Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 877/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 877/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 3219/254/2013/a1
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 877
Ședința publică din data de 02.09.2013
PREȘEDINTE I. C. S.
JUDECĂTOR N. A.
JUDECĂTOR E. G.
GREFIER – I. B.
Ministerul Public reprezentat de PROCUROR C. M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul B. C. - fiul lui C. și M., născut la data de 13.01.1995, în prezent aflat in stare de arest preventiv in IPJ Constanta – Centrul de Reținere si Arestare Preventivă, împotriva încheierii din data de 29.08.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr. _ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică,cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat B. C., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. R. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedură legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr.penală, nemotivat.
Instanța întreabă părțile, procurorul, dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat, conform art.301 – 302 Cod pr.penală și având in vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată potrivit art. 385/11 Cod pr.penală și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 385/13 Cod pr.penală.
Apărătorul recurentului inculpat, avocat D. R., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând solicită în principal a nu se menține măsura arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apreciază că la acest moment procesual temeiurile inițiale avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă si nu există alte noi temeiuri care să justifice menținerea acestei măsuri. Deși este vorba despre o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social ridicat insă la acest moment instanța trebuie sa poarte rolul unui psiholog, in condițiile in care factorii care au dus la manifestarea comportamentului deviant țin de comportamentul psihosocial.
Arată ca inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, la primul termen de judecată urmând a uza de dispozițiile art.320 indice 2 Cod procedura penală.
Raportat la actele medicale si in circumstanțiere aflate la dosar, se poate aprecia ca inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul nu a avut posibilitatea de a înțelege ca fapta sa este gravă însă la acest moment a înțeles rigorile legii penale.
In raport de aceste considerente, in principal, solicita a nu se menține măsura arestării preventive iar in subsidiar, apreciind ca s-au schimbat temeiurile care au fost avute in vedere la luar4ea acestei măsuri, prin finalizarea urmăririi penale si adoptarea unei poziții de recunoaștere, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, făcând precizarea ca inculpatul nu va influența, in vreun mod, buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, apreciindu-se ca subzistă temeiurile avute in vedere la luarea acesteia, raportat la modalitatea de comitere a faptei, inculpatul, după ce a lovit partea vătămată cu ghiveciul in cap, a continuat sa o lovească pe aceasta cu pumnii si picioarele, totodată avându-se in vedere si urmările care s-ar fi putut produce. De asemenea, solicită si respingerea cererii subsidiare formulată de inculpat, prin apărător.
Recurentul inculpat B. C., având ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-le închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată că prin încheierea din data de 29.08.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ 13,
În temeiul art. 3001 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală ,s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B. C., născut la data de 13.01.1995 în municipiul C., jud. C., fiul lui C. și M., CNP_, domiciliat în com. Mereni, ., județul C., încarcerat la Centru de Arest Preventiv al I.P.J. C., cercetat în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal.
În baza art. 3001 alin. 2 Cod procedură penală raportat la 139 alin. 2 Cod procedură penală s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpat, de revocare a măsurii arestării preventive.
Măsura dispusă a fost comunicată administrației locului de deținere.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. S. C. D., în sumă de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere,instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 85 din 28.07.2013 pronunțată de Judecătoria M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. C., născut la data de 13.01.1995 în municipiul C., jud. C., fiul lui C. și M., CNP_, domiciliat în com. Mereni, ., județul C., cercetat în dosarul penal nr. 2199/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal, pentru perioadă de 20 de zile, începând cu data de 29.07.2013 și până la data de 17.08.2013 inclusiv.
Pentru dispunerea arestării preventive a inculpatului, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală raportate la dispozițiile art. 143 alin.1 și la art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
La adoptarea acestei măsuri, instanța a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat în dosarul penal nr. 2199/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. și a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru arestarea preventivă a acestuia.
