Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 280/2015. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 280/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-12-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 280/S

Ședința publică din 29 decembrie 2015

Președinte: M. G. D. - judecător

Grefier: I. N.

Cu participarea procurorului: C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpata N. L. M. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-„ constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.367 alin.1 din Codul penal, complicitate la trafic de persoane prevăzută de art.48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal, trafic de persoane prevăzută de art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal; trafic de persoane prevăzută de art.210 alin.1 lit. a din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul Cod penal în condițiile art.5 din Codul penal.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsă părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 17 decembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28 decembrie 2015, respectiv 29 decembrie 2015.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față:

Constată că prin rechizitoriul din 15.05.2015 întocmit în dosarul 142/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT Serviciul Teritorial B. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei N. L.-M. pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.367 alin.1 din Codul penal, complicitate la trafic de persoane prevăzută de art.48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal, trafic de persoane prevăzută de art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal; trafic de persoane prevăzută de art.210 alin.1 lit. a din Codul penal,toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul Cod penal în condițiile art.5 din Codul penal.

Potrivit rechizitoriului, aceste fapte penale constau în aceea că:

- în cursul anului 2012 a constituit împreună cu P. D. P., M. N. A. și L. B. G., un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și s-a implicat în activitățile de recrutare și transportare prin inducere în eroare sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor de sex feminin majore, iar mai apoi în activitățile de exploatare prin obligarea acestora la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, apreciindu-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.367 alin.1 din Codul penal

- în primăvara anului 2013, de conivență cu O. C., după ce acesta a recrutat-o și transportat-o prin inducere în eroare și profitând de starea sa de vădită vulnerabilitate, împreună cu A. A. M., pe T. T. din România, în Italia, a supravegheat-o pe aceasta în perioada în care a fost obligată să practice prostituția pe teritoriul acestui din urmă stat, apreciindu-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la „trafic de persoane” prevăzută de art.48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal,

- în luna noiembrie 2013, împreună cu P. D. P. și M. N. A. au recrutat-o și ulterior au mijlocit deplasarea din Spania, în Italia, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate, a victimei G. C. A., în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, apreciindu-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane” prevăzută de art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal.

- în cursul lunii decembrie 2013, împreună cu M. N. A. au recrutat-o prin inducere în eroare pe B. A., ambii implicându-se ulterior, alături de L. B. G., în activitățile de transport a acesteia din Germania, în Italia, în scopul exploatării victimei prin obligarea ei la practicarea prostituției în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014, apreciindu-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.210 alin.1 lit. a din Codul penal,toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul Cod penal în condițiile art.5 din Codul penal.

În cursul urmăririi penale a fost administrat următorul material probatoriu:

 declarația persoanei vătămate G. A. C. (filele 134-139);

 declarația persoanei vătămate B. A. (filele 143-146);

 declarația persoanei vătămate H. A. I. (filele 155-157);

 declarațiile persoanei vătămate T. Timeea și acte depuse de aceasta în susținerea afirmațiilor sale în fața organelor judiciare italiene (filele 180-185, 204-208);

 copia agendei predate de către persoana vătămată T. T. (filele 186-195);

 declarațiile martorei F. E. L. (filele 228-232, 234, 235);

 sinteza activităților efectuate de autoritățile judiciare italiene și române în cadrul comisiei rogatorii (filele 304-309);

 monitorizarea audio video efectuată de autoritățile judiciare italiene în datele de 5 și 6 noiembrie 2013 în Porto Sant Elpidio, . (filele 259-280),

declarația inculpatei N. L. M. (filele 102-105),

 procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice purtate de N. L. M., M. N. A. și P. D. P. (filele 48-304).

În fața instanței de judecată, la termenul de judecată din data de 17.09.2015, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 374 al. 4 Cod procedură penală și s-a consultat cu apărătorii săi, inculpata a învederat acestei instanțe că nu solicită judecarea cauzei potrivit proceduri, ci potrivit procedurii de drept comun. În cursul cercetării judecătorești a fost audiată inculpata, persoanele vătămate T. Timeea, G. C. A., B. A. s-au prezentat în cauză ulterior formulării constituirilor de parte civilă în numele acestora de către apărătorii desemnați din oficiu, nici una dintre acestea nu și-a însușit constituirea de parte civilă formulată de apărătorii desemnați din oficiu și nu au formulat pretenții civile în cauză. T. Timeea și G. C. A. au participat în cauză ca martori și nu ca persoane vătămate. De asemenea a fost audiată în calitate de persoană vătămată B. A., a fost audiată și martora F. L. E., s-a efectuat un referat de evaluare a inculpatei de către Serviciul de Probațiune Prahova, inculpata a depus înscrisuri în circumstanțiere. Martora H. A. I. nu a putut fi audiată de instanță pentru motive de imposibilitate astfel cum se desprinde din procesul verbal de la f. 11 vol. III, iar numiții Lișită B. G. și P. D. P. propuși de inculpată spre audiere s-au prevalat de dreptul înscris în art. 118 Cod penal, arătând instanței că nu doresc să dea declarații în prezenta cauză deoarece s-ar putea autoincrimina, ei fiind inculpați într-o procedură aflată încă în curs.

Din analiza probatoriului cauzei, instanța retine în fapt următoarele:

În anul 2012, pe fondul relațiilor de prietenie avute cu persoane ce se deplasau frecvent pe teritoriul Italiei, Germaniei, Spaniei și Austriei și care i-au relatat aspecte legate de modalitatea în care se pot obține sume importante de bani din practicarea prostituției, P. D. P. a decis împreună cu M. N. A., L. B. G. și N. L. M. să dezvolte o filieră de racolare, transport și cazare a persoanelor de sex feminin majore și minore provenind din medii paupere sau care aveau predilecție pentru astfel de preocupări, în scopul supunerii la practicarea prostituției.

Pentru punerea în aplicare a planului infracțional, membrii grupului au intrat în legătură cu H. P. S., stabilit în Italia - Civitanova Marche, unde administrează localul „B.”, transformat, în timp, în locul de întâlnire al traficanților conaționali. Conform înțelegerii avute cu acesta, contra unor sume de bani achitate periodic, membrii grupului au reușit să obțină sprijinul său în asigurarea spațiilor stradale în care victimele să poată fi aduse pentru a racola clienți.

De asemenea, membrii grupului au beneficiat de sprijinul lui H. P. S. și în ceea ce privește protejarea lor și a victimelor de intervențiile stradale ale carabinierilor.

