Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 143/R/2009
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina Rodica
JUDECĂTOR 3: Munteanu
Procuror:
Grefier:
Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul, domiciliat în S M,-,. 40,. 6, împotriva deciziei penale nr. 210/A din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 566 din 20.01.2009 emisă de Baroul Bihor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală. Cu cheltuieli, reprezentând onorariu din oficiu. Din actele de urmărire penală, din cercetarea judecătorească nu rezultă că claritate vinovăția inculpatului. Atât declarațiile martorilor cât și expertiza nu stabilesc cu certitudine că inculpatul este făptuitorul infracțiunilor.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor ca legale și temeinice. Arată că în 1/2 aprilie 2006, inculpatul a sustras un autoturism și a condus fără permis. S-a stabilit cu certitudine că pe partea laterală a portierei există o urmă care conduce la faptul că inculpatul a condus mașina.
Apărătorul inculpatului recurent consideră că dacă s-ar fi găsit urme pe volan, s-ar fi putut admite că inculpatul este autorul furtului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 678/30.05.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. unic de mai sus, inculpatul, fiul lui și, născut la 24.03.1973 în S M, CNP -, cetățean român, studii liceul, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, mecanic auto, fără loc de muncă, recidivist, domiciliat în S M-,. 70,. 6, în baza art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și în baza art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. și 34 lit. b Cod penal inculpatul execută pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare, interzicându-i-se în baza art. 71 Cod penal drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
Au fost respinse pretențiile formulate de partea civilă domiciliat în SMB. - nr. 5.. 28 ca nedovedite.
În baza art. 189.proc.pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul baroului de Avocați SMa sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu conform delegației nr. 113/2008 și în baza art. 191 alin. 1.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în noaptea de 01/02.04.2006 inculpatul a sustras cu chei potrivite autoturismul marca "" cu nr. de înmatriculare - de culoare albă aparținând părții vătămate din parcarea blocului nr. 5 de pe str. - - din municipiul S
Fără a poseda permis de conducere inculpatul a condus autoturismul până în localitatea, județul M la locuința concubinei sale, martora, cu care a discutat în fața porții, deoarece era sub influența băuturilor alcoolice, aceasta nepermițându-i accesul în locuință.
Inculpatul nu recunoaște că ar fi fost în localitatea în noaptea de 01/02.04.2006, însă din declarația martorei atât din faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești rezultă că l-a văzut pe inculpat în fața porții, iar pe partea opusă a observat un autoturism marca "" de culoare albă orientată cu fața spre direcția. După ce s-a despărțit de inculpat, martora a intrat în locuință și a auzit un zgomot de motor și anume faptul că cineva încerca să pornească un autoturism. Inculpatul nu a reușit să pornească motorul, abandonându-l în localitatea, rezervorul fiind fără benzină. Autoturismul a fost găsit în data de 02.04.2006 și ca urmare partea vătămată nu formulează pretenții civile în cauză.
Cu ocazia cercetării la fața locului organele de cercetare penală au identificat pe partea exterioară a portierei stânga o urmă creată de unui pantof de sport. Examinându-se comparativ urma de încălțăminte ridicată de pe portiera mașinii impresiunea pantofului sport de pe piciorul drept aparținând inculpatului s-a stabilit că aparține acestuia.
În noaptea de 02/03.04.2006 după ce a consumat băuturi alcoolice la barul "" situat pe str. - - din municipiul S M, din care a ieșit în jurul orelor 22:00 conform declarației martorei -, s-a deplasat la garajul părții vătămate aflat în apropiere având asupra sa cheile autoturismului marca "Mercedes" cu nr. de înmatriculare -, neasigurat și pe care le primise de la partea vătămată anterior, pentru a-i repara autoturismul, a intrat în garaj și a condus autoturismul pe raza municipiului S
În cursul aceleiași nopți, imediat după comiterea faptei în jurul orelor 23:00 autoturismul condus de inculpat a fost văzut pe str. - - din municipiul S M de martorul, coleg de serviciu cu partea vătămată.
Agentul - aflat în serviciul de patrulare pe str. - din municipiul SMa observat autoturismul marca "Mercedes" cu nr. de înmatriculare - pe str. - din SMî nsă nu a reușit să identifice persoana care-l conducea, deoarece acesta nu a oprit.