Astfel, s-a reținut de către instanță împrejurarea că în urma cercetărilor efectuate de organele de poliție a rezultat presupunerea rezonabilă că în noaptea de 27/28.07.2013, în jurul orei 0000, inculpatul a pătruns prin escaladarea ferestrei în magazinul pe care îl administrează partea vătămată T. M., situat în ., că în momentul în care partea vătămată, care asigura în acea seară paza magazinului, s-a îndreptat către inculpat, acesta a lovit-o cu un ghiveci de flori în zona capului iar după ce partea vătămată a căzut la sol, inculpatul a lovit-o în continuare cu pumnii și picioarele și chiar a încercat să o lovească pe aceasta cu o sticlă inscripționată „Unirea”, pentru a putea scăpa. S-a reținut totodată faptul că violențele exercitate de inculpat i-au cauzat părții vătămate leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, instanța a constatat că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de patru ani și a apreciat că, raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptei, respectiv pe timpul nopții, cu premeditare și prin săvârșirea unor acte de violență specifice infracțiunii de tâlhărie, fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă un pericol ridicat.
Instanța de judecată a mai apreciat că pericolul social relevat anterior se răsfrânge și asupra stării de pericol concret pentru ordinea publică și impune cu necesitate intervenția energică a organelor judiciare pentru înlăturarea sentimentului de insecuritate creat în rândul persoanelor din comunitate.
Recursul formulat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost respins ca nefondat prin încheierea nr. 199 din 30.07.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Prin încheierea nr. 89 din 13.08.2013 pronunțată de Judecătoria M. s-a dispus, în temeiul art. 155 din Codul de procedură penală raportat la art. 159 din Codul de procedură penală, prelungirea arestării preventive a inculpatului B. C. pentru o perioadă de 20 de zile începând de la data de 18.08.2013 și până la data de 06.09.2013, și s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultau indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat și care întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal.
În concret, instanța a reținut că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de patru ani și a apreciat că, prin raportare la modul de săvârșire a actelor materiale ale acestei infracțiuni complexe (inculpatul a pătruns în magazinul administrat de partea vătămată T. M. prin escaladarea unei ferestre, pe timp de noapte, cu scopul de sustrage bani sau bunuri și a exercitat apoi, cu intenția de a-și asigura scăparea, acte repetate de violență asupra părții vătămate, care l-a surprins în incinta magazinului, soldate cu leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale), fapta acestuia prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.
Cererea a fost analizată și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciind că sunt îndeplinite cerințele impuse de prevederile Convenției pentru restrângerea în continuare a dreptului inculpatului la libertate individuală. Față de prevederile anterior menționate și văzând atât împrejurarea că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de autoritatea judiciară competentă la data de 28.07.2013, cât și pericolul social concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică, instanța a apreciat că durata măsurii preventive dispusă față de inculpat nu este una nerezonabilă, ci proporțională cu scopurile urmărite, respectiv prevenirea săvârșirii altor fapte penale, asigurarea unui climat social sigur, caracterizat printr-o protecție eficace a libertății și integrității fizice a persoanelor, și buna desfășurare a procesului penal.
Recursul formulat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a fost respins ca nefondat prin încheierea nr. 219 din 16.08.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria M. sub nr. 2199/P/2013 la data de 28.08.2013 și înregistrat pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ 13 la data de 29.08.2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal.
În drept, potrivit art. 3001 alin.1 Cod procedură penală, „după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive” iar potrivit alin. 3 „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă”.
Procedând, în conformitate cu dispozițiile legale anterior citate, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, instanța constată următoarele:
Din probele administrate în cursul urmării penale, respectiv declarațiile date de inculpat, plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului T. P., schița locului faptei, planșe fotografice, raportul de expertiză medico-legală nr. 293/A1 agresiuni/2013 din 07.08.2013 întocmit de S.J.M.L. C., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 263/A1 persoane/2013 din 22.08.2013 întocmit de S.J.M.L. C., rezultă în continuare indicii temeinice cu privire la faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat în dosarul nr. 2199/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M., respectiv infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal, pentru care s-a dispus arestarea preventivă și prelungirea duratei arestării preventive și pentru care, ulterior, s-a dispus și trimiterea în judecată.
În concret, analizând declarațiile inculpatului și cele ale părții vătămate se constată că acestea se coroborează atât între ele cât și cu restul probatoriului administrat în faza de urmărire penală, cu declarația martorului audiat, T. P., cu rezultatele cercetării efectuate la fața locului și cu raportul de expertiză medico-legală nr. 293/A1 agresiuni/2013 din 07.08.2013 întocmit de S.J.M.L. C..
