Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-02-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR 48/CONTESTAȚIE

Ședința publică din data de 17.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R. R.

Grefier M. M.

Cu participare: PROCUROR: C. U. din cadrul P. de pe lângă Tribunalul B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de inculpatul G. C. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr_ .

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art.369 cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul G. C. (deținut în Penitenciarul C. ) și asistat de avocat desemnat din oficiu B. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța procedează la identificarea inculpatului G. C. care precizează că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și menționează că își menține contestația formulată în cauză.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației declarate în cauză de inculpatul G. C..

Pentru inculpatul G. C., avocatul acestuia solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii de ședință din data de 11.02.2015, casarea soluției atacate și pe cale de consecință judecarea în stare de libertate a inculpatului. Acesta a petrecut o perioada de 4 luni în regim de detenție, a recunoscut fapta iar prejudiciul cauzat a fost destul de redus . Mai mult decât atât nu au apărut temeiuri noi care să conducă la concluzia că se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive. În subsidiar, apărătorul acestuia solicită instanței înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Reprezentanta parchetului solicită instanței respingerea contestației formulate de inculpat și menținerea soluției atacate ca fiind legală și temeinică întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive având în vedere că inculpatul a reiterat comportamentul infracțional la un interval scurt de timp de la data liberării condiționate . Mai mult decât atât trebuie avut în vedere infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de comitere a acesteia, astfel că lăsarea în stare de libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Pentru toate aceste motive solicită instanței menținerea măsurii arestării preventive.

Inculpatul G. C., având ultimul cuvânt solicită judecarea în stare de libertate.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației penale de față constată:

Prin încheierea din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 14 s-a constatat în baza art. 362 alin 2 cod procedură penală rap. la art. 208 și art. 207 alin. 4 cod procedură penală legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului G. C., fiul lui I. și V., născut la data de 28.03.1991 în mun. B., jud. B., cu domiciliul în ., jud. B., posesor al C.I. . nr._, C.N.P._, aflat în Centrul de reținere și arestare preventivă al I.P.J. B., cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 120/2014 al Judecătoriei B. și s-a menținut arestarea preventivă a acestuia. A fost respinsă cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aretul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut în esență că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul G. C. solicitând desființarea ei și în rejudecare admiterea cererii de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. În motivare s-a arătat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, că prejudiciul creat a fost modic și că nu există temeiuri noi pentru privarea de libertate.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate tribunalul reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. cu numărul_/P/2014 din data de 12.11.2014, înregistrat la Judecătoria B. sub dosar număr_ 14 la data de 13.11.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G. C., cercetat sub aspectul săvârșirii a 3 infracțiuni de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. „b” și „d”, al. 2 lit. „b” Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal și o infracțiune de „tentativă de furt calificat”, prev. și ped. de art. 32 al. 1 Cod penal raportat la art. 228 al. 1, 229 al. 1 lit. „b” și „d”, al. 2 lit. „b” Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 19/20.09.2014, în intervalul orar 22.00 – 07.30, prin escaladarea ferestrei lăsată neasigurată, inculpatul G. C. a pătruns fără drept în apartamentul nr. 2, situat pe .. 78, ., din municipiul B., proprietatea persoanei vătămate, T. I. M., în timp ce martora C. M., în vârstă de 72 ani se afla în dormitor, iar în interior a răvășit mai multe bunuri fără a sustrage vreunul, iar în noaptea de 04/05.10.2014, prin escaladarea gardului, a pătruns în curțile interioare ale imobilelor nr.10, 12 și 20, situate pe . B., în timp ce persoanele vătămate se aflau în imobile, după care, prin forțarea sistemelor de asigurare, a pătruns în locuințe și anexele gospodărești ale acestora, de unde a sustras mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 2.500 lei.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției 3 Poliție B. din data de 18.10.2014 (fil.177) s-a dispus reținerea inculpatului (suspect la acel moment) G. C., pe o durată de 24 de ore.

Prin încheierea nr. 100 din data de 19.10.2014 (fil.184-186), a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. (dosar nr._/197/2014), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. C., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.10.2014 și până în data de 17.11.2014. temeiurile arestării le-au constituit prevederile art. 202 cod procedură penală și 223 al. 2 cod procedură penală.

