat -, din cadrul Baroului de avocați C, cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 290 alin 2 Cod procedură penală dispune ședință secretă.
Instanța procedează, în temeiul art. 38514alin. 11.proc.pen. la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri de menținere a soluției de condamnare pronunțată în primă instanță, inclusiv în ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nelegalitatea hotărârii instanței de control judiciare rezultă din omisiunea acesteia de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, dat fiind cuantumul pedepsei aplicate precum și dispozițiile art. 198 alin. 1 Cod penal care prevăd obligativitatea aplicării unor pedepse complementare în această situație.
Legea prevede expres condițiile de aplicare a pedepselor complementare, fără a face distincție între modalitățile de individualizare a executării pedepsei principale.
Netemeinicia hotărârii instanței de control judiciar rezultă din nerespectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal conform cărora la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează răspunderea penală.
Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este sever sancționată de lege datorită gradului de pericol social abstract al acesteia. Codul penal stabilește pentru infracțiunea de act sexual cu un minor limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 15 ani închisoare.
Ori, instanța de control judiciar a stabilit și aplicat o pedeapsă insignifiantă, minimă de doar 3 ani închisoare, neprivativă de libertate, pedeapsă ce nu va fi în măsură să realizeze funcțiile de constrângere, reeducare și exemplaritate ale acestei sancțiuni penale.
Nu s-a avut în vedere atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal, acesta susținând faptul că nu a cunoscut vârsta reală a minorei și că aceasta este cea care l-a provocat. O astfel de susținere echivalează cu o atitudinea de nerecunoaștere a faptei și cu o lipsă de conștientizare a gravității faptelor comise.
Nu se lipsa antecedentelor penale și efortul inculpatului de a ajunge la o înțelegere pe latură civilă însă nu se poate ignora diferența mare de vârstă dintre cei doi, diferență care impunea o atitudine responsabilă din partea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta este părinte.
Nu se poate ignora nici efectul pe care l-au avut faptele asupra părții civile, aceasta fiind nevoită să urmeze un program de consiliere psihologică precum și tratament neuropsihiatric.
În aceste condiții apreciază că aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, în cuantum de 3 ani, lipsește practic de eficiență pedeapsa aplicată de instanța de control judiciar, pericolul social a unor astfel de fapte nefiind reflectat în reacția normală aplicativă a legii.
Cu privire la recursul părții vătămate, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.
Apărătorul părții vătămate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea deciziei penale nr. 322 din 3 decembrie 2009 și să se dispună rejudecarea cauzei, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c Cod penal.
În dezvoltarea motivelor de recurs se critică hotărârea dat de instanța de apel, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
În decizie nu sunt expuse motivele pentru care s-a dispus de către instanța de apel redozarea pedepsei aplicate inculpatului precum și faptul că s-a dispus în temeiul art. 861alin 2 Cod penal suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate și asupra unor cereri esențiale pentru partea vătămată, de natură să garanteze drepturile părții vătămate și să influențeze soluția procesului (art. 3859pct. 10).
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiuni de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a în infracțiunile de viol prevăzute de art. 197 alin 3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, aceasta s-a dispus avându-se în vedere declarațiile martorei care a relatat despre relația dintre partea vătămată și inculpat precum și despre faptul că partea vătămată nu i-a spus niciodată că inculpatul i-ar fi făcut vreun rău.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare ceea ce a declarat martora, sora vitregă a părții vătămate, care era mult mai apropiată de partea vătămată, din a cărei declarații reiese fără putință de tăgadă faptul că partea vătămată era foarte speriată că inculpatul ar putea să-i facă vreun rău și faptul că acesta o suna destul de des.
Pentru ca actul sexual cu o altă persoană să constituie elementul material al infracțiunii de viol, este necesar ca acesta să fie săvârșit prin constrângerea persoanei respective sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Atingerea libertății sexuale a persoanei decurge tocmai din împrejurarea că actul sexual se săvârșește împotriva voinței ei.
Vârsta de 12 ani, respectiv 13 ani este o vârstă la care minorul este prezumat a fi fără capacitate de discernământ, având doar capacitate de folosință și nu capacitate de exercițiu.
În final, se arată că soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală și în ceea ce privește individualizarea pedepsei, respectiv suspendarea sub supraveghere a acesteia.
Este inechitabilă această măsură având în vedere disproporția vădită dintre vârsta inculpatului și cea a părții vătămate, respectiv 12/13 ani, vârsta victimei, iar vârsta inculpatului 41/42 ani, la data săvârșirii infracțiunilor.
Încă din faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, această sinceritate nu se poate spune că este una "de invidiat" dat fiind faptul că acesta nu și-a manifestat niciodată regretul pentru ceea ce a făcut.
Inculpatul nu realizează gravitatea faptelor sale deoarece atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești a încercat să scoată în evidență faptul că a fost "ademenit" de către partea vătămată și cum că aceasta i-a făcut în repetate rânduri avansuri, și că partea vătămată se îmbrăca provocator și manifesta un interes ieșit din comun față de persoanele de sex opus.
Apărătorul inculpatului prin întâmpinarea depusă la data de 25 februarie 2010, solicită respingerea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii penale nr. 322 din 3 decembrie 2009 ca fiind temeinică și legală.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că prin decizia penală nr. 322 din 3 decembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ, instanța a luat act și de tranzacția care a intervenit între inculpat și partea vătămată cu privire la stingerea acțiunii civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ care a adus critici cu privire la pedeapsa aplicată de către instanța de apel inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor, de care se face vinovat, infracțiuni aflate în concurs.
