Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 2353/212/2013/a2
Dosar nr._
R O M ÂN I A
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr.208
Ședința publică din data de 27.02.2013
P. – I. R.
JUDECATORI – M. V.
- A. A.
GREFIER - C. C.
- cu participare PROCUROR - C. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul inculpat G. S. A. – fiul lui M. și M., născut la data de 06.10.1995, împotriva încheierii de ședință din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp. prev. de art.297 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă recurentul inculpat G. S. A., în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat T. B., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. prev. de art. 176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr.penală, nemotivat.
Instanța întreabă părțile, procurorul, dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat, conform art.301 – 302 Cod pr.penală și văzând că nu sunt, instanța constată recursul în stare de judecată potrivit art. 385/11 Cod pr.penală și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 385/13 Cod pr.penală.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat T. B., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1602 Cod pr.penală, pentru următoarele argumente:
Apreciază că potrivit art.136 alin.2 Cod pr.penală, scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea sub control judiciar, iar potrivit art.1602 alin.2 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă atunci când învinuitul sau inculpatul este suspectat că ar săvârși alte fapte sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Astfel, precizează că inculpatul a recunoscut fapta, la instanța de fond va urma procedura specială prev. de art.3201 Cod pr.penală, nu intenționează să săvârșească altă infracțiune și nici să zădărnicească aflarea adevărului, a avut un comportament bun atât anterior. Cât și ulterior săvârșirii faptei.
Principiul fundamental reținut în jurisprudența CEDO a stabilit că starea normală în care trebuie să fie judecat este starea de libertate, arestarea preventivă având un caracter excepțional.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care este minor, elev al unui liceu din C., dorește foarte mult să nu piardă anul școlar, arătând că a săvârșit fapta sub influența nefastă a anturajului. La acest moment se află în spitalul penitenciar, fiind identificat cu afecțiuni pulmonare și cardiace. Consideră că rămânerea sa în arest preventiv, nu se justifică nici din această perspectivă.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, precizând că dacă va fi pus în libertate sub control judiciar, inculpatul nu va impieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat, având în vedere și că pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede o pedeapsă mai mare de 18 ani, iar potrivit art.1411 Cod penal, atunci când se analizează noțiunea de pedeapsă nu trebuie avute în vedere cauzele de reducere sau majorare a pedepsei.
Raportat la toate aceste împrejurări, apreciază că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care solicită respingerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat T. B., având cuvântul în replică, precizează că la momentul când s-au analizat de către prima instanță condițiile de admisibilitate în principiu, instanța a admis cererea în principiu.
Recurentul inculpat G. S. A., în ultim cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a avea posibilitatea să-și continue studiile.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin încheierea din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13 s-a hotărât:
În baza art 160 8a alin. 6 C.pr.pen., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G. S. A. (fiul lui M. și M., născut la data de 06.10.1995 în Constanta, cetățean român, domiciliat în Murfatlar, ., jud. C., C.N.P._), ca neîntemeiată.
Măsurile dispuse s-au comunicat administrației locului de deținere.
În baza art.192 alin.2 C. pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2013, inculpatul G. S. A. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea acesteia, s-a arătat de către inculpat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de tălhărie, a recunoscut și regretat profound fapta, a fost internat în spitalul penitenciar pentru unele afecțiuni; de asemenea, învederează că nu are antecedente penale, provine dintr-o familie serioasă, va participa la procesul penale, îl înspăimântă mediul penitenciar.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, asupra inculpatului G. S. A. planează suspiciunea rezonabilă că în noaptea de 15/16.01.2013, în jurul orei 01.30, împreună cu inculpatul C. V. C., cu ajutorul inculpatului A. C., ar fi deposedat-o pe partea vătămată A. B., prin violență, de un portofel care conținea suma de 1150 lei și acte de identitate, în timp ce se afla pe . orașul Murfatlar.
Prin încheierea nr.14/16.01.2013 a Judecătoriei C., dispusă în dosar nr._ s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului G. S. A. pe o perioadă de 19 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă; s-a avut în vedere că în cauză există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat impreună cu alte persoane (fiind incidente disp.art. 143 C.pr.penală) și, de asemenea, că sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit.f C.pr.penală.
La data de 30.01.2013, prin încheiere, verificând la primirea dosarului la instanță, în baza art.300 ind.1 C.P.P., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpați, instanța a constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri, menținând-o.
Art. 1606 alin 1 C.pr.pen statuează că liberarea provizorie poate fi ceruta de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, iar art. 1602 alin 1 C.pr.pen prevede că cererea de liberare provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă, cât și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
De asemenea, instanța are în vedere prevederile art 5 par 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform cărora orice persoană arestată în condițiile prev. de alin 1 are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, precum și decizia nr. 17/2011 pronunțată în Recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că: ,, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. Totodată, judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia ”.
În cauză, instanța de fond, ținând seama conținutul acestei decizii și de împrejurarea că inculpatul a fost arestat preventiv din data de 16.01.2013, deci de 41 zile, măsura privativă de libertate nedepășind o durată rezonabilă, constată că la acest moment procesual, nu este oportună punerea în libertate a inculpatului în raport de natura și gravitatea infracțiunii de care este bănuit- tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c, al.21 lit. a CP., cu aplicarea art.99 Cod penal, conform acuzării, de împrejurările comiterii acesteia – rezoluție infracțională însușită cu câteva ore înainte de momentul săvârșirii ei, timp în care inculpatul nu s-a desistat, inculpatul acceptând facil propunerea făcută de inculpatul C. V. de a participa în mod activ la activitatea ilicită propusă de acesta, împreună cu alte două persoane - aspect care, se pare, a fost de natură a le asigura succesul, asupra unei persoane aflate în stare de ebrietate pe care au urmărit-o mai multe ore văzând că acesta are asupra sa o sumă mare de bani și că ea consumă băuturi alcoolice, în desfășurarea activității infracționale există indicii că inculpatul G. și-ar fi adus o contribuția efectivă, prin aceea că, după ce ar fi urmărit-o pe partea vătămată până ., un gang, ar fi pus-o la pământ împreună cu inculpatul C., acționând în mod conjugat și el personal ar fi luat din buzunarul părții vătămate portofelul ce conținea suma de bani și actele de identitate, procedând la distribuirea sumei între participanți, aspecte care rezultă din depozițiile inculpaților.
