Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 115/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.115
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni Adrian
- -
GREFIER-
######
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul,împotriva deciziei penale nr.345/AP din 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat ales pentru recurentul-inculpat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Av. arată că față de adresa primită de la Tribunalul Neamț, consideră că repunerea în termen este totuși posibilă, întrucât anul trecut într-un caz similar de repunere în termen a unei plângere împotriva rezoluției procurorului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a făcut dovada expedierii la Romtelecom a unui maill, iar din relațiile primite de la această unitate a rezultat că acesta a fost înregistrat, cauza fiind repusă pe rol.
Precizează că singurul mijloc de probă privind expedierea recursului prin corespondență electronică pe care îl poate solicita este ca instanța, în mod nemijlocit să încuviințeze a verifica pe laptopul pe care îl are adus în sală, pentru a dovedi când i-a fost dată confirmarea de către Tribunalul Neamț și faptul că nu există nici un alt mesaj de eroare maill, aceasta fiind o probă certă și sigură de declarare a recursului în termen.
Apreciază că nici inculpatul și nici avocatul nu are nici o vină că în sistemul electronic există erori, neputând fi imputabil.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că ar fi posibilă verificarea susținerilor de către un specialist al Curții de APEL BACĂU.
Instanța față de susținerile arătate, în opinie majoritară, respinge cererea de repunere în termen a recursului și acordă cuvântul pe excepția tardivității ridicată la termenul anterior.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat arată că la termenul anterior a depus extrasul maill-ui. trimis la Tribunalul Neamț de unde rezultă cu certitudine că a expediat la data de 17.12.2009 recursul, un al doilea maill înscris fiind cel cu motivele de recurs și al treilea acela cu mesajele trimise în acea zi Tribunalului Neamț, făcând astfel dovada că nu i-a fost comunicată vre-o eroare de mesaj.
Consideră că există o eroare în sistemul electronic, motiv pentru care inculpatul nu poate fi privat de accesul la justiție, întrucât este o culpă ce nu-i aparține.
Solicită admiterea cererii de repunere în termen a recursului,anularea mandatului de executare emis pe numele recurentului inculpat și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Întrebat fiind av. a precizat că mandatul emis nu a fost pus încă în executare.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, a arătat că față de probele existente la dosar, cauza este tardivă întrucât decizia penală nr.345/AP a fost pronunțată de Tribunalului Neamț la data de 26.11.2009, iar recursul în scris a fost înregistrat la data de 21.12.2010, neexistând o dată certă de înregistrare a recursului așa cum a fost susținut de av. și nici dovada expedierii prin poștă întrucât nu există o ștampilă.
Av. în replică arată că atât în materie penală cât și în materie civilă este nelegal a se lua ca dată, data expedierii prin poștă și nu data înregistrării. Recursul trebuie admis și repusă în termen cauza întrucât este o defecțiune la sistemul electronic, altfel ar fi apărut o eroare de mesaj, deși este o cauză rară este posibil.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 344/22.09.2009, pronunțată în dosarul nr. al Judecătoriei Piatra Neamț în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 85 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și respectiv de conducerea pe drumurile publice unui autovehicul de către persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în fapt, că inculpatul, în data de 2 august 2008, în jurul orelor 2340, deși nu poseda permis de conducere eliberat de autoritățile române competente, a condus autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT-- expirat din data de 3 iunie 2008 pe drumurile publice, respectiv pe bulevardul din municipiul P N, județul
La reținerea situației de fapt expuse au fost avute în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile date de inculpat, declarațiile martorului, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de polițiști din cadrul N la 2 august 2008, adresa cu nr. 42488 din 8 august 2008 .PJ. N - atestând că inculpatul nu figurează în evidențe ca fiind posesor de permis conducere, autorizația de circulație provizorie nr. - emisă la 5 mai 2008 de Ministerul Administrației și Internelor - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, fișa de cazier judiciar a inculpatului.
În cursul judecării cauzei s-au administrat următoarele probe: a fost audiat în ședința publică din 30 ianuarie 2009 inculpatul, au fost audiați în calitate de martori, agenții de poliție și ce au întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 2 august 2008, precum și martorii și, iar inculpatul, în circumstanțierea conduitei sale, a depus la dosarul cauzei caracterizare întocmită de Casa P N, societate comercială la care acesta se află în perioada de probă pentru angajare.
Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei instanța a reținut următoarele:
Inculpatul, astfel cum rezultă din declarațiile acestuia, ale martorului și din înscrisurile depuse la filele 9 - 10 dosar urmărire penală, a cumpărat în aprilie 2008 din Olanda autoturismul marca "Opel Astra" pe care l-a înmatriculat provizoriu în România la 5 mai 2008 sub numărul NT--. Astfel cum rezultă din declarațiile celor indicați anterior, posterior înmatriculării provizorii a autoturismului menționat, inculpatul l-a parcat cu ajutorul unei alte persoane, posesor de permis de conducere, pe bulevardul din municipiul P N, județul N, în fața Liceului de, cu intenția de a-l vinde. În noaptea de 2/3 august 2008, orele 2340, inculpatul a fost depistat de un echipaj de poliție compus din agenții de poliție și în autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT--, neputându-se reține cu deplină certitudine, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, că în momentul depistării sale inculpatul conducea autoturismul indicat pe bulevardul din municipiul P N, respectiv că acest autoturism se afla în mișcare.
Astfel, inculpatul, audiat fiind, a susținut constant că în noaptea de noaptea de 2/3 august 2008 nu a condus autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT-- pe bulevardul din municipiul P N, ci se afla în autoturismul indicat, ce staționa, așteptând o persoană ce intenționa a cumpăra acest autoturism în momentul când au venit la el agenții de poliție și.
Martorul, persoană ce figurează ca martor asistent la întocmirea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de polițiști din cadrul N la 2 august 2008, audiat fiind în cursul judecării cauzei, a susținut, contrar celor afirmate în cadrul declarațiilor date în cursul urmăririi penale, că nu a văzut pe inculpat conducând pe bulevardul din municipiul P N, județul N, în noaptea de 02/03 august 2008 autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT--, ci doar a asistat la legitimarea inculpatului aflat în automobilul indicat, automobil ce staționa.
Agenții de poliție și au susținut, contrar celor afirmate de către inculpat, că acesta în noaptea de noaptea de 2/3 august 2008 conducea autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT-- pe bulevardul din municipiul P N în momentul când ei l-au oprit pentru control, arătând totodată că martorul a asistat la operațiunile efectuate de ei posterior opririi pentru control a autoturismului indicat.
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, constituie infracțiune, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat.
Potrivit dispozițiilor art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Având în vedere cele expuse, precum și prevederile art. 92 alin.1 Cod procedură penală, reținând ca nefiind probat în afara oricărui dubiu că în momentul depistării sale inculpatul conducea autoturismul marca "Opel Astra" având numărul de înmatriculare provizoriu NT-- pe drumurile publice, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, instanța a dispus achitarea acestuia, pentru că nu este dovedită existența faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței.
În cauză a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț iar Tribunalul Neamț prin decizia penală nr. 345/26.11.2009 admis apelul, a desființat sentința penală, iar pe fond a dispus condamnarea inculpatului la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art 85 alin 1 și art 86 alin 1 din OUG 195/2002 ambele cu aplicarea art 37 lit a Cp. A contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de 1 an închisoare, pe care sporit-o cu 3 luni.A interzis drepturile prev de art 64 lit a teza II și lit b Cp.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a dat o greșită interpretare a probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, acordând valoare probatorie doar unora din probele administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarației martorului, coroborată cu declarația inculpatului.
În cursul urmăririi penale, cu ocazia depistării inculpatului în trafic, organele de poliție au încheiat procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în cuprinsul căruia este menționată declarația inculpatului, prin care acesta arată că a condus autoturismul pe bulevardul, fără a avea permis de conducere și cu numerele de înmatriculare expirate. În cuprinsul aceluiași proces verbal este menționată și declarația martorului, care a arătat că a constatat că polițiștii au oprit un autoturism, la volanul căruia se afla inculpatul, care a declarat că nu posedă permis de conducere, iar autorizația de circulație provizorie era expirată. Procesul verbal încheiat de organele de poliție a fost semnat atât de inculpat, cât și de martor, care au declarat că nu au de formulat obiecțiuni cu privire la cele constatate și consemnate.
Tot în cursul urmăririi penale inculpatul a dat o primă declarație la data de 2 august 2008, în care a susținut că în jurul orelor 2340condus autoturismul pe bulevardul și a fost oprit de organele de poliție, deoarece numerele de înmatriculare erau expirate.