Aceste critici sunt nefondate, în opinia apărătorului inculpatului în condițiile în care rejudecând cauza s-au avut în vedere în parte criticile aduse de inculpat prin motivele de apel formulate împotriva sentinței nr. 379 din 22 decembrie 2008, Judecătoriei Turda.
Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Apărătorul inculpatului apreciază că la individualizarea pedepsei instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 74 Cod penal privind circumstanțele atenuante, respectiv a faptului că inculpatul este cap de familie care are în întreținere 3 copii minori, iar ca tată este preocupat de creșterea și educarea acestora.
Pe de altă parte potrivit fișei de cazier judiciar inculpatul nu are antecedente penale fiind pentru prima dată în situația de a se confrunta cu legea penală.
Potrivit art. 76 Cod penal, în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează: când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.
Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.
Potrivit art. 80 Cod penal în caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă.
În conformitate cu art. 861Cod penal instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin 1 lit. b și
Cu privire la recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său și că a regretat și regretă tot timpul fapta săvârșită și are remușcări întrucât este creștin și are familie d e care are grijă.
CURTEA:
Prin sentința penală nr.379/22.12.2008, pronunțată în dosarul penal nr- al Judecătoriei Turda, în baza art.198 alin.1 pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966 în municipiul C-N, cetățean român, căsătorit, 3 copii minori, studii 10 clase și școală profesională, muncitor, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr.-, cu domiciliul în comuna, sat nr.90, jud. C, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.2 și 3. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen pe o durată de 10 ani.
În baza art.198 alin.1 pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966 în municipiul C-N, cetățean român, căsătorit, 3 copii minori, studii 10 clase și școală profesională, muncitor, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr.-, cu domiciliul în comuna, sat nr.90, jud. C, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.2 și 3. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen pe o durată de 10 ani.
În baza art. 33 lit. a și art.34 lit. b pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care sporit-o cu 6 luni, în final, inculpatul executând 5 (cinci) ani.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin.3 pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen, pe o durată de 10 ani.
În baza art. 14 și art. 346. pr. pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.920 lei cu titlu de despăgubiri materiale și respectiv, la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
În baza art. 193 alin.2 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă.
În baza art. 191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că partea vătămată, născută la data de 26.07.1994, obișnuia sa își petreacă vacantele de vară la bunica sa maternă, în localitatea, județul Inculpatul locuiește la rândul sau în, având familie și trei copii minori. După cum însuși inculpatul a recunoscut ( 17 urmărire penala), o cunoștea pe partea vătămata de mică, iar mai recent partea vătămata venea și se la domiciliul inculpatului cu copiii acestuia.
Potrivit declarațiilor martorului, fratele inculpatului ( 59 fond), care s-au coroborat si cu declarația martorei ( 75 fond), partea vătămată a urmat chiar cursurile clasei I școlare în, fiind colegă de clasa cu nepoata inculpatului, pe nume.
În cursul vacanței de vară a anului 2006, partea vătămată a dezvoltat o simpatie față de inculpat, petrecând mai mult timp în compania acestuia, făcând schimb de numere de telefon și stabilind locuri de întâlnire ( 36 urmărire penala, 75 fond). Însăși partea vătămată minora a recunoscut în faza de urmărire penală ca l-a sunat în repetate rânduri pe inculpat, i-a lăsat chiar mesaje vocale, chiar l-a invitat să vină la ea la apartament în C, justificând aceasta atitudine prin aceea ca dorea să îi solicite inculpatului să o lase în ( 14 urmărire penala).
Instanța de fond a reținut însă din declarația martorei, prietena apropiată a părții vătămate minore, având vârsta apropiată cu a acesteia, ca partea vătămată îi povestea despre relația pe care o avea cu inculpatul, relație care poate fi caracterizata ca o relație amoroasă (exprimându-se în sensul ca "îi place de el", ulterior, după consumarea faptelor, adică în iulie 2007 i-a spus martorei ca "s-a despărțit de inculpat"- 36 urmărire penală, exprimări specifice unei astfel de relații). Martora a arătat în continuare că în discuțiile cu partea vătămată vorbeau și despre băieți, ca partea vătămată era la vârsta la care o preocupau relațiile cu persoane de sex opus, dar ca din localitate nu îi povestea decât despre inculpat, pe care îl simpatiza în acel mod. Martora a precizat ca partea vătămata îi povestea din proprie inițiativă că își da întâlniri cu inculpatul, fără a dezvolta însă ce anume făceau pe durata întâlnirilor. Instanța de fond a reținut ca și relevantă cauzei și împrejurarea ca martora a arătat în mod expres că partea vătămata nu i-a spus niciodată, pe durata discuțiilor apropiate pe care le aveau, despre faptul ca inculpatul ar fi amenințat-o sau ca i-ar fi făcut vreun rău.
părții vătămate pentru persoanele de sex opus a fost relevată și de martorul, care a arătat că soția sa i-a atras atenția părții vătămate să nu mai vină la ei acasă îmbrăcată necorespunzător (provocator, în exprimarea martorului), având în vedere ca martorul are la rândul sau 3 băieți la vârsta adolescenței.
Pe de altă parte, martora a indicat faptul că a văzut- pe partea vătămată minora de un număr de 3-4 ori în mașina cu inculpatul, ocupând locul din fața dreapta. Minora era singura în mașina cu inculpatul și de fiecare dată mașina s-a îndreptat spre pădure, fără ca martora să fi observat vreodată gesturi ale părții vătămate care să indice constrângerea și împotrivirea de a se afla în autovehiculul condus de inculpat. La întrebarea instanței, martora a specificat ca într-un rând, a observat că partea vătămata stătea aplecata, adăugând martora ca probabil nu dorea sa fie observata de către aceasta. ( 45 fond).