Începând cu anul 2012, cu sprijinul aceluiași conațional, inculpații au închiriat diverse locații în care la intervale diferite de timp au cazat persoanele traficate, dar și cele care practicau prostituția în folosul lor, transportate din România în Italia.

Pentru a le putea controla și supraveghea cu maximă eficiență, P. D. P., M. N. A., L. B. G. și N. L. M. au asigurat acestora telefoane mobile și cartele S. (pe care le utilizau numai pentru a ține legătura cu ei), le-au limitat contactele cu familia și le-au creat condiții minime de subzistență.

În ceea ce privește modalitatea de recrutare a persoanelor de sex feminin, din dispoziția lui P. D. P., M. N. A., L. B. G. și N. L. M. au recurs la diferite metode de convingere a victimelor (inducându-le în eroare cu privire la locațiile în care urmau să practice prostituția, cu privire la sumele ce urmau a fi obține, cu privire la dezvoltarea unor relații sentimentale între acestea și M. N. A., L. B. G. etc.), în scopul obținerii de avantaje materiale din întreținerea de relații sexuale cu diferiți clienți pe teritoriul Italiei.

Despre activitățile infracționale pe care le desfășura în Italia, N. L. M. îi informa telefonic pe M. N. A. și P. D. P., care la rândul lor o îndrumau în coordonarea victimelor.

Cu privire la această învinuire de constituire a unui grup infracțional organizat, în fața instanței inculpata neagă orice implicare într-o asemenea acțiune ilicită . Cu toate acestea, în declarația dată în cursul urmăririi penale inculpata admite că în perioada în care a stat în Italia îi spunea lui M. ce face B. A., își amintește că i-a mai spus lui P. de G. Cătălian, care era datoare cu bani la ea și vroia să îi recupereze,că îl cunoaște pe H. care, la restaurantul lui se întâlnea cu L., M. și P., este adevărat că fetele care practicau acolo prostituția trebuia să-i dea o taxă de 350 euro săptămânal lui H. . Inculpata a mai precizat că și ea a făcut acest lucru prin intermediul lui F. sau a lui M., este adevărat că H. și O. aveau o relație foarte apropiată și din câte i s-a povestit își stabileau cum să administreze împreună . susținut că este adevărat că îl suna pe M. cât băieții nu erau în Italia să-i povestească ce fac fetele, dar nu o făcea cu intenția de a „raporta „ ce fac acestea, ci pur și simplu conversau ca fapt divers. Probabil că atunci când vorbea la telefon cu unul dintre băieți și întreba dacă să agreseze o față probabil se referea la conflictul cu Timeea, deoarece era extraordinar de supărată – fila 104,105 vol. I d.u.p.

Potrivit declarației persoanei vătămate G. Cătlina din cursul urmăririi penale – f. 136 verso, 137 vol I d.u.p., la 3-4 zile după venirea sa în Italia, au apărut numiții P. și M. pe care i-a identificat după fotografiile prezentate ca fiind P. D.-P. și M. N. A., despre care inculpata i-a spus că primul este vărul ei iar cel de-al doilea este șoferul vărului ei și prieten cu acesta . Timp de două zile cei doi au locuit cu ele, după care inculpata le-a închiriat un apartament foarte aproape de ele și i-a spus că vărul ei este singur, i-a sugerat că ar putea să aibă o relație și imediat după această discuție P. a început să-i facă avansuri spunându-i că o place, i-a făcut mici cadouri, a început să-i placă de el, motiv pentru care a început să facă sex cu el,, dar din acel moment a început să ridice pretenții asupra ei, să se schimbe, respectiv i-a rupt o cartelă digi de Spania cu care vorbea acasă și una wind de Italia, i-a dat în schimb alte două cartele și un telefon, indicându-i ca de pe una să sune acasă iar de pe cealaltă să vorbească numai cu el și cu inculpata. Inculpata i-a spus că au încercat hoții să intre în casă și banii obținuți de ea vor fi în siguranță dacă îi ține P.. A continuat atât ea cât și inculpata să iasă la stradă, ea întotdeauna era încadrată stânga, dreapta de câte o prietenă a inculpatei și de câte ori dispărea din zonă inculpata o suna și o întreba unde este . Ieșea la lucru între orele 21,00-02,00 inclusiv în zilele în care se simțea rău, P. spunând că se preface. După programul de lucru, dimineața când ajungea acasă, inculpata îi cerea banii, lua taxiul, o încuia în casă și se ducea să-i dea banii lui P.. La un moment dat a încercat să ascundă o sumă mică de inculpată care a văzut-o și imediat aceasta l-a chemat pe P. care a apărut rapid ,inculpata i-a povestit ce se întâmplase, el s-a enervat a început să țipe la ea, a țipat și inculpata la ea. Dacă ploua, era frig sau vroia să plece mai repede de la stradă inculpata o punea să îl sune pe P., care hotăra dacă pleacă sau rămâne. Dacă pe stradă era verificată de carabinieri, inculpata a sfătuit-o să nu spună unde locuiește, că este singură iar dacă îi cer actele să le spună că nu știe italiană și să o de pe ea la telefon.

Aceeași persoană vătămată a mai arătat organelor de urmărire penală că pentru Bobi (Lișită) se prostitua Creața din Sf. G., pentru „O.” se prostitua T. Timeea care era frecvent bătută, atât de el cât și de inculpată, și era obligată să practice sex pe sume foarte mici 20-30 euro și zilnic trebuia să producă peste 500 euro lucrând între orele 20,00-05,00 iar dacă nu făcea bani lua bătaie-f. 139 vol. I d.u.p.

În concluzie această persoană vătămată a arătat organelor de urmărire penală că nu este corect ce s-a întâmplat cu ea chiar dacă este prostituată, nu era normal să fie închisă în casă, să se țipe la ea și să fie amenințată . I-a fost frică de P. mai ales că l-a văzut în momentele în care se enerva, țipa la O. ,Bobi sau M. și toți făceau ce spunea el, iar inculpata susținea că toate fetele de pe . lui și ca urmare nu a îndrăznit să spună ceva. I-a fost și îi este frică de P. și de inculpată mai ales că ea trăiește doar cu mama ei bolnavă de ciroză hepatică-f. 139 verso vol. I d.u.p.

Persoana vătămată B. A. invocă aceeași stare de supunere față de inculpată și de M. (M.), arătând că i-adat banii câștigați din prostituție nu numai inculpatei, ci și acestuia, întrucât inculpata îi reproșa faptul că îl lasă pe acesta să moară de foame. Ea a plecat în 16.04.2015 către România, inculpata i-a scris pe facebook că s-ar putea să o caute poliția, să aibă grijă ce spune, să declare ceea ce ea a învățat-o, adică că îl știe pe P. doar de la Tajmahal, iar de restul nu știe nimic, că nu cunoaște și nu a văzut, că și dacă o arestează 3 zile să nu recunoască nimic din ce s-a întâmplat în Italia f. 145 vol. I d.u.p.

