Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 201/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-06-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BRASOV

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.201/CONTESTAȚIE

Ședința publică din data de 05.06.2015

PREȘEDINTE: D. M.-G. - judecător

GREFIER: C. A. – E.

Cu participarea PROCURORULUI: U. C. E. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația formulată de petentul G. L. împotriva sentinței penale nr. 452 din 13.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru datele de 05.06.2015.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra contestației penale de față constată:

Prin sentința penală nr. 452/13.03.2015, Judecătoria B. a hotărât următoarele:

În baza art. 587 Cod de procedură penală respinge propunerea Comisiei de individualizare a regimului de executare din cadrul Penitenciarului C. privind liberarea condiționată a condamnatului G. L., fiul lui M. și I., născut la data de 25.01.1963, deținut în Penitenciarul C. în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1670/2013 a Judecătoriei B..

Fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 25.10.2015.

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu (avocat Poțincu R.) se include în cheltuielile judiciare avansate de stat și se suportă din fondurile alocate Tribunalului B..

În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Vechiul Cod penal, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Noul Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Instanța a constatat că petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1670/2013 a Judecătoriei B., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul- condamnat a început executarea pedepsei la data de 23.02.2012, iar aceasta urmează să expire la data de 22.02.2016.

Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 1105 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 974 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

Condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța având latitudinea să-și formeze o convingere proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă faptul că cel condamnat nu poate beneficia în mod automat de această instituție după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în regim penitenciar a restului de pedeapsă. Unul dintre aspecte ce trebuie analizate pentru crearea acestei convingeri îl reprezintă antecedentele penale ale condamnatului. În sensul celor mai sus menționate, instanța a reținut că, până în prezent persoana condamnată a beneficiat de instituția liberării condiționate de 5 ori, fără ca acordarea acestui beneficiu să îl împiedice pe acesta să recidiveze.

Având în vedere aspectele analizate mai sus s-a constatat că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei în cuantum de 4 ani închisoare aplicată persoanei condamnate, situația acestuia urmând a fi reevaluată după data de 25.10.2015.

În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată formulată în cauză.

În baza art. 275 al. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul G. L., care a solicitat admiterea cererii de eliberare condiționată deoarece îndeplinește condițiile legale, scopul pedepsei a fost atins .

În calea de atac nu s-au administrat noi probe.

Contestația formulată de condamnatul G. L., este fondată și urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:

Liberarea condiționată nu reprezintă un drept ce intervine prin simplul fapt al executării fracției prevăzute de lege, ci reprezintă un beneficiu ce trebuie acordat, pe cale de excepție, doar acelora care dovedesc înainte de împlinirea duratei executării totale a pedepsei faptul că au înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, sunt motivați să facă o schimbare în viața lor și dețin resorturile interne adecvate.

Deținutul G. L. are antecedente penale, dar se află la o a doua analiză, fiind discutat la data de 28.10.2014 și amânat pentru data de 27.02.2015, beneficiind de regim semideschis.

În perioada amânării, Comisia locului de deținere a subliniat că deținutul a avut un comportament corespunzător, fără abateri disciplinare, fiind recompensat o dată, manifestând interes pentru activitățile educaționale. A dat dovezi temeinice de îndreptare.

Evaluarea psihologică indică faptul că este o persoană cu dispoziție afectivă preponderent adecvată situațional, rezervat, echilibrat psihocomportamental, fără manifestări dezadaptive în perioada detenției, iar din fișa de caracterizare întocmită de locul de deținere rezultă că acesta nu a fost sancționat disciplinar ci recompensat, a participat la programele educaționale și de asistență psihosocială, iar în perioada de amânare a continuat preocuparea pe linia îmbunătățirii educaționale, sens în care a încheiat un program educațional și a participat la o activitate de informare – accesare loc de muncă.

Deținutul în vârstă de 51 de ani, a ajuns deci la maturitate, invocă probleme cardiace și este motivat să nu mai repete comportamentul antisocial, înțelege că șansa sa este munca sens în care în situația în care va fi liberat, a declarat în fața evaluatorului domeniu social că va locui cu mama sa și va lucra în domeniul silvic, acesta având și o calificare profesională ca tâmplar.

În acest context, luând în considerare și timpul scurs de la data propunerii de liberare condiționată, Tribunalul conchide, întocmai ca și Comisia din cadrul Penitenciarului C. în sensul că deținutul G. L. a înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, este motivat să facă o schimbare în viața și deține resorturile interne adecvate, deci îndeplinește condițiile art. 59 Cod penal vechi pentru liberarea condiționată, fiind pregătit pentru reinserția socială. Faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale nu trebuie să constituie din start un impediment la acordarea liberarii conditionate, ci un element indus din ansamblul de considerente de politică penală de care instanța de judecată ține seama la analiza oportunității acordării liberarii condiționate, interesând din acest punct de vedere masura în care acestea reflectă sau nu o potentialitate criminogenă. Relativ la acest aspect, Tribunalul a apreciat că dovezile de îndreptare date de condamnat, constând în adoptarea unui comportament conformist față de regimul de detenție, participarea la programe socio-educative, apte să-l facă a respecta valorile sociale, conștientizarea consecințelor sociale ale faptelor de către condamnat după experimentarea din nou a detenției precumpănesc asupra unui potențial criminogen abstract, dat de trecutul său infracțional.

Prin urmare, contestația declarată de condamnatul G. L. va fi admisă în baza art. 425 al.7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, cu desființarea hotărârii atacate.

Rejudecând,

În baza art. 59 și următoarele Cod penal (vechi) se va admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. și în consecință va dispune liberarea condiționată a condamnatului G. L. căruia i se vor pune în vedere prevederile art. art. 104 al. 2 din Noul Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune care a fost descoperită în termenul de încercare și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută după caz potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.

Cu aplicarea art. 272 al. 1 și 275 al. 3 Cod de procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite contestația declarată de condamnatul G. L. împotriva sentinței penale452/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal_, sentință pe care o desființează.

Rejudecând:

În baza art. 59 și următoarele Cod Penal (vechi) admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. și în consecință:

Dispune liberarea condiționată a condamnatului G. L., CNP_, fiul lui M. și I., deținut în Penitenciarul C. în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1670/2013 pronunțată de Judecătoria B., mandat de executare 2165/2013.

Atrage atenția condamnatului G. L. asupra dispozițiilor art. 104 al. 2 Noul Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune care a fost descoperită în termenul de încercare și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută după caz potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului G. L. dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 272 al.1 Cod de Procedură Penală onorariul avocatului din oficiu S. Medeea în cuantum de 100 lei se avansează de stat și se include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 275 al. 3 din Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare de la fond și din contestație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi data de 05.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. M.-G. C. A.-E.

Red. D.M.G./18.06.2015

Dact.A.C./02.07.2015 - 4 ex.

Jud.fond. A. A.E./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 201/2015. Tribunalul BRAŞOV