Potrivit recunoașterii inculpatului, coroborata cu declarația părții vătămate din cursul urmăririi penale, în cursul lunii august 2006 și ulterior, în cursul lunii iulie 2007, părțile au întreținut doua raporturi sexuale normale, care au avut loc în autovehiculul aparținând inculpatului, în pădurea numita "Sub ", la o distanță de aproximativ 3 kilometri de marginea satului.
Față de împrejurările de fapt reținute anterior (respectiv simpatia pe care partea vătămata a dezvoltat-o fata de inculpat, preocuparea de a-și da întâlniri cu acesta, convorbirile telefonice pe care le purtau, interesul cu care partea vătămata îi povestea martorei despre relația pe care o are cu inculpatul, coroborate cu mențiunea expresă a martorei în sensul ca partea vătămata nu i-a spus niciodată ca inculpatul i-ar fi făcut vreun rău, situarea repetata a părții vătămate minore în autoturismul inculpatului fără aparenta împotrivire din partea acesteia), instanța de fond a reținut ca raporturile sexuale au fost liber consimțite de către partea vătămata minora.
Astfel fiind, cererea formulata de apărătorul părții vătămate minore în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunile de act sexual cu un minor, prevăzute de art. 198 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 33 lit. A pen. în infracțiunile de viol, prevăzute de art. 197 alin. 3.pen. cu aplicarea art. 33 lit. A pen. a fost neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului în sensul ca ar fi săvârșit fapta sub imperiul erorii de fapt, privind vârsta reală a părții vătămate minore. În acest sens, instanța de fond a reținut ca relevanta recunoașterea inculpatului în sensul ca o cunoștea de mică pe partea vătămata ( 17 urmărire penala), precum și împrejurarea ca inculpatul a indicat în mod expres faptul ca a întrebat-o de mai multe ori câți ani are. In același timp, inculpatul a arătat ca a apreciat ca partea vătămata are aproximativ 15-16 ani, însa la refuzul acesteia de a-i da un răspuns cu privire la vârsta sa reala (răspunzând partea vătămata ca nu este sa întrebi o domnișoara câți ani are), inculpatul nu a mai insistat.
Pe de o parte, instanța de fond a reținut ca eroarea în care se afla inculpatul nu este plauzibilă, având în vedere ca martorul -fratele inculpatului confirma faptul ca minora a mers la școala în, fără sa confirme ca a fost colega de clasa cu fiica sa, - nepoata inculpatului (împrejurare confirmata însă de martora ). În al doilea rând, martora a precizat faptul ca în comunitatea localității, sătenii se cunosc între ei, iar scurtele perioade de timp în care inculpatul a fost plecat în străinătate (fără sa depășească câteva luni - 45 fond, 107 fond) nu justifica omisiunea de aoc unoaște pe partea vătămata suficient de bine pentru a-i cunoaște vârsta. Nu în ultimul rând, în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat ca partea vătămata venea la el acasă și se cu copiii săi, iar martorii, ( 48) și au precizat faptul ca minora obișnuia sa se joace cu copiii prin parc, având preocupări specifice vârstei.
Este adevărat că martorul ( 107) indica faptul ca partea vătămata era mai dezvoltata fizic pentru vârsta ei, fapt care ar fi putut conduce la concluzia ca este cu 1 an sau 2 mai mare decât era în realitate. . asupra vârstei părții vătămate (recunoscuta de inculpat) însă, nu este de natură a conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei în condițiile art. 51.pen. Aceasta întrucât inculpatul avea obligația de a-și clarifica îndoiala înainte să acționeze, în caz contrar el fiind presupus a fi acceptat rezultatul produs, acționând deci cu intenție indirecta.
Instanța de fond a înlăturat și susținerea inculpatului în sensul ca probele administrate în cauza nu sunt de natura a confirma vinovăția acestuia, fiind necesar ca recunoașterea să se coroboreze și cu alte mijloace de proba.
Instanța de fond a constatat ca declarația de recunoaștere a inculpatului s-a coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauza, fiind vorba despre declarațiile martorilor indirecți, care au pus în lumina și au clarificat natura relațiilor dintre părți, dar și cu declarația data de partea vătămata minora în cursul urmăririi penale, declarație ampla, privitoare la detaliile săvârșirii faptelor și care sunt pe deplin concordante cu aspectele relevate de inculpat.
În drept, faptele inculpatului, care în cursul lunii august 2006 și respectiv iulie 2007 întreținut câte un act sexual cu partea vătămata, întrunesc elementele constitutive a doua infracțiuni de act sexual cu un minor, prevăzute de art. 198 alin 1.pen.
La individualizarea sancțiunilor la care a fost condamnat inculpatul, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72.pen. și împrejurarea ca inculpatul are în întreținere 3 copii minori, comportamentul sau social față de persoanele minore trebuind sa fie cu atât mai mult responsabil. În același timp, din atitudinea procesuala a inculpatului, instanța de fond a constatat ca acesta nu conștientizează gravitatea faptelor comise, construindu-și apărarea în mare măsura în jurul aspectului ca ar fi fost provocat de partea vătămata minora. În aceste condiții și întrucât vârsta inculpatului raportat la cea a părții vătămate si experiența acestuia de viață trebuiau să îl facă să realizeze ca un consimțământ exprimat de o persoana de vârsta si condiția părții vătămate minore nu poate fi privit ca valabil exprimat, instanța de fond a apreciat ca numai aplicarea unei pedepse severe, privative de libertate, este de natura a atrage atenția inculpatului asupra consecințelor faptelor săvârșite.
