Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 946/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 946/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 24917/212/2013/a1
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 946
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013
PREȘEDINTE – E. G.
JUDECĂTORI – C. D.
- L. I. B.
GREFIER – D. V.
Cu participare PROCUROR – Grațiela L.
S-au luat în examinare recursurile penale promovate de inculpații S. G. - fiul lui M. și M. V., născut la data de 21.04.1988, CNP_, T. M. - fiul lui I. și N., ns. la data de 09.06.1991, CNP_ și C. M. - fiul lui C. și L., ns. la data de 17.11.1987, CNP_, împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat S. G., în stare de deținere asistat de apărător ales N. M., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, recurentul inculpat T. M., în stare de deținere asistat de apărător ales O. G., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar și recurentul inculpat C. M., în stare de deținere asistat de apărător desemnat din oficiu I. Ghiulfer Aisun, în baza delegației pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176-181 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Recursurile sunt declarate cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 cod procedură penală, nemotivate.
În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat N. M., având cuvântul pentru recurentul inculpat S. G., solicită a se avea în vedere că motivarea primei instanțe este contradictorie, susținându-se, pe de o parte, că pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat odată cu trecerea timpului, iar pe de altă parte, că acesta subzistă în continuare, iar temeiurile s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului, argument ce nu poate fi primit. Astfel, în nici un caz trimiterea în judecată a inculpatului nu poate fi reținută ca și temei pentru menținerea măsurii arestării preventive, mai ales în condițiile în care rechizitoriul a fost întocmit cu celeritate și datorită poziției procesuale adoptate de către inculpați, care au recunoscut săvârșirea faptelor.
De asemenea, prima instanță a analizat pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului doar din perspectiva gravității faptelor, însă inculpatul este beneficiar al prezumției de nevinovăție, urmând a fi eventual sancționat pentru săvârșirea faptei prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză.
Mai mult decât atât, în condițiile în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, nu s-ar putea reține că, lăsat în libertate, ar putea influența buna desfășurare a procesului penal.
În legătură cu datele personale ale inculpatului, acesta a mai fost sancționat în patru rânduri, însă contravențional, astfel încât acest aspect nu poate reprezenta un temei al menținerii măsurii arestului preventiv, neexistând un risc de reiterare a comportamentului infracțional.
De altfel, inculpatul se află pentru prima dată în mediu penitenciar, în această perioadă conștientizând consecințele și gravitatea faptelor comise, neimpunându-se privarea sa în continuare de libertate.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, obligațiile ce-i vor fi impuse fiind suficiente în asigurarea bunului mers al procesului penal.
Avocat O. G., având cuvântul pentru recurentul inculpat T. M., solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că la acest moment nu mai subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă și nu există altele noi care să justifice privarea în continuare de libertate a acestuia.
Prima instanță a reținut în mod greșit că s-au consolidat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prin emiterea rechizitoriului, argument ce nu poate fi primit, atâta vreme cât finalizarea cercetărilor penale nu poate reprezenta un temei al arestării inculpatului.
De asemenea, inculpatul a avut o atitudine de recunoaștere și regret a faptei, urmând a se prevala de disp. art.3201 cod procedură penală, lăsarea acestuia în stare de libertate neputând influența buna desfășurare a procesului penal, din perspectiva art.136 cod procedură penală.
Mai mult decât atât, instanța de fond a analizat existența pericolului pentru ordinea publică doar prin raportare la natura, gravitatea infracțiunii și modalitatea de săvârșire a acesteia, aceste argumente fiind suficiente pentru luarea măsurii arestării preventive, pentru menținerea acesteia fiind însă necesare elemente suplimentare.
De altfel, motivarea încheierii recurate prezintă aspecte contradictorii, întrucât judecătorul fondului reține, pe de o parte, că s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului, iar pe de altă parte, că acest pericol subzistă.
Referitor la datele ce caracterizează persoana inculpatului, solicită a fi avute în vedere înscrisurile în circumstanțiere atașate la dosarul Tribunalului C., în care s-a soluționat recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, respectiv la filele 14 – 18, din care rezultă că inculpatul avea un loc de muncă stabil, are în întreținere un copil în vârstă de 8 luni, este căsătorit, are o mamă ce suferă de cancer și este singurul întreținător al familiei, existând o ofertă de angajare a acestuia, în situația în care va fi pus în libertate.
Având în vedere toate argumentele expuse anterior, dar și împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, iar prejudiciul a fost în mare parte recuperat, consideră că poate fi dispusă în cauză o soluție de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în temeiul art.139 alin.1 cod procedură penală rap. La art.145 cod procedură penală.
Avocat I. Ghiulfer Aisun, având cuvântul pentru recurentul inculpat C. M., solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și, rejudecând, să nu se mențină măsura arestării preventive a inculpatului.
Apreciază că în mod nelegal prima instanță a constatat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului, acest argument neputând justifica menținerea stării de arest preventiv.
