Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 881/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 881/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 19384/212/2013/a3
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 881
Ședința publică din data de 02.09.2013
PREȘEDINTE I. C. S.
JUDECĂTOR N. A.
JUDECĂTOR E. G.
GREFIER – I. B.
Ministerul Public reprezentat de PROCUROR C. M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. împotriva încheierii din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _ 13, privind pe inculpatul I. E. - fiul lui Sucri și I., născut la data de 20.09.1974, aflat in stare de arest preventiv in Penitenciarul Poarta Albă.
La apelul nominal făcut în ședința publică,cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă intimatul inculpat I. E., în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat T. D. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedură legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr.penală, nemotivat.
Instanța întreabă părțile, procurorul, dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat, conform art.301 – 302 Cod pr.penală și văzând că nu sunt, constată recursul în stare de judecată potrivit art. 385/11 Cod pr.penală și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 385/13 Cod pr.penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Constanta, casarea încheierii recurate si rejudecând, sa se dispună respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, apreciind ca acesta nu prezintă suficiente garantii ca, lăsat in libertate, nu va comite alte fapte de natură penală, raportat si la modalitatea de săvârsire a faptei pentru care este cercetat, mai ales ca inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, acesta mai suferind anterior condamnări pentru fapte similare
Aparatorul intimatului inculpat I. E., avocat T. D., având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Constanta cu consecinta mentinerii ca legală si temeinică a încheierii pronuntată de instanta de fond care a constatat îndeplinite toate conditiile pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar si s-a apreciat ca nu exista probe ca inculpatul, in libertate, va săvârsi o alta infractiune ori ca va zădărnici aflarea adevărului.
Temeiul avut in vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost art.148 lit.f Cod procedură penală si nu art.148 lit.b Cod procedură penală, instanta de fond motivând ca liberarea provizorie sub control judiciar este o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul măsurilor preventive putând fi atins si prin această măsură. Mai mult, face precizarea ca principala critică care a stat la baza mentinerii stării de arest a constituit-o faptul ca inculpatul are antecedente penale si ca la momentul săvârsirii faptei pentru care este cercetat, se afla in termenul de încercare. Nu poate fi retinut un asemenea argument întrucât simpla existentă a stării de recidivă nu atrage si refuzul punerii in libertate a inculpatului.
Mai face precizarea ca, prin obligatiile impuse de instantă se crează certitudinea ca inculpatul se va prezenta la fiecare termen de judecată si nu va împieta buna desfăsurare a procesului penal.
Intimatul inculpat I. E., in ultimul cuvânt, arată ca este de acord cu cele sustinute de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin încheierea de ședință din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr._ 13,
În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, s-a admis cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul I. E..
În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului I. E., fiul lui Sucri și I., născut la data de 20.09.1974 în C., CNP_, domiciliat în C., .. 1, jud. C., arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 103/02.07.2013 emis de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2013, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. 2 alin. 3 și alin. 3 ind. 1 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii, inculpatul se va supune următoarelor obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a județului C., decât cu încuviințarea instanței de judecată;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, respectiv Poliția mun. C., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați din cauză (Memet Ercan, Tair I. și A. Șefchet), cu partea vătămată și cu martorii din dosar (M. O. M., T. C., I. A., R. P., C. M. A. și G. I.) sau cu membrii familiilor acestora.
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 1602 al. 32 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.1602 al.4 Cod procedură penală, măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere și instituțiilor prevăzute de art. 145 al. 21 Cod procedură penală.
Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția mun. C., jud. C., va verifica periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanța de judecată.
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I. E., prin avocatul ales, prima instanță a constatat:
Prin rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 22.07.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, și a inculpatului I. E. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, în stare de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, reținându-se că, împreună cu coinculpații Memet Ercan, Tair I. și A. Șefchet, la data de 26.09.2013, în jurul orei 21:50, a lovit în repetate rânduri, folosind fragmente ceramice, geamul triunghiular dreapta spate al autoturismului marca Jaguar, cu nr. de înmatriculare_, care se afla parcat în parcarea din zona restaurantului On Plonge din Portul Turistic Tomis, cu intenția de a pătrunde în interior și de a sustrage bunuri, provocând un prejudiciu în cuantum de 8000 de lei.
La momentul dispunerii arestării preventive față de inculpatul I. E., data de 30.06.2013, instanțele au avut în vedere dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, reținând că probele administrate până la acel moment oferă suficiente indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, precum și dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de patru ani și lăsarea acestuia în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând actele din dosar instanța a constatat că cererea formulată este fondată, având în vedere următoarele considerente:
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).
