Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 180/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 180
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 11 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu judecător
- - - grefier
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din data de 21.08.2008 dată în dosar nr. 531/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și a rezoluției nr. 769/II/2/2008 din 17.10.2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat petentul, avocat pentru intimatul, lipsă fiind acesta și.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Petiționarul solicită pentru administrarea de probe, a se lua o declarație avocatului, întrucât această declarație nu a fost luată la urmărirea penală și arată că o cercetare completă ar fi fost dacă
s-ar fi dat posibilitatea să solicite administrarea probei cu expertiză grafologică.
Avocat având cuvântul față de cererea petentului, solicită respingerea cererii, întrucât procedura în cauză nu permite audierea persoanelor în fața instanței de judecată.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea cererii.
Instanța, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art. 2781al. 7 Cod procedură penală, din care rezultă că " judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate", respinge cererea petentului privind audierea intimatului.
Petiționarul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Avocat, arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Petiționarul, solicită respingerea excepției tardivității întrucât data comunicării ultimei rezoluții a fost 27 octombrie 2008 și nu cum s-a reținut în mod eronat în încheierea de ședință.
Plângerea este formulată în termen și pe fond solicită să se observe că cercetarea penală s-a făcut împotriva legii, s-a luat declarații doar numitei care recunoaște că fapta îndeplinește condițiile și elementele constitutive ale unui șantaj și denunț calomnios. În cauză nu a fost audiat avocatul și nu s-a efectuat o expertiză grafologică, astfel încât solicită admiterea plângerii, trimiterea dosarului la Parchet pentru o legală cercetare și justă soluționare a cauzei, obligația legală a procurorului, nefiind respectată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul, a solicitat respingerea plângerii ca fiind tardiv formulată, având în vedere că rezoluția a fost primită pe data de 22.10.2008 iar ultima zi pentru introducerea plângerii ar fi fost data de 11.11.2008 și nu 13.11.2008, plângerea fiind depusă cu 2 zile peste termen.
Susține că petentul a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Moinești, hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, acest folos nu ar fi fost solicitat în mod injust. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, a precizat că plângerea este formulată în termen, la dosar existând dovada comunicării rezoluției din data de 28.10.2008.
Pe fond, a pus concluzii de respingere a plângerii în temeiul art. 2781al.8 lit. a Cod procedură penală, menținerea soluției pronunțate, aceasta fiind temeinică și legală, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei penale de față, se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- petentul, cu domiciliul în municipiul B, strada - -.54,.B,.65, județul B, a formulat, în conformitate cu prevederile art.278/1 Cod procedură penală, plângere împotriva rezoluției din data de 21.august.2008, dată în dosarul 531/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.769/II/2 din data de 17.10.2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
În motivarea plângerii și în concluziile orale și scrise formulate a susținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Într-un mod lipsit de ingeniozitate juridică procurorul care a dat rezoluția nr.531/P/2008, în încercarea de a destructura realitatea faptelor săvârșite de persoanele reclamate și probele care demonstrează aceasta situație de drept, după ce copie anumite pasaje din actele dosarului de urmărire penala 673/P/2005 creat de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești și date ale dosarului de instanța nr-, create și ele la rându-le prin fapte de abuz în serviciu, fals și uz de fals ale magistraților care le-au cercetat și judecat, în mod premeditat denaturează împrejurările faptice reale ale săvârșirii faptelor de către persoanele reclamate și în mod intenționat, fals arată prin exprimarea din alineatele 7, 8 si 9 ale paginii 3 din rezoluție si alineatele 1 si 2 ale paginii 4 că:
1. după producerea accidentului de circulație, având în vedere gravitatea leziunilor corporale și traumelor produse victimei, care ar fi necesitat 95-100 zile îngrijiri medicale, era normal ca aceasta să-și angajeze un avocat pentru a formula prin avocat sau personal cererea de despăgubiri civile pentru prejudiciul creat ca urmare a accidentului de circulație de a cărui producere sunt vinovat;
2. un alt rezultat urmărit de procuror prin exprimarea folosită în alineatele rezoluției menționate a fost și denaturarea obiectului cauzei pentru a putea apoi să reușească demonstrația inexistentei faptei de șantaj și de denunțare calomnioasă în realitate săvârșite de persoanele reclamate. Ceea ce nu a reușit procurorul și nu veți reuși nici să faceți, susține petentul, prin toate faptele de corupție pe care le veți săvârși pentru a respinge prezenta plângere împotriva rezoluției dispuse de procuror, este să schimbați realitatea faptelor necercetate niciodată pentru a fi încadrate juridic legal, indicate în mod explicit și probat în reclamația, care demonstrează în mod legal și de netăgăduit că avocatul și clienta sa, prin actul pe care l-au corectat prin mențiunile olografe ale avocatului, în mod premeditat m-au constrâns să plătesc o suma de bani înainte de a sesiza organul de urmărire penala pentru săvârșirea faptelor prevăzute și pedepsite de art.184 2 și 4 Cod penal, în schimbul libertății mele față de pedeapsa acestor fapte.