Astfel, in baza art.198 alin.1 pen. a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.2 și 3. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen pe o durată de 10 ani, reținând gravitatea faptei comise asupra unei persoane minore la data săvârșirii faptei, ceea ce îl face pe inculpat sa devina nedemn sa exercite funcțiile de tutore sau curator, pe durata maxima a pedepsei complementare prevăzute de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de act sexual cu un minor, instanța de fond a reținut în plus și perseverența infracționala a inculpatului, care denota faptul ca prima abatere de la normele penale nu a reprezentat un simplu accident, ci o conduita agreata de inculpat.
În baza art.198 alin.1 pen. a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.2 și 3. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen pe o durată de 10 ani, reținând gravitatea faptei comise asupra unei persoane minore la data săvârșirii faptei, ceea ce îl face pe inculpat sa devina nedemn să exercite funcțiile de tutore sau curator, pe durata maxima a pedepsei complementare prevăzute de lege.
Întrucât faptele au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, în baza art. 33 lit. a și art.34 lit. b pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, în final inculpatul executând 5 (cinci) ani.
În baza art.71 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art. 64 lit. e pen pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin.3 pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzut de art. 64 lit. e pen, pe o durată de 10 ani.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că la termenul de judecată de la data de 07.05.2008, partea vătămata a arătat că se constituie parte civila în cauză, la un moment procesual ulterior citirii actului de sesizare a instanței. Întrucât s-a constatat ca instanța nu a adus la cunoștința părții vătămate, conform obligațiilor care îi reveneau, conform art.4 pr.pen, rap. la art.76 pr.pen. dreptul de a se constitui parte civila în cauza anterior citirii actului de sesizare, iar prin solicitarea de a se lua act de constituirea de parte civila, apărătorul acesteia a invocat în mod implicit și în termen legal, nulitatea relativă a momentului procesual al citirii actului de sesizare si a actelor subsecvente (vătămarea constând în decăderea din dreptul de a se constitui parte civila in cauza), la termenul de la data de 28.05.2008, instanța a procedat la recitirea rechizitoriului si refacerea actelor de procedura subsecvente, reunind în acest mod partea vătămată în termenul de formulare a constituirii de parte civilă.
De altfel, instanța de fond a reținut ca potrivit art.348 pr.pen. instanța era ținuta a soluționa acțiunea civila chiar și din oficiu și în lipsa constituirii de parte civila, având în vedere ca partea vătămata era lipsita de capacitate de exercițiu la data săvârșirii faptelor.
Partea civila și-a precizat cuantumul pretențiilor la termenul de judecata de la data de 25.06.2008, arătând ca solicita 10.000 lei despăgubiri pentru daune materiale (consiliere psihologica si tratament neuropsihiatric urmat de partea vătămata si meditații la limba si matematica) si 50.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
Cuantumul prejudiciului material este dovedit în parte, potrivit declarațiilor martorei Terec ( 108), care atesta faptul ca minora a urmat tratament neuropsihiatric prin consiliere psihologica, 10 ședințe (a câte 2 ședințe pe săptămâna) și ulterior încă 5-6 ședințe o dată pe săptămâna, în total 16 ședințe, costul fiecărei ședințe fiind de 50 lei, adică 800 lei (martora arătând ca știe sigur ca prima ședința a costat 50 lei, fără a putea preciza daca onorariul s-a modificat în timp). La aceste ședințe de consiliere psihologica, se adaugă costul orelor suplimentare pe care minora a trebuit să le urmeze în vederea menținerii activității școlare în parametri optimi ( 37 fond), luând ore suplimentare la matematica și, câte 2 ședințe pe săptămână la fiecare materie, timp de 2 ani, clasa a 6-a și a 7-a, fiecare astfel de ședința costând 20 lei (rezultând un total de 5120 lei). Cuantumul justificat al prejudiciului material se ridica astfel la suma de 5920 lei.
În ceea ce privesc despăgubirile pentru daune morale, având în vedere ca minora a avut o conduita de încurajare a inculpatului și de acceptare a modului în care a evoluat relația, instanța de fond a apreciat ca acordarea unor despăgubiri în cuantum de 30.000 lei sunt de natura a compensa trauma morala suferita.
Pentru aceste motive, în baza art. 14 și art. 346. pr.pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. a admis în parte acțiunea civilă a părții civile și a obligat inculpatul la plata sumei de 5.920 lei cu titlu de despăgubiri materiale și respectiv la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
În baza art. 193 alin.2 pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă, din care 220 lei cheltuieli de transport (9 termene x 10 lei, la care s-a adăugat contravaloarea carburantului dovedit cu bonul de benzina, în cuantum de 130 lei) si 2900 lei onorariu avocațial.
În baza art. 191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale nr.379/22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr- al Judecătoriei Turda, au formulat apel inculpatul la data de 05 ianuarie 2009 (5) și reprezentantul legal al părții civile la data de 10 ianuarie 2009 (3,4), apeluri ce au fost depuse și înregistrate la Judecătoria Turda, urmând ca motivele să fie depuse și expuse detaliat în fața instanței de apel după motivarea sentinței apelate.
Inculpatul a formulat și depus motivele de apel, prin apărătorul său ales, solicitând admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale apelate ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii penale și rejudecând cauza să se dispună și trimiterea dosarului la organul de urmărire penală în vederea refacerii fazei de urmărire penală, iar în cazul în care instanța de control va constata legala sesizare a organelor de urmărire penală, să se constate că în fața instanței de fond nu s-au administrat probe esențiale astfel încât se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea audierii și a martorilor (soția inculpatului), și.
