Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 253/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 253/R/2009

Ședința publică din 28 mai 2009

Complet de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Rus Claudia

JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în comuna, sat, nr. 71, Județ B, împotriva deciziei penale nr.28/A din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a menținut în totalitate sentința penală nr.276 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Beiuș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art.249 alin.1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul recurent, asistat de apărător ales - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.26 din 14.05.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat lipsă fiind părțile civile intimate Consiliul Local al comunei Lazuri de B și Ocolul Silvic Privat " ".

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate, și rejudecând cauza a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 alin.1 lit."b" Cod procedură,întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, producerea pagubei atrage răspunderea din Codul Muncii, iar în subsidiar achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 alin.1 lit."b/1" Cod procedură penală raportat la art.18/1 Cod penal și art.91 Cod penal, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art.249 alin.1 Cod penal. În cauză s-a efectuat o expertiză prin care s-a reținut că au fost tăiați 35 de arbori în valoare de 4.273 lei în perioada când inculpatul a avut în gestiune cantonul le. Pentru această infracțiune instanța de fond, în rejudecare, a aplicat inculpatului o amendă penală de 500 lei la fel ca și instanța de apel, când valoarea prejudiciului a fost în valoare de 117.635 lei, astfel că i s-a agravat situația inculpatului, dat fiind valoarea prejudiciului de la 117.635 la 4.273 lei. Consideră că, nu se poate reține faptul că inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu, făcându-se vinovat de pasivitate, ceea ce a dus la crearea prejudiciului în dauna părții civile. La fila 69 din dosarul instanței de fond se află adresa de la Postul de Poliție Lazuri de B, ca urmare a sesizării făcută de Ocolul Silvic Privat, la depistarea cioatelor de arbori de către inculpat, care în aprilie 2005 l-a sesizat pe brigadierul cu privire la această împrejurare. În cauză au fost audiați martori, seful de Ocol, colegi de muncă, primarul care au cunoscut activitatea inculpatului precum și împrejurarea că era imposibil de asigurat paza unei suprafețe atât de mari, fiindu-i dat în gestiune două cantoane, având de parcurs 10 km zilnic, fără ca primăria să-i asigure vreun mijloc de transport pentru a putea să străbată pădurea. Mai arată că, inculpatul a solicitat în repetate rânduri conducerii să fie ajutat întrucât suprafața este foarte întinsă, dar fără nici un rezultat. Cu privire la capătul subsidiar, apreciază că față de persoana inculpatului fără antecedente penale, ajuns în pragul pensionării cu un comportament ireproșabil, prejudiciul cauzat a fost reparat, astfel că se poate dispune achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative. Față de cele ce preced, solicită admiterea recursului.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respinge ca nefondat a recursului declarat de inculpat,menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate. Apreciază că pedeapsa aplicată de 500 lei amendă penală este minimă raportat la valoarea prejudiciului. Susținerile formulate de inculpat cu privire la nevinovăția sa sunt nefondate, câtă vreme la dosarul cauzei sunt probe care atestă vinovăția acestuia, la efectuarea inspecției când s-a depistat 240 de arbori tăiați, acesta nu a avut nici o obiecție, astfel că prejudiciul reținut în expertiză de 4273 lei nu înseamnă că este cel real.

Inculpatul recurent având ultimul cuvânt arată că nu este vinovat, el a contestat rezultatul inspecției, atât la ocolul Silvic cât și la Postul de Poliție.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele.

Prin sentința penală nr.276/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în baza art.249 al.1 cod penal, cu aplicarea art.63 al.3 teza a II-a cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 500 (cinci sute) de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.631cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Consiliul Local al Comunei Lazuri de B suma de 4.273,29 lei RON, cu titlu de despăgubiri civile și care a fost vărsată de către Ocolul Silvic Privat din suma reținută de la inculpat.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul a lucrat la până în cursul anului 2003 după care prin transfer s-a încadrat la la data de 15.10.2003, unde a preluat în gestiune cantonul nr.8, conform procesului verbal de predare - primire și actului de control nr.2404/15 octombrie 2003, iar din data de 23.03.2004, conform actului de control și al procesului verbal de predare - primire a mai preluat în gestiune și fondul forestier al cantonului nr.27, aceste fonduri fiind proprietatea com.Lazuri de B, dar administrat de.