" Cei doi făptuitori a faptelor de șantaj, nefiind mulțumiți că reacția de răspuns a fost este negativă, față de amenințarea cu darea în vileag a unei fapte pe care ei doreau să o considere că aș fi săvârșit-o, deși știau și înțelegeau că sunt vinovat față de cauzele care au născut necesitatea efectuării de către a operației în zona leziunilor apărute ca urmare a incidentului rutier, au creat un probatoriu fals, care să
motiveze existența faptelor prevăzute și pedepsite de art. 184 2 și 4 Cod penal, pe care l-au prezentat organului de anchetă printr-o sesizare în care m-au indicat ca făptuitor.
Afirmația procurorului din 2 si 3 din pag. 4 rezoluției, în sensul că nu se poate reține că s-ar fi comis infracțiunea de șantaj pentru că era normal să ceară prin avocat sau personal despăgubiri civile pentru leziunile suferite în incidentul rutier este profund nelegală, abuzivă și falsă pentru că cerința legii în cazul șantajului este îndeplinită și dacă folosul este just, dar făptuitorul a urmărit să-1 dobândească în mod injust, ceea ce nu este cazul avocatului și a clientei sale, deoarece folosul pe care au vrut să-1 dobândească de la mine era din faza de pregătire a săvârșirii faptelor de șantaj injust și a rămas la fel de injust și când i-au dat titlul de despăgubiri civile într-un proces creat de ei împotriva mea prin probe false, situație care i-a determinat să renunțe în mod just la niște pretenții injuste.
2 din pag.3 a rezoluției, prin conținutul pe care-1 are demonstrează doua situații de fapt si de drept respective:
a) faptul că un procuror necompetent a cercetat plângerea penală împotriva avocatului și a clientei sale pentru săvârșirea faptelor de șantaj si denunț calomnios, soluționând-o în mod nelegal și abuziv prin rechizitoriu, nulitatea soluției date fiind dovedită de apariția rezoluției prin prezentul act contestat prin care s-a cercetat și soluționat pentru a doua aceeași reclamație a acelorași fapte împotriva acelorași persoane, dar de către un procuror competent;
b) situația de fapt că acțiunea penala "s-a pus" pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.184 2 și 4 Cod penal în mișcare din oficiu constituie din punct de vedere legal dovada certă ca faptele de șantaj și de denunțare calomnioasă s-au săvârșit împotriva mea de avocatul și de clienta acestuia pentru că în contradicție cu interpretarea în mod premeditat falsă a legii realizată de procuror amenințarea cu darea în vileag a unei infracțiuni pentru a cărei punere în mișcare a acțiunii penale este necesară o plângere prealabilă scoate de sub incidența legii caracterul nelegal al amenințării aceasta în conformitate cu legea fiind o amenințare legală incompatibilă de constrângerea făcută prin amenințare ca element al infracțiunii de șantaj săvârșită de avocatul și clienta acestuia împotriva sa.
Reprezentanții Parchetului nu au dorit să respecte legea și în mod intenționat nu au început urmărirea penală împotriva persoanelor reclamate pentru a a-l împiedica să solicite în numele legii efectuarea unei constatări tehnico-științifice a actului depus ca probă alăturat plângerii penale și a unei constatări tehnico-științifice grafice pentru a dovedi care este conținutul olograf realizat de avocatul în acest act, proba și legătura directă dintre acțiunile săvârșite de avocatul și fapta de șantaj și denunțare calomnioasă, săvârșită de acesta împreuna cu persoana pe care o reprezenta în calitate de client -.
Pentru aceste considerente, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților.
Prin rezoluția din data de 21.08.2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.531/P/2008, în temeiul art.228 6 Cod procedură penală, cu referire la art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților din prezenta cauză, avocat în cadrul Baroului B și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal și a infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art.259 Cod penal, întrucât faptele sesizate de petent nu s-au confirmat.
