Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 449/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-12-2015
ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
-SECTIA PENALA
DOSAR PENAL NR_
DECIZIA PENALĂ NR 449 /CONTESTAȚIE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23-12-2015
Președinte –D. R. R.
Grefier - G. M.
cu participarea procurorului –I. B. -din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
Pe rol soluționarea contestației formulată de inculpatul B. D. D. împotriva încheierii pronunțate la 21.12.2015 de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15.
Dezbaterile in prezenta cauza au fost înregistrate conform art 369 Cod procedura penala .
La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă contestatorul inculpat B. D. D. în stare de arest preventiv –PNT C. – asistat de avocat din oficiu Oproaia D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită în condițiile prev de art 353 Cpp .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care,
Instanța procedează la identificarea contestatorului – inculpat B. D. D. .
Întrebat fiind, contestatorul – inculpat B. D. D. arată că își menține contestația ce face obiectul cauzei penale de față și este de acord cu desemnarea apărătorului din oficiu .
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra contestației formulată de inculpatul B. D. D. împotriva încheierii pronunțate la 21.12.2015 de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15.
Apărătorul din oficiu, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de inculpatul B. D. D. împotriva încheierii pronunțate la 21.12.2015 de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15, casarea încheierii atacate, la rejudecare, înlocuirea măsurii arestului preventiv a inculpatului cu măsura controlului judiciar . Solicită să se aibă în vedere durata pe care contestatorul a fost lipsit de libertate fiind deja 11 luni de la luarea măsurii arestării preventive astfel încât consideră că se depășește termenul rezonabil justificat și de gravitatea faptelor pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată . Apreciază că lăsarea în libertate a contestatorului poate fi luată și față de momentul procesului penal, având în vedere că cercetarea judecătorească se află la final, au fost audiați toți martorii, urmând ca una dintre martore să fie supusă testului cu aparatul poligraf . Arată că, contestatorul nu solicită doar să fie lăsat în libertate ci solicită înlocuirea arestării preventive cu altă măsură mai puțin severe . Solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu este recidivist, a avut locuri de muncă și ar putea să obțină venituri licite pentru a-și desfășura traiul .
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de inculpatul B. D. D. împotriva încheierii pronunțate la 21.12.2015 de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15. În mod just Judecătoria F. a respins cererea inculpatului de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar . Solicită să se aibă în vedere că acest inculpat a fost trimis în judecată pentru 5 infracțiuni de furt calificat și 2 infracțiuni de tentativă la furt calificat pentru care legiuitorul a prevăzut limite de pedeapsă cuprinse între 1-5 ani închisoare iar în ceea ce privește infracțiunile –forma agravată – la care s-a reținut și aliniatul 2, limitele de pedeapsă sunt mai mari, respectiv de 2-7 ani închisoare . Faptele reținute în sarcina inculpatului a fost săvârșite într-un interval foarte scurt de timp, 28.11._15 scopul fiind acela de obținere de bani sau bunuri în mod ilicit și în mod facil de o persoană fără loc de muncă, care nu este la primul impact cu legea penală reiterându-și într-un scurt interval de timp, în mod repetat, comportamentul infracțional, faptele fiind săvârșite pe timp de noapte, cu alte persoane, cauzând un prejudiciu total important și chiar dacă această măsură preventivă a fost instituită la data de 05-02-2015 apreciază că este necesară, în continuare, privarea de libertate a inculpatului B. D. D. pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică pe care ar prezenta-o lăsarea acestuia în libertate chiar și sub incidența controlului judiciar . Pentru buna desfășurare a procesului penal consideră că în mod just instanța de fond a procedat în consecință . Solicită să se aibă în vedere că la data de 07-12-2015 a fost respinsă o cerere similară a inculpatului B. D. D. de asemenea ,Tribunalul B., în contestație, respingând contestația pe care acest inculpat a promovat-o .