În mod corect a stabilit instanța de fond că aceste temeiuri își păstrează actualitatea și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, nefiind necesară constatarea existenței unor temeiuri noi raportat la timpul scurs de la arestare vși stadiul procedurii.

Tribunalul constată că la luarea măsurii arestării preventive au fost respectate toate drepturile și garanțiile instituite de lege în favoarea inculpatului.

La dosarul de urmărire penală există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 223 al. 1 cod procedură penală pentru luarea și menținerea arestării preventive. Avem în vedere, similar instanței de fond, declarațiile și recunoașterea parțială a inculpatului G. C. (fil.169-174), care se coroborează cu plângerile penale (fil.18-21); procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (fil.22-69); proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare și planșa foto aferentă (fil.105-116); procese-verbale de consemnare a rezultatului investigațiilor (fil.151-156); procese-verbale de predare-primire bunuri (fil.157-162); raport de constatare tehnico-științifică de natură dactiloscopică (fil.138-148); declarațiile persoanelor vătămate (fil.70-72, 74-76, 80-82, 86-88); declarațiile martorilor: C. L. M. (fil.93), Muhulică D. (fil.95-97), Colonos A. (fil.99-101), C. M. (fil.103), xerocopii din dosarul penal nr. 8698/P/2014 (fil.190-193).

Infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, fiind îndeplinită și condiția obiectivă impusă de art. 223 al. 2 cod procedură penală și, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară și în acest moment pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Faptele ce se impută inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social relevat atât de modalitatea de comitere, cât și de circumstanțele sale personale, dar și de caracterul de repetabilitate, valoarea prejudiciului nefiind criteriul determinant în stabilirea pericolului prezentat de lăsarea în libertate a inculpatului.

Modalitatea concretă în care se reține că a acționat inculpatul, respectiv prin pătrunderea, pe timp de noapte în imobilele aparținând părților vătămate, care se aflau la domiciliu, trădează o îndrăzneală deosebită, inculpatul asumându-și riscul unei eventuale riposte, ce ar fi putut agrava consecințele presupusei implicări în activitatea ilicită. Perseverența infracțională a inculpatului, rezultată din antecedentele sale penale și presupusa continuare a încălcării legii în modalitatea reținută în rechizitoriu trădează hotărârea acestuia în comiterea de fapte antisociale în vederea obținerii în mod facil și ilicit a unor foloase materiale și prin urmare face dovada unei atitudini de dispreț la adresa normelor de conviețuire socială. Inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, ci a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare, aflându-se în stare de recidivă; acesta a fost liberat condiționat la data de 11.06.2014, iar faptele ce i se impută au fost comise înăuntrul restului de pedeapsă de 572 zile rămas neexecutat.

În acest context riscul de reiterare a comportamentului infracțional poate fi apreciat ca unul foarte ridicat, inculpatul neavând un loc de muncă stabil, fapt ce justifică pe de o parte pericolul ridicat pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea sa în libertate și pe de altă parte ineficiența altor măsuri preventive. În lipsa unor surse licite de venituri măsura arestului la domiciliu l-ar lipsi pe inculpat de posibilitatea de a se întreține, astfel încât nu reprezintă o alternativă viabilă la arestul preventiv.

Poziția procesuală a inculpatului și situația materială precară a familiei sale nu înlătură riscul comiterii de noi fapte, astfel încât tribunalul constată că nu este fondată contestația formulată de inculpat și o va respinge în baza art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b cod procedură penală .

În baza art. 275 al. 2 cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus onorariul avocatului din oficiu, potrivit art. 272 cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de inculpatul G. C. CNP_ împotriva încheierii pronunțată la 11.02.2015 de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 15, pe care o menține.

În baza art. 272 al. 1 onorariul de 100 lei ale avocatului din oficiu B. I. se include în cheltuielile judiciare și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 al. 2, 4 cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 180 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. R. M. M.

Red DR / 02.03.2015

tehnored. MM/02.03.2015/ Ex.4

Jud.fond R. V. P..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul BRAŞOV