În lunile mai și iunie 2005, la cererea Primăriei Lazuri de B s-a efectuat un control de fond în cantonul nr.8, la care au participat inculpatul, șeful său de district, inginerul și tehnicianul, ambii din partea O, precum și primarul și viceprimarul de la comuna Lazuri de

Conform actului de control nr.1/2005 în urma efectuării acestui control au fost găsite 240 de cioate, de arbori de esențe diferite, pentru ca inculpatul nu a putut să prezinte nici o justificare în sensul descoperirii autorilor tăierilor în delict.

S-a stabilit volumul arborilor tăiați ilegali ca fiind de 213,617 mc din care s-a scăzut volumul arborilor rămași la fața locului de 3,509 mc, astfel că au rămas de imputat pădurarului, un volum de 210,108 mc, cu o valoare de 11.763,54 lei RON.

Prin dispoziția nr.70 din 23 iunie 2005 primarului comunei s-a imputat inculpatului suma de 11.763,54 lei RON dispoziție care a fost contestată de către inculpat, acesta solicitând unui expert silvic să efectueze o expertiză extrajudiciară, pentru a se stabili valoarea pagubei. Această expertiză a fost efectuată de către expert tehnic judiciar, ing. G și s-a stabilit o altă valoare a pagubei, respectiv de 2.537,02 lei RON și se referea la un număr de 28 cioate din cele imputate inculpatului.

În apărarea sa inculpatul a arătat că i-au fost imputate și cioate cu o vechime mai mare de 2 ani, și de asemenea cioate pe care se mai aflau urme de la o altă marcă. În ce privește posibilitățile de a păzi în bune condiții pădurea din cele două cantoane el a arătat că acestea sunt la distanțe mari între ele și foarte extinse, fapt care nu-i permitea să le viziteze zilnic. Chiar în situația în care ar fi stat toată durata programului de muncă în pădure, efectuând patrulare nu ar fi reușit să acopere întregul teritoriu al acesteia, din cauza suprafeței mari.

În mod normal pentru un singur pădurar ar fi fost suficient un singur canton, respectiv cel de la le, pe care l-a și preluat prima dată în gestiune, iar pentru cel din localitatea, ar fi fost necesar să fi fost angajat un alt pădurar. Numai în acest fel se putea asigura o bună pază a pădurilor din cele două cantoane.

Inculpatul însă nu a putut să dea explicații foarte pertinente în legătură cu faptă că din cantonul le au fost tăiați mai mulți arbori în delict, de către persoane pe care el nu le-a putut identifica și în felul acesta nici nu a încheiat procese verbale de contravenție sau de constatare a infracțiunilor. El a precizat că a anunțat reprezentanți proprietarului, respectiv autoritățile locale din comuna și că aceștia s-au deplasat cu el în teren pentru a constata existența tăierilor de arbori, dar nici în această situație nu au putut să descopere vreo persoană autoare a acestor tăieri.

Cu privire la inspecția în urma cărora au fost depistate un număr de 240 de cioate de diferite esențe, martorul a declarat că inculpatul nu a făcut nici o obiecție cu privire la actul încheiat, și de asemenea inculpatul nu a prezentat nici un proces verbal de contravenție sau constatare a infracțiunilor silvice.

Martorul care a participat la inspecția de fond, fiind audiat în instanță a declarat că au fost cioate identificate mai vechi de 2 ani, iar identificate au fost constatate doar în limita indicată de proprietarul pădurii.

Martorii și au declarat în fața instanței, că nu au constatat să se fi aplicat marca de control pe cioate pe care se afla aplicată o altă marcă.

Cu privire la inspecția efectuată de cei de la. O, martorul, care a participat ca și asistent la acel control a declarat că, cu ocazia controlului s-au marcat și cioate mai vechi, iar acestea au fost cam J din constatate, și de asemenea i s-au imputat și cioate pentru care anterior inculpatul făcuse raport scris.

În pădurea gestionată de inculpatul s-a mai efectuat un control în partida nr.8 și un control de fond în același canton, întocmindu-se actul de control nr.5 din perioada 29 - 30 iulie 2005 prin care s-a constatat o valoare a pagubei de 266,88 lei RON și actul de control nr.4 din perioada 5-6 septembrie 2005 prin care s-a constatat o pagubă în valoare de 261,58 lei RON.

Ținând seama de dispozițiile stabilite prin decizia penală a Curții de Apel Oradea, dată în judecarea recursului declarat de către inculpat, dar și pentru a lămuri contradicțiile evidente existente între mențiunile din actele de control și pozițiile unora dintre martori, precum și diferențele mari ale valorii prejudiciilor indicate în actul de control și expertiza extrajudiciară, instanța a impus ca în cauză să fie efectuată o expertiză judiciară, lucrare care a fost întocmită de către expertul Moror, expert în cadrul Corpului de Experți de pe lângă Tribunalul Alba.

