Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 1139/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1139/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 4243/256/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA PENALĂ

-DECIZIA PENALĂ NR. 1139 .

Ședința publică din data de 12.11.2012

PREȘEDINTE –L. L.

JUDECĂTORI – E. G.

- C. D.

GREFIER – C. B.

Cu participarea PROCUROR – M. V.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul M. M. - fiul lui C. si N., născut la data de 25.04.1992, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sentintei penale nr.2300 din data de 18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul condamnat – în M. M. în stare de arest si asistat de apărătorul desemnat din oficiu S. F., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art.176-181 cod procedură penală.

Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de ședință.

În baza art.301 cod procedură penală instanta întreabă părtile dacă au cereri, exceptii de formulat.

Apărătorul recurentului condamnat M. M., avocat S. F., având cuvântul, precizează că, luând legătura cu recurentul, acesta i-a învederat faptul că dorește să-și retragă recursul.

Recurentul condamnat M. M., fiind întrebat de instanță, precizează că înțelege să-și retragă recursul declarat în prezenta cauză, semnând în acest sens în caietul de note al grefierului de ședință.

Instanța pune în discuție cererea recurentului condamnat de retragere a recursului declarat în cauză.

Apărătorul recurentului condamnat M. M., avocat S. F., având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea recursului, aceasta fiind voința recurentului.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea expresă de voință a recurentului, în sensul retragerii recursului declarat.

Recurentul condamnat M. F., în ultimul cuvânt, precizează că își mentine pozitia exprimată, în sensul retragerii recursului.

Instanta rămâne în pronuntare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2300/din 18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr.._ ,s-a dispus:”. Respinge - ca neîntemeiată –cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul M. M., fiul lui C. și N., ns.la 25.04.1992, deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești.

În baza art.189 C.pr.pen;

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru av.R. M. G. – deleg.nr. 2058/2013.

În baza art.192 al.2 C.pr.pen;

Obligă pe condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.”

Pentru a pronunța sentința penală menționată prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 03.05.2013, petentul condamnat M. M., -.deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești, a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 100/din 21.03.2013 cu sentința penală nr. 130/din 17.03.2011 ale Judecătoriei Călărași.

La solicitarea instanței au fost înaintate sentințele penale ale Judecătoriei Călărași și cazierul judiciar național al condamnatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 130/din 17.03.2011 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare, petentul M. M., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Prin sentința penală nr. 380/din 01.11.2011 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 40/din 10.01.2012 a Curții de Apel București s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 130/2011, petentul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

Prin sentința penală 100/din 21.03.2013 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 784/23.04.2013 a Curții de Apel București, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, compusă din pedeapsa de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an.

Prin aceeași hotărâre judecătorească, în baza art. 85, al. 1 c.pen. instanța a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată prin sentința penală nr. 130/2011 a Judecătoriei Călărași și, constatând că infracțiunea în acea cauză judecată este concurentă cu mai multe infracțiuni – printre care și infracțiunea judecată prin sentința penală nr. 130/2011 a Judecătoriei Călărași, a contopit pedepsele aplicate, conform art. 36 c.pen..

Prin urmare, se constată că pedepsele invocate de către petent în vederea contopirii au fost aplicate prin sentința penală nr. 100/din 21.03.2013 a Judecătoriei Călărași, faptele fiind concurente cu infracțiunile pentru care condamnatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 130/din 17.03.2011 a Judecătoriei Călărași.

Prima instanță a reținut că situația juridică a petentului M. M., a fost reglată prin sentința penală nr. 100/din 21.03.2013 a Judecătoriei Călărași – sentință prin care cele două pedepse (alături de cele aplicate prin sent. pen. nr. 92/2012 definitivă prin dec. pen. nr. 996/2012) au fost contopite, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată contestația formulată de condamnat.

Împotriva sentinței penale menționate,a declarat recurs condamnatul, deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești.fără a preciza însă și în scris motivele pentru care a înțeles să exercite această cale de atac.

La termenul de judecată din data de 12.11.2013 ,fiind prezent în fața instanței,în ședință publică,și în prezenta apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul petent M. M. a revenit asupra declarației de recurs,și a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul pe care l-a formulat și cu care a investit valabil instanța.

Potrivit art.3854 al.2 c.pr.pen.rap.la art..369 al.1 c.pr.pen.până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs ,oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special…Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată fie la instanța de recurs.

Se constată în prezenta cauză că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege menționat,condamnatul petent M. M. și-a exprimat poziția în mod direct ,învederând instanței de recurs, și în timpul procesului ,în sensul că înțelege să-și retragă această cale de atac,fiind menținută hotărârea pronunțată de către prima instanță.

În considerarea principiului disponibilității care operează în privința exercitării,menținerii sau retragerii căii de atac a recursului,,din partea persoanei care are vocație de a introduce recursul,în baza art.3854 al.2 c.pr.pen.în referire la art..369 al.1 c.pr.pen. se va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul condamnat M. M. –deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești -împotriva sentinței penale nr. 2300/din 18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr.._ .

În baza art.192 al.2 c.pr.pen va fi obligat recurentul condamnat la plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.3854 al.2 c.pr.pen.în ref.la art.369 al.1 c.pr.pen;

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul condamnat M. M. –fiul lui C. și N.,ns.la data de 25.04.1992, CNP_,deținut în Penitenciarul pentru minori și tineri Tichilești ,împotriva sentinței penale nr. 2300/din 18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr.._ .

În baza art.192 al.2 c.pr.pen;

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .(din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului C.-av.S. F. -deleg.nr. 5891/2013 se avansează din fondurile Min.Justiției).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 12.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. L. E. G. C. D.

GREFIER,

C. B.

Red.jud.fond M. V. U.

Red.jud.recurs Em.G.

3 ex./13.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 1139/2013. Tribunalul CONSTANŢA