Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 381/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 381/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 29-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 381/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. Ț.
Grefier F. V.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
V. G.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. V. împotriva sentinței penale nr. 1319 din data de 23.07.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul asistat de av. S. D. în substituirea apărătorului din oficiu av. J. O. cu delegație de substituire, respectiv delegație de asistență judiciară obligatorie depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind de instanță, condamnatul arată că își menține contestația formulată și depune la dosarul cauzei motivele contestației.
Nemaifiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Av. S. D. solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată de condamnat, desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de liberare condiționată. În apărarea condamnatului, arată că acesta a fost recompensat de 13 ori și toate sancțiunile i-au fost ridicate.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea contestației și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, față de starea de recidivă și timpul executat până în prezent.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, motivând că fiica lui este în grija bunicii paterne care este grav bolnavă.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Constată că prin sentința penală nr. 1319 din data de 20.08.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului B. V., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 11.12.2014.
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de față ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal condamnatul, arătând că sancțiunile aplicate i-au fost ridicate prin recompensare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că deținutul execută în P. A. pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1570/2013 a Judecătoriei A. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Executarea pedepsei a început la data de 10.05.2009 și urmează să expire la data de 09.05.2017.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969) petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1948 zile.
Din totalul de 2922 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1948 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 27 zile, având în total câștigate și executate 1948 zile.
Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Din procesul verbal nr. A_ / 12.08.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul se afla la prima analiză în comisie, este recidivist, a fost recompensat de 7, fiind sancționat disciplinar de 6 ori.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că deși contestatorul a executat fracția de pedeapsă cerută de lege, față de comportamentul său și față de timpul executat din pedeapsă, acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea și a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 11.12.2014.
Față de toate aceste aspecte, Tribunalul va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul B. V. ns. la data de 17.04.1974, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1319 din data de 20.08.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul B. V. ns. la data de 17.04.1974, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1319 din data de 20.08.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2014.
Președinte,
T. Ț.
Grefier,
F. V.
Red. Ț.T.
Tehnored. V.F. 2 ex/03.10.2014
Jud. fond M. L. C.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Hotărâre din... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 588/2014.... → |
|---|