De asemenea, a fost audiat în cursul urmăririi penale și martorul, care în ambele declarații date a arătat că a observat când organele de poliție au oprit un autoturism, iar în prezența sa, a fost legitimat conducătorul auto, care a declarat că se numește, precizând că nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare erau expirate.
Ulterior, inculpatul a dat o nouă declarație în cursul urmăririi penale, în care a arătat că nu a condus autoturismul pe drumurile publice și a fost surprins de organele de poliție în timp ce stătea în mașină și aștepta să vină un cumpărător.
Și în cursul cercetării judecătorești inculpatul a negat comiterea faptelor, susținând că în acea seară se afla în mașină, deoarece trebuia să se întâlnească cu potențiali cumpărători, însă nu a condus autoturismul pe drumurile publice.
Din declarațiile agenților de poliție audiați în cursul cercetării judecătorești a rezultat că inculpatul a fost surprins în timp ce conducea mașina, deși nu poseda permis de conducere și numerele provizorii erau expirate.
În instanță, martorul, a arătat că nu își amintește ce a declarat în timpul urmăririi penale, deși a semnat declarațiile și, a susținut că se afla împreună cu agenții de poliție, care au mers la autoturismul în care se afla inculpatul și care era staționat.
Revenirea martorului asupra declarațiilor date anterior, pe care recunoaște că le-a semnat, una dintre ele fiind chiar scrisă în întregime de el, nu se justifică în nici un mod și nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză și care confirmă vinovăția inculpatului. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, declarația sa fiind confirmată de toate celelalte probe administrate.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat audierea martorului, fratele său, care a susținut că s-a aflat în acea seară cu inculpatul în mașină, însă în momentul în care au sosit organele de poliție, plecase să cumpere țigări. Afirmațiile sale sunt pur subiective, cu atât mai mult cu cât inculpatul, nici un moment nu a susținut că ar mai fi fost cineva în mașină în acea seară. De altfel, este greu de crezut că la o oră atât de înaintată, inculpatul aștepta persoane interesate să cumpere mașina.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, motiv pentru care, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul, a se desființa sentința și, rejudecând cauza, să dispună condamnarea inculpatului.
În baza art. 85 al. 1 din nr.OUG 195/2002, art. 86 al. 1 din nr.OUG 195/2002 și art. 345 Cod procedură penală, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă, la individualizarea cărora s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, rezultat din împrejurarea că acesta a creat o stare de potențial pericol pentru siguranța circulației rutiere, precum și de persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind la data faptelor în stare de recidivă postexecutorie. Raportat și la atitudinea procesuală a inculpatului,s-a apreciat că o pedeapsă situată la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei.
În baza art. 33 lit. lit. a Cod penal s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs real și în baza art. 34 lit. b Cod penal se vor contopi pedepsele, la pedeapsa rezultantă urmând a se adăuga un spor, având în vedere gravitatea activității infracționale, în ansamblul său.
În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal.
În cauză nu s-a impua interzicerea dreptului de a vota, întrucât interzicerea acestui drept contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea celor condamnați din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor.
De asemenea, la comiterea infracțiunii inculpatul nu s-a folosit de nicio profesie, funcție sau activitate, astfel încât nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal.
Având în vedere că prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e Cod penal s-ar aduce atingere vieții private și de familie, fapt ce ar contraveni Convenției Europene a Drepturilor Omului, în cauză nu s-a impus aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal cu privire la drepturile părintești.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la instanța de fond.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
În fața instanței de recurs, la termenul din data de, instanța a pus în discuția părților tardivitatea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului și recursul declarat, instanța reține următoarele:
Sentința penală atacată a fost pronunțată la data de 26.11.2009, pentru recurent termenul de recurs începând să curgă de la pronunțare, întrucât a fost prezent la dezbateri și la pronunțare, potrivit dispozițiilor art.3853 pr.pen. raportat la art.363 pr.pen.
Prezentul recurs a fost declarat de recurent prin apărător ales la data de 21.12.2009, depășind termenul procedural de 10 zile, prevăzut de art 363 Cpp / art.3853, alin 1 pr.pen.
