Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 78/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-03-2015

ROMANIA

TRIBUNALUL BRASOV

-secția penală-

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 78 /CONTESTAȚIE

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 12-03-2015

PREȘEDINTE – B. B.

GREFIER - G. M.

Cu participarea procurorului –A. I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulată de către P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva S.P nr 2168/16.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 05-03-2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12-03-2015 .

TRIBUNALUL

Constată că prin S.P nr 2168/16.09.2014 a Judecătoriei B. s-au dispus următoarele:

A fost admisă sesizarea formulată de Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei B..

În baza art.95 alin.2 Cod penal s-a dispus încetarea obligației de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de încercare stabilită în sarcina condamnatului R. A. prin sentința penală nr..427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B..

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin această hotărâre s-au reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 06.06.2014 Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei B., a solicitat analizarea oportunității modificării sau încetării obligațiilor stabilite prin sentința penală nr.427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B. în sarcina condamnatului R. A..

La dosarul cauzei au fost depuse raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune B., sentința penală nr.427/07.03.2013 a Judecătoriei B. și decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B..

Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța s-a constatat că numitul R. A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibație alcoolică peste limita admisă de lege. În temeiul art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei mai sus menționate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni închisoare, în temeiul art.86/3 alin.1 pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate;să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, iar în baza art. 861 alin. 3 lit. e Cod penal, a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de încercare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație P. de pe lângă Judecătoria B. care a solicitat respingerea sesizării Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei B. relativ la S.P nr 427/7.03.2013 a Judecătoriei B. privitor la condamnatul R. A..

Analizând hotărârea criticată tribunalul va observa următoarele:

Potrivit art.6 alin.1 C.P.., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Tribunalul constată că art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în baza căruia a fost condamnat intimatul R. A., are corespondentul în art.336 alin.1 C.P.., maximul special pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legala fiind de 5 ani.

Astfel, pedeapsa aplicată condamnatului R. A. prin sentința penală nr..427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B., este mai mică decât maximul prevăzut de art.336 alin.1 C.P.., anume 5 ani, în aceste condiții nefiind incidente dispozițiile art.6 alin.1 C.P..

Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.187/2012, măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aplicată în baza Codului penal din 1968, se menține și după . Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

De asemenea, potrivit art.6 din Legea nr.187/2012, decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.

Tribunalul constată că măsurile de supraveghere stabilite prin sentința penală nr..427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B., se regăsesc și în actuala reglementare, în art.93 alin.1 C.P.., iar obligația de a nu conduce autovehicule se regăsește în noua reglementare ca pedeapsă complementară, potrivit art.66 alin.1 lit.i C.P.. și poate fi dispusă de instanță pentru o perioadă maximă de 5 ani, deci mai mare decât termenul de încercare stabilit prin sentința penală indicată.

În aceste condiții, tribunalul constată că, la acest moment și în baza dispozițiilor legale arătate, nu se poate interveni nici asupra termenului de încercare de 4 ani și nici asupra măsurilor de supraveghere și a obligației de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de încercare, stabilite prin sentința penală nr..427/07.03.2013 a Judecătoriei B. definitivă prin decizia penală nr.801/R/10.10.2013 a Curții de Apel B..

Față de cele expuse tribunalul va admite contestația formulată de către P. de pe lăngă Judecătoria B. împotriva S.P nr 2168/16.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va desființa și rejudecând cauza:

Tribunalul va respinge sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei B. relativ la S.P nr 427/7.03.2013 a Judecătoriei B. privitor la condamnatul R. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de către P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva S.P nr 2168/16.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o desființează și rejudecând cauza:

Respinge sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei B. relativ la S.P nr 427/7.03.2013 a Judecătoriei B. privitor la condamnatul R. A..

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică, azi 12.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. B. G. M.

red.BB /16-03-2015

tehored M.G /16-03-2015

4- ex

judecător de fond L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul BRAŞOV