Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 473/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 473/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 2286/256/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 473.-

Ședința publică din 30.04.2013

Instanța constituită din

PREȘEDINTE – I. R.

JUDECĂTOR – M. V.

JUDECĂTOR –A. A.

GREFIER – C. B.

- cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul Constanta - PROCUROR - M. V.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul T. M. - fiul I. si Rădița, născut la data de 24.08.1972, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sentintei penale nr.707 din data de 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul condamnat – în stare de arest si asistat de apărătorul din oficiu R. E. V., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art.176-181 cod procedură penală.

Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de sedintă,

În baza art.301 cod procedură penală instanta întreabă dacă sunt cereri, exceptii ori alte chestiuni prealabile de formulat.

Apărătorul recurentului condamnat avocat R. V. E., arată că nu are cereri, exceptii de formulat.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.

Instanța constată recursul în stare de judecată si în baza art.385 ind.13 cod procedură penală acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Apărătorul recurentului condamnat T. M., avocat R. V. E., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței instanței de fond si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată a executării pedepsei, întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.59 cod penal pentru a se dispune admiterea cererii de liberare condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, executarea pedepsei a început la data de 08.02.2006 si urmează să expire la data de 07.02.2016, acesta a executat 2658 zile, fiind astfel îndeplinită fractia legală pentru a fi liberat conditionat, petentul se află la a treia analiză în comisie.

Solicită a se avea în vedere procesul verbal si caracterizarea comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă din care rezultă faptul că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător mediului carceral, chiar dacă a fost sanctionat disciplinar de sase ori a fost si recompensat de 11 ori pentru mentinerea stării de spirit si participarea la activităti educationale iar pentru participarea la cursuri de scolarizare, clasa I-a si a II-a a beneficiat de 60 zile de câstig.

De asemenea, solicită a se reține faptul că petentul a menținut legătura cu familia prin intermediul vizitelor, acesta s-a căsătorit în penitenciar la data de 23.11.2011 iar în situatia în care va fi liberat are promisiune pentru angajare la depozitul de lemne, unde a lucrat si înainte de a fi arestat în functia de muncitor necalificat.

Față de aceste considerente, solicită a se constata că recurentul condamnat a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, acesta dând dovezi temeinice de îndreptare, sens în care, apreciază că în mod greșit se retine de instanta de fond că petentul condamnat nu ar prezenta suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării sale, solicitând a se dispune admiterea recursului declarat de condamnat, ca fondat, casarea sentintei instantei de fond si rejudecând în principal să se dispună admiterea cererii de liberare conditionată iar în subsidiar solicită micsorarea termenului de reiterare a cererii.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca nefondată cererea de liberare conditionată formulată de petent, respectiv s-a retinut faptul că acesta nu poate fi liberat conditionat, având în vedere că pe perioada detentiei acesta a fost condamnat de sase ori, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare si față de antecedentele penale apreciază că nu există certitudinea că recurentul condamnat s-a îndreptat și nu poate fi liberat conditionat, ci se impune o rigoare sporită în analizarea conduitei persoanei condamnate, într-un interval mai lung de timp, pentru a exista certitudinea că au fost realizate funcțiile pedepsei, în conditiile în care acesta anterior a mai beneficiat de liberare conditionată, urmând a se avea în vedere si natura infractiunilor săvârsite de condamnat.

În concluzie, având în vedere că petentul condamnat nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării, apreciază că în mod corect instanta de fond a respins cerere, solicitând a se dispune respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică.

Recurentul condamnat T. M., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului si întelege să lase la aprecierea instantei.

Instanta rămâne în pronuntare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că prin sentinta penală nr. 707/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

S-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului T. M., fiul lui I. și Rădița, născut la data de 24.08.1972, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.

S-a stabilit termen pentru reînnoirea cererii după data de 19.07.2013.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C. a sumei de 100 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru avocat M. A. – delegație nr. 980/2013.

În baza art. 192 alin. 3 Cod Proc Penala:

Cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Condamnatul se afla în executarea unei pedepse privative de liberate rezultante de 10 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni – tâlhărie, ultraj, infracțiuni la Lg. 61/1991 și Lg. 169/2002 - executarea pedepsei începând la data de 08.02.2006 și urmând să expire la termen la data de 07.02.2016.

Fracția legală de 2/3 din pedeapsă este îndeplinită la executarea a 2434 zile de deținere.

Întrucât condamnatul a executat, pana la aceasta data, fracția prevăzută de lege, respectiv 2658 zile executate și câștigate singurul aspect ce trebuie avut in vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv dacă, condamnatul „este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”.

Având în vedere acest aspect, instanța constată că deținutul aflat la cea de a treia analiză a Comisiei de propuneri privind liberarea condiționată este recidivist, anterior beneficiind instituția liberării condiționate, comisia Penitenciarului Poarta Albă considerând că este necesară reevaluarea deținutului peste 4 luni.

Pe timpul executării pedepsei, deținutul a avut un comportament necorespunzător, a fost sancționat disciplinar de 6 ori pentru diverse abateri și a fost recompensat de 11 ori. A realizat 60 zile câștig considerate ca executate pentru participarea la cursuri de școlarizare, absolvind clasa I și a II -a.

