Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-02-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 45/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. T.

GREFIER:A. G.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 07.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. S. C., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul învederează instanței că își menține contestația formulată.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației împotriva sentinței penale nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria A., în principal desființarea sentinței penale atacate, iar pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată formulată de condamnat, iar în subsidiar reducerea termenului de amânare. Arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59-60 Cod penal din 1969, condamnatul a executat 2/3 din pedeapsă, a fost sancționat disciplinar numai o singură dată, însă a fost recompensat de 3 ori, apreciind că timpul executat din pedeapsă prezintă garanția reeducării sale pe deplin. Totodată, arată că acesta a finalizat un curs educațional, motiv pentru care solicită punerea în libertate a acestuia. În subsidiar, solicită reducerea termenului propus de comisie.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat. Arată că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut faptul că raportat la antecedentele penale, la faptul că a mai fost liberat condiționat de două ori persistând în activitatea infracțională și la împrejurarea că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și față de timpul executat din pedeapsă nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin. Având în vedere acestea, apreciază că se impune respingerea contestației, ca nefondată.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că de când a fost arestat a lucrat și nu i-a fost redusă pedeapsa. De asemenea, arată că are mama bolnavă de epilepsie și o fetiță de 3 ani și 3 luni care îl așteaptă acasă. Față de aceste aspecte, solicită admiterea contestației și liberarea condiționată.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. C..

Pentru pronunțarea acestei soluții prima jurisdicție a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și a ținut cont de antecedentele penale ale condamnatului, de faptul că a mai fost liberat condiționat de 2 ori și de timpul executat din pedeapsa aplicată, considerând că acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.

Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 29.03.2014.

Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată dar la termenul stabilit pentru soluționarea sa, apărătorul condamnatului a pus concluzii conform celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este fondată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă.

Din Procesul verbal nr. 52 din 30.12.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului A. rezultă că petentul execută o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 34/2013 a Judecătoriei A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 C.pen. din 1969.

Executarea pedepsei a început la data de 25.09.2013 și urmează să expire la data de 24.09.2015.

Din totalul de 730 zile închisoare condamnatul a executat 462 zile iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 27 zile, având în total câștigate și executate 489 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 486 zile.

Petentul are antecedente penale fiind recidivist iar din caracterizarea nr. A_/30.12.2014 reiese că a fost recompensat de 3 ori și a fost sancționat disciplinar o singură dată, sancțiunea fiind-i ridicată.

Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pe lângă fracția prevăzută de lege necesară a fi executată din pedeapsa aplicată, pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să îndeplinească și o . alte criterii, respectiv, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, instanța va ține cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Raportat la criteriile de mai sus, Tribunalul constată că persoana condamnată a fost sancționată disciplinar la data de 13.03.2014 sancțiune care a fost ridicată la data de 20.10.2014. Ulterior, condamnatul a mai fost recompensat la data de 01.01.2015 ceea ce arată în mod categoric o evoluție a comportamentului său.

Prin urmare, în dezacord cu concluzia primei instanțe, Tribunalul apreciază că persoana condamnată a dat dovezi de îndreptare iar în prezența unor asemenea dovezi doar antecedența penală a acestuia nu poate fi un motiv de respingere a liberării condiționate.

Față de cele menționate, Tribunalul constată că în mod greșit prima instanță a respins cererea condamnatului de a fi liberat condiționat, astfel că va admite contestația acestuia și, desființând sentința penală atacată, va dispune liberarea condiționată a condamnatului P. C. din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 34/2013 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr. 892/2013 a Curții de Apel A. I., executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 96/2013 emis la data de 25.09.2013 de Judecătoria A..

Tribunalul va atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR va fi acordat onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. S. C..

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C.p.pen. admite contestația condamnatului P. C. (CNP_)), cetățean român, fiul lui (natural) și E., născut la data de 26.09.1988 în B., jud. B., deținut în Penitenciarul A., formulată împotriva sentinței penale nr. 21/2015 pronunțată la data de 07.01.2015 de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:

Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. C., cu datele de identificare de mai sus, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 34/2013 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr. 892/2013 a Curții de Apel A. I., executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 96/2013 emis la data de 25.09.2013 de Judecătoria A..

Atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. S. C.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 februarie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

A. G.

Red. O.T.

Tehnored. A.G. / 2 ex./ 11.02.2015

Judecător fond – L. M. F.

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 45/2015

În numele legii

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C.p.pen. admite contestația condamnatului P. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui (natural) și E., născut la data de 26.09.1988 în B., jud. B., deținut în Penitenciarul A., formulată împotriva sentinței penale nr. 21/2015 pronunțată la data de 07.01.2015 de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:

Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. C., cu datele de identificare de mai sus, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 34/2013 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr. 892/2013 a Curții de Apel A. I., executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 96/2013 emis la data de 25.09.2013 de Judecătoria A..

Atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. S. C.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 februarie 2015.

Președinte,

Ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul ALBA