Cu ocazia audierii de către instanță, această persoană vătămată descrie aceleași aspecte de coordonare între inculpată și M., precizând însă că nu își amintește toate amănuntele declarate cu ocazia audierii la urmărire penală, dar a precizat că toate cele declarate corespund adevărului.

Martora H. A. I. audiată în cursul urmăririi penale a precizat că a ajuns în Italia, a fost așteptată de P. P. care i-a data cheia de la un apartament, acesta era însoțit de inculpată. Erau mai multe fete care se prostituau pe aceeași stradă cu ea, respectiv le-a văzut pe inculpată, pe Timeea, pe C. G., și-a dat seama cu timpul că L. se prostitua pentru P., Timeea pentru „O.”iar C. posibil pentru L. sau P. deoarece erau tot timpul împreună. Prin decembrie 2013-ianuarie 2014 a mai venit o fată – B. A. care stătea în aceeași cameră cu L. iar când se prostitua la stradă era tot timpul însoțită de L.-f. 157 vol. I du.p.

Timeea T. audiată de autoritățile italiene a menționat că inculpata a locuit împreună cu ea între noiembrie-decembrie 2013, a arătat că o cunoaște pe aceasta ca fiind iubita lui B. (P.), a indicat că cei doi au mai adus în Italia alte fete pentru practicarea prostituției, printre acestea a indicat pe G. C. (și aceasta supusă controlului lui O. și care a plecat din Italia în decembrie 2013, B. A. și o altă fată pe nume N. care a rămas pentru puține zile.

În fața instanței de judecată, Timeea T. a arătat următaorele:

„Menționez că inculpata își bătea joc de o fată pe nume C. G.. Aceasta a venit în Italia prin intermediul lui B. care era prieten cu O. C.. Cunosc că era doar prietena lui B. ,aceasta. Nu cunosc dacă aceasta a primit vreo promisiune din partea cuiva. Când am făcut referire in declarația de la urmărire despre promisiunile lui B. și ale Laurei, m-am referit la faptul că urmăreau să-i ia toți banii urmare practicării prostituției . Atît O. cît și L. mi-au spus să nu-i zic nimic Cătălinei, că ei urmăresc să-i ia banii pe care-i încasează. „

„Am arătat că m-am simțit supravegheată, datorită faptului că inculpata era tot timpul în preajma băieților menționați, H., P. O. și știa tot timpul tot ce se întâmplă. Eu simțeam acest lucru și deduceam acest lucru din comportamentul ei. Ea se comporta ca și un băiat care știa totul. Timp de 1 an și 7 luni am practicat prostituția pe teritoriul Italiei. Pe inculpată am cunoscut-o timp de 2 luni, timp în care m-am simțit supravegheată de aceasta. Nu-mi aduc exact aminte cât a stat la mine acasă, dar la un moment dat ne-am certat, cred că în luna decembrie. Fiecare femeie practica prostituția într-un anumit loc, stabilit de inculpată și de ceilalți bărbați pe care i-am menționat, inclusiv eu eram în această situație. …….. Aceasta o urmărea pe C. și îi interzicea să vorbească cu mine, pentru că îi era frică să nu-i spun de relația ei cu B.………Știu că banii pe care îi obținea C., aceasta îi dădea inculpatei și lui B.. Într-o seară eram eu B., O. și inculpata la restaurant și i-am auzit pe B., O. și inculpată întrebând câți bani a făcut C.. C. a fost supravegheată de inculpată și de ceilalți bărbați timp de o lună, două cât a stat la mine în casă, după aceea nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea.”

Alături de probatoriul anterior detaliat, susțin această stare de fapt și monitorizarea audio video efectuată de autoritățile judiciare italiene în datele de 5 și 6 noiembrie 2013 în Porto Sant Elpidio, ., sinteza activităților efectuate de autoritățile judiciare italiene și române în cadrul comisiei rogatorii, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor purtate de B. Jozsef în datele de 25.09.2013 orele 20:01:40, 26.09.2013 orele 00:42:17, 08.11.2013 orele 19:09:21, 21:56:49, 22:03:29, 22:29:38, 22:31:50, 11.11.2013 orele 14:13:16 cu L. B. G. și P. D. P.; procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor purtate de M. N. A. în datele de 05.11.2013 orele 22:51:36, 08.11.2013 orele 15:14:37, 18:31:51, 14.12.2013 orele 03:21:04, 08:25:07, 08:40:34, 13:07:11, 13:52:18, 20:24:15, 23:02:05, 23:06:43, 15.12.2013 orele 21:06, 16.12.2013 orele 21:30:21, 18:29:30, 17.12.2013 orele 15:35:34, de P. D. P. în datele de 06.11.2013 orele 20:55:10, 12.12.2013 orele 23:21:29, 18.12.2013 orele 13:22:07, N. L. M. în datele de 16.12.2013 orele 14:10:21, 17.12.2013 orele 15:42:52.

Cât privește infracțiunile de „trafic de persoane”, instanța reține următoarea stare de fapt:

I. În vara anului 2011, persoana vătămată B. A. l-a cunoscut pe M. N. A. zis „M.” prin intermediul lui F. L. E..

Ulterior cei doi au păstrat legătura telefonic, întrucât persoana vătămată avea domiciliul în localitatea Sf. G..

În luna decembrie 2013, B. A. a plecat în Elveția la Zurich, în scopul obținerii unui loc de muncă, pe care nu l-a acceptat din cauza dificultăților legate de vorbirea limbii engleze, motiv pentru care s-a deplasat în Germania la Stutgard, unde a lucrat ca prostituată.

Nemulțumită de câștiguri, persoana vătămată l-a contactat pe M. N. A., căruia i-a cerut sprijinul de a reveni în țară, însă respectivul a convins-o să plece împreună în Italia, unde urma să se prostitueze într-un apartament, obținând venituri substanțiale din această activitate, bani din care își vor putea cumpăra amândoi un apartament în municipiul B., context în care victima și-a dat acceptul.