Pe perioada amânării a participat la o activitate educațională semistructurată.

Susținerile petentului și caracterizarea nu sunt de natură a determina instanța să dispună liberarea acestuia, la luarea deciziei ținându-se seama și de antecedentele penale ale condamnatului, - fiind condamnat anterior de mai multe ori și beneficiind și de instituția liberării condiționate, iar în prezent este în executarea unei pedepse rezultante în urma contopirii mai multor sancțiuni.

Se constată astfel că, și în situația în care există aparența unei reeducări, instanța nu este obligată la liberarea condiționată a acestuia în măsura în care există indicii de neresponsabilitate pe care condamnatul le manifestă și care ar putea conduce la inducerea unui pericol în societate prin liberarea acestuia înainte de executarea integrală a pedepsei aplicate și individualizate de instanța la situația concretă a condamnatului.

Față de natura infracțiunilor săvârșite raportată la conduita anterioară condamnatului, instanța de fond a constatat perseverența infracțională a acestui, aspect de natură să contureze un comportament antisocial cu pericol sporit al acestuia și chiar o specializare a acestuia, motiv pentru care apreciază ca timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Față de natura infracțiunilor săvârșite caracterizată prin lipsă de respect față de valori fundamentale precum dreptul persoanei la patrimoniu, la integritatea corporală instanța de fond a apreciat că timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Deși executarea pedepsei a început din 2006, petentul nu s-a implicat în muncă, având zile câștig ca urmare a absolvirii clasei I și a II –a, deși figurează ca având 4 clase, iar de ultima analiză, pe o perioadă de 3 luni, a participat doar la o activitate educațională semistructurată. Este un comportament pasiv, ceea ce ar trebui să fie regula, și nu excepția.

Liberarea condiționată este o vocație a condamnatului ce dă dovezi de îndreptare, ori din actele dosarului instanța a constatat că în cauză nu rezultă dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului, motiv pentru care acesta nu poate fi liberat condiționat.

Cu privire la solicitarea de micșorare a termenului stabilit de comisie, instanța a considerat că în cauză nu se impune reducerea acestuia, raportat la durata pedepsei, la starea de recidivă, precum și la comportamentul acestuia pe parcursul amânărilor acordate de Comisie sau instanță fiind necesară analizarea comportamentului petentului pe o perioadă mai mare de timp, cele 4 luni fiind corespunzătoare situației petentului.

Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a formulat recurs condamnatul T. M. criticând-o pentru netemeinicie. Motivele invocate în susținerea recursului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.59 Cod.pen. după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Condamnatul T. M. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.b Cod.pen. cu aplicarea art.37 lit.a Cod.pen., art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.37 lit.a Cod.pen., art.321 alin.1 Cod.pen. cu aplicarea art.37 lit.a Cod.pen..

Acesta a început executarea pedepsei la data de 08.02.2006, pedeapsă ce urmează să expire la data de 07.02.2016.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 2434 zile, din care, în cazul în care muncește 608 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1826 zile efectiv executate.

La data analizării de către comisie condamnatul executase de la data de 08.02.2006 până la data de 20.03.2013 un număr de 2658 zile închisoare, din care 60 de zile considerate ca fiind executate ca urmare a participării la cursuri de școlarizare.

Din caracterizarea existentă la dosar rezultă că în perioada detenției petentul condamnat, care se află la a treia analiză, a avut un comportament oscilant, fiind sancționat disciplinar de 9 ori pentru diverse abateri, ultima dată la data de 10.01.2013; a fost recompensat 11 ori pentru menținerea stării de spirit și participarea la activități educaționale; pentru participarea la cursuri de școlarizare (clasa I-a și a II-a) a beneficiat de 60 zile câștig; a participat la concursuri tematice și dezbateri.

Pe de altă parte, reținem că petentul condamnat este recidivist, acesta suferind, încă din perioada minoratului, condamnări multiple, în număr de 12 și beneficiind în mai multe rânduri de liberare condiționată.

În raport de cele expuse, deși petentul condamnat se află la treia analiză, tribunalul consideră că nici la acest moment nu se poate susține că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, având în vedere antecedentele penale, care evidențiază o perseverență infracțională sporită, apreciindu-se că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul preventiv educativ, neimplicarea în activitățile lucrative, precum și sancțiunile ce i-au fost aplicate pe perioada detenției, astfel că termenul fixat de instanța de fond pentru o nouă cerere sau propunere de liberare condiționată este necesar și corespunzător pentru realizarea cerințelor prevăzute de art. 52 Cod.pen.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat T. M. împotriva sentinței penale nr.707/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.189 Cod.proc.pen. suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat R. E. V., se va avansa din fondurile M.J.L.C. către Baroul C..

În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga recurentul condamnat T. M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod.proc.pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat T. M. - fiul I. si Rădița, născut la data de 24.08.1972, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sentinței penale nr.707/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.189 Cod.proc.pen.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat R. E. V., se avansează din fondurile M.J.L.C. către Baroul C..

În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen.

Obligă recurentul condamnat T. M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. R. M. V. A. A.

GREFIER,

C. B.

red.jud.fond.L.C.R.

Tehnored.jud.dec.I.R.

3 ex./17.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 473/2013. Tribunalul CONSTANŢA