Contestatorul –inculpat B. D. D. , având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației ce face obiectul prezentei cauze penale . Solicită să se aibă în vedere că a stat aproape 11 luni în arest preventiv . Apreciază că a nu săvârșit fapte așa de grave, cum susține reprezentanta Parchetului .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației penale de față constată:
Prin încheierea de ședință din 21.12.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15 în baza dispozițiilor art. 362 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art. 242 alin. 5,7 și 9 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B. D.-D., fiul lui D. și M., născut la data de 28.09.1991 în mun. F., jud. B., CNP:_ privind înlocuirea arestării preventive cu controlul judiciar.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut în esență că temeiurile avute în vedere la arestare se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul B. D. D. solicitând desființarea ei și în rejudecare admiterea cererii de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar. În motivare inculpatul a arătat că de la momentul luării măsurii a trecut un interval de timp ce depășește termenul rezonabil recomandat în astfel de cazuri, că cercetarea judecătorească este la final și că scopul măsurii poate fi atins și prin înlocuirea cu controlul judiciar.
Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate tribunalul reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. din data de 27.02.2015, înregistrat sub dosar număr_ 15 la data de 02.03.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. D. D., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută și ped. de art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. și ped. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229, al.1 lit. b și d cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal. În fapt s-a reținut în sarcina inculpatului B. D. D. că
1. În noaptea de 28/29.11.2014 s-a deplasat pe . mun. F. unde ajuns în dreptul imobilului cu umărul 33 A, aparținând persoanei vătămate S.C. „C. BOY 2013” SRL, administrat de Ciufulică L., a forțat ușa de la intrare după care a pătruns în interior, de unde, de pe perete a smuls un televizor LCD marca CDV, iar dintr-un sertar a sustras trei telefoane mobile uzate marca Sony Ericson; cu aceeași ocazie inculpatul a mai luat mai multe sticle cu băuturi alcoolice și suma de 205 lei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 1600 lei. Având asupra sa bunurile sustrase, inculpatul s-a deplasat la domiciliu și întrucât cu ocazia smulgerii televizorului din perete acesta s-a deteriorat l-a aruncat iar celelalte bunuri le-a folosit în interes personal. În drept, s-a reținut că fapta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prev. art. 228 al.1, art. 229, al.1 lit. b și d cod penal.
2. în noaptea de 18/19.12.2014 inculpatul B. D. D. s-a întâlnit cu inculpatul O. I.-A. cu care s-a înțeles să spargă frizeria situată în mun. F., ., parter comercial aparținând persoanei vătămate S.C. „FRISCIP” SRL cunoscând că în interiorul acesteia se află o cutie metalică în care sunt depozitați banii. În continuare cei doi inculpați s-au deplasat având asupra lor două șurubelnițe la sediul frizeriei, unde au supravegheat până în jurul orei 01:00 locul respectiv, după care văzând că în zonă nu se află nicio persoană au forțat ușa de la intrare cu ajutorul celor două șurubelnițe, au intrat în interior și s-au dus la locul unde era cutia metalică. Întrucât nu au reușit să deschidă cutia cei doi inculpați au căutat prin birou cheia, ocazie cu care dintr-un sertar au luat circa 300 lei și negăsind cheia au luat cutia metalică pe care au transportat-o în cimitirul ortodox situat în mun. F., . reușit să o deschidă, iar din aceasta au luat suma de cca. 4.700 lei iar documentele societății care se aflau în interior le-au dat foc, după care au abandonat cutia respectivă. În drept s-a reținut că fapta inculpaților B. D. D. și O. I.-A. realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1, art. 229, al.1 lit. b și al.2 lit. b și d cod penal.
3. în noaptea de 21/22.12.2014 în timp ce inculpatul B. D. D. se deplasa pe jos de la pizzeria „F. Șaorma”, pe . mun. F., ajuns în dreptul magazinului de feronerie situat la nr. 12 A și bănuind că interiorul acestuia se află bani s-a hotărât să pătrundă în interior. A forțat ușa de acces cu ajutorul unei dălți pe care o avea asupra lui, a pătruns în interior și dintr-un sertar a luat suma de cca. 20 lei aparținând persoanei vătămate M. I. T., iar din hol, dintr-o ladă frigorifică a sustras mai multe pachete cu carne congelată în val. de cca. 200, aparținând persoanei vătămate M. L.. După ce a pus carnea în 2 plase a părăsit locul faptei și s-a deplasat la domiciliul său. În drept s-a constatat că faptele inculpatului B. D. D. realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat (două fapte) prev. de art. 228 al. 1, art. 229, al.1 lit. b și d, al. 2 lit. b cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal.