Instanța apreciază că analizarea unei cereri de liberare provizorie nu echivalează cu analizarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse față de o persoană, ci aceasta implică în mod necesar ca măsura arestării preventive luată față de o persoană să respecte dispozițiile legale în materie, adică să fie dispusă în mod legal și să se fundamenteze pe cel puțin unul dintre temeiurile prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, deci implică, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive. Dacă instanța ar proceda la analizarea subzistenței temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă a persoanei în cauză sau la incidența altor temeiuri care să justifice măsura arestului preventiv și pe cale de consecință s-ar constata că în cauză nici nu subzistă temeiurile, nici nu au intervenit temeiuri noi, atunci soluția ar fi aceea de revocare a măsurii arestării preventive.
Din cele expuse mai sus se reține că analizarea unei cereri de liberare provizorie impune în mod necesar ca măsura arestării preventive din a cărei executare se solicită liberarea provizorie să fie dispusă în mod legal și temeinic, iar instanța care procedează la soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie să aprecieze cu privire la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat, prin raportare la toate aspectele cauzei, la caracterul de constrângere al arestului preventiv, prin care se încearcă împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
În prezenta cauză, instanța constată că față de inculpatul I. E. măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal și temeinic, constatându-se față de acesta incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, avându-se în vedere că în cauză există suficiente indicii, în sensul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală și art. 68 ind. 1 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de către inculpat este închisoarea mai mare de patru ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. 1 și alin. 2 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, precum și dacă nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Din analiza textului de lege menționat anterior rezultă condițiile de fond pe care o cerere de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să le îndeplinească, și anume: infracțiunea să fie săvârșită din culpă sau, în ipoteza unei infracțiuni intenționate, legea să prevadă pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani (condiție pozitivă); nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte (condiție negativă).
În cazul de față instanța observă că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., respectiv cea prevăzută art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, este pedepsită cu închisoarea de până la 15 ani, sens în care se constată că condiția instituită de art.160 ind.2 alin.1 Cpp este îndeplinită în speță.
În ceea ce privește condiția prevăzută de alin. 2 al aceluiași articol, este de menționat în primul rând că textul de lege folosește noțiunea de „date” (din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat…..) și nu de mijloace de probă, indicând prin urmare că este suficient să existe informații credibile referitoare la intenția inculpatului de a obstrucționa desfășurarea procesului penal în situația lăsării în libertate pentru ca solicitarea de liberare provizorie să fie respinsă. Aceste date trebuie însă să rezulte din coroborarea unor mijloace de probă, pentru că în ipoteza contrară soluția de respingere a cererii ar fi arbitrară și nemotivată.
Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie. Aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, care în absența unor criterii legale, trebuie să realizeze o examinare în concret a cauzei, cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.
Din aceasta perspectivă, instanța consideră că cererea inculpatului I. E. de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, punerea în libertate a acestuia nefiind de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal sau de a crea pericolul de reiterare a comportamentului infracțional.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere faptul că motivul esențial pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, a fost reprezentat de împrejurarea că acesta ar fi fost implicat într-o încercare de sustragere de bunuri dintr-un autoturism parcat în spațiu public, pe timpul nopții, împreună cu alte persoane, acțiunea concretă a acestora constând în loviturile pe care le-au aplicat, folosind fragmente ceramice, geamului triunghiular dreapta spate autoturismului aparținând părții vătămate, fără a reuși să spargă geamul.
Plecând de la premisa - raportat la limitele instituției procesuale în care se judecă prezenta cauză – că existau indicii temeinice care au fundamentat măsura arestării preventive luate față de inculpat, instanța constată faptul că, la acest moment procesual, nu se mai poate reține caracterul oportun al unei asemenea măsuri preventive față de inculpat. În acest sens, instanța are în vedere, în principal, scopul instituirii măsurii arestării preventive față de inculpat, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea inculpatului de a se sustrage procesului penal.
Se observă că nu s-a apreciat de către organele judiciare faptul că ar fi incidente față de inculpatul I. E. temeiurile de arestare preventivă prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a sau b Cod procedură penală, astfel încât, la acest moment procesual, când urmărirea penală a fost finalizată și s-a întocmit rechizitoriul, să se considere că lăsarea în libertate a inculpatului ar împiedica bunul mers al procesului penal, fie prin sustragerea inculpatului, fie prin influențarea martorilor din cauză ori denaturarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale sau care urmează a fi administrate în cursul cercetării judecătorești. În acest sens, instanța are în vedere inclusiv preocuparea manifestată de către inculpat, prin apărător ales, de obținere, cu concursul organelor judiciare, a unor mijloace de probă care pot lămuri situația de fapt și inclusiv implicarea inculpatului în activitatea infracțională care i se impută.