De asemenea, atât cu prilejul audierii de către organele de urmărire penală cât și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptei, declarând că a săvârșit-o pentru a-și procura bani și țigări.
Tot astfel, instanța constată că de la data dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia nu au suferit modificări.
Date fiind împrejurările concrete în care a fost comisă fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum se conturează din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv prin pătrunderea în magazinul administrat de partea vătămată T. M. prin escaladarea unei ferestre, pe timp de noapte, cu scopul de a sustrage bani sau bunuri, urmată apoi de exercitarea unor acte repetate de violențe asupra părții vătămate care l-a surprins în incinta magazinului, cu intenția de a-și asigura scăparea, violențe soldate cu leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale, și ținând seama și de rezonanța socială a acestei faptei, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea în continuare drept rezultat o stare de pericol social concret pentru ordinea publică, sentimente de insecuritate pentru ceilalți cetățeni, îndreptățiți să pretindă autorităților statului asigurarea unui climat social sigur, caracterizat printr-o protecție eficace a bunurilor ce le aparțin și a dreptului la inviolabilitatea persoanei.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că motivele care au fost avute în vedere la adoptarea măsurii arestării preventive a inculpatului și la prelungirea duratei acestei măsuri subzistă și în prezent și necesită în continuare privarea de libertate, astfel că nu se impune revocarea arestării preventive, astfel cum au solicitat inculpatul și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, și nici înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură pe care instanța o poate dispune din oficiu în condițiile legii.
Astfel, potrivit art. 3001 alin. 2 Cod procedură penală, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii iar potrivit alin. 2, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Din analiza dispozițiilor legale anterior citate, rezultă condițiile în care instanța poate dispune revocarea măsurii arestării, respectiv când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să o justifice ori când temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, precum și condițiile în care se poate dispune înlocuirea acesteia, respectiv când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Analizând situația de fapt reținută anterior prin raportare la condițiile impuse de art. 3001 alin. 2 Cod procedură penală și art. 139 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile legale pentru revocarea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat și nici pentru înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Astfel, analizând încheierile nr. 85 din 28.07.2013 și nr. 89 din 13.08.2013 pronunțate de Judecătoria M. și văzând și soluțiile date în recursurile formulate de inculpat prin încheierile nr. 199 din 30.07.2013 și nr. 219 din 16.08.2013 pronunțate de Tribunalul C., se constată că arestarea preventivă a inculpatului și prelungirea duratei măsurii arestării preventive au fost dispuse cu respectarea prevederilor legale iar din actele dosarului de urmărire penală rezultă că toate motivele care au fost avute în vedere la adoptarea măsurii arestării preventive și la prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent.
În concret, instanța are în vedere împrejurarea că potrivit probelor administrate în cursul urmării penale rezultă în continuare indicii temeinice în sensul că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost comisă prin pătrunderea în magazinul administrat de partea vătămată T. M. prin escaladarea unei ferestre, pe timp de noapte, cu scopul de sustrage bani sau bunuri, urmată apoi de exercitarea unor acte repetate de violențe asupra părții vătămate care l-a surprins în incinta magazinului, cu intenția de a-și asigura scăparea, violențe soldate cu leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale, ceea ce conturează un grad ridicat de pericol social concret al faptei și relevă, totodată, o periculozitate sporită a inculpatului.
Instanța apreciază, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară pentru a se asigura în continuare buna desfășurare a procesului penal dar și pentru a împiedica săvârșirea unor alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu are loc de muncă și nici altă ocupație care să îi asigure obținerea unor venituri licite sigure și în cuantum satisfăcător și este predispus astfel la comiterea de noi fapte antisociale.
Astfel, inculpatul și-a motivat activitatea ilicită prin dorința de a procura bani și țigări, circumstanță care, coroborată cu activitățile ce caracterizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru săvârșirea căreia este cercetat inculpatul, nu poate fi apreciată ca fiind de natură să atenueze gravitatea faptei ci dimpotrivă, constituie în opinia instanței un factor favorizant al conduitei infracționale atât pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată cât și pentru viitor și conturează un grad de pericol social sporit al inculpatului.
