Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 226/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 6258/212/2013
DOSAR NR._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.226
Ședința publică din data de 06.03.2013
PREȘEDINTE – C. D.
JUDECĂTORI – M. M.
- M. L. T.
GREFIER – C. O.
Cu participarea PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul inc.R. IAȘAR, fiul lui T. și B., născut la data de 31.05.1993 în C.,împotriva încheierii de ședință din 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul – personal, asistat de apărător ales, avocat I. C. baza împuternicirii depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.176-181 cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr. penală, nemotivat.
Fiind întrebat, recurentul inculpat, arată că își menține recursul declarat.
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri în baza art.385/13 Cod pr. penală.
Avocat I. C. având cuvântul, arată că soluționarea prezentului recurs ține de soluționarea recursului la menținerea măsurii arestării preventive, dacă nu se mai menține măsura arestării preventive, prezentul recurs rămâne fără obiect; dacă se respinge recursul declarat împotriva menținerii măsurii arestării preventive, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, Precizând că ne aflăm în fața unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a motivat faptul că inculpatul cercetat în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, dar a fost arestat preventiv provizoriu și solicită să fie pus în libertate sub control judiciar.
S-a făcut referire că termenul nu este rezonabil și că nu are loc stabil de muncă, dar să se aibă în vedere că în România sunt aprox.4 milioane de șomeri care nu sunt infractori, și să muncești cu ziua nu este rușine.
Instanța fondului nu a ținut seama că inculpatul este în vârstă de 19 ani, a înțeles să se căsătorească, să aibă o familie, are 2 copii, și-a întreținut familia și dacă rămâne în stare de arest preventiv, consecințele se răsfrâng și asupra familiei acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurentul inculpat, ca nefondat, opinând că sunt date care justifică împrejurarea că inculpatul va săvârși alte fapte; se invocă situația familiară și circumstanțele personale, dar inculpatul a apreciat că mai ușor câștigă venituri în mod ilicit.
Avocat I. C. având cuvântul, în replică, arată că inculpatul a muncit 4-5 ore pentru a obține țevile.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt achiesează la concluziile apărătorului său, regretă cele comise și vrea să fie lângă familie.
Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin încheierea pronunțată la data de 4 martie 2013 de Judecătoria C., în dosar penal_, s-au dispus următoarele:
În baza art. 1608a alin. 6 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul R. Iasar ( fiul lui T. și B., născut la data de 31.05.1993, CNP_) privind liberarea provizorie sub control judiciar.
Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin încheierea de ședință nr.43 din 15.02.2013, instanța a dispus, în baza art. 1491 al. 9 C.pr.pen. admiterea propunerii formulată de P. de pe lângă Judecătoria C. privind arestarea preventivă a inculpaților R. Iasar, M. I., F. G., pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 15.02._13, inclusiv, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile art. 143 C.pr.pen., existând indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul R. Iasar ar fi comis faptele pentru care este cercetat și că sunt incidente prevederile art. 148 lit f) C.pr.pen. raportat la pedeapsa prevăzută de lege, care este mai mare de 4 ani, precum și la împrejurările în care este suspectat inculpatul că ar fi comis infracțiunile.
Examinând cererea de liberare provizorie, instanța apreciază că aceasta nu este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 1602 alin.1 C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, însă această condiție trebuie raportată la circumstanțele personale ale inculpatului și la circumstanțele reale în care se reține că ar fi fost comisă infracțiunile pentru care este cercetat.
Sub acest aspect, instanța apreciază că prezența inculpatului R. Iasar în comunitate ar prezenta pericol public la acest moment procesual, raportat la modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor de care este acuzat, natura și gravitatea acestora precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși nu este cunoscut cu antecedente penale nu are ocupație licită și loc de muncă.
Raportat la temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive – art 148 lit f C.proc.pen, la gravitatea faptelor de care este cercetat, data luării măsurii arestării preventive, precum și necesitatea de a asigura buna desfășurare a procesului penal prin preîntâmpinarea comiterii de noi fapte infracționale, nu se poate considera că pericolul concret pentru ordinea publică a dispărut în această perioadă, garanțiile de ordin personal prezentate de inculpat cu prilejul soluționării prezentei cereri și obligațiile prev. art. 1604 alin.2 C.p.p. cu referire la art.1602 C.p.p. ce s-ar putea stabili în sarcina acesteia, nefiind în măsură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică.