Pe de altă parte, în raport de aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, justificată la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul I. E., instanța consideră că, la acest moment procesual, trebuie să acordă prevalență dreptului inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se observă că inculpatul este arestat preventiv de 63 de zile, perioadă care este suficientă pentru realizarea protejării ordinii publice și în care s-a finalizat urmărirea penală și a fost sesizată instanța de judecată, fiind începută cercetarea judecătorească, observându-se și împrejurarea că infracțiunea reținută în sarcina acestuia a fost săvârșită în formă tentată. Instanța apreciază că s-a diminuat și rezonanța socială negativă raportat la specificul infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.
Instanța consideră că persoana inculpatului prezintă suficiente garanții pentru a fi judecat în stare de libertate și nu există temeiuri noi care să impună concluzia că se menține în comunitate starea de tulburare pentru ordinea publică, apreciind că se justifică punerea în libertate a inculpatului, cu instituirea unui control judiciar asupra acestuia.
În aprecierea justeții unei asemenea măsuri, atât prin prisma dreptului intern cât și din punct de vedere al art.5 C.E.D.O., instanța ține seama de o . elemente precum natura faptelor comise, cuantumul prejudiciului pretins a fi cauzat, recuperarea acestuia într-o proporție ridicată, impactul social negativ care în intervalul de timp scurs de la comiterea faptei s-a diminuat, perioada ce a trecut de la luarea măsurii arestării preventive și care constituie (în prezenta cauză) un termen rezonabil și față de care nu se mai justifică în prezent continuarea privării de libertate a inculpatului I. E..
În opinia instanței, la acest moment procesual în cauză nu sunt date din care să reiasă că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să se sustragă de la judecată, să zădărnicească aflarea adevărului sau să săvârșească alte infracțiuni.
Instanța apreciază că obligațiile ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatului sunt de natură a asigura o suficientă supraveghere a acestuia, necesară atât pentru buna desfășurare a procesului penal, cât și pentru protejarea ordinii publice de reluarea activității infracționale de către inculpat, observându-se mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului, referitoare la anterioara condamnare a acestuia. Din perspectiva antecedentelor penale ale inculpatului, instanța reamintește că starea de recidivă a unei persoane nu poate constitui singurul temei al măsurii arestării preventive, însă, în cauza de față, existența unei condamnări a inculpatului I. E. circumstanțiează persoana acestuia, dar care trebuie coroborată și cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei reținute în sarcina acestuia, după cum s-a procedat anterior. Instanța consideră, pentru motivele expuse, că acest aspect este de natură a reflecta încă o dată că circumstanțele personale nefavorabile ale inculpatului nu sunt de natură să conducă de plano la menținerea stării de arest a acestuia, fără a fi luate în considerare și circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că nu există pericolul reiterării comportamentul infracțional al inculpatului, și nici cel al afectării bunei desfășurări a procesului penal, faza de urmărire penală fiind finalizată, garanțiile de ordin personal prezentate de inculpat (domiciliu stabil, familie organizată), în susținerea cererii de liberare provizorie precum și obligațiile prevăzute în art. 1602 C.p.p., ce s-ar putea stabili în sarcina acestuia, inclusiv de a nu se apropia de martorii din dosar, fiind în măsură a înlătura acest pericol.
Raportat la toate aceste aspecte evidențiate mai sus, instanța consideră că nu există nici o dovadă că lăsarea inculpatului în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, întrucât nu există nicio dată din care să reiasă că inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea martorilor sau prin denaturarea probelor ori că va putea săvârși alte infracțiuni.
Instanța, raportându-se la impactul pe care fapta reținute în sarcina inculpatului l-a avut în rândul opiniei publice, apreciază că prin stabilirea unor obligații în sarcina inculpatului se poate asigura în continuare atât protecția socială a membrilor comunității, cât și buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau executarea pedepsei.
Astfel, raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța constată îndeplinirea cerințelor de legalitate, apreciind totodată că sunt îndeplinite și condițiile de oportunitate ale admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva susmenționatei încheieri,în termen legal a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria C.,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând actele și lucrările dosarului,verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, în raport de criticile aduse și din oficiu conform art.385/ 6 alin.3 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul este fondat,pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.160 ind.2 alin.1 Cod proc.pen.,prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Deosebit de aceasta, simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege, nu poate atrage punerea în libertate a inculpatului, legiuitorul reglementând posibilitatea respingerii cererii ca neîntemeiată, în cazul prevăzut de art.1602 alin.2, precum și atunci când liberarea provizorie nu ajută la atingerea scopului măsurii arestării preventive, conform art.1608a alin.6 Cod de procedură penală.