Pentru a da această rezoluție Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa reținut următoarele:
La data de 17.03.2008 s-a înregistrat o plângere formulată de petentul împotriva numiților de și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.194 Cod penal și art.259 Cod penal.
S-a reținut în fapt că, cele sesizate de petent s-au datorat situațiilor de drept și de fapt care au format obiectul mai multor cauze penale, respectiv dosar nr.673/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești.
Cauza a fost soluționată prin rechizitoriul nr.673/P/2005 din 08.09.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal.
Din cercetări rezultă că la data de 11.10.2003, în jurul orelor 14,00, inculpatul conducea autoturismul " Super ", cu nr. BC. 01., pe 2G, în direcția B - M, iar partea vătămată se afla ca pasager în mașina respectivă, ocupând locul din spate stânga. În localitatea, inculpatul s-a angajat în depășirea unei căruțe care se deplasa în aceeași direcție, atelajul fiind condus de numitul. În momentul depășirii, inculpatul a fost surprins de deplasarea spre stânga a atelajului, care s- apropiat de axul drumului, a frânat, iar autoturismul a derapat, părăsind carosabilul. În continuare, autoturismul a intrat în șanțul din stânga șoselei (pe direcția de deplasare), a lovit un podeț și a fost aruncat din nou pe partea carosabilă, unde s- răsturnat pe cupolă.
În timpul accidentului ușile autovehiculului s-au deschis datorită șocului și toți cei 4 ocupanți ai acestuia au fost aruncați afară. Partea vătămată a suferit un politraumatism obiectivat prin plagă epicraniană și anterolistezic C6, care a necesitat inițial pentru vindecare un nr. de 45-50 zile îngrijiri medicale, dar datorită unor complicații ulterioare ce au necesitat o nouă intervenție chirurgicală, timpul de îngrijiri medicale a fost prelungit la 95-100 zile.
În cursul urmăririi penale, având în vedere cele solicitate, au fost efectuate două expertize tehnice, care au concluzionat că în momentul premergător accidentului, autoturismul condus de învinuit se deplasa cu o viteză cuprinsă între 66,9 - 86 km/, iar influența majoră în traiectoria autovehiculului a avut-o defecțiunea sistemului de frânare (tamburul roții spate dreapta ovalizat), fapt ce a condus la blocarea roții după frânare și implicit schimbarea necontrolată a direcției de mers spre stânga. Se face precizarea că schimbarea direcției de mers în acest caz se produce la viteze mai mari de 15- 29 km/.
Așa fiind, în cursul urmăririi penale a fost audiat inculpatul, care a declarat inițial (în ziua producerii accidentului) că la deplasarea spre stânga a căruței a frânat progresiv, a virat și mai mult spre stânga, părăsind carosabilul și intrând în șanțul șoselei.
Ulterior, inculpatul a invocat defecțiunea sistemului de frânare, precizând că "rezultatul frânării a fost o anomalie, ducând la ridicarea mașinii, derapare și apoi răsturnare".
Față de probele administrate și concluziile celor două expertize efectuate, s-a reținut că vinovăția producerii accidentului aparține inculpatului, care nu a respectat limita de viteză în interiorul localității și a condus autoturismul cu defecțiuni la sistemul de frânare, fapt ce a condus la imposibilitatea de a controla direcția de deplasare, răsturnarea autoturismului și vătămarea corporală a părții vătămate.
S-a reținut, tot astfel, că, în drept, fapta săvârșită de inculpatul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal și se probează cu: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 5,7,8), certificatul medico-legal (fl.9-10), procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarații martori (fl.39-49), rapoartele de expertize tehnice auto (fl.24-36), coroborate cu declarațiile învinuitului (fl.53-59), motiv pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a acestuia.
În cursul urmăririi penale inculpatul a formulat plângere penală împotriva părții vătămate și apărătorului acesteia, avocat, arătând că fost șantajat de către aceștia să-i dea bani părții vătămate pentru ca aceasta să nu depună plângere împotriva lui.
Considerându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât nu s-au executat acte de violență sau amenințare față de învinuit, iar pe de altă parte infracțiunea pentru care a fost cercetat nu necesită plângere prealabilă, acțiunea penală fiind pusă în mișcare din oficiu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele respective prin actul de inculpare a inculpatului, respectiv prin rechizitoriul nr. 673/P/2005 din 8.09.2006.
Instanța de judecată, procedând la soluționarea cauzei, a dispus, apreciind actele de urmărire penală efectuate, precum și cercetarea judecătorească, că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.