Autoturismul a fost abandonat pe- din S M, unde s-a efectuat cercetarea criminalistică, procedându-se la identificarea și ridicarea de urme papilare.
În cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică care concluzionează că urmele papilare ridicate de pe suportul de plastic CD, și de pe inscripția "TAXI" găsită pe bancheta din spate au fost create de relieful papilar a degetului M de la mâna dreaptă a inculpatului.
În cauză au fost audiați în calitate de martori fiul părții vătămate care declară că în data de 31.03.2006 a spălat mașina în interior și exterior și că inculpatul nu a mai lucrat la autoturismul marca "Mercedes" după ce a spălat-o și că acesta știa că autoturismul are o singură cheie de contact care rămâne în sistemul de pornire.
Martora care a parcat autoturismul în fața garajului în data de 02.04.2006 (deoarece lucrase în tură inversă cu partea vătămată), după ce discutase la telefon cu partea vătămată a lăsat portierele neasigurate și nu a demontat cupola din plastic cu inscripția "TAXI".
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză în faza cercetării judecătorești cu suma de 300 lei reprezentând motorina folosită de inculpat și suma de 1000 lei daune morale pe motiv că la data la care i s-a furat mașina a suferit un infarct miocardic.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, dar din analiza întregului material probator administrat în cauză se poate constata vinovăția acestuia. Inculpatul nu posedă permis de conducere.
Situația de fapt astfel reținută se confirmă cu materialul de urmărire penală constând în proces verbal de consemnare a plângerii, declarațiile învinuitului, fișa cazier judiciar, dovezile de ridicare și predare a bunurilor sustrase, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, proces verbal de confruntare, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raport de constatare tehnico științifică, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, precum și cu probele administrate în faza cercetării judecătorești constând în declarație parte civilă, declarație inculpat, declarațiile martorilor, și -.
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că față de acesta sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b Cod penal raportat la condamnarea de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2369/27.11.2000 a Judecătoriei Satu Mare. Arestat la 31.05.2000, rămas de executat 218 zile.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, pericolul social destul de ridicat al faptei, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, persoana inculpatului care nu se află în mod incidental în câmpul infracționalității, comportarea și poziția procesuală a acestuia, și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul prevăzut de lege pentru faptele săvârșite.
Având în vedere că faptele săvârșite sunt consumate, acestea fiind săvârșite de aceiași persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate potrivit art. 33 lit. a Cod penal inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea potrivit art. 34 lit. b Cod penal. Potrivit art. 71 Cod penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept și interzicerea pentru inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În cauză inculpatul a beneficiat de asistență juridică din oficiu fiind asistat de către avocat, drept pentru care având în vedere prev. art. 189.proc.pen. instanța a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu către Baroul Satu Mare, iar potrivit art. 191 alin. 1.proc.pen. l-a obligat pe inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității.
Inculpatul nu a motivat apelul declarat și nici nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.
Prin decizia penală nr. 210 din 20.11.2008, Tribunalul Satu Mare, n baza art. 379 pct. 2 lit. b proc.pen. raportat la art. 382 alin. 2.proc.pen. a admis apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 24.03.1973, în S M, CNP -, domiciliat în S M,-,. 70,. 6, împotriva Sentinței penale nr. 678/30.05.2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care o desființează în parte pe latură penală în sensul că a înlăturat disp. art. 37 lit. a pen. și face aplicarea art. 37 lit. b pen. pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. l din OUG 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2. pen.
A men ținut în rest dispozițiile sentinței.
În baza art. 189. proc. pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justiției, în contul Baroului de avocați S M, a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama avocatului în baza delegației nr. 1724/2008.
În baza art. 192 alin. 3. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Tribunalul, analizând sentința instanței de fond prin prisma celor declarate de apelantul inculpat, cât și din oficiu, a constatat următoarele:
Prin Sentința penală nr. 678/30.05.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal și la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, urmând ca inculpatul să execute în baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, fiind respinse pretențiile părții civile.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, deși inculpatul nu a recunoscut faptele, dar ele au fost dovedite prin actele de urmărire penală.
Nefiind criticată sentința instanței de fond de către inculpat, instanța din oficiu, a constatat că instanța de fond greșit a reținut în hotărârea apelată dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, întrucât aplicabile sunt dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal.
