Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-03-2015
ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
-secția penală-
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 76 /CONTESTAȚIE
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 12-03-2015
PREȘEDINTE – B. B.
GREFIER - G. M.
Cu participarea procurorului –A. I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulată de către condamnatul D. D. împotriva S.P nr 2/ 6.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 369 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 05-03-2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12-03-2015 .
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința penală nr 2/06-01-2015 a Judecătoriei B. s-au dispus următoarele:
În baza art. 587 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 59 Cod penal 1968 a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petentul D. D., aflat în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/2012 a Judecătoriei S. G., mandat de executare a pedepsei nr. 241/2012.
În baza art. 587 alin. 2 C.pr.pen. a fost fixat termen pentru înnoirea propunerii sau cererii de liberare condiționată după data de 24.02.2015.
Prin această încheiere s-au reținut următoarele:
Liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite fracții din pedeapsă.
În conformitate cu prevederile art. 59 alin. 1 Cod penal 1968, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 C.pen. referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.
Din procesul-verbal nr. 560/25.11.2014 rezultă că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 150/2012 a Judecătoriei S. G. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 Codul penal 1968.
Transformată în zile, pedeapsa aplicată petentului este în cuantum de 1.279 zile, iar pentru a deveni propozabil pentru liberare condiționată trebuie să execute, conform dispoziției citate mai sus, două treimi din cuantumul pedepsei, adică 852 zile.
Având în vedere că executarea pedepsei a început în data de 03.08.2012, că a executat 845 de zile până în prezent și că i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 11 de zile și o zi executată în arest preventiv, s-a constatat că cerința executării fracției de două treimi din pedeapsă este îndeplinită în cauză, având 857 de zile câștigate și executate.
Însă, simpla îndeplinire a fracției prevăzute de lege nu dă naștere unui drept al condamnatului la liberare condiționată, ci doar unei vocații la liberare. Pentru a produce efectul prevăzut de art. 59 alin. 1 Cod penal 1968, executarea fracției prevăzute de lege trebuie să fie dublată de stăruință în muncă, disciplină și dovezi reale de îndreptare, care, prin raportare și la antecedentele penale al condamnatului, sunt apte să formeze convingerea instanței că, odată liberat, acesta va fi în măsură să se reintegreze în societate fără a mai comite alte infracțiuni.
Sub acest aspect, s-a constatat că din caracterizarea detaliată depusă la dosarul cauzei rezultă că petentul a avut un comportament oscilant, cu participare la programe de educație și asistență socială, dar cu două abateri disciplinare din care una a fost ridicată.
Totodată, instanța a constatat că petentul a mai fost, anterior condamnării pe care o execută, condamnat prin sentința penală nr. 74/11.03.2011 a Judecătoriei S. G..
Astfel de circumstanțe nu au format convingerea instanței că, în prezent, odată lăsat în libertate, petentul va fi capabil să se reintegreze în societate. Prin urmare, se consideră că în cauză este oportună amânarea liberării, pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni, dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate, prin amânare fiind atenționat cu privire la faptul că obținerea libertății înainte de executarea în întregime a pedepsei reprezintă un beneficiu excepțional al legii și că, în situația comiterii de noi infracțiuni, o eventuală pedeapsă ar putea fi executată în întregime.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul D. Danile care a solicitat admiterea cererii sale de liberare condiționată.
Analizând hotărârea criticată tribunalul va observa următoarele:
Petentul contestator a fost condamnat prin sentința penală nr. 150/2012 a Judecătoriei S. G. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 Codul penal 1968.
În mod just prima instanță a observat că cerința executării fracției de două treimi din pedeapsă este îndeplinită în cauză, condamnatul contestator D. D. având 857 de zile câștigate și executate.
Cum corect s-a observat, simpla îndeplinire a fracției prevăzute de lege nu dă însă naștere unui drept al condamnatului la liberare condiționată, ci doar unei vocații la liberare.
Pentru a produce efectul prevăzut de art. 59 alin. 1 Cod penal 1968, executarea fracției prevăzute de lege trebuie să fie dublată de stăruință în muncă, disciplină și dovezi reale de îndreptare, care, prin raportare și la antecedentele penale al condamnatului, sunt apte să formeze convingerea instanței că, odată liberat, acesta va fi în măsură să se reintegreze în societate fără a mai comite alte infracțiuni.
Or contestatorul D. D., pe de o parte, a mai fost - anterior pedepsei pe care o execută - condamnat prin sentința penală nr. 74/11.03.2011 a Judecătoriei S. G. iar ,pe de altă parte, a avut pe perioada executării pedepsei un comportament oscilant, cu participare la programe de educație și asistență socială, dar cu două abateri disciplinare din care doar una a fost ridicată.
Față de cele expuse just a reținut prima instanță că este oportună amânarea liberării, pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni, dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate.
Relativ la cele arătate tribunalul va respinge contestația formulată de către condamnatul D. D. împotriva S.P nr 2/ 6.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu B. I. – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de către condamnatul D. D. împotriva S.P nr 2/ 6.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu B. I. – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică, azi 12.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. B. G. M.
red.BB /16-03-2015
tehored M.G /16-03-2015
4- ex
judecător de fond G. S.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... → |
|---|








