Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 366/2012. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 366/2012 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-12-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 366/2012

Ședința publică de la 13 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. Ț.- Președinte Secția Penală

Grefier N. C. PORUȚ

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror A. M.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul F. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul A. nr. 1142/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.12.2012, care face parte din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în prezenta cauză succesiv la data de 06.12.2012, apoi la data de 13.12.2012, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față;

  1. Sesizarea instanței:

Prin rechizitoriul emis în dosar nr. 149/P/2012 din data de 13.11.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal.

În motivarea actului de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu o bâtă în zona toracico - abdominală, a capului și a feței părții vătămate, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie.

Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:

  1. Starea de fapt:

În data de 07.10.2012 pe fondul consumului de alcool al victimei C. N., între acesta și martora F. G., mama inculpatului F. G. și concubina victimei, au avut loc discuții urmare cărora victima a încercat să o agreseze fizic pe martora F. G..

Întrucât pe perioada relației de concubinaj între victimă și concubina acestuia au existat multiple discuții, discuții finalizate cu agresarea mamei inculpatului, la data de 07.10.2012, martora F. G. a plecat de la locuința victimei, la locuința sa situată în R. Montană, ., situată la o distanță de 300-400 metri de locuința victimei.

La data de 08.10.2012, la locuința martorei F. G. au venit fiii acesteia Ș. V. și inculpatul F. G., cărora martora le povestise cu o zi înainte despre incidentul avut cu victima.

În jurul orei 2000, în timp ce inculpatul F. G. se afla în curtea mamei sale, la domiciliul acesteia, după ce în prealabil consumase câteva păhărele de tărie, a venit victima, care obișnuia să se deplaseze cu ajutorul unei bâte cu o grosime de aproximativ 2 cm.

Văzând-o, inculpatul F. G. s-a apropiat de victimă proferând la adresa acesteia o . cuvinte injurioase. Speriat fiind de atitudinea inculpatului, victima a intenționat să se întoarcă din drum, moment în care întors fiind cu spatele, a primit de la inculpat mai multe lovituri cu pumnii în zona spatelui, după care s-a întors cu fața la inculpat și cu bâta pe care o avea asupra sa, a lovit inculpatul peste picioare.

După aplicarea acestor lovituri, inculpatul a deposedat victima de bâtă și cu aceasta a aplicat mai multe lovituri victimei, în zona toracică, fără ca aceasta să cadă. Întrucât, în timp ce inculpatul i-a aplicat lovituri cu bâta, victima s-a aplecat pentru a nu mai fi lovită, i-au fost aplicate lovituri peste omoplați.

La finalizarea incidentului, inculpatul a aruncat bâta și a plecat de lângă victimă.

Victima a luat bâta de jos și s-a întors la domiciliu, unde a rămas până la data de 10.10.2012, când a fost transportat la S. C. - Secția UPU. Întrucât starea acestuia s-a agravat, victima a fost transportată cu elicopterul la S. Chirurgie I C. N., unde a fost în stare de inconștiență aproximativ 2 zile, fiind externat în stare ameliorată după 7 zile.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 7175/II/a/172/02.11.2012 întocmit în cauză de IML C. a concluzionat următoarele:

  1. Numitul C. N. a prezentat, ca urmare a agresiunii din 08.10.2012, Pneumotorace bilateral. Pneumomediastin. Fracturi costale multiple. Emfizem subcutanat. Insuficiență respiratorie.
  2. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere (posibil de la un nivel al altul), în condiții ce se vor stabili prin anchetă.
  3. Leziunile necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale.
  4. Leziunile au pus în primejdie viața victimei.
  5. Poziția ipotetică victimă-agresor a putut fi inițial față în față, iar ulterior variabilă în raport cu dinamica agresiunii.
  1. Analiza mijloacelor de probă:

Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv:

- proces verbal de consemnare a denunțului;

- proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto;

- proces verbal încheiat de organele de poliție, din care rezultă că bâta cu care a fost lovită victima nu a fost găsită;

- declarația martorilor C. N., Gologoț G., F. O., Ș. V., F. G.;

- raportul de expertiză medico-legală nr. 7175/II/a/172/02.11.2012 întocmit de IML C. N.;

- supliment la raportul de expertiză;

- acte medicale ale victimei care atestă existența unor afecțiuni preexistente;

- raport de constatare medico-legală nr. 3005/II/A/54 întocmit la data de 12.10.2012 de S. Județean de Medicină Legală A.;

- proces verbal întocmit de organele de poliție conform cărora inculpatul a mai fost cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de violență;

- declarațiile inculpatului F. G.;

Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri părții vătămate, însă nu cu intenția să o omoare, cerând astfel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod penal.

