Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 1259/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Florin Popescu

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător ales avocat -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii, și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar în subsidiar, admiterea cererii și înlocuirea măsurii arestării preventive. Arată că cererea având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar nu a fost analizată de instanță, în mod greșit s-a pronunțat instanța neavând în vedere natura juridică a cererii, care eom ăsură preventivă specială și nu echivalează cu o cerere de revocare a măsurii arestări preventive. Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive arată că aceasta s-a făcut cu încălcarea disp. art. 160 alin. 3 C.P.P. trebuia să se constate că pericolul public este concret și actual. Mai arată că perioada scursă de la luarea măsurii arestării preventive este una lungă.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii penale recurate ca fiind legală și temeinică arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 1602C.P.P. iar menținerea măsurii arestării preventive este temeinică și legală.

Inculpatul recurent solicită admiterea recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din data de 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, s-a contatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul (fiul lui și, născut al data de 14.07.1973 în T, județul T, domiciliat în A,-,. 4, cu reșțedința stabilită în T,-, bloc 11,. 12, județul T, cetățean român, deținut în prezent în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007, emis de Tribunalul Timiș ), și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestuia.

În temeiul art. 1608aaliniat 6 din Codul d e Procedură Penală, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător ales și însușită de inculpat, ca neîntemeiată.

Pentru dispune astfel, tribunalul deliberând asupra legalității și temeiniciei luării măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că față de inculpat continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că acuzele care planează asupra acestuia vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.

Astfel, s-a constatat că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și nu au apărut temeiuri noi care să justifice aprecierea ca netemeinică a stării de arest preventiv a inculpatului.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor art. 681Cpp, art. 139 și art. 160 Cpp, măsura preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.

Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul ales al inculpatului și însușită de acesta, conform art. 160 ind. 7 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că,sub aspectul limitelor de pedeapsăprevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este urmărit penal cel în cauză, raportate la prevederile art. 1602din Codul d e Procedură Penală, inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.

Astfel, se observă că, prin rechizitoriul nr. 156/D/P/2007 al Ministerului Public - DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 07.07.2008, sub număr unic de dosar -, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 13 alin. 1, 2 și alin. 3 din Legea nr. 678/2001, art. 26.Cod Penal raportat la art. 288 alin. 1.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, art. 37 lit. ap, infracțiuni sancționate de lege cu o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.

Tribunalul reamintește că analizarea unei cereri de liberare provizorie nu echivalează cu analizarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse față de o persoană, ci aceasta implică în mod necesar ca măsura arestării preventive luată față de o persoană să respecte dispozițiile legale în materie, adică să fie dispusă în mod legal și să se fundamenteze pe cel puțin unul dintre temeiurile prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, deci implică, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.

Din cele expuse mai sus se reține că analizarea unei cereri de liberare provizorie impune în mod necesar ca măsura arestării preventive din a cărei executare se solicită liberarea provizorie să fie dispusă în mod legal și temeinic, iar instanța trebuie să aprecieze cu privire la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat, prin raportare la toate aspectele cauzei, la caracterul de constrângere al arestului preventiv, prin care se încearcă împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

În prezenta cauză, tribunalul a constatat că față de inculpatul măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal și temeinic, constatându-se față de acesta incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Analizând condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă a unui inculpat și menținerea acestuia în stare de arest preventiv, referitor la prima condiție, și anume existența unor indicii în legătură cu săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, tribunalul observă faptul că în prezenta cauză se poate reține îndeplinire acesteia. În acest sens, în dosarul de urmărire penală precum și la dosarul instanței există administrate probe care atestă implicarea inculpatului în desfășurarea unor activități infracționale.

Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f tribunalul C.P.P. a apreciat că este de menționat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În aprecierea gradului de pericol social al lăsării în libertate a inculpatului se vor avea în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale.

În prezenta cauză, se observă că prin fapta reținută în sarcina inculpatului s-a produs o tulburare a bunei desfășurări a relațiilor sociale, iar la acest moment procesual interesul general încă prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, care are un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul d e procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5. proc. pen.).