Inculpatul apelant a mai învederat faptul că în situația în care instanța de control se va pronunța asupra apelului fără a trimite cauza la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, sau la instanța de fond, spre rejudecare, în opinia sa se impune a se reține circumstanțele atenuante, atât timp cât este obligatorie reținerea acestora când ele, respectiv lipsa antecedentelor penale ale inculpatului acesta ne mai având tangență cu legea penală, putând fi reținute dispozițiile art.74 alin.1 lit. a pen. a recunoscut și regretat comiterea faptei atât în fața organului de urmărire penală cât și în fața instanței de fond depunând eforturi pentru soluționarea pe cale amiabilă a laturii civile, prin repararea prejudiciului cauzat, deși nu are posibilități financiare având în întreținere trei copii minori încheind o tranzacție cu privire la repararea prejudiciului material și moral (37-41,. 60-62).
Reprezentantul legal al părții civile a formulat și depus motivele de apel, prin apărătorul său ales, solicitând admiterea apelului declarat, desființarea în parte a sentinței penale apelate ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei și rejudecând cauza în aceste limite să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art.198 alin.1 pen. cu reținerea art.33 lit. a pen. în infracțiunea de viol, prev. de art.197 alin.3 pen. cu aplicarea art.33 lit. a pen. învederând în esență, faptul că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că la data săvârșirii faptelor victima avea doisprezece ani și respectiv treisprezece ani, motiv pentru care aceasta trebuia considerată ca fiind fără discernământ rezultând astfel că eventualul său consimțământ nu putea fi considerat ca fiind valabil exprimat. Totodată, reprezentantul legal al părții civile a mai arătat că solicită și redozarea pedepsei și aplicarea inculpatului apelant o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat în raport de gravitatea faptei comise cât și a periculozității acestuia (42-43).
Tribunalul a constată că apelurile declarate de către inculpatul și reprezentantul legal al părții civile au fost promovate în termenul de 10 zile prevăzut de art.363 alin.1 pr.pen. termen ce a curs pentru aceștia care nu au fost prezenți la dezbaterea judiciară a fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art.363 alin.3 pr.pen. respectiv de la comunicare. (113 din dosarul nr- al Judecătoriei Turda ).
Prin decizia penală nr. 322/A/03.12.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosar nr-, în temeiul art.379 pct.2 lit. a pr.pen. au fost admise apelurile formulate de inculpatul și reprezentantul legal al părții civile, împotriva sentinței penale nr.379/22.12.2008, pronunțată în dosarul unic nr- al Judecătoriei Turda, care a fost desființată în întregime și, în consecință, rejudecând, în conformitate cu dispozițiile art.198 alin.1 pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966 în municipiul C-N, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În temeiul art.198 alin.1 pen. a fost condamnat același inculpat (cu datele personale de mai sus) la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În temeiul art.33 lit. a pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de acest inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit. b pen. au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, fără aplicarea unui spor, în final inculpatul executând pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și e pen. începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul art.861alin.2 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 862.pen. respectiv acela de 7 (șapte) ani.
În temeiul art.863.pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ la datele ce vor fi stabilite de acest serviciu;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În temeiul art.359 pr.pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra conținutului dispozițiilor art.864pen. a căror nerespectare atrag revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.71 alin.5 pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și e pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei finale aplicate inculpatului prin prezenta decizie penală.
În conformitate cu dispozițiile art.346 pr.pen. combinat cu art.1704 civ. și art.271 - art.273 pr.civ. s-a luat act de tranzacția încheiată la data de 13.11.2009 între inculpatul și reprezentantul legal al părții civile, având următorul conținut: " TRANZACȚIE, încheiată în C-N astăzi 13 noiembrie 2009 între subsemnații:, cetățean român, domiciliat în localitatea, nr. 90, comuna, județul C, fiul lui și, născut la data de 21.01.1966 în localitatea C N, CNP -, legitimat cu CI. seria - nr. -, eliberată la data de 23.11.2000, în calitate de inculpat, pe de o parte, și, cetățean român, domiciliată în municipiul C-N, -., nr. 109,. 15, fiica lui și, născută la data de 12.02.1974 în localitatea C-N, CNP -, legitimată cu CI. seria - nr. -, eliberată la data de 10.11.2005 în calitate de parte vătămată, pe de altă parte.
De comun acord părțile semnatare ale tranzacției am convenit următoarele pentru stingerea litigiului existent între noi, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. 1 Cod penal.
Subsemnatul sunt de acord cu plata de despăgubiri materiale și morale pe care împreună cu subsemnata le apreciem la cuantumul total de 10.000 lei RON, în favoarea părții civile și vătămate, reprezentată de, urmând ca partea civilă și vătămată să învedereze instanței de judecată prin reprezentanta sa faptul că a intervenit prezenta tranzacție în ceea ce privește acțiunea civilă din cadrul dosarului penal nr-.
Subsemnata sunt de acord că despăgubirile materiale și morale sunt în cuantumul total de 10.000 lei RON, și sunt de acord ca inculpatul să îmi achite la data semnării prezentei înțelegeri care reprezintă împăcarea părților în ceea ce privește acțiunea civilă, suma de 10.000 lei RON, urmând ca subsemnata, pentru partea civilă și vătămată să solicit instanței de judecată stingerea acțiunii civile.
