Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 8564/256/2012
DOSAR NR._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 77
Ședința publică din data de 25.01.2013
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTORI – I. C. S.
C. C.
GREFIER – L. N.
Cu participarea PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare recursul penal promovat de recurentul condamnat M. R. – fiul lui natural și S. născut la data de 22.05.1994, împotriva sentinței penale nr. 2968 din data de 07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu M. S. în baza delegației depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiile art. 176-181 Cod procedură penală .
Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.
Recurentul condamnat având cuvântul, solicită a se lua act că înțelege să-și retragă recursul, motiv pentru care semnează în caietul de ședință al grefierului.
Apărătorul recurentului condamnat având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință în sensul că înțelege să-și retragă recursul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentului condamnat, în sensul că înțelege să-și retragă recursul.
Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, solicită a se lua act că înțelege să-și retragă recursul.
Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr.2968/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ ,
S-a respins cererea de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat M. R., fiul lui N. și Sanie, născut la 22.05.1994, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., ca rămasă fără obiect.
În baza art.189 Cod pr.pen., onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Min. J.., către Baroul Constanta, în favoarea av. R. M., deleg. nr. 3208/2012.
În baza art. 192 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Asupra cererii de liberare condiționată ,prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la nr._, petentul condamnat M. R., a solicitat liberarea condiționată.
La termenul din data de 07.12.2012 petentul a arătat că cererea nu este formulată de el și solicită anularea acesteia.
Față de aceasta situație, instanța reține că cererea condamnatului a rămas fără obiect urmând astfel să o respingă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, care la acest termen de judecată, în prezența avocatului din oficiu desemnat, a solicitat să se ia act de retragerea recursului.
Având în vedere manifestarea de voință a condamnatului, Tribunalul, în baza art.385 indice 4 rap. la art. 369 Cod proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat .
De asemenea,în baza art.198 alin.4 lit.k Cod procedură penală,va sancționa recurentul cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei,apreciind că și-a exercitat cu rea - credință dreptul de a formula recurs ,întrucât în fața primei instanțe a precizat „că nu a formulat cererea de liberare condiționată și nu dorește să se judece” și cunoscând soluția pronunțată,a declarat recurs ,însă la termenul de judecată din 25.01.2013, asistat de avocatul desemnat din oficiu,acesta a susținut că cererea nu îi aparține și a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod proc.pen. și art. 189 Cod proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385 ind.4 rap.la art.369 Cod proc. pen.,
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul M. R. împotriva sentinței penale nr. 2968 din data de 07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen.,obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod proc.pen.,onorariu avocat oficiu de 100 lei către Baroul C. ,pentru av.M. S.,se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.194 alin.4 lit.k Cod proc.pen.,aplică recurentului condamnat amenda judiciară de 500 lei, pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,25.01.2013.
Președinte Judecător Judecător
N. ApzaitIulia C. S. C. C.
Grefier,
L. N.
Tehnored. Jud. fond. SAI/14.01.2013.
Tehnored. Jud. dec. A. N.
28.01.2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