Introducerea acestuia s-a impus ca urmare a faptului că la nivelul Tribunalului Bihor nu mai există alți experți în specialitatea silvică, care ar fi trebuit să întocmească lucrarea de expertiză.

Expertul a efectuat deplasarea în teren asistat de către inculpat, reprezentanți ai organelor silvice, ai proprietarului pădurii, precum și un lucrător de poliție, descoperind un total de 236 de cioate, din cele care sunt evidențiate și-n actele de control, neputând identifica însă un număr de 3 cioate de esență. Din aceste cioate el a reținut la calcularea valorii prejudiciului numai cele la care s-a reușit identificarea conturului parțial sau total și al numărului mărcii pentagonale, marcă care se aplică atunci când se realizează acte de control și se constată tăiere de arbori pe care pădurarul nu le poate justifica.

În cazul de față expertul a identificat un număr de 35 de cioate de esență fag, molid, și salcâm pe care se observa existența mărcii pentagonale. Pentru aceste cioate a fost calculat un prejudiciu de 43.540 de ROL și un volum de masă lemnoasă de 63.828 mc.

Pentru celelalte cioate expertul a arătat motivele care l-au determinat să nu realizeze un calcul al valorii prejudiciului și anume: nu s-a stabilit vechimea clare a unora dintre cioate, unele dintre ele putându-se afla în afara perimetrului cantonului gestionat de către inculpat; pe unele apare conturul parțial sau total al mărcii rotunde, ceea ce înseamnă că a fost tăiat în mod legal sau marca pentagonală a fost aplicată alături de marca ceea ce nu era permis.

Pentru că la fața locului a mai rămas material lemnos în valoare de 807.070 lei ROL, expertul a calculat în final prejudiciul cauzat prin tăierile de arbori în mod ilegal și care prin actul de control au fost imputate inculpatului și care în aprecierea sa sunt în afara oricărui dubiu și care este în sumă de 42.732.930 lei ROL sau 4.273,29 lei RON.

Lucrarea de expertiză întocmită de către expert și aprecierile acestuia legate de vechimea unora dintre cioate este în concordanță cu declarațiile unora dintre martorii audiați în cauză, în sensul că inculpatului i s-au imputat și cioate provenite de la tăieri mai vechi decât momentul preluării de către el a cantonului.

Ținând seama de obligațiile pe care inculpatul le avea în calitate de pădurar, atât cele de gestiune cât, mai ales, cele de pază, instanța a apreciat că el și le-a îndeplinit în mod deficitar și ca urmare a acestui fapt a existat posibilitatea ca persoane pe care el nu le-a putut identifica să taie în delict mai mulți arbori din pădurea aflată în proprietatea comunei Lazuri de Apărările inculpatului nu au putut fi reținute decât parțial și numai în măsura în care ele se coroborează cu concluziile expertului legate de imputarea și a unor cioate provenite de la tăieri de arbori realizate înainte ca acel canton să fie în paza sa.

Chiar dacă pădurile pe care le avea în pază erau pe suprafețe extinse și la distanțe mari unele de altele aceasta nu justifică atitudinea inculpatului de a nu raporta verbal și în scris către conducerea din care făcea parte sau către Primăria Comunei Lazuri de Baf aptului că în pădurea pe care el o păzește se fac tăieri de arbori în delict, iar el nu are posibilitatea de unul singur să asigure o pază eficientă a acesteia. Nu a respectat obligația de a anunța de fiecare dată că s-au tăiat arbori în delict, chiar dacă nu a putut să descopere autorii, el făcând doar raportări rare, la distanțe mari în timp. Doar într-un singur caz există o solicitate scrisă din partea Privat către Poliția com. Lazuri de B pentru a se acorda sprijin în vederea identificării autorilor tăierii de arbori din pădurea comunei. Aceasta în condițiile în care inculpatul a avut pădurea în gestiune timp de aproape 2 ani.

Fapta inculpatului de a nu-și îndeplini, din culpă, toate îndatoririle de serviciu în ce privește paza pădurilor aflate în gestiunea sa, proprietate a comunei Lazuri de B și în felul acesta permițând producerea unui prejudiciu prin tăieri de arbori fără drept de persoane neidentificate, constituie conținutul infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 al.1 Cod penal.

