Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 286/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 286/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 11-08-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 286/2014

Ședința publică de la 11 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. I.

Grefier: R. M. P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul T. G. P., deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 1040/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, asistat de apărător din oficiu, av. B. O., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind întrebat, condamnatul arată că își menține contestația formulată, fiind nemulțumit de amânarea dată de către Comisie, pe care o apreciază ca fiind prea mare.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată. Arată că sancțiunile aplicate contestatorului sunt în număr mic – două, acestea fiind totodată aplicate pentru săvârșirea unor abateri minore. În subsidiar, solicită reducerea termenul de amânare dat de către Comise.

Reprezentantul Parchetului solicită, în temeiul art. 4251 pct. 7 lit. b Cod procedură penală, respingerea contestației, ca nefondată și menținerea, ca legală și temeinică, a Sentinței penale nr. 1040/2014 a Judecătoriei A., cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare față de stat. Apreciază că, raportat la antecedentele penale, la sancțiunile disciplinare repetate, precum și la faptul că nu a fost recompensat, contestatorul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și față de timpul executat din pedeapsă, acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, având în vedere dispozițiile art. 59-60 Cod penal din 1969, pe care le apreciază, de asemenea, ca fiind legea penală mai favorabilă în cauză.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, întrucât părinții săi sunt bolnavi, are doi copii minori iar concubina sa nu muncește, fiind singurul sprijin al acestora. Mai arată că obiectul găsit asupra sa și pentru care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară în amânare, nu îi aparținea.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin Sentința penală nr. 1040/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a deținutului T. G. P., aflat în P. A. și conform art. 587 alin. 2 NCpp s-a stabilit că o nouă cerere în acest sens se va putea face după data de 16.09.2014.

În adoptarea acestei soluții instanța de fond a reținut că susnumitul nu îndeplinește cerințele art. 59-60 Cod penal din 1969, cod pe care l-a apreciat aplicabil în cauză prin prisma art. 5 NCp.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul T. G. P., solicitând reducerea termenului de amânare deoarece dorește să ajungă mai repede acasă pentru a-și ajuta familia.

Contestația este nefondată.

Din actele dosarului rezultă că deținutul T. G. P. a executat fracția legală de pedeapsă la 15.04.2014, adică după . noului Cod penal, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile acestuia referitoare la liberarea condiționată.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 NCp întrucât acestea se referă la legea penală mai favorabilă din momentul săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei, adică până în momentul în care se pronunță o soluție definitivă de condamnare sau achitare pentru infracțiunea respectivă. Or, față de obiectul cauzei – liberare condiționată – nu mai poate fi vorba despre art. 5 NCp care se referă la legea penală mai favorabilă în cursul judecății, adică pe parcursul judecării unei cauze penale având ca obiect o infracțiune.

Raportat la prevederile noului Cod penal, aplicabile în cauză – art. 100 NCp – Tribunalul reține că la lit. b se menționează că regimul de executare a pedepsei trebuie să fie deschis sau semideschis pentru ca un condamnat să poată beneficia de liberare condiționată.

Această condiție nu este îndeplinită de condamnatul T. G. P. care execută pedeapsa în regim închis.

În ceea ce privește termenul de amânare stabilit de către prima instanță, Tribunalul apreciază că nu se impune reducerea lui dat fiind faptul că deținutul a avut inițial 5 sancțiuni pentru care a fost amânat din 15.04.2014 în 14.06.2014 și în loc să se îndrepte, în termenul de amânare a comis o nouă abatere disciplinară.

Față de cele expuse, Tribunalul va respinge în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b NCpp, ca nefondată, prezenta contestație și în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul T. G. P., fiul lui I. și A., ns. la data de 07.04.1991, deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 1040/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 11.08.2014.

Președinte,

G. I.

Grefier,

R. M. P.

Redactat: G.I.

Tehnoredactat: R.M.P/2 ex/10 Septembrie 2014

Judecător fond: V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 286/2014. Tribunalul ALBA