Ca urmare, prin sentința penală nr.608 din data de 31.10.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr- a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 2, 4 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, instanța făcând, totodată, aplicarea în cauză a prevederilor. art.81 Cod penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.
Inculpatul a declarat apel în cauză, dar prin decizia penală nr.246/A din data de 13.05.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, apelul a fost respins ca nefundat.
La data soluționării plângerii de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU. cauza se afla pe rolul Curții de APEL BACĂU, pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei penale de sus.
După producerea accidentului de circulație, având în vedere
gravitatea leziunilor corporale și traumelor produse victimei (care
la data producerii accidentului era însărcinată, născând ulterior
prin cezariană), a fost normal, logic și legal ca persoana vătămată
să se constituie parte civilă și să solicite
inculpatului despăgubirile de rigoare, respectiv cheltuielile efectuate cu spitalizarea și cele pricinuite de faptele culpabile inculpatului.
Așa fiind, nu se poate reține ca fiind vorba de săvârșirea vreunei fapte penale, cât timp s-au justificat despăgubiri civile din partea victimei, urmare accidentului produs.
Era normal, fiind vorba de un proces penal, să fie consultat un avocat de profesie, respectiv domnul avocat.
Mai trebuie reținut, în mod esențial, în cauză, că partea vătămată, în cursul cercetării judecătorești, a declarat în fața instanței judecătorești că renunță la despăgubirile bănești, solicitate anterior, fapt care îl favoriza atât sub aspectul laturii civile cât și a celei penale. Nu se poate reține că s-ar fi comis infracțiunea de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal, care presupune "constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă, sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă, spre dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.".
n condițiile în care a fost victima accidentului grav de circulație comis de inculpatul, suferind leziuni care au necesitat 95-100 zile îngrijiri medicale, cu incapacitate de muncă, era normal să ceară, prin avocat sau personal, despăgubiri civile, urmare a accidentului și de aici a cheltuielilor de spitalizare și pentru medicamente.
Nu se poate reține nici existența, în cauza sesizată de petentul, a infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art.259 Cod penal, atât timp cât faptele au fost declanșate și derulate din oficiu de către organele de urmărire penală. Mai mult, existența infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută și pedepsită de art.259 Cod penal, presupune în mod obligatoriu ca învinuirea să fie mincinoasă, cu rea-credință, etc, fapt care, în condițiile accidentului grav de circulație produs din culpa numitului, nu poate fi invocat.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat, în conformitate cu prevederile art.275-278 Cod procedură penală, plângere, susținând că rezoluția pronunțată este nelegală și netemeinică.
Prin rezoluția nr.769/II/2 din data de 17.10.2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, plângerea petentului a fost respinsă.
În motivarea acestei rezoluții s-au reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 531/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - avocat în cadrul Baroului B și, împotriva cărora s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal și denunțare calomnioasă, prevăzută de art.259 1 Cod penal, deoarece aceste fapte nu există.
Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul, în conformitate cu prevederile art.275-278 Cod procedură penală, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoareceavocatul și au încercat să dobândească sume de bani înainte de sesizarea organelor de urmărire cu privire la săvârșirea de către petent a faptei de vătămare corporală din culpă, urmărind astfel dobândirea în mod injust a foloaselor materiale.
Petentul apreciază că, raportat la această situație de fapt și prin reclamarea săvârșirii, în condiții nereale a faptei de vătămare corporală din culpă, ar fi realizat conținutul, constitutiv al faptelor de șantaj și denunțare calomnioasă.
Petentul mai susține și nerespectarea competenței materiale de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, cu ocazia efectuării de acte premergătoare față de avocatul, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
in actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul 673/P/8.09.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineștis -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 2 și 4 Cod penal, constând în faptul că la data de 11.12.2003, în timp ce conducea autoturismul " Super ", BC. 01., pe DN 2G, în direcția B - M, a accidentat-o partea vătămată, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, potrivit actelor medico-legale, 95-100 zile îngrijiri medicale.
Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și (avocat), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.194 Cod penal, deoarece nu este realizat conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.
Plângerea prin care a reclamat săvârșirea faptei de șantaj față de și avocatul a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești sub nr.1463/31.10.2006, fiind conexată la dosarul 673/P/2005 al aceleiași unități de parchet.
Prin sentința penală nr.92/2007 a Curții de APEL BACĂUs -a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de împotriva soluției date în dosarul nr.1463/P/2006 din 31.10.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești.