Deși atitudinea inculpatului a fost una de recunoaștere a faptei comise, instanța apreciază că un comportament infracțional de felul celui adoptat de către inculpat nu poate fi tolerat iar lăsarea în libertate a inculpatului i-ar crea acestuia convingerea unei lipse de fermitate și de reacție din partea instituțiilor statului de drept.
Tot astfel, instanța apreciază că în lipsa unei atitudini ferme a statului și prin punerea în libertate a inculpatului, alte persoane ar fi încurajate indirect sa comită infracțiuni grave și s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul populației, care ar avea reprezentarea că nu este ocrotită în nici un mod împotriva unor astfel de elemente.
Toate aceste aspecte sunt de natura să întemeieze aprecierea instanței că inculpatul, prin faptele reținute în actul de sesizare a instanței, prezintă și la acest moment procesual un real pericol pentru ordinea publică, infracțiunea cu privire la care există indicii temeinice că a fost săvârșită de inculpat având un ecou pregnant negativ in rândul opiniei publice iar măsurile care trebuie să le ia organele judiciare competente sa aplice legea impunându-se a fi dintre cele mai severe.
Aspectele relevate de apărătorul inculpatului cu prilejul dezbaterilor, în sensul că inculpatul nu are alte antecedente penale, are o vârstă fragedă și a adoptat o conduită procesuală sinceră au fost cunoscute de instanță la momentul dispunerii măsurii arestării preventive și la momentul prelungirii durate acestei măsuri astfel că nu pot echivala cu o încetare sau cu o modificare a temeiurilor în baza cărora s-a dispus luarea măsurii arestării preventive și nu pot întemeia concluzia că lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
De asemenea, pericolul social sporit pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă pentru ordinea publică nu s-a diluat prin trecerea timpului și rezultă cu prisosință atât din împrejurările reale în care au fost comise activitățile ce caracterizează elementul material al laturii obiective al infracțiunii cu privire la care există indicii temeinice că a fost comisă de inculpat cât și din circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, fapta fiind comisă, potrivit propriilor declarații, pentru a-și procura bani și țigări, în condițiile în care acesta nu are loc de muncă și nici altă ocupație de natură a-i asigura venituri certe și în cuantum satisfăcător.
Tot astfel, lăsarea în libertate a inculpatului presupune revenirea acestuia în societate, în comunitatea locală în care a fost săvârșită fapta ce-i este imputată prin actul de sesizare a instanței, împrejurare de natură să atragă indignarea membrilor comunității și accentuarea sentimentului de insecuritate al acestora, sentiment generat de fapta de gravitate sporită descrisă în rechizitoriu.
Analizând cererea de revocare a măsuri arestării preventive formulate de inculpat și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciază că sunt îndeplinite și cerințele impuse de prevederile Convenției pentru restrângerea în continuare a dreptului inculpatului la libertate individuală.
Prevederile art. 5 par. 1 lit. c din Convenție conțin două garanții distincte - prima vizând protejarea individului împotriva oricărei arestări arbitrare, făcând să intervină de îndată autoritatea judiciară care va asigura controlul măsurii, iar cea de-a doua are ca obiectiv evitarea menținerii, pe o durată îndelungată în detenție a persoanelor înainte de a fi judecate definitiv.
Față de prevederile anterior menționate și având în vedere atât împrejurarea că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de autoritatea judiciară competentă la data de 28.07.2013 și prelungită în mod legal și temeinic la data de 13.08.2013 cât și pericolul social concret pe care lăsare în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică, instanța apreciază că durata măsurii preventive dispusă față de inculpat este rezonabilă față de scopurile urmărite, respectiv prevenirea săvârșirii altor fapte penale, asigurarea unui climat social sigur, caracterizat printr-o protecție eficace a bunurilor ce le aparțin și a dreptului la inviolabilitatea persoanei și buna desfășurare a procesului penal.
În atare situație, nu se poate afirma că măsura arestării preventive a inculpatului a atins o durată ce tinde a deveni nerezonabilă ci nerezonabilă apare atitudinea persoanelor care manifestă o totală lipsă de respect față de dreptul de proprietate și de dreptul la inviolabilitatea persoanei.