Apărătorul ales a invocat faptul că a formulat recurs la data de 7.12.2009 printr-un e-mail pe adresa de poștă electronică a Tribunalului Neamț.Prin adresă la dosar Tribunalul Neamț a comunicat că între data de 6-8.12.2009 nu a fost primită nicio cerere din partea domnului avocat pe adresa de mail a instituției.
Potrivit art. 187 Cod pr.penală actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului.
Raportat la dispozițiile limitative ale art 187 Cod pr. penală privind exercitarea unui drept într-un anumit termen, sub sancțiunea decăderii precum și față de dispozițiile art 175 Cpp privind nota telefonică sau telegrafică permise de lege doar pentru chemarea unei persoane în fața instanței sau organului de urmărire penală și nu pentru comunicarea altor acte de procedură, Curtea constată că legea procesual penală permite introducerea căilor de atac doar prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire atunci când cererea nu este introdusă personal sau prin avocat, tocmai pentru a se putea verifica introducerea în termen.
În cauză nu sunt întrunite nici condițiile repunerii în termenul de recurs prev de art 385/3 alin 2 Cpp care privește o cauză temeinică, care împiedică partea să depună în termenul legal cererea de recurs, nefiind invocată o astfel de cauză.
Prin urmare, în baza art.38515, pct.1, lit.a pr.pen. instanța va respinge recursul de față ca tardiv.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a p Cod Penal. respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul - inculpat împotriva deciziei penale nr. 345/AP/26.11.2009 a Tribunalului Neamț.
Constată că recurentul - inculpat a fost reprezentat de apărător ales.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2. p p. . obligă recurentul -inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2010, cu opinia separată a domnului judecător în sensul respingerii excepției tardivității, repunerii pe rol a cauzei și fixarea unui nou termen de judecată pentru soluționarea pe fond a recursului.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
Ptr.grefier El.aflată în CO
semnează Grefier Secție,
Red.
red./
red.
tehnored.- ex.2
22.02.2010
OPINIE SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR
- - -
În contradicție cu opinia majoritară consider că s-ar fi impus respingerea excepției tardivității, repunerea pe rol a cauzei, fixarea unui nou termen de judecată cu citarea părților în vederea judecării recursului pe fond. În acest sens s-r fi impus și admiterea cererii formulate de apărătorul recurentului - inculpat și verificarea laptopului de pe care a fost trimisă cererea de recurs prin maill pentru a da recurentului posibilitatea să facă dovada că mesajul conținând cererea de recurs a fost trimis Tribunalului Neamț și că există confirmarea primirii mesajului.
Față de împrejurarea că în opinie majoritară instanța a respins această cerere apreciez că în raport de contradicțiile existente, respectiv pe de o parte extras de pe lista de mesaje expediate de apărătorul recurentului din care rezultă că la data de 07.12.2009 a fost expediată prin maill cererea de recurs către Tribunalul Neamț iar pe de altă parte adresa Tribunalului Neamț conform căreia la data menționată nu s-a primit pe calea poștei electronice nici o cerere, acest complex de situații profită recurentului - inculpat, reținerea ca dată a depunerii recursului data de 07.12.2009, după cum reiese din extrasul depus la dosar și impune examinarea recursului pe fondul său, această măsură fiind de natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din pentru recurent, astfel cum această noțiune a fost dezvoltată de jurisprudența curții europene.
Referitor la faptul că actul considerat depus înăuntrul termenului prevăzut de lege ar fi doar cel depus la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată apreciez că prevederile art. 187. p p. . trebuie coroborate cu dispozițiile art. 175. p p. . referitoare la chemarea unei persoane în fața instanței. Astfel, potrivit art. 175 al. 1. p p. . citarea unei persoane se poate face și prin notă telefonică au telegrafică, mesajul de tip maill fiind asimilat acestor mijloace de comunicare.
În situația în care actele de procedură pot fi emise de organele judiciare către părți și prin alte mijloace de comunicare cerința pentru părți de a trimite actele către instanță doar prin scrisoare recomandată pentru a fi considerate ca fiind făcute în termen nu este de natură să asigure un proces echitabil pentru recurent, cu atât mai mult cu cât pentru acesta consecința este drastică, respectiv neexaminarea criticilor aduse de recurent hotărârilor anterioare și respingerea recursului ca tardiv.
JUDECĂTOR,
- - -
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana, Arin Alexandru Mengoni Adrian