În considerarea și a Deciziei nr.17/din 17.10.2011 a Î.C.C.J.- Secții unite –de admitere a recursului în interesul legii (ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe conform art.414 5 al.4 c.pr.pen) se constată în prezenta cauză că atât temeiurile primare care au determinat inițial adoptarea acestei măsuri de excepție cât și scopul măsurii arestării preventive astfel cum este înscris în art.136 al.1 c.pr.pen. și a fost avut în vedere la adoptarea măsurii, subzistă in continuare, mai ales că nu a fost depășit termenul rezonabil de când datează detenția preventivă a inculpatului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1608a alin. 6 C.p.p. se va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul R. Iasar privind liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva încheierii pronunțate la data de 4 martie 2013 de Judecătoria C., în dosar penal_, în termen legal a declarat recurs inculpatul R. Iașar invocând aspecte personale - este în vârstă de 19 ani, a înțeles să se căsătorească, să aibă o familie, are 2 copii, și-a întreținut familia și dacă rămâne în stare de arest preventiv, consecințele se răsfrâng și asupra familiei acestuia; nu i se poate imputa faptul că nu își găsește de lucru.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, atât prin prisma criticilor formulate câ și din oficiu, instanța constată următoarele:
Față de recurentul inculpat R. Iașar s-a dispus măsura arestului preventiv prin încheierea de ședință nr.43 din 15.02.2013, pronunțată de Judecătoria C..
Prin prezenta cerere inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, susținând că are vocație în acest sens, fiind îndeplinită atât condiția pozitivă de la art.1602 alin.1 Cod.proc.pen., cât și condiția negativă de la art.1602 alin.2 Cod.proc.pen.
Potrivit art.136 alin.1 Cod.proc.pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, una dintre acestea fiind măsura arestării preventive.
Dispozițiile art.136 alin.2 Cod.proc.pen. prevăd că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Astfel, art.1601 prevede că în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Dispozițiile art.1602 și urm. Cod.proc.pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Sub acest aspect se constată că una dintre infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de lege cu închisoarea de la 4 la 10 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute la art.1602 alin.1 Cod.proc.pen. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art.1602 alin.2 Cod.proc.pen. nu conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având posibilitatea de a respinge cererea dacă persoana învinuitului sau inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
După cum se arată în considerentele deciziei nr.17/2011 a ICCJ, prevederile legale incidente permit concluzia că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. Dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, prelungită și menținută. În caz contrar sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 2 din același cod, care prevăd revocarea măsurii atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
Prin urmare, în raport de cele expuse mai sus, se constată că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen.
Astfel, și la acest moment procesual sunt îndeplinite cerințele art.143 Cod.proc.pen., rap.la art.681 Cod.pen. și art.5 paragraf 1 lit.c din CEDO, raportat la probatoriul administrat - procese-verbale de sesizare din oficiu, procese-verbal de cercetare la fața locului însoțite de planșa foto, adresa . cu privire la valoarea prejudiciului, declarațiile inculpaților.
Totodată, subzistă și temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., constând în faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică este determinat de modalitatea concretă în care se reține că a acționat inculpatul (după o prealabilă înțelegere cu ceilalți inculpați, prin cooptarea unor persoane care au îndemânare în tăierea fierului, pe timpul nopții, prin distrugerea sistemului de conducte), din scopul urmărit (obținerea în mod facil a unor sume de bani, prin nesocotirea patrimoniului unei persoane juridice), din natura, gravitatea și limitele de pedeapsă a infracțiunilor pentru care sunt cercetați (de la 3 la 15 ani, respectiv de la 1 la 10 ani închisoare), din rezonanța negativă ce s-ar produce în comunitate ca urmare a cercetării acestora în stare de libertate și din circumstanțele personale.
Prin urmare, analizând actele și lucrările dosarului, apreciem că la acest moment procesual, când cauza se află încă în faza de urmărire penală și de la luarea măsurii arestării preventive a trecut o perioadă scurtă de timp, neputându-se vorbi de depășirea unui termen rezonabil, nu se justifică punerea în libertate a inculpatului, prin liberarea sa provizorie.
Opinăm că activitatea infracțională desfășurată de inculpat, conferă suficiente date pentru a putea aprecia că lăsat în libertate acesta ar mai putea săvârși și alte fapte penale.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, deși inculpatul prezintă circumstanțe personale favorabile, nu prezintă totuși suficiente garanții care să conducă la concluzia că lăsarea sa în libertate nu ar impieta bunul mers la urmăririi penale.
Astfel, în baza art.1608a alin.6 Cod.proc.pen. se va respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R. Iașar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod proc.pen.:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. Iasar împotriva încheierii pronunțate la data de 4 martie 2013 de Judecătoria C., în dosar penal_ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.pen.:
Obligă pe inculpatul R. Iasar la suma de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. D. M. M. M. L. T.
GREFIER,
O. C.
Tehnored. rec. jud. M.L.Tănae /8.04.2013/ 3 ex.;
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 374/2013.... → |
|---|