În scurt timp, persoana vătămată a fost contactată de inculpata N. L. M. care i-a oferit garanții suplimentare legate de șederea în Italia, apoi conform celor convenite cu respectiva, victima s-a întâlnit cu L. B. G. zis „B.” și cu un alt bărbat rămas neidentificat, care s-a ocupat de transportul ei la destinația stabilită, unde N. L. M. i-a comunicat că îi datorează 1000 euro pentru această deplasare, bani care urmau a fi obținuți din practicarea prostituției stradale, contrar promisiunii făcute de M. N. A..

Totodată, inculpata i-a explicat victimei modul de racolare a clienților, i-a stabilit un loc în stradă, i-a făcut cunoscute tarifele practicate, respectiv 50 până la 70 euro pentru raporturi sexuale protejate și parțial neprotejate.

La insistențele lui M. N. A., persoana vătămată i-a trimis prin Western Union 300 euro, necesari deplasării sale în Italia, iar restul banilor încasați de prostituție, în cuantum de 3000 euro au fost păstrați de N. L. M. sub pretextul unor motive de siguranță.

În luna ianuarie 2014, inculpata N. L. M. a revenit în țară pe o perioadă de două săptămâni, timp în care activitatea de monitorizare a victimei precum și însușirea veniturilor provenite din prostituție a fost preluată de M. N. A..

La sfârșitul lunii februarie 2014, după arestarea lui P. D. P., N. L. M. s-a întors în țară însoțită de persoana vătămată, iar după două săptămâni au plecat împreună în Germania la Frankfuhrt – Hanan, unde au practicat prostituția în clubul „FKK Atlanta”.

Încercarea victimei de a abandona această activitate a fost oprită de inculpată prin amenințări la adresa familiei persoanei vătămate și prin acte de violență exercitate asupra acesteia.

La data de 16 aprilie 2014, victima B. A. a reușit să scape de sub supravegherea inculpatei și a revenit în țară.

Ulterior victima a fost sfătuită de inculpată ce anume să declare în legătură cu P. D. P., M. și Lișită și să nu relateze autorităților nimic din cele petrecute în Italia.

La rândul său, M. N. A., folosind același mijloc de comunicare, a recurs la amenințări la adresa victimei.

Audiată de instanță victima B. A. a arătat că nu își amintește foarte mult ce a declarat când a fost audiată în cursul urmăririi penale, dar cele relatate atunci corespund adevărului, la momentul audierii de către instanță aceasta a declarat următoarele:

În iarna anului 2012 se afla în Germania. A luat legătura cu A. M., deoarece nu se mai descurca acolo și dorea să o sprijine să ajungă acasă în România, iar acesta i-a propus să meargă în Italia o să o ajute că acolo are pe cineva. I-a spus că poate să o sprijine să fie prostituată în Italia, deoarece aceasta făcea și în Germania. I-a mai spus că are acolo o prietenă pe care a cunoscut-o când a ajuns în Italia, aceasta fiind inculpata N.. L. a venit cu mașina în Germania, a luat-o împreună cu altă persoană. Aproape când a ajuns în Italia a întrebat-o dacă o să știe că o să stea la stradă. Ea a luat această afirmație ca pe o glumă deoarece M. nu i-a spus că va practica prostitutia la stradă, ci se gândea că o să meargă la un club sau la un apartament, nicidecum la stradă. Dacă ar fi știut acest lucru, nu ar fi fost de acord să meargă în Italia să practice prostituția.

A fost dusă direct la apartamentul unde stătea inculpata și i s-a spus că o să practice prostituția la stradă. I-a spus de acest lucru și inculpata și în acel moment și-a dat seama că L. spunea de fapt adevărul. Inițial a refuzat, însă ulterior a acceptat pentru că nu vroia să meargă acasă fără nici un ban. Nu își amintește cât timp a practicat prostituția în Italia deoarece și-a propus să uite părțile rele din trecutul său. A practicat prostituția la stradă în locul care i se propunea de inculpată. Ea se supunea la ceea ce îi spunea. Se gândea că e bine cum i se spune. Nu avea vreo teamă că dacă nu acceptă locul unde i se spune să meargă, ar păți ceva. M. se interesa de ea, respectiv o întreba câți bani a făcut și de fiecare dată când se întorceam seara, banii pe care îi obținea îi dădea inculpatei. Aceasta i-a spus că este mai bine să țină ea banii, că îi strânge. Până la urmă i-a strâns ,dar nu îi dădea decât pentru necesități uzuale, 10 sau 15 euro. Dacă avea nevoie de ceva, aceasta mergea cu ea și îi cumpăra produsul respectiv. Avea clienți zilnic dar nu foarte mulți. Ea ceream 50 sau 70 de euro. Așa i s-a spus de inculpată că trebuie să ceară. De fiecare dată când pleca acasă îi dădea bip inculpatei. Nu s-a simțit în largul ei și nu putea să facă ce dorea. În primele 2 zile a stat lângă inculpată unde avea ea locul și după aceea mergea în locul unde îi spunea aceasta. Din acel moment, la cerința acesteia îi dădea bip de fiecare dată când se întorcea spre casă. Nu își aduce aminte cât câștiga într-o zi sau cât a câștigat în toată perioada cât a stat în Italia. Cât timp a stat în Italia, nu a avut nici un bănuț propriu câștigat de ea. Nu putea să își cumpere nici un produs decât dacă îi cerea inculpatei.

Inculpata i-a cerut o sumă de 1000 de euro în prima zi când a ajuns pentru că a sprijinit-o să vină în Italia. A considerat că transportul nu este pe gratis și a fost de acord să-i dea suma. Și după ce i-a plătit această sumă, tot ieșea la muncă, dar nu făcea foarte mulți bani. Tot timpul cît a stat în Italia, a stat în același apartament cu inculpata, nemaifiind altcineva cu ele. Aproape tot timpul îi dădea bani.

Când inculpata a aflat că a fost arestat P. a plecat din Italia. În mod direct inculpata i-a atras atenția să aibă grijă ce declară, să zică că pe M., pe L. și P. îi știe doar de la club. Acesta este și adevărul. Când a plecat din România în Germania cu inculpata, la un moment dat a vrut să renunțe dar inculpata a amenințat-o că o să-i facă rău fratelui ei, așa cum a declarat la urmărirea penală.

În perioada din Italia, a fost în supraveghere și s-a interesat de câți bani cheltuie, mai mult inculpata și mai puțin M., când a ajuns în Italia nu avea bani de întors în țară.

Când inculpata a fost plecată în România, banii câștigați i-au fost luați de M..