Prin sentința penală 608/31.10.2007 a Judecătoriei Moineștis -a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 2 și 4 Cod penal, făcând aplicarea art.81 Cod penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani, conform art.82 Cod penal. S-a luat act că partea vătămată nu a mai avut pretenții civile în procesul penal.
Prin decizia penală nr.246/A din data de 13.05.2007 a Tribunalului Bacăus -a respins apelul declarat de apelantul inculpatul împotriva sentinței penale nr. 608/2007, pronunțată în dosarul - al Judecătoriei Moinești, ca nefondat.
Împotriva deciziei penale a Tribunalului Bacăua declarat recurs .
În mod corect s-a reținut prin rezoluție inexistența infracțiunii de șantaj, se motivează în rezoluția procurorului general, deoarece nu a fost constrâns în vreun fel de avocatul sau partea vătămată, prin violență sau amenințare, să dea sume de bani sau alte foloase acestora.
a avut calitate de parte vătămată în dosarul 673/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, fiind victima accidentului de circulație comis de și în mod legal s-a constituit parte civilă în procesul penal, ulterior în cursul procesului renunțând la pretențiile civile.
Nu este realizat nici conținutul constitutiv al infracțiunii de denunțare calomnioasă, săvârșind infracțiunea de vătămare corporală din culpă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Referitor la efectuarea de acte premergătoare față de avocatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.194 Cod penal, în dosarul nr.673/P/2005, competența materială aparținea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, în conformitate cu prevederile art.209 1 și 2 Cod procedură penală, art.210, art.45 Cod procedură penală, cu referire la art.25 Cod procedură penală.
Dispozițiile art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, privind schimbarea competenței de soluționare a infracțiunilor săvârșite de avocați au fost modificate prin Legea nr.79/26.03.2007, pentru modificarea art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Rezoluția nr.769/II/2/2008 din data de 17.10.2008, a fost comunicată petentului, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată în acest dosar, la data de 28.10.2008.
Plângerea de față a fost formulată la data de 13.11.2008, astfel, încât, având în vedere și prevederile art.278/1 1 Cod procedură penală, plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar susținerea intimatului, prin apărătorul său, în sensul că plângerea ar fi tardivă, este greșită.
Analizând soluțiile pronunțate de procuror în rezoluțiile de netrimitere în judecată, Curtea constată că în cauză a fost reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, soluțiile pronunțate fiind legale și temeinice, neexistând nici o dovadă a săvârșirii de intimați a infracțiunilor pentru care petentul a formulat plângere.
Așa cum în mod corect a reținut Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, rin p. rechizitoriul din data de 08.09.2006, dat în dosarul nr.673/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, județul B s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 2 și 4 Cod penal, reținându-se în fapt că la data de 11.12.2003, în timp ce conducea autoturismul " Super ", cu numărul de înmatriculare BC. 01., pe DN 2G, în direcția B - M, a accidentat-o pe partea vătămată, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare, potrivit actelor medico-legale, 95-100 zile îngrijiri medicale.
Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și, avocat în cadrul Baroului B, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal, deoarece nu este realizat conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.
Judecătoria Moinești, județul B, prin sentința penală nr.608 din data de 31.10.2007, a dispus condamnarea petentului, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184 2 și 4 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul, iar prin decizia penală nr.246/A din data de 13.05.2007 Tribunalul Bacăua respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpatul.
Împotriva acestei deciziei penale petentul din prezenta cauză a declarat recurs.
Prin decizia penală nr.513 din data de 11.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, recursul inculpatului a fost respins ca nefondat, astfel că hotărârea de condamnare a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat.
Din examinarea conținutului plângerii Curtea constată că petentul este, în principal nemulțumit de hotărârea de condamnare a sa pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal.
Deoarece hotărârea de condamnare a petentului este definitivă, aceasta bucurându-se de autoritate de lucru judecat, nu se mai poate pune în discuție faptul că petentul nu ar fi vinovat de producerea accidentului de circulație.
De asemenea, întrucât instanțele au reținut că, urmare accidentului provocat de petent intimata a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale, aspect confirmat și de actele medicale și medico-legale prezentate de intimată (Bilet de internare-fl.31, Biletele de trimitere la Spitalul de Urgență " - " B-fl.33 și 42, Biletele de ieșire din spital-fl.30 și 34 și 35-38 și Rapoartele de constatare medico-legală-fl.39-41) nu se mai pot contesta nici aceste aspecte.
