Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 467/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 467/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-11-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 467/2014
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. Ț. - Președinte Secția Penală
Grefier D. H.
Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror
G. V.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 1346/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. C. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul învederează instanței că își menține contestația formulată.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației formulate, aplicarea dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală, modificarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii cererii de aplicare a legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației întrucât pedeapsa se încadrează în limitele prevăzute de noul Cod penal, iar faptele au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, învederează instanței că regretă, a greșit, a primit pedeapsa pentru faptele săvârșite, însă este tot timpul amânat în vederea liberării. Solicită verificarea dosarului întrucât pedeapsa de 7 ani aplicată este mult prea mare. Arată că are o familie, doi copii minori pe care trebuie să-i întrețină. Învederează instanței că s-a prezentat singur, nu s-a sustras. Față de aceste aspecte, solicită admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile.
T.
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr.1346/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, privind pe condamnatul C. C., născut la data de 26.01.1972, fiul lui C. și M., în prezent încarcerat în P. A..
S-a făcut aplicarea art.275 alin.2 Cod proc.pen. privind cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Petentul condamnat se află în executarea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1122/2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, definitivă prin decizia penală nr.342/R/06.06.2013 a Curții de Apel Târgu M., petentul executând următoarele pedepse:
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev de art.192 alin.2 Cod penal, cu reținerea art.37 lit.b Cod penal;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev de art.217 alin.1 Cod penal cu reținerea art.37 lit.b C.pen;
7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de liubertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.2 C.pen, cu reținerea art.37 lit.b C.pen.
În baza acestei hotărâri definitive de condamnare a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu numărul 1329/2012 din 07.06.2013 al Judecătoriei Târgu M. emis în dosarul nr._ (fila 16 dosar).
Față de starea de fapt reținută, văzând în drept dispozițiile art. 6 Cod penal, instanța apreciază cererea petentului de aplicare a legii penale mai favorabile, ca fiind neîntemeiată, urmând a constata următoarele:
Petentul a solicitat analizarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1329/2012 din 07.06.2013 conform Noului Cod penal și aplicarea legii penale mai favorabile.
De esența aplicării legii mai favorabile în cazul pedepselor definitiv judecate aplicate pentru o singură infracțiune sau pentru pluralitate de infracțiuni este a se determina în cadrul unei operații mentale abstracte limitele maxime de pedeapsă aplicabile pentru o situație de fapt calificată juridic, în urma aplicării dispozițiilor penale ale legii noi. În acest sens, în mod etapizat, instanța va proceda mai întâi la compararea pedepselor individuale efectiv aplicate în baza legii vechi și la reducerea acestora în situația în care depășesc limita maximă de pedeapsă aplicabilă în baza prevederilor noii legi penale. Ulterior, într-o etapă secundară, în situația pluralității infracționale, instanța va determina maximul de pedeapsă aplicabil pluralității infracționale în urma folosirii mecanismelor penale ale legii noi – pluralitate raportată la pedepsele individuale determinate în prima etapă, conform celor arătate mai sus.
În măsura în care pedeapsa finală astfel rezultată pentru pluralitatea infracțională, în baza noii legi penale, este inferioară pedepsei rezultante finale date spre executare în baza legii vechi instanța va proceda la reducerea acestei pedepse până la limita valorii obținute potrivit legii penale noi.
O asemenea interpretare se impune dat fiind caracterul excepțional al instituției aplicării legii mai favorabile pedepselor definitiv judecate, care reprezintă totodată o atingere adusă principiului autorității de lucru judecat, și prin urmare trebuie aplicată în mod minimal, cu maximă rigoare. Prin instituția respectivă se intenționează a se da eficiență principiilor legalității și al umanismului dreptului penal, astfel încât nici o persoană condamnată să nu execute o pedeapsă superioară limitei maxime de pedeapsă, determinate prin concursul dispozițiilor legii penale noi, aplicabile pentru starea de fapt ce a constituit temeiul condamnării. D. fiind însă caracterul minimal al instituției, care rezultă din exigența respectării autorității de lucru judecat al hotărârilor penale definitive, nu se va putea opera în această procedură la o reindividualizare a pedepselor, a încadrării juridice date faptelor, inclusiv sub aspectul tratamentului aplicat pluralității infracționale. Astfel, finalitatea instituției aplicării legii mai favorabile pedepselor definitiv aplicate este strict aceea de a înlătura executarea părții din pedeapsa finală care ar depăși limita maximă a pedepsei la care s-ar putea ajunge pentru aceeași situație de fapt, calificată juridic în lumina noilor prevederi penale. Prin urmare, o cerere de aplicare a legii mai favorabile devine admisibilă numai în măsura în care pedeapsa finală, dată spre executare depășește pedeapsa finală ce ar putea fi aplicată în cauză, potrivit noului Cod penal. În acest scop, pentru a se evalua incidența legii penale mai favorabile, se impune determinarea în mod abstract a pedepsei aplicabile stării de fapt din speță - prin stabilirea mai întâi a pedepselor individuale – ținând cont de toate stările, situațiile de agravare sau atenuare aplicabile în cauză și care intră în noțiunea de încadrare juridică sau sunt într-o strânsă legătură cu aceasta: formă continuată, recidivă postcondamnatorie, tentativă, circumstanțe reale, evaluate în lumina noilor dispoziții penale. În măsura în care pedepsele efectiv aplicate sunt superioare celor maxime care ar rezulta potrivit noii legislații penale, pedepsele vor fi reduse la acest maxim. Ulterior, dacă în cauză există o pluralitate infracțională în etapa a doua se va stabili pedeapsa rezultantă maximă aplicabilă pluralității infracționale existente în cauză, conform noului Cod penal. Numai în măsura în care acest maxim este inferior pedepsei rezultante date spre executare se va proceda la admiterea cererii și reducerea pedepsei la maximul antemenționat.
