Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 1815/256/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 444.-
Ședința publică din 25.04.2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTE – C. D.
JUDECĂTOR – E. G.
JUDECĂTOR – L. L.
GREFIER – C. B.
- cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul Constanta - PROCUROR - M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul C. D. - fiul L. si Doinița, născut la data de 10.08.1992,deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sentintei penale nr.524 din data de 01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul condamnat – în stare de arest si asistat de apărătorul din oficiu C. L., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art.176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de sedintă.
În baza art.301 cod procedură penală instanta întreabă dacă sunt cereri, exceptii ori alte chestiuni prealabile de formulat.
Apărătorul recurentului condamnat avocat C. L., arată că nu are cereri, exceptii de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.
Instanța constată recursul în stare de judecată si în baza art.385 ind.13 cod procedură penală acordă cuvântul în sustinerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului condamnat C. D., avocat C. L., având cuvântul, arată că întelege să lase la aprecierea instantei cu privire la admiterea recursului declarat de condamnat având în vedere că nu este îndeplinită fractia legală pentru a fi liberat conditionat, aspect pe care l-a adus la cunostinta condamnatului, care amentionat că insistă în solutionarea recursului declarat în cauză.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca nefondată cererea de liberare conditionată formulată de petent, având în vedere că acesta nu a e xecutat fracția obligatorie din pedeapsa aplicată prin sentinta penală nr.2714/2012 pronuntată de Judecătoria Medgidia.
Recurentul condamnat C. D., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului si întelege să lase la aprecierea instantei.
Instanta rămâne în pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că prin sent. pen. nr. 524/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dos.pen. nr._ s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 450 alin. 2 Cod Pr. P..:
Respinge ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. D., fiul lui L. și Doinița, născut la 10.08.1992, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
Fixează termen de reînnoire a cererii la 01.01.2014.
În baza art.192 alin.2 Cod Proc. Penală:
Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
În baza art. 189 cod pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. P. A. M., în baza delegației nr. 770/2013.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la nr._, condamnatul C. D., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sent.pen.nr. 2714/2012 a Judecătoriei Medgidia.
Condamnatul este deținut în Penitenciarul Poarta Albă și se află în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sent.pen.nr. 2714/2012 a Judecătoriei Medgidia.
A început executarea pedepsei la data de 03.09.2012 și urmează să expire la 02.09.2014.
Nu a fost folosit la muncă.
Este recidivist.
Din adresa nr. C2_/2013 a Penitenciarului Poarta Albă, rezultă că petentul nu a fost analizat în comisia de liberare condiționată, urmând ca acesta să fie analizat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate ce funcționează în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, în temeiul Legii nr. 275/2006, după data de 01.01.2014.
Potrivit art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.
Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a formulat recurs condamnatul criticând-o ca nelegală și netemeinică motivele fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri în recurs și fac parte integrantă din aceasta.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 c.p.p. tribunalul va reține următoarele aspecte:
Pentru a avea vocație pentru liberarea condiționată, condamnatul trebuie să execute două treimi din pedeapsă care se împlinește la data de 01.01.2014.
Analizând cele reținute mai sus, se constată justificat de către instanța de fond că petentul condamnat C. D. nu a executat fracția obligatorie din pedeapsă și în consecință, cererea sa este prematur formulată și va fi respinsă ca atare.
În considerarea dispozițiilor Deciziei nr.VIII/2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, instanța de fond a stabilit justificat termen de reînnoire la data de 01.01.2014, după îndeplinirea fracției obligatorii din pedeapsă.
Față de aceste considerente:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b c.p.p. ;
Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – condamnat C. D. împotriva sent. pen. nr. 524/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dos.pen. nr._ .
În baza art. 192 alin.2 c.p.p.;
Va obliga pe recurentul - condamnat la 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocat C. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b c.p.p. ;
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – condamnat C. D. - fiul L. si Doinița, născut la data de 10.08.1992,deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sent. pen. nr. 524/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dos.pen. nr._ .
În baza art. 192 alin.2 c.p.p.;
Obligă pe recurentul - condamnat la 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocat C. L..
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25.04.2013, în ședință publică
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. E. G. L. L.
GREFIER,
C. B.
red.jud.fond.A.I.S.
Tehnored.jud.dec.L.L.
3 ex./nemotivat
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








