Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 410/2009
Ședința publică din 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Oana
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 97/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, lipsă fiind inculpatul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond prin care s-a dispus achitarea inculpatului. Arată că nu s-a dovedit faptul că inculpatul a avut cunoștință că permisul de conducere îi era suspendat în momentul surprinderii în trafic, acesta neavând intenția de a conduce autoturismul fără permis de conducere.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei penale atacate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și s-a reținut că viciul privind comunicarea de către poliția rutieră a împrejurării anulării permisului de conducere nu înlătură caracterul penal al faptei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 345/11.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002.
În baza art. 87 alin. 1 din NR.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 89 alin. 1 din NR.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 19/24.02.2005 a Judecătoriei Avrig și s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Instanța de fond a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în fapt că la data de 29.05.2006, în jurul orelor 3. inculpatul, în timp ce conducea pe drumurile publice, în municipiul Sibiu pe strada -, autoturismul cu număr de înmatriculare -, a produs un accident de circulație, intrând în coliziune cu un alt autovehicul parcat regulamentar, după care și-a continuat deplasarea. Ajungând pe strada - inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție, împrejurare în care, fiind testat imediat de către lucrătorii de poliție cu aparatul etilotest, s-a stabilit că aerul expirat de către acesta conține 0,85 ml/litru, alcool pur.
Raportat la cele de mai sus, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean Sibiu, procedându-se la recoltarea de probe biologice, stabilindu-se că acesta prezenta o îmbibație alcoolică de 1,45 g%0(buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. IX/a/652 din 29.05.2006 a unității medico-legale SML Sibiu).
Inculpatul a recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunilor arătând însă faptul că nu avea cunoștință că permisul de conducere era anulat și că nu are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice.
Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având permisul de conducere anulat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG195/2002, lipsind latura subiectivă. Două fiind considerentele care au condus prima instanță spre acestă concluzie.
Inculpatul a fost anterior condamnat pentru același gen de infracțiuni la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea condiționată a acesteia. Inculpatul nu a luat niciodată cunoștință de faptul că permisul de conducere i-a fost anulat de vreme ce comunicarea organelor de poliție în acest sens a fost expediată la o adresă greșită (fila 30 - în speță la nr. 181, el locuind la nr. 180). Mai mult nici organele de poliție nu au putut proba faptul că adresele au fost expediate și nu numai întocmite ( fila 40).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit, s-a apreciat că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având permisul de conducere anulat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG195/2002 pentru că îi lipsește latura subiectivă.
Prin decizia penală nr. 243 din 19 mai 2008, Tribunalul Sibiua admis apelul Parchetului, sub aspectul laturii penale și rejudecând: a condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.04.1976 în Sibiu, CNP -, domiciliat în comuna, nr. 180, județul Sibiu, la 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an închisoare și 2 ani închisoare.
Au fost contopite pedepsele de 1 ani închisoare, 1 ani închisoare și 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, a reținut, în esență, că anularea permisul de conducere se dispune și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar necunoașterea legii penale nu înlătură caracterul penal al fapte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea atacată sub aspect penal, susținând că judecata în apel a avut loc fără citarea lui legală, fiindu-i implicit încălcat dreptul la apărare.
Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia penală nr. 46 din 27 ianuarie 2009, admis recursul, casând decizia penală atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea către Tribunalul Sibiu, constatând incidența dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct. 21.C.P.P. deoarece inculpatul nu a fost legal citat și în mod implicit, i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Prin decizia penală nr. 97/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr- a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu împotriva sentinței penale nr. 345/11.06.2008 a Judecătoriei Sibiu, aceasta fiind desființată în parte sub aspectul laturii penale a cauzei, și în consecință:
S-a dispus condamnarea inculpatul la 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 (un) an închisoare și 2 ani închisoare.
Au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare și 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În considerentele deciziei Tribunalul Sibiua expus următoarele argumente de fapt și de drept:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt raportat la probele administrate în cauză fiind fără nici un dubiu dovedit faptul că la data de 29.05.2006 inculpatul a produs un accident de circulație, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,45%0, după care a părăsit locul accidentului fără încunoștințarea organelor de poliție.