4. în noaptea de 16/17.01.2015 în jurul orelor 01:30 inculpații B. D. D. și R. D. s-au deplasat la intersecția străzii Podului cu . intenția de a sustrage bunuri dintr-un magazin alimentar situat pe .. 26, din mun. F.. După ce inculpatul B. D. D., a sărit gardul imobilului și ajuns în interiorul curții l-a sunat pe inculpatul R. D. să-i aducă sacii pentru a fura țigări și alte bunuri aflate în magazin, însă dându-și seama că magazinul este prevăzut cu cameră de supraveghere și că au pierdut sacii, a ieșit din curte și s-au deplasat în zona fostei băi comunale pentru a face rost de un sac menajer, după care s-au întors din nou, însă când au ajuns în dreptul magazinului au văzut pe unul din proprietari coborând dintr-o mașină astfel că și-au continuat drumul. Ajunși pe .. F., în dreptul imobilului cu nr. adm. 15B inculpatul B. D. D. a escaladat un gard din plasă de sârmă timp în care inculpatul R. D. a rămas în stradă de pază. După ce inculpatul B. D. D. a luat din curtea imobilului un fier s-a deplasat la un beci unde a încercat să forțeze ușa cu ajutorul bucății de fier găsit în curte, însă văzând că printr-o fereastră de la holul locuinței îi privește o persoană a fugit pe același traseu fără însă să sustragă vreun bun. În drept s-a apreciat că faptele inculpatului B. D. D. realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de tentativă la furt calificat (două fapte) prev. de art. 32 al. l Cod penal rap. la art. 228 al. 1, art. 229, al.1 lit. b și d cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal.
5. în noaptea de 29/30.01.2015 inculpații B. D. D. și R. D. s-au deplasat din nou la magazinul situat pe .. 26, din mun. F., aparținând persoanei vătămate S.C. „TDD BUSINESS” SRL, unde au forțat ușa din față a magazinului și au pătruns în interior, de unde au luat 40 cartușe țigări, diferite mărci pe care le-au pus în mai mulți saci, iar din sertarul casei de marcat au luat, suma de 30 lei cauzând un prejudiciu în val. de cca. 6000 lei . În continuare cei 2 inculpați având asupra lor bunurile sustrase s-a deplasat în cartierul T. V. din mun. F., iar ulterior în Cartierul Combinat unde o parte din cartușele de țigări le-au vândut martorului Teleraș C., cu suma de 2100 lei pe care i-au împărțit în mod egal între ei. În drept s-a reținut că fapta inculpaților B. D. D. și R. D. realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. l, 229 al. l lit. „b” și „d”, al.2 lit. „b” cod penal.
Prin încheierea Judecătoriei F. nr. 2 din 05 februarie 2015, dată în dosar nr._ al Judecătoriei F. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. D. D. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05 februarie 2015 până la data 06 martie 2015, inclusiv, fiind respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului privind luarea măsurii controlului judiciar și a arestului la domiciliu.
Temeiurile arestării le-au constituit prevederile art. 223 al. 2 Cod procedură penală.
Prin încheierile din 04.03. 2015, 31.03.2015, 28 .04.2015, 18.05.2015, 29.06.2015, 24.08.2015, 15.10.2015 și 07.12.2015, date în dosarul nr._ 15 al Judecătoriei F., s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară și instanță menținerea arestării preventivă a inculpatului B. D. D..
Instanța de fond a reținut corect că temeiurile avute în vedere la arestare au rămas nemodificate și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului B. D. D..
Deși inculpatul contestă comiterea unora dintre faptelor descrise în rechizitoriu (respectiv pe cele de la punctele 2 și 3), tribunalul constată că la dosar există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii tuturor faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Astfel, declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală în cuprinsul cărora recunoaște toate faptele, pe care le descrie în detaliu, procesele verbale de reconstituire cu planșele foto aferente, se coroborează în privința faptei de la punctul 2 din rechizitoriu cu declarația martorei I. L. din faza de urmărire penală, iar pentru fapta de la punctul 3 din rechizitoriu cu declarația martorei N. K., din faza de urmărire penală toate aceste elemente probatorii conturând pentru un observator independent bănuiala rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpat, consecința fiind actualitatea condiției obiective prevăzute de art. 223 Cod procedură penală pentru luarea și menținerea arestării. Este adevărat că în faza cercetării judecătorești au existat modificări ale declarațiilor martorelor I. și Naghy, însă aceste aspecte vor fi analizate de instanță la finalul cercetării judecătorești.
Infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul, respectiv art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1-5 ani și respectiv 2 la 7 ani, astfel încât și cea de-a doua condiție obiectivă prevăzută de art. 223 al. 2 Cod procedură penală este îndeplinită.
Referitor la cerința privind pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică, tribunalul constată că raportat la gravitatea faptelor dar și la modalitatea de săvârșire a acestora: inculpatul a acționat cu premeditare, singur sau împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, comițând un număr mare de fapte penale cu o frecvență deosebită într-un interval scurt de timp (28.11.2014 – 30.01.2015), și cauzând prejudicii însemnate în valoare totală de_,60 lei, temeiul subiectiv al art. 223 al. 2 își păstrează actualitatea. Așa cum s-a mai arătat, circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, care, în scopul obținerii în mod facil de bani sau bunuri încalcă în mod periodic normele de conduită socială, dând dovadă de o totală desconsiderare a legii vin în sprijinul aceleiași concluzii. Inculpatul este perceput în cercul de cunoștințe ca o persoană pentru care apelarea la sustragerea de bunuri pentru a-și asigura mijloacele de subzistență, constituie o obișnuință, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, dar și din conținutul fișei de cazier.
Raportat la numărul mare de fapte descrise în rechizitoriu, la complexitatea cauzei derivată din probatoriul ce se administrează pentru fiecare faptă în parte, nu se poate afirma că arestarea preventivă ar fi depășit termenul rezonabil impus de art. 239 al. 1 teza I Cod procedură penală și de practica CEDO, chiar dacă este depășită durata 6 luni, apreciată ca rezonabilă pentru o cauză medie sub aspectul complexității. Organele judiciare au desfășurat activități constante în derularea procedurii, fără să li se poată imputa prelungirea nejustificată a judecății, iar modificările declarațiilor au impus prelungirea probatoriului pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele.
Perseverența manifestată de inculpat în plan infracțional, frecvența cu care pare a apela la comiterea de fapte ilicite pentru a-și asigura mijloacele de trai, justifică aprecierea că lăsat în libertate acesta ar putea continua să comită noi infracțiuni, singura măsură preventivă aptă să asigure prevenirea săvârșirii altor fapte penale fiind arestarea preventivă. Privarea de libertate a inculpatului reprezintă în acest moment mijlocul de asigurare a obiectivelor prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, or din acest punct de vedere măsura este în continuare necesară: pe parcursul cercetării judecătorești au existat modificări ale declarațiilor martorilor audiați în faza de urmărire penală, au fost depuse de către inculpat la dosar scrisori (filele 200-201 vol. I dosar instanță și respectiv 38-44 vol. II dosar instanță) din care transpare intenția modificării declarațiilor din faza de urmărire penală în scopul exonerării inculpatului de răspundere, scrisori în legătură cu care se pretinde că ar fi fost expediate de martora K. Naghy către inculpatul aflat în penitenciar, însă martora a negat că i-ar fi scris inculpatului (fila 75 vol. II dosar instanță) motiv pentru care tribunalul apreciază că există riscul influențării aflării adevărului și pentru desfășurarea în continuare a cercetării judecătorești la adăpost de orice influență este necesară și în prezent privarea de libertate a inculpatului.
Potrivit art. 242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 242 pentru înlocuirea arestării cu altă măsură preventivă tribunalul va respinge contestația în baza art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate.
În baza art. 272 al. 1 onorariul de 130 lei al avocatului din oficiu se va include în cheltuielile judiciare și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 al. 2 cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului 230 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de inculpatul B. D. D. împotriva încheierii pronunțate la 21.12.2015 de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15, pe care o menține.
În baza art. 272 al. 1 onorariul de 130 lei al avocatului din oficiu Oproaia G. se include în cheltuielile judiciare și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 al. 2 cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 230 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.12.2015
P. GREFIER
D. R. R. G. M.
Red .D.R.R. /26-12-2015
Tehnored MG/04-01-2016
4 Ex
Jud fond . M. C. Grațiela
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