După cum se arată în considerentele Deciziei nr.17/2011 a ICCJ, prevederile legale incidente permit concluzia că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Prin urmare, contrar argumentelor primei instanțe,se constată că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, atât cele prev. de art.143 Cod.proc.pen. S și art.5 paragraf 1 lit.c CEDO referitoare la existența indiciilor temeinice de săvârșire a faptei penale, cât și cele prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen. referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută și la existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
De asemenea,Tribunalul reține că inculpatul I. E., deși a fost condamnat anterior cu suspendare sub supraveghere, a ignorat clemența instanței și a reiterat comportamentul infracțional chiar în termenul de încercare, ceea ce denotă că pedeapsa aplicată nu a avut nici un efect din punct de vedere al funcției de reeducare urmărit de instanțele de judecată,în prezenta cauză s-a prevalat de dreptul la tăcere și a negat fapta ce i se impută,la data arestării nu avea ocupație, pentru a realiza în mod constant venituri licite care să asigure mijloacele de trai sieși precum și familiei sale ,elemente în raport de care,în acest stadiu procesual, nu se poate susține că prezintă suficiente garanții penreu a fi liberat și că se va conforma obligațiilor ce i-ar fi impuse de instanță pe durata liberării provizorii sub control judiciar.
În ceea ce privește interesul bunei desfășurări a procesului penal, ca și chestiune de ordine publică, acesta se apreciază, printre altele, și prin prisma persoanei și conduitei procesuale a inculpatului sau specificului probelor ce urmează a fi administrate, elemente în raport de care instanța poate opta pentru o soluție de liberare provizorie a inculpatului, atunci când scopul arestării preventive a fost atins, iar măsura privativă de libertate nu ar mai fi necesară desfășurării instrucției penale.
Tot astfel, împrejurarea că durata măsurii arestării a atins o perioadă suficientă de timp pentru a-și atinge scopul, nu poate constitui un argument de natură a justifica admiterea cererii de liberare provizorie, simpla trecere a timpului neputând atrage în mod automat punerea în libertate a inculpatului .
În altă ordine de idei, luând în considerare dispozițiile cu valoare de principiu din legislația internă și cea europeană, se poate observa că luarea unei măsuri alternative, așa cum este liberarea provizorie, poate fi dispusă și atunci când durata măsurii preventive a atins un termen rezonabil, când inculpatul nu mai prezintă riscul comiterii de noi infracțiuni sau de a se sustrage urmăririi penale ori judecății, precum și atunci când stadiul cercetărilor penale ori al judecății, este îndeajuns de avansat, astfel încât să permită luarea unei măsuri mai puțin restrictive.
Din această ultimă perspectivă, este evident că o soluție de respingere a cererii, este în acord cu dispozițiile art.5 par.3 din CEDO, potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.c al aceluiași articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, această ultimă teză fiind însă aplicabilă numai în măsura în care durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil și nu mai subzistă cazurile pentru care s-a apreciat că este necesară privarea de libertate a inculpatului.
Tribunalul apreciază că în raport de durata înlăuntrul căreia inculpatul a fost privat de libertate, nu a fost depășit termenul rezonabil al măsurii preventive și avându-se în vedere circumstanțele reale și circumstanțele personale ale inculpatului, admiterea cererii de liberare provizorie nu este oportună.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună la acest moment și totodată că inculpatul nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal cu el aflat în stare de libertate, urmând ca în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cod proc.pen.,să admită recursul ,să caseze încheierea și rejudecând,să respingă cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca neântemeiată, conform art.1608a alin.6 Cod de procedură penală.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 și art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cod proc. pen.,
Admite ca fondat recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. împotriva încheierii de ședință din data de 30.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr._ 13.
Casează încheierea recurată și rejudecând dispune:
În baza art.160 ind.8a alin.6 Cod proc.pen.,respinge ca neântemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar ,formulată de inculpatul I. E. - fiul lui Sucri și I., născut la data de 20.09.1974, aflat in stare de arest preventiv in Penitenciarul Poarta Albă.
În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen.,obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea fondului cererii .
Înlătură din încheierea recurată dispozițiile contrare prezentei decizii,respectiv cele privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a inculpatului .
În baza art.192 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs ,rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,02.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. S. N. A. E. G.
GREFIER,
I. B.
Red.jud.fond D. M.
Tehnored. recurs jud. N. A.
3ex./06 09 2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
