Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1049/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1049/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 6606/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1049
Ședința publică din 15 octombrie 2013
PREȘEDINTE : L. I. B.
JUDECĂTORI : M. L. T.
: M. M.
GREFIER : A.-M. G.
Cu participarea PROCUROR: C. C. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul condamnat T. L. – fiul lui I. și E., născut la 20.01.1983, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. C. - împotriva sentinței penale nr. 2112/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat T. L. – în stare de arest și asistat de apărător din oficiu D. M. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176 - 181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 cod procedură penală, nemotivat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.38510 cod procedură penală.
În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art.385 13 cod procedură penală.
Avocat din oficiu D. M. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de recurentul condamnat T. L., cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată formulată de către acesta, urmând a se constata că petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a câștigat zile prin muncă, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat, a participat la activități educative și cultural-religioase.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de condamnatul T. L., ca fiind nefondat și apreciază că sentința penală recurată este legală și temeinică, în mod corect respingându-se ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. L.. Solicită a se constata că petentul condamnat nu a dat suficiente dovezi de îndreptare, având în vedere că acesta are antecedente penale, reiterând comportamentul infracțional.
Concluzionând, solicită respingerea recursului declarat de petentul condamnat T. L., ca fiind nefondat.
Recurentul condamnat T. L., în ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său, solicitând admiterea recursului cu consecința înlăturării sporului de pedeapsă, apreciind că acest spor este prea aspru.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 2112 din data de 30.08.2013, Judecătoria Medgidia, a dispus:
În temeiul art. 450 Cod Procedură Penală,
Respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului T. L., fiul lui I. și E., născut la 20.01.1983, CNP_.
Stabilește termen de reiterare după data de 28.01.2014.
În baza art. 189 Cod Procedură Penală,
Onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 100 RON va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., pentru av. G. Vetuța, în baza delegației nr. 2683/29.08.2013.
În baza art. 192, alin. (3) Cod Procedură Penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.
Cu recurs în 3 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea din data de 28.08.2013, Comisia constituita potrivit art. 77, alin. 2 din L. nr. 275/2006 in cadrul Penitenciarului Poarta A. a propus liberarea conditionata a condamnatului T. L..
Potrivit dispozitiilor art. 59 CP „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.
Analizand procesul-verbal nr. T 60/28.08.2013 intocmit de Penitenciarul Poarta A., instanta a retinut ca petentul condamnat se afla in executarea pedepsei cu inchisoarea de 4 ani in baza sentintei penale nr. 846/2010 pronuntata de Judecătoria Sectorului 6 București si a mandatului de executare a pedepsei nr. 1989/2011.
Executarea pedepsei a inceput la 07.03.2011 urmand sa expire la 05.03.2015.
Condamnatul a fost folosit la munca castigand 71 zile, nu a fost sanctionat disciplinar, a fost recompensat de 10 ori, s-a implicat activ în activitati cultural – educative și moral-religioase
Condamnatul are antecedente penale și se află la prima analiză.
Raportând criteriile expuse de art. 59 CP la situația condamnatului, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și s-a implicat activ în activitati cultural – educative și moral-religioase, aceste împrejurări nu-i conferă dreptulde a fi liberat condiționat, ci doar o vocație la acordarea beneficiului acestei instituții de drept penal.
Avand in vedere durata de pedeapsă executată până în prezent, perioada in care petentul a fost autorul unui comportament corespunzător, se constata ca aceasta perioada este insuficienta pentru a se concluziona asupra perspectivelor de reintegrare sociala a condamnatului.
Pentru a se statua asupra caracterului temeinic si serios al indreptării condamnatului, in scopul evitării ca un astfel de comportament sa fie relevat numai pro causa, continuarea executării pedepsei reprezintă solutia oportuna si legala pentru a exista certitudini ca persoana in cauza se va redresa, va dobândi un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.
Având în vedere că persoana condamnată are antecedente penale, instanța a respins propunerea și a stabilit termen de reiterare dupa data de 28.01.2014, perioadă în care condamnatul să facă dovada eforturilor serioase de îndreptare.
Împotriva sentinței penale menționate a formulat recurs condamnatul T. L..
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciază că a executat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, a câștigat zile prin muncă, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat, a participat la activități educative și cultural-religioase.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Tribunalul reține următoarele:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
La data analizării cererii sale condamnatul a executat 906 zile, a executat arest preventiv 1 zile, se consideră ca executate pe baza muncii prestate 71 zile, total zile câștigate și executate 978 zile.
Ținând seama de perioada executată, de natura și gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat, raport la conduita anterioară a condamnatului, care a dat dovadă de perseverența infracțională, aspect de natură să contureze un comportament antisocial și un pericol sporit al condamnatului, precum și de faptul că liberarea condiționată creează numai o vocație pentru condamnați de a fi eliberați înainte de executarea integrală a pedepsei, purtarea corespunzătoare în timpul detenției, care trebuie să fie regula și nu excepția, nefiind suficientă pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, Tribunalul constată că petentul condamnat nu a înțeles să adopte o atitudine corespunzătoare față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială și astfel, în mod corect prima instanță a considerat că se impune ca acesta să execute în continuare pedeapsa, în vederea realizării scopului pedepsei așa cum este reglementat de art. 52 Cod penal.
Pe cale de consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat T. L. împotriva sentinței penale nr. 2112/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art. 189 Cod procedură penală va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C. onorariul avocatului din oficiu D. M. A. – 100 lei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul condamnat T. L. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat T. L. împotriva sentinței penale nr. 2112/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art. 189 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C. onorariul avocatului din oficiu D. M. A. – 100 lei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul condamnat T. L. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2013.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
L. I. B. M. L. T.
M. M.
GREFIER,
A.-M. G.
Tehnored.hot.jud.F.S.;
Tehnored.dec.jud.M.M./17.10.2013/ 3 ex.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








