Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 266/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂN I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(244/2010)

DECIZIA PENALĂ NR.266/

Ședința publică de la 11 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan

JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror .

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 26.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, asistat de avocat ales G în baza împuternicirii avocațiale din 2.02.2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, învederează că sunt indeplinite condițiile prevăzute de art.160 ind.2 Cpp pentru a se admite cererea de liberare provizorie sun control judiciar pe care a solicitat-o la instanța de fond și care s-a judecat la același termen cu menținerea măsurii arestării preventive.

Arată că in cauză au fost administrate toate probele, inculpatul a recunoscut și regretat sincer faptele, s-a retras din grupul infracțional cu un an înainte de a fi descoperite faptele, este absolvent al facultății de informatică. Arată că fapta săvârșită, generic prezintă pericol social, dar Inalta C de Casației și Justiție a dispus să se indice pericolul real concret în situația judecării in stare de arest, iar CEDO a dispus să se dovedească necesitatea menținerii stării de arest pentru cercetarea judecătorească.

Solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și să nu se mai mențină starea de arest față de inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București care in mod corect a menținut starea de arest a inculpatului și totodată a respins, ca neintemaiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Solicită să se aibă in vedere stadiul procesual in care se află cauza, nefiind începută cercetarea judecătorească, precum și gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, perioada lungă de desfășurare a infracțiunilor, prejudiciul ridicat și numărul mare de persoane prejudiciate.

Pentru aceste motive, consideră că în mod corect s-a apreciat că inculpatul, dacă ar fi lăsat in libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea public, fiind și o reacție socială negativă față de astfel de fapte care se repetă din ce in ce mai des și care afectează încrederea societății in mijloacele de plată.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, învederează că este de acord cu avocatul său.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință din 25.01.2010, Tribunalul București - Secția Penală, a dispus, în baza art. 3002Cod procedură penală cu referire la art. 160 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpaților, și, respectiv liberarea sub control judiciar a acestuia din urmă.

Prima instanță și-a întemeiat soluția reținând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpaților, se mențin, respectiv art. 143 Cod procedură penală cu referire la art. 681Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Încheierea a fost recurată de inculpatul ale cărui motive sunt consemnate în practicaua hotărârii.

Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, Curtea apreciind, în acord cu instanța fondului, persistența și suficiența dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală în cauza dedusă judecății a cărui stadiu procesual este incipient, iar bănuiala legitimă prevăzută de art. 681Cod procedură penală în ceea ce privește presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșirii infracțiunii pentru că a fost trimis în judecată, respectiv falsificarea unui instrument de plată electronică, deținerea în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, punerea în circulație a instrumentelor de plata electronică falsificate, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 323 alin. 2 Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Or, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, respectiv perioada lungă de desfășurare, prejudiciul ridicat și nr. mare de persoane prejudiciate, soluția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar apare ca întemeiată.

Ca atare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul declarat împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010, Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

a

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-25.02.2010

Președinte:Adriana Elena Băjan
Judecători:Adriana Elena Băjan, Francisca Maria Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 266/2010. Curtea de Apel Bucuresti