Cu referire la persoana vătămată B. A., inculpata a arătat instanței că a cunoscut-o prin intermediul lui M., în apropierea sărbătorilor de iarnă 2013. Aceasta l-a sunat pe M. spunându-i că e sechestrată în Germania într-o casă. Ea era în Italia, M. a sunat-o și i-a spus că aceasta e sechestrată și să o ajute să plece de acolo, respectiv să vină în Italia. Probabil M. i-ar fi spus că are cunoștințe în Italia. Aceasta a insistat ,i s-a făcut milă de ea și și a rugat un prieten din Germania, pe nume A., să meargă să o ajute să plece din acel loc să o lase la un hotel și a doua zi să plece. Aceasta nu a vrut, dimpotrivă, i-a cerut ajutorul să o aducă în Italia. Aceasta a întrebat-o ce face în Italia și i-a spus că practică prostituția la stradă, a întrebat de prețuri și i-a spus prețurile pe care le practica ea. L-a rugat pe L. să meargă în Germania să vină în Italia să practice și ea prostituția la stradă ca și ea. L. cu mașina a adus-o în Italia. Ea locuia la Via Faleria 144, a ajuns la locuința sa. Ea i-a plătit drumul pentru a ajunge în Italia din banii ei, hotelul în Germania cât a stat 2 zile, astfel că aceasta când a ajuns la ea i-a spus că ii va da banii pe care i-a cheltuit pentru ca ea să ajungă în Italia, respectiv în jur de 1000 de euro. In afară de cei 1000 de euro nu i-a pretins decât să plătească pe jumătate cheltuielile locuinței. Pentru prima dată s-a apucat de treabă în data de 28 decembrie, a venit să vadă cum este. I-a spus încă de la telefon cum procedează, cum racolează clienții, i-a spus tarifele ce se practică, de 50 euro pentru actul sexual normal și 70 de euro pentru parțial normal, respectiv sex oral neprotejat. M. nu mi-a cerut să contribuie cu bani, ci doar să o ajut pe aceasta să vină în Italia. Aceasta a practicat prostituția la stradă, era degajată, îi plăcea. Discuții cu ea avea doar pe baza întârzierilor la plata chiriei, a apei, a curățeniei. Aceasta a debutat o relație cu M. la începutul lui februarie când inculpata s-a întors în Italia din România. Ea era foarte supărată că M. o vizita, iar inculpata nu vroia să intre bărbați în casă. Ea a spus că M. i-a luat toți banii obținuți. Inculpata nu știe ce s-a întâmplat. Niciodată nu a obligat-o pe aceasta să practice prostituția în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014 și nu a exercitat nici un fel de activități de inducere în eroare a acesteia, ca să vină în Italia să practice prostituția.

Martora F. L. audiată de instanță a precizat faptul că cunoaște că M. a rugat-o pe inculpată să o ajute pe B. A. să stea în apartament cu ea, bănuiește că știa unde merge, dar nu a discutat cu A. .

Co ocazia audierii de către autoritățile italiene, T. Timeea o indică pe inculpată ca fiind cea care a adus-o în Italia pe B. A./ f. 306 vol. I d.u.p.

G. C. A. ,audiată în cursul urmăririi penale a menționat că pentru BOBI se prostitua Creața, o fată din S. G..

Martora H. A. I. audiată în cursul urmăririi penale a menționat că a cunoscut-o pe B. A. care a venit prin luna decembrie 2013-ianuarie 2014, stătea în aceeași cameră cu inculpata iar când se prostitua la stradă era tot timpul însoțită de inculpată- f. 157 vol. I d.u.p.

II. În cursul lunii februarie 2013, A. A. (FOSTĂ T.), de conivență cu O. C., profitând de situația materială precară și problemele familiale avute de nepoata sa T. T., a abordat-o pe aceasta, prezentându-i ca o eventuală sursă de venit întreținerea de relații sexuale cu diferiți clienți într-o locație din Italia.

Fără a cunoaște că după ce a obținut acordul său de principiu, A. A. „a vândut-o” în realitate în schimbul sumei de 500 euro, lui O. C., T. T. a acceptat să se întâlnească cu acesta pentru a discuta detalii legate de oferta ce i-a fost făcută.

Acesta a fost contextul în care inculpatul a atras-o pe victimă într-o relație sentimentală ce i-a permis ulterior nu numai îndatorarea acesteia din punct de vedere financiar, ci și generarea unei false motivații în legătură cu activitățile specifice prostituției.

În jurul datei de 15 februarie 2013 O. C. s-a deplasat cu T. T. în localitatea Porto Sant’Elpidio, unde inițial a cazat-o împreună cu H. P. S. la locuința acestuia din urmă, ocazie cu care cei doi i-au comunicat victimei că va trebui să iasă în stradă, stabilindu-i exact zona de racolare a clienților.

Pusă în fața faptului împlinit și îndrăgostită fiind de O. C., T. T. s-a lăsat angrenată în această modalitate de practicare a prostituției și astfel, în perioada ce a urmat, a practicat tarifele impuse de către inculpat, respectiv 30 euro pentru actul sexual consumat în autoturism și 50 euro, pentru cel de la locația propusă de client.

În primăvara anului 2013, O. C. a decis să cazeze victima într-o altă locație, astfel încât să poată fi supravegheată de la distanță de către N. L. M. în intervalele de timp în care acesta se deplasa în România.

În perioada ce a urmat, inculpatul O. i-a interzis victimei să revină în România pentru a-și putea vedea copilul minor și a proferat amenințări la adresa sa și a familiei de fiecare dată când aceasta refuza să iasă în stradă, pentru a racola clienți.

În intervalul februarie 2013 – aprilie 2014 victima a întreținut relații sexuale cu clienți ce i-au remis sume cuprinse între 200 și 800 euro/zi, activitățile specifice desfășurându-le din dispoziția lui O. C., în special noaptea.

Zilnic, victima remitea sumele încasate lui O. C., care la rândul său oferea parte din bani, conform înțelegerii avute, lui H. P. S., în schimbul permiterii accesului în spațiul stradal și a protecției promise în legătură cu o eventuală intervenție a autorităților.

