Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 712/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--05.05.2008

DECIZIA PENALĂ NR. 712 /

Ședința publică din data de 16.07. 2008

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de petentul, împotriva sentinței penale nr.260/PI din 04 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă avocat ale pentru intimatul lipsă, lipsind și petentul și avocatul ales Hallas.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Avocatul ales al intimatului solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței penale a Tribunalului Timiș ca legală și temeinică,susținând că în corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru ca aceste fapte să fie reținute și încriminate de legea penală. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței nr. - din 15.07.2008 depusă la dosar.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției dată de prima instanță ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele: prin sentința penală nr. 260/PI din 04 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în baza art. 278¹alin. 8 lit.a Cod procedură penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petentul împotriva rezoluției nr. 399/P/2007 și a rezoluției nr. 837/II/2007 date de procurorul și prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat petentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală a obligat petentul la 1000 lei, cheltuieli judiciare către intimatul reprezentând onorariu avocațial.

Deliberând asupra cererii de față, tribunalul a constatat următoarele: prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 22.11.2007 sub nr-, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 26.09.2007 în dosarul nr.399/P/2007, prin care s- dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție din cadrul Poliției Municipiului L pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, denunțare calomnioasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanei, lovire sau alte violențe și distrugere, fapte prev. și ped. de art. 288 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 259 Cod penal, art. 246 Cod penal, art. 180 alin. 2 Cod penal și art. 217 Cod penal, cât și împotriva rezoluției de respingere a plângerii împotriva acestei soluții dată în dosarul nr. 837/II/2/2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, rezoluție ce i-a fost comunicată acestuia la data de 25.10.2007.

S-a solicitat ca în baza art. 278¹alin. 8 lit.c Cod procedură penală să se admită plângerea, să se desființeze ambele rezoluții și să se rețină cauza pentru judecare pe fond împotriva făptuitorului, cu începerea urmăririi penale împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor arătate în plângere, urmând ca în urma cercetării judecătorești să se dispună condamnarea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că există probe suficiente la dosar pentru ca instanța să rețină cauza spre rejudecare și să nu restituie dosarul la parchet pentru completarea cercetărilor, ambele rezoluții sunt date în contradicție cu probele administrate în cauză și nu fac decât să favorizeze infractorul, bazându-se probabil pe funcția ce o deține.

În ceea ce privește săvârșirea de către făptuitor a infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale a dovedit că acesta a încheiat în fals un proces verbal de contravenție prezentând o stare de fapt eronată, cu intenție, și chiar instanța de judecată pe baza probelor administrate a dispus anularea acestui proces verbal, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă, în aceste împrejurări falsul este dovedit prin însăși hotărârea dată de instanță.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor personale, a arătat că făptuitorul în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu rea credință i-a întocmit proces verbal de contravenție, care a fost anulat de instanță, astfel că a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

În ce privește uzul de fals, așa cum a arătat în plângere făptuitorul s-a folosit de acest proces verbal, pe care l-a considerat probă și a sesizat parchetul pentru ca petentul să fie cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar în urma cercetărilor s-a constatat că nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, a dovedit cu certificatul medico- legal, cu martora și cu înregistrările de pe telefon, pe care le-a prezentat parchetului că făptuitorul se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, iar aceste probe au fost ignorate de organul de urmărire penală.

Cât privește infracțiunea de distrugere a dovedit cu martora și cu înregistrările de pe telefon, că făptuitorul i-a distrus telefonul prin agresiunea aplicată asupra sa.

Analizând plângerea formulată, instanța a constatat că actele procurorului sunt temeinice și legale din următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat în rezoluția atacată, din declarațiile martorilor oculari A și, rezultă fără dubiu că cel care a condus autoturismul în momentul efectuării depășirii neregulamentare, a fost petentul și de aceea în mod justificat intimatul agent de poliție a procedat la sancționarea sa contravențională.

De asemenea, așa cum declară la dosarul cauzei martorul, a luat legătura telefonică cu dispeceratul IPJ T, ocazie cu care un coleg de la dispecerat i-a comunicat cu datele de stare civilă a numitului faptul că acesta nu posedă permis de conducere, chiar dacă ulterior s-a dovedit contrariul, la o verificare mai amănunțită.

În plus, instanța a constatat că oricum, din acest punct de vedere culpa aparține petentului, întrucât acesta era obligat să aibă asupra sa actele, inclusiv permisul de conducere pe care să-l prezinte agentului de poliție intimat.

Neprocedând astfel, nu se poate susține că intimatul ar fi acționat abuziv, întrucât acesta a avut în vedere pe de o parte conduita neregulamentară a petentului și pe de altă parte datele care i-au fost furnizate în mod eronat.