Pentru aceste două fapte, prima instanța a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor, în baza stării de fapt reținută și a dozat optim pedepsele aplicate, ținând cont de dispozițiile art. 52 și 72.C.P.P.
Totodată, din probatoriul administrat, Tribunalul a reținut că în ziua de 29.05.2006, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice în condițiile în care avea permisul de conducere anulat în urma condamnării la 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, de către Judecătoria Avrig prin sentința penală nr. 19/2005.
Conform art. 114 alin. 1 lit. b din OUG195/2002 pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG195/2002 (faptă pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința menționată), se dispune anularea permisului de conducere.
În mod greșit prima instanță a reținut că inculpatul nu a avut cunoștință de anularea permisului, invocând unele vicii privind comunicarea de către poliția rutieră a acestui fapt, atâta vreme cât, în baza art. 51 lin. 4 Cod penal, necunoașterea legii nu înlătură caracterul penal al faptei.
De altfel, atâta vreme cât inculpatul a susținut un examen în vederea obținerii permisului de conducere, se presupune că avea cunoștință de aceste dispoziții imperative ale legii, fiind așadar îndeplinite condițiile de "accesibilitate și previzibilitate" a normelor menționate, în sensul art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (, 22 noiembrie 1995 c/ -, 15 noiembrie 1996, Cantoni c/, etc.).
Ca urmare, în baza considerentelor evidențiate a fost admis apelul parchetului, în baza art. 379 pct. 2 lit. b și C.P.P. s-a desființat sentința atacată sub aspectul laturii penale:
Rejudecând, a fost condamnat inculpatul la 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, aducându-i critici fără a expune în scris, prin cererea de recurs sau prin memoriu separat, motivele căii de atac de care a înțeles să uzeze, conform art. 38510Cod procedură penală.
Anterior analizării deciziei penale atacate, din oficiu, în limitele impuse de art. 3859al. 3 Cod procedură penală, Curtea face următoarele precizări:
1. Procedura de citare pentru termenul de judecată din 25.06.2009 (data la care s-a soluționat recursul) este îndeplinită, soția inculpatului semnând cu ocazia primirii acesteia și relevă faptul că inculpatul are cunoștință despre proces.
2. Raportat la soluția adoptată în apel, Curtea apreciază că, atâta timp cât pe parcursul acestei proceduri inculpatul nu a fost ascultat în conformitate cu exigențele prevăzute de art. 378 al. (11)2Cod procedură penală, acest aspect putea fi remediat prin ascultarea sa în fața Curții, în vederea asigurării depline a dreptului la apărare.
3. Curtea observă, în acest sens însă, că și pe parcursul procedurilor în apel (atât în prima fază, cât și cu ocazia rejudecării) inculpatul a solicitat amânări repetate în vederea prezentării sale în fața instanțelor, fără a se conforma posibilităților adecvate ce i-au fost acordate.
4. Curtea va proceda, în aceste circumstanțe, la examinarea recursului de față și pe care, în urma analizării atente a actelor și materialului de la dosar, îl apreciază ca neîntemeiat.
5. Instanța de apel a stabilit o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probelor administrate în cauză.
6. Deși starea de fapt reținută coincide cu cea expusă de către prima instanță în hotărârea sa, Tribunalul a realizat, spre deosebire de Judecătoria Sibiu, o evaluare corectă a lucrărilor dosarului, în raport cu exigențele textului de lege prevăzut de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse.
7. Curtea reține că inculpatul nu se poate prevala în apărările sale de necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât era perfect informat asupra sancțiunii penale anterioare, pentru același gen de fapte (sentința penală nr. 19/2005 a Judecătoriei Avrig ).
8. Curtea arată că însuși inculpatul, în declarația sa (f 26 dosar fond) a recunoscut săvârșirea faptelor în integralitatea lor, declarând că permisul îi fusese ridicat anterior, iar împotriva sa se pronunțase o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 79 al. 1 din OUG nr. 195/2002.
9. În aceste circumstanțe, invocarea de către inculpat a unor vicii formale, ce țin de comunicarea Poliției, nu reprezintă, în opinia Curții, motive pertinente și suficiente care să-l exonereze de răspunderea penală.
10. Față de cele ce preced, Curtea, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 97/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
CONCEDIU -
semnează președintele completului
Judecător - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./30.06.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Oana