Susținerile victimei T. T. sunt constante în ambele etape procesuale, cu deosebirea că în fața instanței aceasta admite că a avut un conflict cu inculpata (conflict pe care inculpata l-a descris în amănunt instanței), dar nu inculpata era cea care îi impunea anumite lucruri, ci O. căruia i se supunea total de frică, O. fiind cel care a adus-o pe inculpată să locuiască la ea. Aceasta a mai completat în cele declarate cu ocazia audierii de către instanță că s-a simțit supravegheată de prietenii lui O. C., respectiv chiar de acesta, de inculpata N., P. H., P. (B.). S-a simțit supravegheată datorită faptului că inculpata era tot timpul în preajma băieților menționați și știa tot timpul tot ce se întâmplă. De asemenea victima a mai arătat că după ce a plecat inculpata, P. H. i-a schimbat locul unde se prostitua. Consideră că inculpata era implicată în stabilirea locului unde ea practica prostituția pentru că era tot timpul în compania bărbaților menționați și era practic ca” șefa străzii, tot timpul era văzută de toată lumea, deșteaptă inteligentă.”…Era deșteaptă „pentru că se înțelegea bine cu toată lumea. Știa cum să ia persoanele, cum să le vorbească. Era ca o vagaboandă de cartier, fată de cartier descurcăreață,dar prin înșelăciune, nu printr-un mod corect.” Victima nu poate cuantifica sumele obținute din prostituție.

Pentru a reține starea de fapt anterior expusă instanța are în vedere și următoarele probe: discuția telefonică interceptată aflată la filele 146-153 vol. II d.u.p. dar și declarația victimei G. C. din cursul urmăririi penale care a arătat că pentru „O.” se prostitua T. Timeea, despre care a menționat că era frecvent bătută de atât de O., cât și de inculpată și era obligată să practice sex pe sume foarte mici 20-30 euro și zilnic trebuia să producă peste 500 euro lucrând între orele 20,00-05,00 dimineața și dacă nu făcea banii lua bătaie- f. 139 vol. I d.u.p.

III. În prima jumătate a anului 2013, N. L. M. a cunoscut-o pe G. C. A. în contextul în care lucrau într-un club de noapte din localitatea Darmstadt, Germania.

Astfel, într-un interval de aproximativ 3 luni de zile, inculpata N. L. M. s-a apropiat de victimă, i-a câștigat încrederea și astfel a luat la cunoștință de situația familială precară în care aceasta se află (tatăl decedat și mama pensionată pe caz de boală) și de dorința sa de a oferi sprijin financiar familiei, fără însă a se cunoaște adevărata sursă a veniturilor sale.

După cele 3 luni de zile, victima a revenit în România din cauza amenințărilor proferate la adresa sa de către o persoană de sex masculin, neidentificată și care dorea de la aceasta sume de bani cu titlu de taxe de protecție.

Rămasă fără surse de venit, G. C. A. a decis să aleagă o altă variantă de a-și sprijini familia și astfel s-a deplasat în Spania, la fratele său, unde pentru o scurtă perioadă de timp, a prestat servicii de menajeră.

După mai multe încercări nereușite de a obține mijloacele necesare traiului, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, a reluat legătura cu N. L. M., care de această dată se afla în Italia.

Profitând de situația precară a victimei și cunoscând că aceasta avea reprezentarea faptului că inculpata desfășura în Italia activități similare celor din clubul în care au lucrat împreună, N. L. M. a convins-o pe aceasta să accepte să se deplaseze la ea, asigurând-o că o va ajuta să muncească și că o va proteja.

Acesta a fost punctul de pornire al îndatorării victimei către membrii grupului, întrucât la începutul lunii noiembrie 2013 inculpata N. L. M. a luat legătura cu M. N. A. și P. D. P., cărora le-a comunicat că a reușit să convingă o fată să se deplaseze din Spania, în Italia, sens în care le-a cerut să se implice în obținerea unui bilet de avion.

Astfel, în intervalul 6-7 noiembrie 2013, P. D. P. și M. N. A. au achiziționat un bilet de avion de la societatea de transport Al Italia, pe ruta Barcelona-R..

Biletul de avion a fost remis victimei de către membrii grupului prin intermediul e-mail-ului, iar aceasta s-a deplasat la R., de unde a fost preluată de către N. L. M..

Aceasta a transportat victima în localitatea Porto Sant’Elpidio și a cazat-o în imobilul situat pe Via Faleria nr.144.

Odată ajunse în imobil inculpata i-a cerut victimei contravaloarea transportului din Spania, până în Italia, întrebând-o în aceeași împrejurare dacă dorește să practice prostituția în stradă.

Așa a aflat victima că în realitate N. L. M. nu lucra într-un club de noapte în condiții similare celor din Germania și că în realitate, dorește să se implice în întreținerea de relații sexuale contra cost, cu diferiți clienți abordați direct pe stradă.

Îndatorată fiind, victima a fost nevoită să accepte și să practice tarifele comunicate de către N. L. M., respectiv 50 euro pentru raportul sexual normal și 70 euro pentru raportul sexual normal și oral timp de jumătate de oră.

La câteva zile de la ajungerea sa în localitatea Porto Sant’Elpidio, victima i-a cunoscut pe P. D. P. și M. N.-A., iar N. L. M. a reușit să o convingă să se implice într-o relație sentimentală cu primul, sub pretextul obținerii unor avantaje materiale și a unei stabilități familiale.

Pe fondul emoțional astfel creat, P. D. P. și M. N. A., într-un interval de aproximativ o lună de zile, au supus victima unui tratament nedemn și inuman, interzicându-i contactul cu familia, monitorizând-o telefonic, prin intermediul rețelelor de socializare sau direct în stradă cu sprijinul inculpatei N. L. M. de fiecare dată când aceasta ieșea pentru a întreține relații sexuale cu clienții.

Pentru a se proteja de o eventuală intervenție a autorităților italiene, cei trei inculpați au instruit victima cu privire la modalitatea în care trebuia să interacționeze cu carabinierii, sugerându-i să refuze să vorbească limba italiană și să informeze de îndată în legătură cu măsurile pe care aceștia le iau.

În tot acest interval de timp, sumele de bani obținute de către victimă au intrat în posesia membrilor grupului, sub pretextul oferit acesteia de către inculpata N. L. M. că, pe de o parte există riscul sustragerii lor, iar pe de altă parte P. D. P. are nevoie de asigurarea mijloacelor de trai.

Din dorința de a rămâne cu o mică parte din sumele încasate zilnic, victima a încercat să se ascundă de membrii grupului, context în care atât inculpata N. L. M., cât și P. D. P. au proferat amenințări la adresa sa.

În jurul datei de 12 decembrie 2013, aflând că P. D. P. dorește să revină în țară, victima i-a cerut acestuia să o aducă și pe ea și să îi remită o mică din banii încasați. Acesta a fost de acord să revină cu ea în România, nu însă și cu cererea financiară avută de aceasta.

În intervalul de timp imediat următor G. C.-A. a reușit să iasă de sub influența acestuia, ceea ce a generat reacții negative din partea acestuia și a inculpatei N. L. M., ambii proferând la adresa victimei amenințări prin telefon, în încercarea nereușită de a o readuce în Italia.

