Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 453/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 453
Ședința publică din 17 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 3: Ștefan Nimineț
*
GREFIER - - -
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.265/D din 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul, în stare de arest, asistat de av.of..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Av., pentru recurentul-petent, a depus la dosarul cauzei un memoriu, formulat de acesta.
Nefiind alte cereri, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pentru dezbateri.
Av., având cuvântul pentru recurentul-petent, a lăsat la aprecierea instanței soluția, având în vedere faptul că există deja o hotărâre judecătorească prin care s-a făcut contopirea solicitată de petent.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului formulat de petent, cererea de contopire fiind soluționată prin 565/2007, iar pedeapsa nu este concurentă cu celelalte 2.
Recurentul-petent, în ultimul cuvânt, a solicitat contopirea pedepsei aplicate prin nr.81/2001, faptele fiind concurente. A susținut că este bolnav, respectiv are TBC și probleme psihice, situație îngreunată de starea de detenție în care se află.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.265/D din data de 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a espins ca nefondată cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul, fiul lui G și, născut la 16.05.1975, deținut în Penitenciarul Bacău.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 95 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr- din 10.01.2008, condamnatul, născut la 16.05.1975, fiul lui G și, deținut în Penitenciarul Bacău, a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat și aplicate prin sentința penală nr.81 din data de 08.02.2001 a Tribunalului Iași și prin sentința penală pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Iași, în dosarul nr.1612/2006 al Judecătoriei Iași și în dosarul nr.13090/2006 al Tribunalului Iași.
Judecătoria Bacău prin sentința penală nr.149/28.01.2008 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținându-se că aceasta este instanța de executare a ultimei hotărâri de condamnare.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- din 07.02.2008.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că:
Petiționarul a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat în baza a patru mandate de executare emise de diferite instanțe.
Prin memoriul aflat la fila 5 din dosarul tribunalului, condamnatul a cerut contopirea pedepsei de 5 ani și 6 luni, aplicată anterior, cu pedeapsa de 7 ani și 4 luni pe care o execută în prezent.
Cu ocazia dezbaterilor, a susținut același motiv solicitând contopirea pedepsei pe care o execută, cu pedeapsa anterioară de 5 ani și 6 luni închisoare, cu precizarea că două infracțiuni pentru care a fost condamnat nu au fost comise de el.
În urma verificărilor susținerilor condamnatului și a sentințelor penale atașate la dosar, rezultă că în prezent condamnatul execută o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 4 (patru) luni închisoare, rezultată din contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.790 din data de 09.11.2006 a Tribunalului Iași și sentința penală nr.398 din data de 13.06.2007 a aceleași instanțe, ca urmare a admiterii cererii de contopire a pedepselor potrivit sentinței penale nr.565 din data de 13.11.2007 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă la 27.11.2007 prin nerecurare. Mai rezultă din "nota telefonică" și adresa nr. C/-//24.05.2008 că petiționarul a fost arestat la 07.06.2007 în baza mandatului de executare a pedepsei emis nr.673/27.11.2007, în temeiul sentinței penale menționate (filele 74,76 dosar tribunal) și că nu posedă alte mandate de executare și a altor pedepse.
În ceea ce privește cererea privind contopirea pedepsei anterioare, de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.81 din data de 08.02.2001 a Tribunalului Iași, cu pedeapsa de 7 (șapte) ani și 4 (patru) luni închisoare și deducerea perioadei executate, 29.05.2001-11.05.2005, se constată, motivează prima instanță, că este inadmisibilă, având în vedere că faptele nu sunt concurente. Astfel, este de observat că infracțiunile ulterioare pentru care s-au aplicat pedepsele, prin sentințele penale menționate și care au format obiectul cererii de contopire a pedepselor, intrată sub puterea lucrului judecat, au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de fapta pentru care i s-a aplicat pedeapsa anterioară de 5 ani și 6 luni închisoare, instanțele de fond acordând de fiecare dată eficiența reținerii dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal.
În plus, față de cele precizate așa cum s-a arătat condamnatului i s-au contopit deja toate pedepsele pe care le are de executat, cererea formulată fiind lipsită de obiect.
Cât privește susținerile condamnatului care vizează probleme de fond, respectiv nevinovăția pentru două infracțiunii, nu pot fi primite de instanță, acestea neputând forma obiectul unei analize în cadrul soluționării cererii de contopire a pedepselor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în cadrul termenului legal, petentul-condamnat.
În motivarea scrisă a recursului și în susținerile orale a solicitat a se avea în vedere că faptele pentru care a fost condamnat sunt"concludente și nu sunt repetate"și să se deducă perioada executată din pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.
A mai susținut că este bolnav și că starea sa de sănătate s-a agravat pe durata detenției.
Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care se vor dezvolta.
Recurentul-petent a solicitat contopirea unor pedepse, inclusiv a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.81/2001, pronunțată de Tribunalul Iași.
În conformitate cu prevederile art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală, "pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența",printre alte situații și"a ului de infracțiuni".
Potrivit art.33 Cod penal,"de infracțiuni există:
a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;
b) când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni."
Ori, în cauza dedusă judecății nu ne aflăm în situația ului de infracțiuni, infracțiunile pentru care recurentul-petent a fost condamnat prin sentințele ulterioare de condamnare nefiind săvârșite până la rămânerea definitivă a sentinței penale nr.81 din data de 08.02.2001, pronunțată de Tribunalul Neamț, ci acestea au fost comise până la împlinirea duratei pedepsei aplicate prin această sentință penală, fiind deci săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal.
Din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că sentința penală nr.81 din data de 08.02.2001 pronunțată de Tribunalul Iașia rămas definitivă la data de 06.03.2001, iar infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr.1742 din data de 07.04.2006 a Judecătoriei Iași, 790 din data de 09.11.2006 și, respectiv, 398 din data de 13.06.2007, ambele ale Tribunalului Iași au fost comise la 29.12.2005, 13/14.10.2005 și, respectiv, 09/10.09.2005.
De altfel, prin sentințele penale nr.1742 din data de 07.04.2006 a Judecătoriei Iași, 790 din data de 09.11.2006 și, respectiv, 398 din data de 13.06.2007, ambele ale Tribunalului Iași, s-au reținut prevederile art.37 lit.a Cod penal și art.61 Cod penal, instanțele dispunând revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 560 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 5 (cinci ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.81/2001 a Tribunalului Iași și a dispus contopirea acestui rest cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în cele trei cauze ulterioare.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală, cu art.36 alin.2 Cod penal, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, în temeiul ar.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent.
În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligată recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent împotriva sentinței penale nr.265/D din data de 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 40 RON - avocat.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-petent să plătească statului suma de 90 RON cu titlul de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.iulie.2008, în prezența recurentului-petent.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.
- 2 ex.
24.07/24.07.2008
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene, Ștefan Nimineț