Pentru ansamblul considerentelor expuse, instanța apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului .
Împotriva susmenționatei încheieri ,în termen legal a declarat recurs inculpatul ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,pentru motivele consemnate în partea introductivă ,care face parte integrantă din prezenta decizie,astfel că nu se mai impune reiterarea acestora.
Examinând actele și lucrările dosarului și verificând încheierea recurată, în raport de criticile aduse și din oficiu ,conform art.385 ind. 6 alin.3 Cod proc. pen.,Tribunalul constată că recursul este nefondat.
În mod întemeiat prima instanță a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
La acel moment procesual s-a apreciat în mod corect că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 143 Cod proc.pen. în ref.la art.68 ind.1 Cod proc.pen. ,întrucât în raport de ansamblul probator administrat, există indiciile temeinice care au justificat presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie în forma tentativei, pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.
Rămâne în continuare incident, temeiul de arestare preventivă prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod proc.pen., deoarece infracțiunea presupus comisă, este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului,prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel cum a apreciat și prima instanță ,acest pericol este evident și derivă din gravitatea sporită a faptei, dată de natura și circumstanțele concrete ale cauzei, (pătrunderea în magazinul administrat de partea vătămată T. M. prin escaladarea unei ferestre, pe timp de noapte, cu scopul de sustrage bani sau bunuri, urmată apoi de exercitarea unor acte repetate de violențe asupra părții vătămate care l-a surprins în incinta magazinului, cu intenția de a-și asigura scăparea, violențe soldate cu leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale), din atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc patrimoniul și integritatea corporală a persoanei,precum și din datele privind persoana inculpatului ,care deși tânăr,nu are ocupație și a ales această cale pentru obținerea în mod facil a mijloacelor de trai,în condițiile în care chiar el a declarat că a comis fapta pentru a-și procura bani și țigări, aspecte ce relevă riscul repetării acestei conduite.
În evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică, mai trebuie avut în vedere că fapte de natura celei posibil comise de către inculpat, prezintă o rezonanță socială negativă deosebită având în vedere frecvența cu care sunt comise infracțiunile îndreptate împotriva patrimoniului și domiciliului persoanei și reclamă măsuri ferme inclusiv cu caracter preventiv,în vederea protejării cetățenilor și a bunurilor acestora ,împotriva pericolului de repetare a faptelor de natura celor deduse judecății,lăsarea în libertate putând încuraja și alte persoane predispuse la săvârșirea de fapte antisociale iar reacția opiniei publice este de indignare și de nesiguranță .
Prin urmare, celelalte elemente care converg la configurarea unui profil al inculpatului ,invocate de apărare, nu pot fi avute în vedere la momentul prezent ,dar ar putea fi luate în considerare cu ocazia individualizării sancțiunii penale,dacă se va constata vinovăția, totodată măsura preventivă privativă de libertate asigură prezența inculpatului la dispoziția instanței, pentru buna îndeplinire a activității de judecată,cu asigurarea principiilor aflării adevărului și celerității.
Față de considerentele expuse, constatând că motivele care au stat la baza formulării recursului declarat de către inculpat, se dovedesc a fi nefondate, Tribunalul îl va respinge, în baza art.385indice 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și prevederile art.192 alin. 2 și art.189 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385ind. 15 pct. 1 lit. b Cod proc. pen.,
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul B. C. - fiul lui C. și M., născut la data de 13.01.1995, în prezent aflat in stare de arest preventiv in IPJ Constanta – Centrul de Reținere si Arestare Preventivă, împotriva încheierii de ședință din data de 29.08.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar penal nr._ 13.
În baza art.189 Cod proc.pen.,onorariu avocat oficiu către Baroul C. ,pentru av.D. R. C. ,se avansează din fondurile Ministerului Justiției și este în sumă de 100 lei.
În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen.,obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,02.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. S. N. A. E. G.
GREFIER,
I. B.
Red.jud.fond S.G.I. / 29.08.2013
Tehnored. recurs jud.N. A.
3ex./06 09 2013
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