Victima G. C.-A. a ales să participe în prezenta cauză în calitate de martor, dar cu ocazia declarației pe care a dat-o în fața instanței, aceasta și-a modificat integral poziția exprimată în cursul urmăririi penale motivat de faptul că s-a simțit presată de organul judiciar care a efectuat audierea și care ar fi țipat la ea, fiind amenințată că dacă nu va spune tot va fi trimisă cu P. în celulă, de față era o doamnă avocat care nu spunea nimic și o altă persoană, declarația nu a fost scrisă de ea ci doar mențiunea „aceasta este declarația pe care o dau, susțin și semnez și corespunde celor declarate de mine”, nu a citit-o, nu a cunoscut conținutul declarației pe care a citit-o doar în ziua procesului înainte de audiere.

Instanța a valorizat în procesul de deliberare declarația dată de această victimă în cursul urmăririi penale întrucât declarația oferită de aceasta în cursul urmăririi penale este luată în prezența unui apărător și a unui reprezentant al ANITP, la acest moment neexistând nici un indiciu care să susțină explicația acesteia în sensul că respectiva declarație ar fi fost luată în condiții neprocedurale, poziția acesteia putând fi explicată doar prin prisma stării de teamă pe care aceasta a invocat-o față de inculpată și față de P., poziție care s-a consemnat în declarația de la urmărire penală și a fost redată în cele de mai sus .

Inculpata a negat orice implicare în acțiunile de practicare a prostituției pe teritoriul Italiei de către G. C. A., susținând ca și în cursul urmăririi penale că în perioada în care G. era în Spania, a vorbit cu aceasta pe Facebook, spunând unde se află. Și-a dorit și ea să vină și atunci i-a spus lui M., care mai apoi i-a spus lui P., să se implice în achiziționarea biletului pentru G. C., întrucât aceasta nu avea bani, aceasta a asigurat-o că își va primi banii înapoi după ce va ajunge acolo. Inculpata a fost cea care a luat-o de la aeroport cu taxiul. Și transportul pentru B. A. tot ea l-a suportat. A adus-o în Italia la insistențele ei, aceasta fiind disperată și dorind să plece din Germania, unde era sechestrată.

Inculpata admite că ea i-a spus lui M. să-i plătească biletul Barcelona – R. Cătălinei G., dar susține că nu a supravegheat-o pe aceasta cât timp P. a fost plecat. Această din urmă susținere este infirmată de convorbirea interceptată aflată la fila 111 vol. Ii d.u.p din care rezultă că P. i-a spus să o asculte pe inculpată, pe B..

Starea de fapt mai sus expusă rezultă din coroborarea susținerilor victimei G. C. A. din cursul urmăririi penale cu cea a victimei T. Timeea detaliată amplu cu ocazia expunerii stării de fapt privind învinuirea constituirii unui grup infracțional organizat și cu conținutul convorbirilor telefonice purtate de P. D. P., M. N. A. și inculpata N. L. M. în datele de 06.11.2013 orele 20:47:14, 20:58:32, 20:59:12, 21:06:20, 21:07:28, 21:16:26; 07.11.2013 orele 09:31:53, 10:04:38, 13:31:29, 17:46:42, 17:48:35; 08.11.2013 orele 18:31:51; 12.12.2013 orele 18:28:07 aflate la fileel 59-110 vol II d.u.p.

Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, instanța apreciază că:

În drept, fapta inculpatei N. L. M. care, în cursul anului 2012 a constituit împreună cu P. D. P., M. N. A. și L. B. G., un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și s-a implicat în activitățile de recrutare și transportare prin inducere în eroare sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor de sex feminin majore, iar mai apoi în activitățile de exploatare prin obligarea acestora la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane” prevăzută de art.367 alin.1 din Codul penal.

Fapta inculpatei N. L. M. care, în primăvara anului 2013, de conivență cu O. C., după ce acesta a recrutat-o și transportat-o prin inducere în eroare și profitând de starea sa de vădită vulnerabilitate, împreună cu A. A. M., pe T. T. din România, în Italia, a supravegheat-o pe aceasta în perioada în care a fost obligată să practice prostituția pe teritoriul acestui din urmă stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de„trafic de persoane” prevăzută de art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal,

Fapta inculpatei N. L. M. care, în luna noiembrie 2013, împreună cu P. D. P. și M. N. A. au recrutat-o și ulterior au mijlocit deplasarea din Spania, în Italia, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate, a victimei G. C. A., în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la „trafic de persoane” prevăzută de art.48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal;

Fapta inculpatei N. L. M. care, în cursul lunii decembrie 2013, împreună cu M. N. A. au recrutat-o prin inducere în eroare pe B. A., ambii implicându-se ulterior, alături de L. B. G., în activitățile de transport a acesteia din Germania, în Italia, în scopul exploatării victimei prin obligarea ei la practicarea prostituției în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de persoane” prevăzută de art.210 alin.1 lit.a din Codul penal.

Toate faptele penale cad sub incidența noului Cod penal așa cum de altfel s-a realizat încadrarea în drept și trimiterea în judecată, cu reținerea art. 5 Cod penal, iar din perspectiva dispozițiilor deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale care nu permite combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive, concursului de infracțiuni se aplică regulile din noul Cod penal - art. 38 Cod penal și nu art. 33 din vechiul Cod penal astfel cum s-a reținut în rechizitoriu.

Instanța nu a primit punctul de vedere exprimat de apărare în sensul constatării lipsei autorizării prealabile a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție relativ la infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată pentru următoarele considerente:

Pentru cele două infracțiuni de „trafic de persoane” - victime G. C. A. și B. A. cu privire la care sunt aplicabile prevederile art.9 al.3 Cod penal, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a autorizat punerea în mișcare a acțiunii penale prin ordonanța emisă la 06.05.2014- f. 84 vol. I d.u.p .

Pentru celelalte două infracțiuni nu este necesară această autorizare deoarece acestea s-au desfășurat în parte pe teritoriul țării, respectiv Timeea T. s-a deplasat din România în Italia, iar cu privire la infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, din convorbirile telefonice din 06 și 07.11.2013 rezultă că P. era în România când procura biletele pentru G. iar M. trimitea mesaj inculpatei pentru a-i trimite compania cu care va zbura.

Vinovăția inculpatei în comiterea celor patru fapte penale îmbracă forma intenției directe, astfel că instanța urmează a realiza tragerea acesteia la răspundere penală.

În acest context instanța va face aplicațiunea prevederilor art. 74 Cod penal privind criteriile de individualizare judiciara a pedepsei.