Pentru considerentele ce preced, instanța urmează să admită cererea de schimbarea a încadrării juridice:

În conformitate cu dispozițiile art. 182 alin.2 Cod procedură penală constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății leziuni corporale, leziuni care au pus în primejdie viața persoanei.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a statuat prin decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009 că sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.2 Cod procedură penală infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor și împrejurările în care au fost comise că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

Infracțiunea prev. de art. 182 alin.2 Cod penal poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, caz în care făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav- punerea în primejdie a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție ,,praeterintenție’’.

În cauza dedusă judecății, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale relevă că inculpatul a aplicat lovituri victimei cu pumnii în spate și apoi cu bâta în zona toracico - abdominală, fără ca victima să cadă la pământ.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 7175/II/a/172/02.11.2012 întocmit în cauză de IML C. N. s-a concluzionat că leziunile traumatice ale victimei C. N., s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere (posibil de la un nivel la altul).

Totodată, suplimentul la raportul de expertiză medico-legală a enumerat în mod expres și limitativ leziunile suferite de victimă precum și modalitatea producerii acestora, astfel:

a. în regiunea frontală stângă echimoză violacee;

b. la nivelul ochiului stâng hematom palpebral;

c. în regiunea sprâncenoasă stângă plagă contuză;

d. pe cotul stâng placard excoriat;

e. pe fața latero-dorsală a antebrațului stâng în 1/3 proximală excoriație liniară;

f. fracturi ale arcurile costale XI și XII posterior stâng;

g. fracturi ale coastelor VII, VIII și IX stângi pe linia axilară.

Prin urmare, fapta inculpatului de a produce victimei leziuni în regiunea frontală stângă, la nivelul ochiului stâng, în regiunea sprâncenoasă stângă, pe fața latero-dorsală a antebrațului stâng în 1/3 proximală excoriație liniară, fracturi ale arcurilor costale XI și XII posterior stâng, nu relevă împrejurarea că inculpatul a acționat cu intenția de ucidere.

Dealtfel, este de menționat și faptul că incidentul s-a finalizat prin plecarea inculpatului de la fața locului.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, confirmă apărarea inculpatului în sensul că acesta a acționat nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare, fapta producând un rezultat mai grav neurmărit și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei).

IV. Dreptul intern aplicabil și individualizarea judiciară a pedepsei:

În drept, fapta inculpatului F. G., care la data de 08.10.2012, i-a aplicat victimei C. N. multiple lovituri cu pumnii și cu o bâtă în zona toracico-abdominală și a spatelui, cauzându-i acesteia leziuni corporale vindecabile în termen de 35-40 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în pericol întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod procedură penală.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.

În fața instanței inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și că nu dorește administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Având în vedere această declarație și dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală, constatând că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală.

La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 72 Cod penal, respectiv limitele pedepsei reduse conform art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală și art. 182 alin.2 Cod penal - închisoarea de la 2 la 10 ani - gradul de pericol social concret al faptei săvârșite – apreciat de instanță ca fiind ridicat - modul și mijloacele de săvârșire –prin aplicarea unor lovituri cu pumnii și o bâtă, rezultatul produs - leziunile cauzate părții vătămate -, forma de vinovăție - intenția indirectă -, împrejurările în care aceasta a fost comisă,, dar va ține cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul rând prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni prin reeducare și îndreptare și nu numai prin constrângere, de atitudinea sinceră și cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut și regretă săvârșirea faptei și că a recunoscut în totalitate pretențiile solicitate de părțile civile.

În consecință, Tribunalul apreciază că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu reținerea dispozițiilor art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 Cod penal cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunile aplicate, pe de altă parte.

