Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 414/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-12-2015
ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
-SECTIA PENALA –
DOSAR PENAL NR_
DECIZIA PENALĂ NR 414/CONTESTAȚIE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02-12-2015
PREȘEDINTE: A. C. T.
GREFIER: M. M.
cu participarea procurorului – D. M. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulată de petentul condamnat C. F. împotriva sentinței penale nr. 1828/15.10.2015 a Judecătoriei B..
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 25-11-2015 ,când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 02-12-2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1828/15.10.2015,Judecătoria B., a respins cererea de liberare condiționată formată de către petentul condamnat C. F., fiul lui I. și L., ns. la data de 21.08.1985, în loc. B., jud. B., deținut în PNT C. și a fixat termen pentru reînnoirea cererii de liberare după data de 28.03.2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală a obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin 1 teza finală Cod procedură penală, a dispus ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, să fie suportată de stat.
Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut următoarele:
La data de 02.10.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B., sub numărul de mai sus, cererea condamnatului C. F. privind liberarea condiționată din executarea pedepsei de 14 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 65/2014 a Tribunalului Harghita.
În vederea soluționării cauzei, la dosar a fost depus procesul-verbal nr. 458/29.09.2015 însoțit de caracterizarea persoanei condamnate.
Din cuprinsul procesului-verbal amintit rezultă că deținutul a început la data de 06.10.2006 executarea pedepsei, urmând să expire în termen la data de 25.11.2017.
Comisia a constatat că, pentru a deveni propozabil în vederea acordării liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 3/4 din pedeapsa ce i-a fost aplicată, respectiv 3972 zile, din care, în cazul în care muncește, 442 zile se consideră executate în baza muncii prestate, iar 3530 zile trebuie executate efectiv.
Analizând în concret situația condamnatului, comisia a reținut în procesul-verbal depus la dosarul cauzei că petentul condamnat a executat un număr de 3281 zile, a executat în arest preventiv 1227 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră ca executate 232 zile, având un total de 4740 zile câștigate și executate.
Potrivit prevederilor art. 59 alin. 1 C.pen., pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute cel puțin 3/4 din durata pedepsei în cazul închisorii care depășește 10 ani, trebuie să fie stăruitor în muncă și să dea dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Din înscrisurile aflate la dosar instanța reține îndeplinită în cauză condiția fracției minime stabilite de lege în vederea acordării liberării condiționate.
De asemenea, prin sentința penală nr. 1356/28.07.2015 a Judecătoriei B., rămasă definită prin necontestare, a fost respinsă propunerea de liberare condiționată, fixându-se termen pentru formularea unei noi cereri după data de 23.09.2015.
Din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, instanța reține că persoana condamnată a avut un comportament oscilant pe întreaga durată a executării pedepsei, unele dintre sancțiunile aplicate fiindu-i ridicate. Cu toate acestea, pe durata termenului apreciat de către instanța ca fiind necesar pentru ca petentul să dea în continuare dovezi de îndreptare, comportamentul acestuia nu este unul de natură a convinge că scopul pedepsei a fost atins, fiind posibilă reinserția socială.
În ceea ce privește participarea la programe educaționale, instanța reține că petentul condamnat a refuzat pe perioada amânării participarea la programul privind medierea muncii, anterior abandon.
Văzând lipsa unor eforturi constante spre a face dovada îndreptării sale, precum și perioada mare rămasă de executat, necesitatea continuării programelor educaționale care să îi permită reeducarea și dezvoltarea capacității de autocontrol, se apreciază că perioada executată până la acest moment nu este suficientă în vederea acordării beneficiului liberării condiționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul condamant.
Examinând contestația formulată în raport de actele dosarului tribunalul reține următoarele:
Liberarea condiționată nu este un drept propriu-zis al persoanei private de libertate, ci o vocație. În atare condiții, acest beneficiu nu se recunoaște decât dacă deținutul dă dovezi temeinice de îndreptare și implicit de înțelegere a rolului punitiv și educativ al pedepsei.
Simpla executare a fracției de pedeapsă prevăzută de lege pentru a da vocație condamnatului la analiza situației sale nu este suficientă pentru ca petentul condamnat să fie liberat condiționat.
Așa cum corect a reținut judecătorul fondului atitudinea petentului pe durata detenției, reflectată mai ales în sancțiunile disciplinare aplicate, chiar dacă parte din acestea nu au fost ridicate, nu este de natură a genera beneficiul liberării condiționate la acest moment.
Pe cale de consecință, considerând că pentru această persoană privată de libertate condițiile legale nu sunt încă îndeplinite, fiind nevoie de o perioadă suplimentară în care aceasta să execute pedeapsa pentru a se putea considera în mod fundamentat că are o conduită de natură să atragă beneficiul liberării condiționate,în mod just instanța de fond a respins cererea și a menținut termenul de reanalizare stabilit de comisie, situația petentului urmând a fi reanalizată în vederea liberării sale condiționate după data de 28.03.2016.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația formulată de petentul condamnat C. F. (fiul lui I. și L. ns. la data de 22.08.1985, CNP_) împotriva sentinței penale nr. 1828/15.10.2015 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Onorariul în cuantum de 130 de lei cuvenit avocatului desemnat din oficiu D. O. se suportă din fondurile special alocate Tribunalului B. și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă petentul să plătească statului suma de 230 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
A. C. T. M. M.
red. AT/ 13-01-2016
tehored MM/13-01-2016
4 ex
jud fond . A. C. B.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|