Circumstanțele personale ale inculpatului (nu are antecedente penale, este elev la liceu, domiciliul stabil, fiind integrat într-o familie unită), singure, nu sunt de natură a conduce în mod automat la admiterea unei cereri de genul celei formulate de inculpat. Instanța face o apreciare a lipsei antecedentelor penale și a stării familiale a inculpatului doar în contextual efectiv în care acestea au căpătat valențe și anume numai prin raportarea lor la natura și gravitatea infracțiunii și la circumstanțele reale în care s-a reținut ar fi fost comisă, aspecte față de care se apreciază că motivele în circumstanțiere personale nu sunt suficiente pentru a justifica punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G. S. A. criticând-o pentru netemeinicie. Motivele invocate în susținerea recursului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, se constată că recursul este nefondat.
Inculpatul G. S. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1 – alin.2 lit.b și c și alin.21 lit.a Cod.pen. cu aplicarea art.99 și urm. Cod.pen., reținându-se în sarcina sa că, în noaptea de 15/16.01.2013, în jurul orei 01.30, împreună cu inculpații C. V. C. și A. C., a deposedat-o prin violență pe partea vătămată A. B. C. de un portofel ce conținea suma de 1150 lei și acte de identitate, în timp ce aceasta se afla pe . orașul Murfatlar.
Prin încheierea nr.14/16.01.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin încheierea nr.17/18.01.2013 a Tribunalului C., s-a dispus față de inculpatul G. S. A. luarea măsurii arestării preventive, în temeiul art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen.
Prin cererea formulată inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, susținând că are vocație în acest sens, fiind îndeplinită atât condiția pozitivă de la art.1602 alin.1 Cod.proc.pen., cât și condiția negativă de la art.1602 alin.2 Cod.proc.pen.
Potrivit art.136 alin.1 Cod.proc.pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, una dintre acestea fiind măsura arestării preventive.
Dispozițiile art.136 alin.2 Cod.proc.pen. prevăd că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Astfel, art.1601 prevede că în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Dispozițiile art.1602 și urm. Cod.proc.pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute la art.1602 alin.1 Cod.proc.pen. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art.1602 alin.2 Cod.proc.pen. nu conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având posibilitatea de a respinge cererea dacă persoana învinuitului sau inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
După cum se arată în considerentele deciziei nr.17/2011 a ICCJ, prevederile legale incidente permit concluzia că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. Dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, prelungită și menținută. În caz contrar sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 2 din același cod, care prevăd revocarea măsurii atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
Prin urmare, în raport de cele expuse mai sus, se constată că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen.
Și la acest moment procesual sunt îndeplinite cerințele art.143 Cod.proc.pen. rap.la art.681 Cod.pen. și art.5 paragraf 1 lit.c din CEDO, faptele ce se rețin în sarcina inculpatul fiind dovedite de probele administrate până în prezent în cauză. Astfel, avem în vedere: declarația părții vătămate A. B. C., procesul verbal privind vizionarea înregistrărilor video efectuate în localul aparținând .; procesele verbale de conducere în teren a inculpaților însoțite de planșe foto; declarațiile martorilor G. M., Niculăeșu G., P. I. și Nichiturcă C. A.; dovada de restituire către partea vătămată a sumei de 960 lei și portmoneul sustras; declarațiile inculpaților.
Totodată, apreciem că și la acest moment procesual sunt întrunite cumulativ cele două cerințe prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol pentru ordinea publică trebuie analizat atât prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, cât și în raport de gradul concret de pericol social al infracțiunilor reținute.
În ceea ce privește persoana inculpatului reținem că acesta se află la primul conflict cu legea penală, este elev, însă apreciem că circumstanțele sale favorabile nu pot estompa acele elemente ce imprimă faptei comise o gravitatea deosebit de mare
Gravitatea faptei comise decurge din natura acesteia, din împrejurările și modalitatea concretă de comitere, respectiv în loc public, împreună cu alte două persoane, prin deposedarea părții vătămate prin violență de un portofel ce conținea o sumă de bani și acte de identitate; din urmările produse constând în atingerea gravă adusă relațiilor sociale ocrotite de legiuitor. Totodată, avem în vedere rezonanța socială negativă a acestui gen de infracțiuni și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul colectivității în cazul în care persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni grave ar fi lăsate în libertate.
Prin urmare, analizând actele și lucrările dosarului, apreciem că la acest moment procesual, când în cauză nu a început cercetarea judecătorească, iar perioada arestului preventiv nu a depășit caracterul rezonabil al acesteia, nu se justifică punerea în libertate a inculpatului, prin liberarea sa provizorie.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G. S. A. împotriva încheierii din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga recurentul inculpat G. S. A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul G. S. A. - fiul lui M. și M., născut la data de 06.10.1995 împotriva încheierii din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen.
Obligă recurentul inculpat G. S. A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. JUDECĂTOR,
I. R. M. V. A. A.
semnează conf.art.312 Cpp
Președinte de Complet,
I. R.
GREFIER,
C. C.
Red.jud.fond.A.M.L.
Red.jud.I.R./28.02.2013/3 ex.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 363/2013.... → |
|---|