Pentru toate considerentele expuse, instanța îl va condamna pe inculpatul F. G. la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzut de art. 182 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prevăzut de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal.

Va face aplicarea art. 357 alin.3 Cod procedură penală și, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, va interzice acestuia exercitarea, pe durata prevăzută de art.71 Cod penal, a următoarelor drepturi prevăzute de art.64 Cod penal:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanța apreciază că, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârși infracțiuni, având în vedere vârsta inculpatului, conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului, perioada petrecută în arest preventiv, faptul că nu are antecedente penale, toate aceste aspecte creând convingerea instanței că incidentul din 08.10.2012 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va reitera un asemenea comportament.

Pentru toate aceste motive și, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Va face aplicarea art.359 alin.1 Cod procedură penală și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 88 Cod penal. va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv începând cu 19.10.2012 la 16.11.2012.

V. Latura civilă și măsurile asigurătorii:

Prin adresa nr.2163/06.12.2012 (fila 36) Direcția de S. P. A./S. de Ambulanță Județean A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 209 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale și transportului efectuat de acest serviciu victimei C. N. în data de 10.10.2012.

De asemenea, prin adresa nr._/06.12.2012 (fila 41) S. C. Județean de Urgență C. N. a comunicat instanței faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 9415,99 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea părții vătămate C. N. la secția Anestezie Terapie Intensivă în perioada 10.10-17.10.2012, precum și dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării efective a debitului.

Prin adresa nr. 2119/01.11.2012 (fila 40) S. Orășenesc C. a comunicat instanței că numitul C. N. a fost consultat în cadrul C.P.U al Spitalului Orășenesc C. în data de 10.10.2012 și nu se constituie parte civilă în cauză.

Având în vedere starea de fapt reținută mai sus, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii materiale, certe și actuale părților civile, ca urmare a internării părții vătămate pentru leziunile cauzate acesteia din urmă de către inculpat în data de 08.10.2012.

De asemenea, inculpatul a declarat că este de acord să achite despăgubirile solicitate de părțile civile Direcția de S. P. A./S. de Ambulanță Județean A. și S. C. Județean de Urgență C. N., fiind aplicabile în cauză dispozițiile art.16 ind.1 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.313 din Legea nr.95/2006, art.14, art.15 art.16 ind.1 și art.346 Cod procedură penală, va admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă Direcția de S. P. A./S. de Ambulanță Județean A. și îl va obliga pe inculpatul F. G. să-i plătească părții civile suma de 209 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu transportul și îngrijirile medicale acordate părții vătămate C. N., iar în favoarea părții civile S. C. Județean de Urgență C. N. suma de 9415,99 lei cu titlu despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea părții vătămate C. N. la secția Anestezie Terapie Intensivă în perioada 10.10-17.10.2012, precum și dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării efective a debitului.

Va constata că S. Orășenesc C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ și va dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 va dispune încunoștiințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art. 189,191 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 550 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile MJ.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă inculpatul:

F. G.- fiul lui V. și G., născ. la 17.11.1971 în R. Montană, jud. A., cetățean român, studii superioare, șomer, divorțat, un copil minor în întreținere, dom. în com. R. Montană, ., jud. A., fără forme legale în Abrud, .. 1, jud. A., fără antecedente penale, CNP_, la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal în condițiile și pe durata stipulată de art. 71 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu 19.10.2012 la 16.11.2012.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul să plătească în favoarea părții civile Direcția de S. P. A./S. de Ambulanță Județean A. suma de 209 lei cu titlu despăgubiri civile, iar în favoarea părții civile S. C. Județean de Urgență C. N. suma de 9415,99 lei cu titlu despăgubiri civile.

Constată că S. Orășenesc C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ și dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 dispune încunoștiințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art. 189,191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 550 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile MJ.

Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare cu părțile civile.

Pronunțată în ședința publică din 13 Decembrie 2012.

Președinte,

T. Ț.

Grefier,

N. C. PORUȚ

Redactat: T.T

Tehnoredactat: N.P/2ex/ 20 ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 366/2012. Tribunalul ALBA