Prin semnarea prezentului act subsemnata pentru partea civilă și vătămată declar că nu mai am nici o pretenție de natură civilă rezultată din săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin.1 Cod penal.
Prezenta tranzacție este voința noastră și reprezintă împăcarea părților în sensul prevederilor Codului Penal și ale Codului d e Procedură Penală, urmând ca părțile să nu mai emitem nici o pretenție una față de cealaltă, de natură civilă, ca urmare a infracțiunii menționate mai sus.
Prin semnarea prezentului act, părțile recunoaștem că s-a predat de către prin numărare în mâna lui suma de 10.000 lei RON, sumă despre care părțile semnatare suntem de acord ca reprezintă cuantumul total al despăgubirilor materiale și morale.
Cheltuielile de judecată dispuse în prima instanță precum și cele din faza de apel rămân în sarcina părților care le-au făcut, fără a se mai dispune obligarea inculpatului la plata acestora, părțile civile ne mai emițând astfel de pretenții, fiind dezdăunate integral prin plata sumei de 10.000 lei ce face obiectul prezentei tranzacții.
Părțile semnatare suntem de acord cu admiterea apelului în privința modului de soluționare a acțiunii civile, prin înlăturarea din dispozitivul sentinței apelate a obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile pentru daunele materiale și morale și la plata cheltuielilor de judecată. Subsemnații semnatari declarăm că am înțeles conținutul prezentei, neavând de formulat nici un fel de obiecțiuni cu privire la aceasta, pe care o semnăm în mod liber, după citire, fiind contrasemnată și de domnii avocați - și, avocați redactori ai actului", tranzacție ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În temeiul art.191 pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, astfel cum au fost stabilite acestea de instanța de fond
În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Examinând sentința penală apelată din oficiu cât și prin prisma motivelor de apel, pe baza materialului și a lucrărilor din dosarul cauzei cât și a dispozițiilor legale în materie, Tribunalul a apreciat că într-adevăr Judecătoria Turdaa pronunțat o soluție greșită. Astfel, cu toate că s-a administrat un probatoriu complet pe fundamentul căruia s-a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității obiective, și care a primit în drept încadrarea juridică cuvenită care se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor de act sexual cu un minor, incriminate de art.198 alin.1 pen. precum și vinovăția inculpatului în comiterea faptelor ce i se impută, aceasta fiind cu certitudine dovedită, nici una dintre probele aflate la dosarul cauzei nu este de natură a naște dubii sub acest aspect, însă instanța de fond a procedat nelegal atunci când la individualizarea pedepsei a reținut ca modalitate de executare, a dispus executarea pedepsei finale aplicate inculpatului în detenție într-un penitenciar.
Analizând întreg materialul probator, tribunalul a constatat că au fost administrate toate probele utile cauzei, atât în scopul stabilirii situației de fapt, cât și în apărarea inculpatului, pentru circumstanțierea corectă a elementelor de individualizare a inculpatului, probe ce trebuie să fundamenteze și implicit să permită o dozare corectă a sancțiunii, însă în cauză nu a fost realizată o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, sub aspectul modalității de executare a pedepsei finale aplicate inculpatului, respectiv a aplicării unei pedepse cu suspendare sub supraveghere prin prisma dispozițiilor art.72 pen.
Astfel, conform dispozițiilor art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, între altele, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite și de persoana inculpatului. Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanța de judecată și se materializează prin stabilirea și aplicarea pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în funcție de gradul concret de pericol social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea.
Așadar, în cazul în care se constată că fapta săvârșită aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea implicit atrage aplicarea unei sancțiuni penale, iar la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea ca pedeapsa aplicată să-și îndeplinească scopul de prevenire generală sau de reeducare a infractorului.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că sentința penală pronunțată de instanța de fond este criticabilă atât din punct de vedere al legalității, cât și al netemeinicei prin prisma următoarelor aspecte:
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
În speță, tribunalul a apreciat că raportat la persoana inculpatului care a avut o poziție procesuală constantă de recunoaștere și regret atât în faza urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească cât și faptul că acesta nu are antecedente penale fiind astfel la prima confruntare cu legea penală coroborat cu faptul că în fața instanței de control părțile au soluționat pe cale amiabilă latura civilă din prezenta cauză penală prin încheierea unei tranzacții care certifică primirea sumei de bani solicitată de reprezentantul legal al părții civile apreciindu-se ca fiind pe deplin îndestulătoare sub aspectul daunelor materiale și mai ales a celor morale suferite de partea vătămată însă raportat la faptele comise de inculpat toate aceste aspecte nu pot avea valoarea unor circumstanțe atenuante de natură să impună coborârea pedepselor sub minimul special, cum de altfel s-a și procedat de prima instanță, dar din punct de vedere al modalității de executare, Tribunalul a apreciat că prima instanță a înțeles să abordeze într-un mod superficial, prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă finală cu executare în detenție fiind înlăturate absolut toate aspectele juridice ce țin de faptă și făptuitor.