În ce privește cuantumul prejudiciului care va fi reținut de către instanță în sarcina inculpatului s-a avut în vedere lucrarea de expertiză întocmită de către expertul judiciar Motora

Valoarea prejudiciului indicată în această lucrare este mai mică decât cea stabilită prin actele de control, dar constatările expertului și explicațiile date de către acesta sunt pertinente el lăsând în afara calculului valorii prejudiciului cioate cu privire la care au existat dubiu dacă el pot fi sau nu imputate inculpatului.

Orice dubiu, inclusiv cel cu privire la vechimea cioatelor, perimetrul situării lor, modul de identificare profită cel cercetat, iar reprezentanții organelor silvice sau ai proprietarului nu au înlăturat în nici un fel acest dubiu. În felul acesta instanța a reținut ca fiind imputabil inculpatului doar prejudiciul de 4.273, 29 de lei RON.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, prejudiciul rezultat și consecințele relativ scăzute cu privire la întreaga proprietate a părții civile, atitudinea acestuia de recunoaștere în parte a faptei, dar și împrejurarea că nu are antecedente penal, astfel că se a apreciat că aplicarea unei pedepse cu amenda penală va fi suficientă pentru sancționarea, dar și reeducarea inculpatului.

În baza textului de lege mai sus arătat și cu aplicarea art.63 al.3 teza a II-a cod penal, instanța a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 500 de lei, amendă penală pentru infracțiunea săvârșită.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.63 ind.1 cod penal.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata unor suma de bani care reprezintă contravaloarea pagubei calculată de către organele silvice prin cele 3 acte de control și care au fost evidențiate în rechizitoriu. Lucrarea de expertiză a fost realizată în privința faze de teren în prezența reprezentantului proprietarului, iar după finalizarea raportului scris un exemplar a fost comunicat părții civile, care nu a comunicat nici o obiecție în legătură cu concluziile acestuia.

În această situație, instanța în baza art.14 Cod de procedură penală și art.999 cod civil a obligat pe inculpat să plătească părții civile Consiliul Local al Comunei Lazuri de B suma de 4.273,29 lei RON, cu titlu de despăgubiri civile și care se va vărsa de către Ocolul Silvic Privat din suma reținută de la inculpat. Se impune această precizare deoarece după emiterea deciziei de imputare de către angajatorul inculpatului, acestuia i s-a reținut până în prezent din salariu suma de 4.563 de lei, sumă care depășește valoarea la care este obligat față de partea civilă, diferența urmând să fie pusă la dispoziție imediat ce se va face plata către partea civilă.

Acest aspect este confirmat de către Privat care a confirmat prin adresa nr.286/19.09.2008 reținerea acestei sume de bani din salariul inculpatului, dar și faptul că nu s-au făcut plăți sau compensări cu Primăria Lazuri de B până la finalizarea procesului.

Împotriva acestei hotărâri în termenul legal apel inculpatul fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susținerii orale, inculpatul a arătat că fapta sa nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni, răspunderea sa derivă din raportul de muncă. Prejudiciul cauzat a fost acoperit. Suma ce i s-a reținut din salariu depășind chiar valoarea acestuia.

Prin decizia penală nr. 28/A din 4 februarie 2009, Tribunalul Bihora respins respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17.06.1967 în, județul B, domiciliat în comuna nr. 71, județul B împotriva sentinței penale nr. 276/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș pe care a menținut-o în totalitate, obligând pe apelant să plătească suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel constatat următoarele:

Starea de fapt a fost corect reținută, just argumentată în conformitate cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este corectă.

Inculpatul, în calitate de pădurar la, începând cu data de 15.10.2003 a preluat în gestiune cantonul nr. 8, conform procesului verbal de predare primire și actului de control nr. 2404/15.10.2003, iar începând cu data de 23.03.2004 a preluat și cantonul 27, ambele fonduri forestiere fiind proprietatea comunei Lazuri de În cursul lunilor mai, iunie 2005 fost efectuat un control de fond în cantonul nr. 8, descoperindu-se 240 de cioate de arbori de diferite esențe pentru care inculpatul nu a putut să prezinte nici o justificare, fie că au fost tăiate legal, fie că ar fi întreprins vreo măsură legală pentru identificarea persoanelor care au tăiat arborii fără drept.