Analizând situația petentului condamnat C. C., potrivit primei etape a analizei, procedând la compararea pedepselor individuale efectiv aplicate în baza legii vechi, instanța a constatat că faptele pentru care acesta a fost condamnat au corespondent în legea nouă, iar pedepsele stabilite se încadrează în limitele maxime prevăzute de Noul Cod penal, astfel că nu se impune reducerea acestora.
Având în vedere consecințele care decurg din analiza primei etape, instanța a apreciat că nu se impune parcurgerea următoarelor etape, dat fiind finalitatea juridică care rezultă din considerentele expuse.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 alin. 1 Cod penal a respins cererea petentului condamnat C. C. de aplicare a legii penale mai favorabile, și a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 4 sau 6 Cod penal cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1122/2012 a Judecătoriei Târgu-M.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal, prevăzut de art..9 din Legea nr.255/2013, condamnatul C. C..
În susținerea orală a motivelor de contestație, condamnatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se admite sesizarea comisiei constituite la nivelul Penitenciarului A., întrucât în cauză se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei față de noile dispoziții ale legii penale mai favorabile.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticii invocate de condamnatul contestator, precum și din oficiu, potrivit art.425 ind.1, comb. cu art. 416 și art. 418 Cod proc.penală, T. constată că prezenta contestație nu este fondată urmând a fi respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
T. constată că judecătorul de primă instanță în mod legal a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe condamnatul C. C., deținut în P. A. cu referire la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1121/2012 a Judecătoriei Târgu-M., constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal.
Potrivit art. 6 alin. 1 din noul Cod penal ,,Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.’’
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Din economia acestor prevederi legale rezultă că privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare partea din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă.
În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 din Codul penal, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim.
Prin urmare, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze, în faza de executare, dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la felul și cuantumul pedepsei este acela al celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.
În lumina acestor considerații teoretice, T. constată că prin sentința penală nr. 181/2009 a A., contestatorul C. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare urmare contopirii următoarelor pedepse aplicate sub imperiul vechiului Cod penal:
-3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev de art.192 alin.2 Cod penal, cu reținerea art.37 lit.b Cod penal;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev de art.217 alin.1 Cod penal cu reținerea art.37 lit.b C.pen;
-7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de liubertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.2 C.pen, cu reținerea art.37 lit.b C.pen.
Referitor la condițiile de incriminare a faptelor sub legea penală veche și sub legea penală nouă și la pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, se constată că infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal din 1969 se regăsește încriminată în art. 224 alin.2 C.penal, cu aplicarea art.43 alin.5Cp, iar pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 9 luni la 4, 5 ani.
Infracțiunea distrugere prev de art.217 alin.1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal din 1969 se regăsește încriminată în art. 224 alin.2 C.penal, cu aplicarea art.43 alin.5Cp, iar pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 4,5 luni la 3 ani
infracțiunea de lipsire de liubertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal din 1969 se regăsește încriminată în art. 205 alin.2 C.penal, cu aplicarea art.43 alin.5Cp, iar pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 4,5 ani la 15 ani
La stabilirea acestor limite s-a avut în vedere decizia nr.16/2014 pronunțată de ÎCCJ pentru dezlegarea unei probleme de drept care stabilește că ;, în interpretarea dispozițiilor art.6 alin.(1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art.43 alin.(5) din Codul penal.;
Față de textele invocate mai sus, T. constată că pedepsele de 3,6 ani, 6 luni închisoare, respectiv 7 ani închisoare aplicate condamnatului pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, lipsire de libertate în mod ilegal nu depășesc maximul special, prevăzut de legea nouă, astfel că se impune reducerea acestora la maximul special. La stabilirea maximului special T. a avut în vedere că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, ceea ce presupune mărirea obligatorie a limitelor de pedeapsă cu ½ conform art. 43 alin.5 Cod penal
Se constată, astfel, că în cazul faptelor concurente definitiv judecate, cu privire la contestatorul condamnat, în aplicarea legii penale mai favorabile, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, context în care pedeapsa rezultantă aplicată definitiv este cea legală, astfel că legea nouă nu își găsește aplicabilitatea, nefiind favorabilă.
Față de aceste considerente, T., în baza dispozițiilor art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. C., ns. la 26.01.1972, fiul lui C. și M., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1346/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. C., ns. la 26.01.1972, fiul lui C. și M., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1346/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2014.
Președinte,
T. Ț. - Președinte Secția Penală
Grefier,
D. H.
Red. Ț.T
Tehnored. D.H. /2 ex./12.12.2014
Judecător fond – C. M. L.
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 467 /2014
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C. C., ns. la 26.01.1972, fiul lui C. și M., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1346/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2014.
Președinte,
ssindescifrabil
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 630/2014.... → |
|---|