Apoi, instanțele, dispunând condamnarea petentului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal, au reținut legătura de cauzalitate dintre acțiunile petentului vinovat de producerea accidentului de circulație și leziunile suferite de intimata, astfel că nici acest aspect nu mai poate fi în discuție, hotărârea de condamnare bucurându-se, așa cum se mai arăta, de autoritate de lucru judecat.
Prin lucru judecat se înțelege ceea ce s-a decis printr-o hotărâre judecătorească, iar puterea ca autoritate a lucrului judecat înseamnă forța cu care se impune lucrul judecat și care este aceea a unei prezumții absolute în virtutea căreia se prezumă că ceea ce a decis instanța corespunde adevărului.
Soluția instanțelor de condamnare a petentului se înfățișează ca o concluzie formală printr-o succesiune de raționamente logice, având ca premisă minoră faptele stabilite, iar ca premisă majoră norma juridică. Hotărârea de condamnare este expresia aplicării la o stare de fapt determinată, stabilită în mod nemijlocit de instanță, pe baza probelor administrate în acuză, a unei norme juridice a cărei incidență la situația de fapt concretă a fost stabilită, de asemenea, de instanță.
Odată trecută în puterea lucrului judecat, se prezumă că hotărârea de condamnare a petentului consacră adevăratele raporturi juridice dintre părți și deci se bucură de o prezumție absolută de adevăr, adică într-o formulare sintetică,res judicata pro veritate habetur.
După săvârșirea infracțiunii de petent, având în vedere și gravele leziuni suferite de partea vătămată, care ca urmare a faptei săvârșite de petent a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale, care au impus internarea și tratament medical de specialitate la Spitalul de Urgență al Județului B, în perioada 11-20.10.2003-fl.30 și la Spitalul de Urgență " - " B, în perioada 24.05.2004-01.06.2004-fl.34-38 dosar urmărire penală, în condițiile în care, la data accidentului produs de petent, partea vătămată era însărcinată, în mod firesc s-a adresat intimatului, avocat în cadrul Baroului B, pentru consultație juridică de specialitate, în vederea recuperării prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșită de petent.
În baza contractului de asistență juridică, intimatul, în conformitate cu prevederile art.2 și 3 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat, i-a acordat asistență juridică intimatei,cu mijloace juridice specifice cu privire la drepturile și intereselor legitime ale acestuia (art.3 din susmenționata lege).
În conformitate cu prevederile art.37 6 din Legea nr.51/1995, "Avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea prevederilor (5), în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului".
Astfel că, în mod corect s-a reținut prin rezoluțiile atacate că nu există infracțiunea de șantaj, deoarece petentul nu a fost constrâns în vreun fel de intimatul, avocat la Baroul B sau intimata, parte vătămată în cauza penală în care petentul a avut calitatea de inculpat, prin violență sau amenințare, să dea sume de bani sau alte foloase acestora.
Faptul că partea vătămată, aflată într-o situație gravă a propriei sănătăți, dar și a procesului de concepția, fiind, așa cum se arăta, însărcinată la data accidentului produs de petent, urmărea să-și recupereze prejudiciul suferit, apelând la serviciile unei persoane cu pregătire juridică de specialitate, respectiv la un avocat, nu poate să constituie infracțiunea de șantaj.
Este un lucru cert, că în raport de numărul foarte mare de îngrijiri medicale acordate intimatei prin acte medico-legale de 90-100 zile, durata mare de spitalizare, aceasta a suferit atât cu prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, impunându-se repararea acestuia de autorul faptei prejudiciabile, respectiv de petent.
Faptul că pe parcursul procesului penal, intimata a renunțat la pretențiile formulate, nu are nici o relevanță sub aspectul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal.
Ceea ce este cu certitudine, este faptul că dacă intimata și-ar fi menținut cererea de constituire de parte civilă, petentul ar fi fost obligat la plata despăgubirilor civile, întinderea acestora fiind în raport de probatoriul care s-ar fi administrat în dovedirea laturii civile a cauzei penale.
Acțiunea civilă alăturată unei cauze penale, își păstrează unul dintre principiile de bază ale acțiunii civile tipice, aceea a disponibilității, persoana prejudiciată putând că exercite acțiunea civilă, poate să renunțe la judecarea acesteia, sau chiar însăși dreptul pretins, după cum poate ajunge la o înțelegere cu autorul faptului prejudiciabil, inclusiv cu privire la întinderea prejudiciului și modalitatea de achitare a acestuia.
Aceste caracteristici sunt aplicabileatât în cursul urmăririi penale, cât și pe tot parcursul judecării cauzei penale.