Verificând și incidentul din data de 18.06.2007, în raport cu actele din dosarul de urmărire penală, în special declarația martorilor și, a rezultat că în timp ce intimatul avea mașina staționată într-un loc întrucât suferise o defecțiune la contact, petentul s-a apropiat de mașina sa dorind să îl filmeze pe intimat din interior, astfel încât reacția intimatului a fost normală în a-l împinge pe petent, situație în care acesta din urmă a scăpat pe jos aparatul telefonic mobil.

Și de data aceasta, petentul a fost cel care a provocat incidentul, cu atât mai puțin cu cât acesta în mod nejustificat și cu încălcarea dispozițiilor referitoare la viața intimă a persoanei a încercat să filmeze pe intimat, asumându-și riscul unei acțiuni violente firești a intimatului în apărare și scăpând telefonul din mână care s-a distrus.

Din acest punct de vedere nu i se poate reproșa intimatului că ar fi distrus telefonul petentului, întrucât așa cum arată și procurorul în rezoluția atacată, lipsește latura subiectivă a acestei infracțiuni.

Chiar dacă procesul verbal prin care petentului i-a fost aplicată o sancțiune contravențională a fost anulat de instanța civilă din motive de nelegalitate, fără a rezulta din conținutul sentinței civile nr.1398/2007 a Judecătoriei Lugoj în concret nevinovăția petentului, acesta nu presupune săvârșirea vreunei infracțiuni de fals sau uz de fals de către inculpat, întrucât acesta și-a exercitat în mod legal atribuțiile de serviciu și a sancționat pe petent deoarece el a fost persoana care se afla la volanul autoturismului la momentul opririi sale, fără a furniza organului de poliție o explicație plauzibilă referitor la împrejurarea că atunci s-ar fi săvârșit contravenția nu a condus el.

De altfel, instanța a constatat că pe tot parcursul raporturilor dintre intimat și petent, acesta din urmă a dat dovadă de total dispreț față de autoritatea de stat și de ordine publică pe care agentul intimat a reprezentat-o, întrucât nu a acționat în calitate de persoană privată ci de funcționar public investit cu autoritate de stat și aflat în exercițiul funcțiunii.

Împotriva sentinței penale nr. 260/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, petentul, invocând incidența dispozițiilor art. 385⁹pct, 10 și 18.

C.P.P.

În motivarea recursului, petentul a susținut că în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, instanța de fond a reținut drept unică probă declarația martorilor A și, înlăturând hotărârea Judecătoriei Lugoj care anulează procesul verbal de contravenție încheiat abuziv; respectiv că cele inserate în procesul verbal sunt dovedite cu o hotărâre judecătorească irevocabilă ca fiind false, instanța înlăturând declarațiile nesincere ale celor doi martori. Totodată, a învederat că martorul Aaa rătat în fața instanței de judecată că recurentul nu a fost oprit în trafic și că nu l-a văzut la volan, iar organele de poliție i-ar fi sugerat să scrie că la volan a fost numitul "-", precizând că este prieten cu organele de poliție care l-au oprit, motiv pentru care Judecătoria Lugoji -a înlăturat declarația ca nesinceră. Pe de altă parte, petentul a precizat că, fiind vinovat, făptuitorul a înțeles să nu mai facă recurs împotriva sentinței Judecătoriei Lugoj, care a anulat procesul verbal de contravenție, susținând cp această hotărâre face dovada deplină că acesta a inserat în procesul verbal de contravenție falsuri evidente în scopul de a-i face rău și de a-l compromite în societate. S-a mai susținut că sunt îndeplinite și elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă și uz de fals deoarece făptuitorul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj pentru cercetarea petentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis folosindu-se de procesul verbal de contravenție încheiat în fals, care a fost anulat de instanța de judecată; iar, în ce privește infracțiunea de lovire și distrugere s-a susținut că instanța l-a favorizat pe infractor, datorită funcției sale, întrucât în loc să se preocupe de probele administrate, respectiv de înregistrarea video făcută de petent cu telefonul, din care ar rezulta că a fost lovit, înlătură această probă cu motivarea că nu avea voie să facă înregistrarea.

Analizând recursul declarat de petent prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Petentul recurent se prevalează de sentința civilă nr. 1398/31.07.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr- prin care s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria - nr. -/19.03.2007 întocmit de Poliția L, care însă nu are autoritate de lucru judecat în procesul penal. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Codul d e procedură penală, "hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". În același timp, nu se poate reține în cauză incidența dispozițiile art. 44 alin. 3.C.P.P. decât în ce privește anularea procesului verbal de contravenție, nu și vinovăția făptuitorului - intimat. Pe de altă parte, recurentul susține că făptuitorul și-a recunoscut implicit vinovăția prin aceea că nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1398/31.07.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj, aspect pe care instanța nu și-l însușește întrucât în calitate de agent constatator, făptuitorul nu era parte în proces și nu avea calitatea procesuală de a formula căi de atac.