Față de cele de mai sus, Tribunalul în baza art. 379 pct. 2 lit. b proc.pen. raportat la art. 382 alin. 2.proc.pen. a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței de fond pe care a desființat-o în parte pe latură penală în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 37 lit. a pentru fapta prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a făcut aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la această faptă.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
În baza art. 189.proc.pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției, în contul Baroului de avocați SMa sumei de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama avocatului în baza delegației nr. 1724/2008.
În baza art. 192 alin. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, apreciind că din cercetarea judecătorească nu rezultă cu claritate vinovăția inculpatului.
Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală combinat cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și 385 ind. 7 alin. 1 Cod procedură penală, apreciază că recursul este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat fiind legală.
Astfel, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului care a fost condamnat de prima instanță (soluție menținută și de instanța de apel) la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu art. 71,64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, iar ca modalitate de executare a pedepsei s-a dispus privarea sa de libertate, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 1/2.04.2006, a pătruns cu chei potrivite în autoturismul 1300, parcat pe str. - - din municipiul S M, aparținând părții vătămate, pe care a sustras-o și apoi a condus-o pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere, abandonând-o în localitatea, jud. S M; precum și în aceea că, în noaptea de 2/3.04.2006, pătrunzând în garajul părții vătămate, situat în S M, pe str. -, cu chei potrivite, a sustras autoturismul marca Mercedes, pe care ulterior l-a condus fără a poseda permis de conducere, pe mai multe străzi din municipiul S M și pe care apoi l-a abandonat pe str. -, din aceeași localitate.
De menționat că, criticile inculpatului, în sensul că nu ar fi comis faptele pentru care a fost condamnat de instanțele de fond, sunt neîntemeiate. Astfel, după cum în mod corect au reliefat instanțele de fond, în ceea ce privește fapta de la punctul 1, este de observat că poziția sa de nerecunoaștere este infirmată prin declarația martorei, care arată că în noaptea de 1/2 aprilie 2006, inculpatul a venit acasă la ea, în localitatea, a discutat cu el în fața porții și că, cu acea ocazie, a observat pe partea opusă un autoturism marca de culoare albă, orientată cu fața spre direcția, iar după ce martora a intrat în locuință, a auzit un zgomot de motor, cineva încercând să pornească un autoturism. De menționat că autoturismul părții vătămate, a fost găsit abandonat în localitatea, rezervorul fiind fără benzină. Mai mult, cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au identificat pe partea exterioară a portierei stânga o urmă creată de unui pantof de sport, urmă care s-a constatat a fi lăsată de pantoful sport de pe piciorul drept aparținând inculpatului.
Referitor la fapta de la punctul 2, din declarația martorului, coleg de serviciu cu partea vătămată, rezultă că l-a văzut pe inculpat, în noaptea de 2/3 aprilie 2006, în jurul orei 23.00, pe str. - - din municipiul S M, conducând un autoturism. Mai mult, agentul -, aflat în serviciul de patrulare pe str. - din S M, a observat pe str. - din municipiul S M, autoturismul părții vătămate, dar nu a reușit să identifice cine conducea acel autoturism, deoarece acesta nu a oprit. Pe de altă parte, s-a efectuat o expertiză criminalistică care concluzionează că urmele papilare ridicate de pe suportul de plastic CD, și de inscripția "Taxi", găsită pe bancheta din spate, au fost create de degetul M de la mâna a inculpatului.
Este adevărat că inculpatul primise anterior cheile autoturismului Mercedes de la partea vătămată pentru a-l repara, dar martorul a, fiul părții vătămate arată că în data de 31.03.2006, a spălat mașina în interior și exterior, iar inculpatul nu a mai lucrat la autoturism după ce a spălat-
În acest context, apar ca fiind nesincere susținerile inculpatului, în sensul că nu ar fi comis aceste infracțiuni, fiind astfel legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului, și totodată, constată că atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările comiterii faptelor, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și faptul că acesta nu a dat dovadă de sinceritate, nerecunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond. Ar mai fi de punctat faptul că în antecedența sa penală, se regăsesc condamnări pentru infracțiuni de același gen.
Ca urmare, Curtea, în baza art. În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 210 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va menține în întregime.
Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 210 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red. - 06.04.2009
Jud. apel - - -
Jud. fond - -
Tehnored. - 3 ex. - 07.04.2009
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Popovici Corina Rodica, Munteanu