Ori, prin prisma prevederilor art.861alin.4 pen. legiuitorul impune o obligație potrivit căreia suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată, motiv pentru care instanța este obligată să arate în considerentele hotărârii, temeiurile în baza cărora și-a format convingerea că inculpatul va percepe caracterul de avertisment al condamnării pronunțate raportat la faptul că spre deosebire de suspendarea simplă a executării pedepsei (art.81, art.82 pen.) care poate fi dispusă doar în situația în care se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi luată numai dacă instanța prin prisma persoanei inculpatului și a comportamentului acestuia după comiterea faptei apreciază că pronunțarea condamnării va constitui pentru el un avertisment suficient, în sensul că o va percepe ca o reacție a societății civile, susceptibilă de a se repeta în forme mult mai intense și mai restrictive, dacă va comite din nou o infracțiune în cursul termenului de încercare. Ori, în speță, tribunalul a apreciat că, raportat la considerentele expuse anterior, acestea constituie împrejurări care să conducă fără echivoc prin abordarea juridică a acestui mod de individualizare a executării pedepsei, prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Ca urmare, tribunalul a reținut aspectele juridice anterior expuse referitoare la inculpatul apelant în favoarea acestuia având la baza în primul rând garanțiile reale ce pot conduce la îndreptarea lui având în vedere că este o persoană cu un comportament corespunzător în societate și familie, iar prezentele infracțiuni constituie un avertisment pentru ca pe viitor sa nu mai revină în câmpul infracțional și implicit a ilicitului penal, motiv pentru care a concluzionat că potențialul de îndreptare a acestuia poate atinge pragul maxim de eficiență printr-un tratament sancționator adecvat, iar scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Ba mai mult, în menirea ei, pedeapsa trebuie să răspundă unor scopuri atât preventive cât și reeducative. Scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei legiuitorul urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept cât și față de regulile de conviețuire socială.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile din prezenta cauză, tribunalul a reținut că potrivit, dispozițiilor art.14 alin.3 pr.pen. repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a și b "potrivit legii civile", ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume, art. 998 -1003 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie de procedură rezultate din alăturarea acțiunii civile, acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește motivele invocate de către inculpat, prin apărătorul său ales, sub aspectul laturii penale a cauzei, tribunalul a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, în mod corect instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului în sensul că ar fi săvârșit fapta sub imperiul erorii de fapt, privind vârsta reala a părții vătămate minore, fiind relevantă în acest sens, recunoașterea inculpatului cum că o cunoștea de mică pe partea vătămata (17 ), precum și împrejurarea că inculpatul a indicat în mod expres faptul că a întrebat-o de mai multe ori câți ani are, acesta arătând totodată că a apreciat că partea vătămată are aproximativ 15-16 ani, iar refuzul acesteia de a-i da un răspuns cu privire la vârsta sa reală (răspunzând partea vătămata "că nu este să întrebi o domnișoară câți ani are), inculpatul nu a mai insistat, însă îndoiala asupra vârstei părții vătămate (recunoscută de inculpat) nu poate fi de natură a conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei în condițiile dispozițiilor art.51 pen. atât timp cât inculpatul avea obligația de a-și clarifica îndoiala înainte să acționeze, în caz contrar el fiind presupus a fi acceptat rezultatul produs, acționând deci cu intenție indirecta.
În ceea ce privește susținerea inculpatului că probele administrate în cauză nu sunt de natură a confirma vinovăția sa, fiind imperios necesar ca recunoașterea să se coroboreze și cu alte mijloace de probă, tribunalul a apreciat că în mod just instanța de fond a înlăturat și această susținere atât timp cât declarația de recunoaștere a inculpatului s-a coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauză, fiind vorba despre declarațiile martorilor indirecți, care au pus în lumină și au clarificat natura relațiilor dintre părți, dar și cu declarația amplă dată de partea vătămata minoră în cursul urmăririi penale, referitoare la detaliile săvârșirii faptelor fiind în deplină concordanță cu aspectele relevate de inculpat.
În fine, referitor la susținerile inculpatului apelant că este obligatoriu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante și ca urmare se impune aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de legiuitor pentru faptele ce i se impută și care au fost recunoscute de inculpat, tribunalul a reținut că atât timp cât conduita sa a fost avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, care a condus la aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, s-a impus considerarea că a se reține și implicit acorda circumstanțe atenuante, s-ar ajunge la aplicarea unei sancțiuni modice în raport cu gradul de pericol social al infracțiunilor comise, a urmărilor cauzate și a persoanei inculpatului, conducând în final la eludarea scopului stabilit prin art.52 pen.
În ceea ce privește obligația unei instanței legal investite cu soluționarea unei cauze penale de a reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului este facultativă și nici de cum obligatorie, aceasta putând să rețină sau nu aspectele juridice favorabile inculpatului prin prisma faptelor imputate, deoarece în caz contrar prin simplul fapt că o persoană care a comis o faptă penală indiferent de natura și gravitatea ei să beneficieze automat de circumstanțierea răspunderii penale. Așadar, nu poate fi reținută automat ca și circumstanță atenuantă lipsa antecedentelor penale, atâta timp cât nu este coroborată cu alte elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât inculpatul a săvârșit fapta cu intenție.
De-asemenea, în ceea ce privește circumstanțele atenuante practica judiciară este constantă în sensul că recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Sub aspectul soluționării laturii civile din prezenta cauză penală, tribunalul a reținut că potrivit, dispozițiilor art.14 alin.3 pr.pen. repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a și b "potrivit legii civile", ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume, art. 998 -1003 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie de procedură rezultate din alăturarea acțiunii civile, acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul d e procedură penală.
Ca urmare, tribunalul a luat act de tranzacția încheiată la data de 13.11.2009 între inculpatul și reprezentantul legal al părții civile, astfel cum a fost prezentată și depusă în scris la dosarul cauzei (62)
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea vătămată, prin reprezentant legal și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs, partea vătămată, prin apărătorul său ales, a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel, întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate și asupra unor cereri de natură să garanteze drepturile părții vătămate și să influențeze soluția procesului. S-a mai invocat împrejurarea că, faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică de către instanța de fond, iar inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art.72 pen. iar aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere este netemeinică.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, în susținerea motivelor de recurs, a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar este nelegală, întrucât nu s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, dat fiind cuantumul pedepsei aplicate, precum și dispozițiile art.198 alin.1 pen. care prevăd obligativitatea aplicării unor pedepse complementare în această situație. De asemenea, netemeinicia hotărârii instanței de control judiciar rezultă din nerespectarea dispozițiilor art.72 pen. iar instanța nu a procedat la o individualizare corectă a modalității de executare.