În ce privește înlăturarea declarațiile martorilor A și de către instanța civilă, Curtea constată că aceasta este lipsită de relevanță în cadrul procesului penal întrucât probele trebuie administrate direct de organele judiciare. Câtă vreme nu există o hotărâre penală care să constate eventuala comitere a infracțiunii de mărturie mincinoasă de către aceștia, organele de cercetare penală trebuie să dea eficiență declarațiilor care se coroborează cu celelalte acte ale cauzei.

În mod corect, prima instanță a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 399/P/2007 și a rezoluției nr. 837/II/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, constatând că soluția de neînceperea a urmăririi penale față de agentul de poliție sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288.Cod Penal, uz de fals prev. de art. 291.Cod Penal, denunțare calomnioasă prev. de art. 259.Cod Penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.Cod Penal, lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal și distrugere prev. de art. 217.Cod Penal, este temeinică și legală.

În completarea considerentelor reținute de prima instanță, Curtea constată că infracțiunile de fals în înscrisuri/uzul de fals se pot săvârși numai cu vinovăție sub forma intenției, ceea ce presupune că făptuitorul prevedere rezultatul faptelor sale și urmărește producerea lui sau, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestuia. În speță nu se poate reține această formă de vinovăție a făptuitorului întrucât nu rezultă din nici o probă că petentul a adus la cunoștință acestuia faptul că nu ar fi condus el autoturismul, ci o altă persoană.

În ce privește infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259.Cod Penal, se reține că și aceasta este o infracțiune care se comite cu forma de vinovăție a intenției, ceea ce presupune că nu este suficient ca învinuirea să nu corespundă realității sau ca probele produse să fie mincinoase, ci mai este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut acest caracter al învinuirii sau probelor. În cauză, din probele administrate, în special declarația martorului, rezultă că intimatul a fost de bună credință întrucât anterior sesizării acesta a verificat telefonic dacă petentul este sau nu posesor al permisului de conducere și a procedat conform atribuțiilor de serviciu. Aceleași considerente sunt aplicabile și în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246.Cod Penal, neexistând probe în sensul că agentul de poliție, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale petentului.

Referitor la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2.Cod Penal, instanța constată că susținerile petentului sunt contrazise de declarațiile martorelor și, dar și de certificatul medico-legal. Astfel, petentul a susținut în plângerea penală din 26.06.2007 că a fost lovit de agentul de poliție cu pumnul în față i nu cu vreun obiect, iar în certificatul medico-legal nr. 124/19.07.2007 eliberat de Cabinetul Medico-legal L se menționează că petentul prezintă leziuni traumatice ce pot data din 18 iunie 2007 produse prin lovire directă cu un obiect contondent. Prin urmare, în mod corect s-a reținut în rezoluția contestată că fapta nu este probată și nu există legătură de cauzalitate între conduita agentului de poliție și leziunile invocate.

Petentul a mai susținut și că împotriva sa a fost comisă infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217.Cod Penal, însă din probele administrate în cursul cercetării prealabile a rezultat că singura acțiunea a intimatului a constat în aceea că i-a dat peste mână în momentul în care încerca să-l filmeze, moment în care petentul ar fi scăpat telefonul mobil pe jos. În speță nu există dovezi în sensul avarierii telefonului și aducerii acestuia în stare de neîntrebuințare, iar din declarațiile martorelor și rezultă că acțiunea făptuitorului a constat în fapt în înlăturarea unei activități șicanatorii și ilicite din partea petentului.

În ce privește temeiurile de drept invocate de petent în motivele de recurs, instanța constată că acestea nu sunt incidente în cauză. Astfel, în cauză nu s-a constatat ca prima instanță să nu se fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului cum prevăd dispozițiile art. 385⁹alin.1 pct. 10.C.P.P. și nici că s-ar fi comis vreo eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare cum impun dispozițiile art. 385⁹alin.1 pct. 18.

C.P.P.

Prin urmare, raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține că în cauză soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică. Astfel fiind, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 260/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

În temeiul art. 193 alin. 6.C.P.P. va obliga petentul să plătească intimatului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței nr. -/15.07.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385¹⁵pct1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr.260/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat și suma de 1100 lei onorariu avocat către intimatul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 16.07. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 18.07.2008

Tehnored.

2ex/24.07.2008

Prima inst.