Petentul a mai susținut că în mod greșit nu s-a reținut săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal și de denunțare calomnioasă, prevăzută de 259 Cod penal, în condițiile în care punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal, se face din oficiu, astfel că nu era necesară plângerea intimatei, plângere cu care a fost amenințat de intimați și prin care ar fi fost șantajat să încheie acea convenție de despăgubire.
În mod evident, petentul face confuzie între modurile de sesizare a organelor judiciare.
Pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal, punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, nefiind necesară plângere prealabilă a persoanei vătămate, ca mod special de sesizare a organelor judiciare pentru acele infracțiuni pentru care punerea în mișcare acțiunii penale nu se poate face în lipsa acesteia.
Însă acest lucru nu înseamnă că intimata nu putea formula o plângere, în sensul art.222 Cod procedură penală, ca fiind o încunoștințare făcută de o persoană care a suferit o vătămare prin infracțiune.
De altfel, acesta a și fost modul de sesizare al organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea de petent a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 2 și 4 Cod penal.
Așa cum rezultă din rechizitoriu, intimata a formulat plângere împotriva petentului la data de 17.02.2006.
Petentul a susținut că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal și a infracțiunii de denunțare calomnioasă.
Curtea va examina pe scurt latura obiectivă și subiectivă a celor două infracțiuni.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de șantaj, această infracțiune presupune înainte de toate o constrângere exercitată prin violență sau amenințare, constrângere care să aibă ca obiect determinarea victimei să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Infracțiunea de șantaj se săvârșește cu intenție directă, deoarece făptuitorul își dă seama că exercită o acțiune de constrângere împotriva persoanei și că prin aceasta ăi produce o stare de temere, urmare pe care o dorește.
Însă, condiția săvârșirii șantajului cu intenție directă rezultă din aceea că latura subiectivă a infracțiunii include și un scop special, în sensul că făptuitorul săvârșește fapta pentru a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.
Scopul urmărit de făptuitor, care caracterizează intenția acestuia ca fiind directă trebuie să existe ne în mod obligatoriu. Dacă acest scop lipsește fapta nu constituie infracțiunea de șantaj.
Este adevărat că legea cere ca făptuitorul să dobândească dobândirea folosului în mod injust, ceea ce înseamnă că cerința legii este îndeplinită chiar dacă folosul este just.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus intimații nu au exercitat nici un fel de constrângere asupra petentului, au urmărit obținerea unui folos injust și nici au încercat dobândirea vreunui folos în mod injust.
Este un lucru cert și de netăgăduit că, urmare a nerespectării limitei de viteză legală în localități și a faptului că a condus autoturismul cu defecțiuni la sistemul de frânare, petentul a provocat accidentul de circulație, că în urma acestui accident intimata a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-100 zile îngrijiri medicale, aceasta fiind internată la Spitalul de Urgență al Județului B și la Spitalul Clinic de Urgență " " B, ceea ce a avut drept consecință un evident prejudiciu material și moral.
Chiar și în condițiile în care s-ar fi reținut de organele de urmărire penală și de instanțele investite cu soluționarea cauzei penale în care petentul a avut calitatea de inculpat că, în raport de susținerile sale, în sensul că "rezultatul frânării a fost o anomalie, ducând la ridicarea mașinii, derapare și apoi răsturnare" în cauză ar fi fost incident un caz care ar fi înlăturat caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit prevăzut de art.47 Cod penal, în conformitate cu prevederile art.346 2 Cod procedură penală, instanța penală putea obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile, dacă intimata și-ar fi mai menținut pretenții civile evaluate de aceasta la 1000 euro.
Referitor la infracțiunea de denunțare calomnioasă, prevăzută de art.259 Cod penal, sub aspectul laturii obiective, presupune o învinuire mincinoasă făcută prin plângere sau denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Infracțiunea de denunțare calomnioasă,în forma prevăzută de art.259 1 Cod penal, presupune în mod necesar stabilirea, în prealabil, fie de organul de urmărire penală, fie de instanța de judecată, a caracterului mincinos al învinuirii, adică netemeinicia acesteia. În ceea ce privește caracterul mincinos al învinuirii, acesta nu poate fi considerat ca atare decât în cazul în care fapta care constituie obiectul învinuirii a fost cercetat în fond.
În acest sens, instanța de judecată nu poate socoti ca dovedit caracterul mincinos al învinuirii dacă faptul denunțat nu a fost cercetat în fond de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată.