Prin expertiza efectuată în cauză s-a reținut că doar 35 de cioate val. 4.273, 29 lei; 63,828 mc) sunt tăiate în perioada în care inculpatul a avut în gestiune cantonul le. Pentru diferența fie nu s-a stabilirea vechimii, fie nu s-a putu stabili dacă aparțin sau nu perimetrului cantonului, fie apar marcate.

Pasivitatea inculpatului în gestionarea fondurilor forestiere, în sensul că nu a întocmit rapoarte scrise referitor la tăierea ilegală a arborilor, nu a întocmit procese verbale de contravenție sau de constatare a infracțiunilor, se circumscrie elementului material al infracțiuni de neglijență în serviciu.

Nu se poate reține că fapta acestuia nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, chiar dacă prejudiciu este relativ mic și inculpatul fără antecedente penale și cu o conduită bună.

Sancțiunea aplicată de instanța de fond este corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.273,29 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Consiliul Local al comunei Lazuri de Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza expertizei efectuată în cauză. Aspectul că această sumă a fost reținută de la inculpat de către Ocolul Privat, dar nevărsată în contul părții civile nu poate echivala cu repararea prejudiciului cauzat părții vătămate.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate, în sensul de a se dispune achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 alin.1 lit."b" Cod procedură,întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, producerea pagubei atrage răspunderea din Codul Muncii, iar în subsidiar achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 alin.1 lit."b/1" Cod procedură penală raportat la art.18/1 Cod penal și art.91 Cod penal.

În susținerea motivelor sale a arătat că, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art.249 alin.1 Cod penal. În cauză s-a efectuat o expertiză prin care s-a reținut că au fost tăiați 35 de arbori în valoare de 4.273 lei în perioada când inculpatul a avut în gestiune cantonul le. Pentru această infracțiune instanța de fond, în rejudecare, a aplicat inculpatului o amendă penală de 500 lei la fel ca și instanța de apel, când valoarea prejudiciului a fost în valoare de 117.635 lei, astfel că i s-a agravat situația inculpatului, dat fiind valoarea prejudiciului de la 117.635 la 4.273 lei. A mai arătat că, nu se poate reține faptul că inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu, făcându-se vinovat de pasivitate, ceea ce a dus la crearea prejudiciului în dauna părții civile. La fila 69 din dosarul instanței de fond se află adresa de la Postul de Poliție Lazuri de B, ca urmare a sesizării făcută de Ocolul Silvic Privat, la depistarea cioatelor de arbori de către inculpat, care în aprilie 2005 l-a sesizat pe brigadierul cu privire la această împrejurare. În cauză au fost audiați martori, seful de Ocol, colegi de muncă, primarul care au cunoscut activitatea inculpatului precum și împrejurarea că era imposibil de asigurat paza unei suprafețe atât de mari, fiindu-i dat în gestiune două cantoane, având de parcurs 10 km zilnic, fără ca primăria să-i asigure vreun mijloc de transport pentru a putea să străbată pădurea. Precizează că, inculpatul a solicitat în repetate rânduri conducerii să fie ajutat întrucât suprafața este foarte întinsă, dar fără nici un rezultat. Cu privire la capătul subsidiar, a apreciat că față de persoana inculpatului fără antecedente penale, ajuns în pragul pensionării cu un comportament ireproșabil, prejudiciul cauzat a fost reparat, astfel că se poate dispune achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative.partea civilă, fără a indica motivele acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/16 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Ambele instanțe au reținut o stare de fapt reală, rezultând din probe minuțios administrate și interpretate. Totodată, vinovăția inculpatului a fost reținută în mod just, și i s-a aplicat o pedeapsă de 500 lei, amendă penală.

În mod corect, a fost soluționată latura civilă a cauzei, instanța de fond obligând inculpatul la plata sumei de 4.273, 29 lei, în mod just pe baza expertizei efectuată în cauză, reținând doar 35 de cioate, au fost tăiate în perioada în care inculpatul a avut în gestiune cantonul le, pentru diferența, fie nu s-a stabilirea vechimii, fie nu s-a putut stabili dacă aparțin sau nu perimetrului cantonului, fie apar marcate.

Întrucât nu sunt motive de reformare a deciziei recurate, aceasta circumscriindu-se sferei de legalitate și temeinicie, urmează a fi păstrată în totalitate ca legală și temeinică.

În baza art. 192 alin.2Cod procedură penală va obliga recurentulsă plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.28/A din 4 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 RON lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red. dec. A/10.06.2009

Jud. apel D -

Jud. fond

Tehnored. AS/10.06.2009

2 ex.

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 253/2009. Curtea de Apel Oradea