Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 222/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 222/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 222/2014

Ședința publică de la 24 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier D. H.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. N., având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei penale de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petentul N. N. ns. la data de 04.07.1987 a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la sentința penală nr.717/2013 și la sentința penală nr.463/2013 pronunțate de Judecătoria Aiud.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.463/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud definitivă la data de 10.06.2013 s-a admis cererea de contopire formulată de petentul N. N., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr.166/2012 a Judecătoriei S. și prin sentința penală nr.719/2011 a Judecătoriei Sibiu, urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

Prin sentința penală nr.717/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud definitivă la data de 02.09.2013 s-a admis cererea de contopire formulată de petentul N. N. și s-au contopit aceleași pedepse aplicate prin sentința penală nr.166/2012 a Judecătoriei S. și prin sentința penală nr.719/2011 a Judecătoriei Sibiu, urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

La termenul din 24 martie 2014 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, în raport cu datele de mai sus.

Potrivit art. 23 alin.1 și alin.2 din Legea nr.255/2013, „ Cererile, contestațiile si sesizările introduse in termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din aceasta lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Cererile, contestațiile si sesizările privind persoanele aflate in executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare. „

Cum petentul execută în penitenciarul Aiud pedepse aplicate de judecătorie, competența de soluționare a prezentei contestații revine Judecătoriei Aiud.

În consecință, instanța în baza art. 47 Cod procedură penală raportat la 598 C.pr.pen. și art. 23 alin.2 din Legea nr.255/2013 declină în favoarea Judecătoriei Aiud competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul N. N. ns. la data de 04.07.1987 deținut în prezent în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 272, art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului A..

În baza art. 47 C.pr.pen. raportat la art. 598 C.pr.pen. și art. 23 alin. 2 din Legea nr.255/2013 declină în favoarea Judecătoriei Aiud competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul N. N. ns. la data de 04.07.1987 deținut în prezent în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 272, art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 24.03.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

D. H.

Red. F.M.E.

Tehnored. D.H. / 2 ex. / 27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 222/2014. Tribunalul ALBA