Examinând hotărârea pronunțată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în luna august 2006, inculpatul a întreținut un act sexual cu minora în vârstă de 12 ani. De asemenea, la începutul lunii iulie 2007, inculpatul a întreținut un act sexual cu partea vătămată în vârstă de 12 ani. Starea de fapt reținută în sarcina inculpatului este confirmată de declarațiile martorelor și, declarații din cuprinsul cărora rezultă că partea vătămată a întreținut actele sexuale cu acordul său. Acest aspect este confirmat și de declarația inculpatului.
Hotărârile pronunțate în cauză au fost criticate și sub aspectul încadrării juridice dată faptei, invocându-se împrejurarea că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art.197 alin.3 pen. întrucât un eventual consimțământ al părții vătămate nu poate fi privit ca unul valabil exprimat, având în vedere vârsta fragedă și lipsa de experiență a părții vătămate.
Din probele administrate în cauză a rezultat că partea vătămată a înțeles semnificația actului sexual și a voit realizarea lui, făcându-i în acest sens avansuri inculpatului și propunându-i să se întâlnească în acest scop. Potrivit declarației martorei, partea vătămată îi povestea acesteia despre "relația pe care o avea cu inculpatul", despre faptul că își dă întâlniri cu inculpatul, fără a preciza ce anume făceau pe parcursul acestor întâlniri. De asemenea, martora a indicat faptul că a văzut-o pe partea vătămată de 3-4 ori în mașină cu inculpatul și de fiecare dată mașina s-a îndreptat spre pădure fără ca martora să fi observat vreodată gesturi ale părții vătămate care să indice constrângerea sau împotrivirea de a se afla în autovehiculul condus de inculpat.
Au fost de asemenea înlăturate în mod corect susținerile inculpatului, potrivit cărora nu avea cunoștință de vârsta părții vătămate, întrucât inculpatul a precizat că o cunoștea de mică pe partea vătămată și a întrebat-o pe aceasta de mai multe ori câți ani are, fără ca aceasta să-i dea un răspuns cu privire la vârsta sa reală. Față de aceste împrejurări, de preocupările părții vătămate, care s-a dus la domiciliul inculpatului pentru a se cu copiii acestuia, rezultă că inculpatul a avut cunoștință de faptul că partea vătămată este minoră și nu a împlinit vârsta de 15 ani la data la care a întreținut actele sexuale cu aceasta.
În consecință, vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii a două infracțiuni de act sexual cu un minor prev. de art.198 alin.1 pen. a fost în mod corect reținută.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, se reține că în mod corect au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile speciale, împrejurările comiterii faptei, precum și persoana inculpatului.
Se reține astfel, că inculpatul a recunoscut, cu anumite rezerve, săvârșirea infracțiunii, că a depus eforturi pentru soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor civile formulate, încheind o tranzacție în acest sens cu partea vătămată. De asemenea, inculpatul are în întreținere 3 copii minori, nu are antecedente penale și astfel cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar, este un membru al comunității din care face parte care nu a creat niciodată probleme, preocupat de întreținerea familiei sale.
Raportat la toate aceste considerente, se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, este temeinică și legală, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare și nu se impune majorarea acesteia ori schimbarea modalității de executare a acesteia.
În consecință, recursul declarat de partea vătămată, precum și recursul declarat de Parchet ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei este nefondat.
Recursul declarat de Parchet este, însă, fondat sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor de către instanța de apel.
Astfel, potrivit prevederilor art.198 alin.1 pen. actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
De asemenea, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, aplicarea acestei pedepse fiind obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
În speță, raportat la pedeapsa aplicată de instanța de apel pentru fiecare din cele 2 infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, la natura infracțiunii săvârșite, instanța apreciază că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator prev. de art.64 lit. e pen. pe o durată de 5 ani.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de Parchet este fondat sub aspectul omisiunii instanței de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, astfel că, având în vedere dispozițiile art.38515pct.2 lit. d proc.pen. acesta urmează a fi admis.
De asemenea, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b proc.pen. recursul declarat de partea vătămată urmează a fi respins.
În temeiul art.189 și 192 alin.2 proc.pen. se va stabili onorar avocațial parțial în favoarea Baroului C și va fi obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ, împotriva deciziei penale nr. 322/A/03.12.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosar nr-.
Casează decizia penală atacată doar în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi și rejudecând cauza în aceste limite.
În baza art. 65 alin. 2 și 3.pen. aplică inculpatului, fiul lui și, născut la 21.01.1966 în C-N, două pedepse complementare a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator prev. de art. 64 lit. e pen. pe o durată de 5 ani, corespunzător celor două infracțiuni de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1.pen.
În temeiul art. 35 alin. 3.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator prev. de art. 64 lit. e pen. pe o durată de 5 ani.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată, prin reprezentant legal, împotriva aceleiași sentințe penale.
Stabilește onorar avocațial parțial în favoarea Baroului C în sumă de 100 lei.
Obligă partea vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.MB/dact.MM
10ex./08.03.2010
Jud.apel:/
Jud.fond:
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Vasile Goja Maria Boer