Instanța a considerat că în prezenta cauză, scopul măsurii arestării preventive, prin raportare la natura și modul concret de comitere a faptelor pentru care inculpatul este în continuare cercetat, precum și față de motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi realizat, în acest moment, prin punerea acestuia în libertatea provizorie sub control judiciar. B desfășurare a procesului penal - unul din scopurile luării măsurilor preventive ( așa cum reiese din conținutul aliniatului 1 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală), nu poate fi realizată prin lăsarea inculpatului în libertate și aceasta datorită modului de executare a întregii activități infracționale, poziției procesuale a inculpatului precum și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatul, pericol avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care subzistă și în prezent, lipsind probe care să-l înlăture.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 1608aaliniat 6 din Codul d e Procedură Penală, respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător ales, și în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpat și a dispus menținerea acesteia.

Împotriva încheierii penale de ședință pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 16.12.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008 a declarat recurs inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 23.12.2009.

Recursul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral la termenul de azi de către apărătorul ales al inculpatului recurent, conform concluziilor consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu potrivit art. 38510alin 2 și 3. proc. pen. precum și examinând întreaga cauză sub toate aspectele conform art. 3856alin. 3. proc. pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, care aduc atingere libertății persoanelor precum și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile autentice prin adevărul pe care acestea au destinația să îl exprime, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.

Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului recurent (trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (față de modul de operare - pretinsul caracter organizat al activității infracționale imputate inculpatului recurent, numărul persoanelor implicate în presupusa activitate infracțională și a celor care au suportat consecințele acesteia; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional - prezența unor condamnări anterioare pentru fapte similare).

Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) proc. pen. în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța de recurs mai apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul.

Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpat, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Tribunalul a apreciat în mod corect că, raportat la motivele care impun menținerea arestării preventive, în acest moment procesual scopul acestei măsuri nu poate fi atins prin lăsarea inculpatului în stare de libertate provizorie sub control judiciar.

Potrivit art. 1602alin. 2. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Datele la care se referă textul de lege menționat rezultă din mare procesului penal declanșat împotriva inculpatului recurent (acesta fiind acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată mare), prezența unor condamnări anterioare ale inculpatului pentru fapte similare, starea conflictuală creată, lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului recurent (având în vedere mijloacele și tehnicile folosite la săvârșirea pretinselor fapte penale, existența posibilității contactării celorlalte persoane implicate în presupusa activitate infracțională ca făptuitori sau ca victime).

Instanța de recurs observă că sunt nefondate susținerile apărătorului ales al inculpatului recurent potrivit cărora pericolul social ar fi fost estompat odată cu trecerea timpului, inculpatul fiind arestat de mai mult de 25 de luni. Așa cum s-a statuat în jurisprudența, aprecierea limitelor rezonabile ale duratei stării de arest preventiv se face prin raportare la circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție. În speță, există un just echilibru între măsura arestării preventive și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, de genul celei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului recurent. Ca atare, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului recurent de a fi judecat în stare de libertate.

Curtea înlătură și susținerile apărătorului inculpatului recurent potrivit cărora temeiurile arestării nu mai subzistă deoarece nu s-ar fi răsturnat și nu ar urma să fie răsturnată prezumția de nevinovăție, cu referire la împrejurarea că partea vătămată a depus la dosar prin registratura instanței de fond un înscris prin care arată că nu își menține declarațiile și că dorește să nu mai fie chemată la proces. În primul rând, înscrisul invocat (fila 89 vol. II "" dosar primă instanță) este olograf, neexistând vreo dovadă în sensul că ar emana de la partea vătămată și că voința acesteia la redactarea înscrisului ar fi fost liberă. Pe de altă parte, aceste declarații nu pot fi valorificate în mod izolat, ci ele vor fi avute în vedere la evaluarea întregului material probator de către instanță la momentul soluționării fondului cauzei. În orice caz, în situația în care autorul înscrisului respectiv ar fi într-adevăr partea vătămată, înscrisul nu ar fi în favoarea inculpatului, deoarece aceasta arată că retrage declarația pentru că nu dorește implicarea familiei în acest proces, fiind în pericol, aspect care ar reprezenta un indiciu cu privire la presiuni sau amenințări asupra membrilor familiei părții vătămate.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 18.09.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 C.P.P. obligă inculpatul -recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /24.12.2009

Tehnored.

2 ex./05.01.2010

Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR.1259/

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 C.P.P. obligă inculpatul -recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Constantin Costea, Florin Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Timisoara