Astfel instanța, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei are în vedere: împrejurările concrete în care s-a derulat starea de fapt, respectiv comiterea faptelor într-un cadru organizat – al unui grup infracțional organizat cu activitate transfrontalieră, dimensiunea în timp și spațiu a activității ilicite, împrejurările de fapt reflectă infracțiuni de mare gravitate, cu urmări dintre cele mai grave afectând multiple relații sociale, inclusiv asupra persoanei, natura infracțiunilor deduse cercetării, scopul comiterii faptelor penale constând în tentația realizării în mod facil a unor importante sume de bani în perioade scurte de timp, atitudinea inculpatei de neconștientizare a gravității față de cele întâmplate subliniată inclusiv în referatul de evaluare – f.6 vol III .

Cât privește persoana inculpatei instanța mai observă și cazierul judiciar al acesteia din care rezultă că nu are antecedente penale și reține și faptul că după plasarea acesteia în stare de control judiciar a respectat promisiunea pe care și-a făcut-o sie și instanței de a-și căuta un loc de muncă pentru a-și asigura venituri licite, dovedind acest lucru prin depunerea la dosar a contractului de muncă încheiat cu societatea care i-a făcut o ofertă de muncă în timpul cât se afla încă în arest –f.24 și 79 vol. III.

În raport de toate circumstanțele reale și personale prezentate, instanța apreciază că sunt îndestulătoare pentru reeducarea inculpatei pedepse principale cu închisoarea situate la nivelul minimului legal pentru fiecare faptă penală în parte dar și pedepse complementare după cum urmează:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, faptă pentru care se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit. a și b din Codul penal și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - T. Timeea sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

- 3 ani închisoarepentru complicitate la trafic de persoane prev. de art. 48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - G. C. A. sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.210 alin.1 lit.a din Codul penal și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - B. A. sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b Cod penal și art. 45 al. 3 lit.a Cod penal se vor contopi aceste pedepse și va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, a închisorii de 3 ani la care se adaugă 2 ani și 4 luni reprezentând 1/3 din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victimele infracțiunii – T. Timeea, G. C. A., B. A. sau cu membrii de familie ai acestora) Cod penal pe o durată de 5 ani.

Ca și modalitate de individualizare judiciară de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatei, față de cuantumul sancționator stabilit, modalitatea de executare poate fi doar aceea a executării efective.

În baza art. 65 al. 1 raportat la art. 66 lit. a, b,f,n Cod penal va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victimele infracțiunii – T. Timeea, G. C. A., B. A. sau cu membrii de familie ai acestora ).

Conforrm art.72 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive cuprinsă între 01.05._15.

În baza art. 404 al. 4 lit. b Cod de procedură penală se va menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpată prin încheierea ședinței publice din 28.09.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal cu nr. de mai sus, definitivă prin decizia penală nr. 123/C din 30.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosar penal nr._ /a5, instanța apreciind necesitatea menținerii acestei măsuri față de conduita procesuală a inculpatei, de ignorare a autorităților judiciare române astfel cum se desprinde din înscrisul de la fila 65 d.u.p. situație care justifică reținerea existenței unui risc ca aceasta să părăsească țara.

În baza art. 7 din L 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Cât privește solicitarea Ministerului Public de confiscare specială a sumelor de bani obținute de inculpată din traficul de persoane, instanța nu are suficiente elemente pentru a dispune în acest sens, din actele dosarului nu se poate desprinde cu exactitate în fiecare caz de trafic de persoane în parte ce sume a obținut inculpata cu acest titlu, victimele traficului de persoane au invocat elementul timp și nu au putut să ofere detalii sub acest aspect.

Cât privește latura civilă a cauzei:

Se va constata că persoanele vătămate T. Timeea, G. C. A., B. A. nu și-au însușit constituirea de parte civilă formulată pentru acestea de apărătorii desemnați din oficiu și nu au formulat pretenții civile în cauză, iar T. Timeea și G. C. A. au participat în cauză ca martori și nu ca persoane vătămate.

Cu aplicarea art. 274 Cod procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.367 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, condamnă pe inculpata N. L. M., fiica lui E. și L.-V., născută în municipiul Ploiești, județul Prahova, domiciliată municipiul Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.29A, ., apt.21, județul Prahova, posesoare a C.I. . nr._, CNP._, fără antecedente penale – la pedeapsa închisorii de 1 an și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - T. Timeea sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art. 48 alin.1 din Codul penal raportat la art.210 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pentru complicitate la trafic de persoane, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n ( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - G. C. A. sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art.210 alin.1 lit.a din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n ( respectiv dreptul de a comunica cu victima infracțiunii - B. A. sau cu membrii de familie ai acesteia ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b Cod penal și art. 45 al. 3 lit. a Cod penal contopește pedepsele de mai sus și aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f ,n( respectiv dreptul de a comunica cu victimele infracțiunii – T. Timeea, G. C. A., B. A. sau cu membrii de familie ai acestora ) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 al. 1 raportat la art. 66 lit. a, b,f,n Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victimele infracțiunii – T. Timeea, G. C. A., B. A. sau cu membrii de familie ai acestora).

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive cuprinsă între 01.05._15.

În baza art. 404 al. 4 lit. b Cod de procedură penală menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpată prin încheierea ședinței publice din 28.09.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal cu nr. de mai sus, definitivă prin decizia penală nr. 123/C din 30.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosar penal nr._ /a5.

În baza art. 7 din L 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Constată că persoanele vătămate T. Timeea, G. C. A., B. A. nu și-au însușit constituirea de parte civilă formulată pentru acestea de apărătorii desemnați din oficiu și nu au formulat pretenții civile în cauză. Constată că T. Timeea și G. C. A. au participat în cauză ca martori și nu ca persoane vătămate.

În baza art. 274 Cod procedură penală:

Onorariile parțiale de câte 100 lei pentru apărătorii desemnați din oficiu C. V. și B. C. și onoraiul de 195 lei pentru avocat oficiu M. C. se avansează din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare și obligă pe inculpaă să plătească statului suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care la urmărirea penală 2500 lei și 500 lei la instanța de fond, restul cheltuielilor judiciare ( onorariu avocat oficiu ) rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu Ministerul Public, inculpata, persoana vătămată B. A. și numitele T. Timeea și G. C. A..

Pronunțată în ședința publică azi 29.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. GEROGETA DUMITRUIOANA N.

Red. M.G.D./15 ianuarie 2015

Tehnored. I.N./18 ianuarie 2015/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 280/2015. Tribunalul BRAŞOV