În cea de a doua formă, prevăzută de 2 al art.259 Cod penal, infracțiunea de denunțare calomnioasă se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.
Pentru existența infracțiunii în această formă, trebuie să existe, în primul rând, o învinuire nedreaptă, iar în al doilea rând, este necesar ca făptuitorul sau să producă sau să ticluiască probe mincinoase în sprijinul acelei învinuiri nedrepte. A produce probe mincinoase înseamnă a prezenta probe neadevărate fie organului de urmărire penală, fie instanței de judecată. Ticluirea de probe mincinoase constă în inventarea de probe neadevărate în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni.
În ceea ce privește, latura subiectivă a acestei infracțiuni, infracțiunea de denunțare calomnioasă să săvârșește cu intenție.
Ori, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că ar fi îndeplinită nici una dintre condițiile prezentate mai sus cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă, nici sub aspectul laturii obiective, nici al laturii subiective.
Intimata a formulat plângere împotriva petentului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, infracțiune pentru care petentul a fost condamnat, așa cum se arăta, printr-o hotărâre definitivă.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în mod corect, pe baza actelor premergătoare, constatând că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea celor două infracțiuni, având în vedere prevederile art.228 1 Cod procedură penală, în cauză fiind incident unul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, a dispus neînceperea urmării penale împotriva celor doi intimați.
În cauză, pentru aspectele mai sus arătate, nu se impunea efectuarea unei expertize grafologice cu privire la înscrisul depus de petent.
În ceea ce privește necompetența Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești de a efectua cercetări cu privire la infracțiunile reclamate de petent, dată fiind calitatea intimatului, în mod corect s-a reținut de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU că, la data efectuării cercetărilor competența aparținea parchetului de pe lângă judecătorii, iar parchetelor de pe lângă curțile de apel.
Prin rechizitoriul din data de 08.09.2006, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților și, pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal.
Așa cum este cunoscut, în funcție de natura și gravitatea infracțiunilor, de locul unde au fost săvârșite sau unde a fost prins făptuitorul și de calitatea acestuia, există următoarele forme esențiale de competență a organelor judiciare: competența materială(ratione materiae),competență personală(ratione personae)și competență teritorială(ratione loci).
Prin Legea nr.79 din data de 26.03.2007, pentru modificarea art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost dată în competența curților de apel judecarea infracțiunilor săvârșite de avocați, și pe cale de consecință, efectuarea urmăririi penale împotriva avocaților de parchetele de pe lângă curțile de apel.
Astfel că, în mod corect urmărirea penală la data de 08.09.2006 urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești.
Deoarece prin sus-menționata lege s-a dat în competența parchetelor de pe lângă curțile de apel efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de avocați, în mod legal urmărirea penală a fost făcută în această cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
În cauză s-ar putea pune în discuție introducerea în termenul legal a plângerii de petent, desigur numai în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal.
Așa cum se arăta, prin rechizitoriul nr.673/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților din prezența cauză pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art.278/1 1 Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conformart. 275- 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivitart. 277și278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
Ori, petentul nu a respectat termenul prevăzut de lege.
Petentul a formulat, în conformitate cu prevederile art.275-278 Cod procedură penală, plângere împotriva soluției din rechizitoriu de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi intimați, iar prin ordonanța nr.127/II/2/2007 plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat, potrivit art.278/1 1 Cod procedură penală plângere, aceasta fiind înregistrată la Curtea de APEL BACĂU sub nr-.
Prin sentința penală nr.92 din data de 15.11.2007, având în vedere susținerea petentului că nu înțelege să formuleze plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale date prin rechizitorii, ci împotriva rezoluției de conexare a plângerii sale la cauza în care a fost cercetat el pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Această soluție a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.148 din data de 17.01.2008.
Desigur că, având în vedere că prin noua plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, petentul a investit parchetul și cu săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art.259 Cod penal și văzând și prevederile art.372 Cod procedură penală, plângerea petentului formulată împotriva rezoluției nr.531/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, fiind examinată de procurorul general pe fond, iar nu excepție, Curtea a procedat, la examinarea pe fond a plângerii adresate instanței.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.278/1 8 lit.a Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată și va fi menținută rezoluția atacată.
În conformitate cu prevederile art.192 2 Cod procedură penală, va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.278/1 8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din data de 21.august.2008, dată în dosarul 531/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.769/II/2 din data de 17.10.2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Menține rezoluția atacată.
În baza art.192 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2008, în prezența petentului.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.sent.
22.12/22.12.2008
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Gabriela Spoială