Consideră că, raportat la datele personale ale inculpatului (căsătorit, având în întreținere un copil minor în vârstă de 3 ani, cu domiciliul stabil în . un loc de muncă), acesta prezintă suficiente garanții în sensul că nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal și se va prezenta ori de câte ori va fi chemat, urmând a solicita aplicarea în cauză a prevederilor art.3201 cod procedură penală.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, obligațiile ce-i vor fi impuse fiind suficiente în asigurarea bunului mers al procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații S. G., T. M. și C. M., considerând că în cauză subzistă în continuare temeiul prev. de art.148 lit. f cod procedură penală, față de modalitatea de comitere a infracțiunilor – pe timp de noapte, prin efracție și în mod organizat, folosind mijloace adaptate, în formă continuată, dar și de prejudiciile însemnate cauzate.
De asemenea, inculpatul C. M. a mai fost condamnat anterior, în patru rânduri, pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, iar inculpatul S. G. a mai fost sancționat administrativ pentru fapte îndreptate împotriva patrimoniului.
Totodată, având în vedere împrejurarea că cei trei inculpați nu au ocupații și nici locuri de muncă stabile prin care să obțină mijloacele de trai, există riscul ca aceștia să-și reia activitatea infracțională, în situația în care vor fi puși în libertate.
Recurentul inculpat S. G., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său, precizând că regretă fapta comisă.
Recurentul inculpat T. M., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său, precizând că regretă fapta comisă și dorește să fie judecat în libertate.
Recurentul inculpat C. M., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13, s-a dispus:
„În baza art 300 ind. 1 alin. 1 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților S. G., T. M. și C. M..
În baza art 300 ind. 1 alin 3 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților: C. M. ( fiul lui C. și L., ns. la data de 17.11.1987, CNP_) ; T. M. ( fiul lui I. și N., ns. la data de 09.06.1991, CNP_) și S. G. ( fiul lui M. și M. V., ns. la data de 21.04.1988, CNP_).
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulate de apărătorii inculpaților, ca neîntemeiate.
Măsurile dispuse s-au comunicat administrației locului de deținere . «
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului inculpaților S. G., T. M. și C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e și g C. pen., și în plus inculpatul C. M. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. și ped de art. 86 alin. 1. din OUG 195/2002 rep.
Prin Încheierea nr. încheierii nr 231/29.08.2013, definitivă, pronunțată în dosarul nr._/212/2013 al Judecătoriei C., s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Constanta și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S. G., T. M. și C. M., pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 29.08.2013 până la data de 17.09.2013 inclusiv.
La data de 13.09.2013, prin Rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 13.09.2013, P. de pe lângă Judecătoria C. a procedat la sesizarea instanței de judecată, în conformitate cu prevederile art. 264 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 13 cu primul termen la data de 27.09.2013.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 28/29.08.2013, în jurul orei 01.00 ar fi sustras motorină din rezervoarele a 2 tiruri parcate în incinta . și au sustras cantitățile de 130 litri motorina și 130 litri ulei hidraulic și în plus inculpatul C. M. în aceeași noapte în jurul orei 01.40 a fost depistat conducând un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
În conformitate cu prevederile art. 300 ind. 1 alin. 1 C. proc. pen, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, la momentul luării acestei măsuri fiind respectate prevederile art. 137, 137 ind. 1, 149 și urm. C. proc. pen. .
S-a apreciat că în cauză există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infractiunile reținute în sarcină, astfel cum prevăd dispozițiile art. 143 C. proc. pen.
S-a apreciat, că aceste indicii temeinice rezultă din următoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare întocmit de agenții de poliție la data de 29.08.2013 ora 01,45 din care rezultă că la data de 28.08.2013,s-a procedat la efectuarea unei supravegheri cu autoturismul din dotare marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ în zonele în care se comit în mod repetat furturi de combustibil din autotiruri și autocare, ocazie cu care în jurul orelor 22.00 a fost observat în zona industrială autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare CC 4508 CA care se deplasa cu viteză redusă în dreptul autotirurilor parcate în zonă. Întrucât din datele deținute se cunoștea faptul că autoturismul susmenționat este folosit de numiții C. M. zi ,, M.,, S. G. zis ,G.,, și T. M. zis ,, T.,, s-a procedat la supravegherea acestuia ocazie cu care s-a observat că se deplasează în zona Gara CFR unde a oprit. În continuare de pe scaunul din dreapta a coborât o persoană de sex bărbătesc având fizionomia și semnalmentele numitului C. M., iar de pe scaunul șoferului a coborât o altă persoană de sex masculin având semnalmentele și fizionomia numitului T. M.. Cei doi au intrat în incinta unui bar aflat în acea zonă după care la scurt timp au părăsit zona deplasându-se cu autoturismul în zona Industrială și în continuare pe . s-au indreptat spre ieșirea din Constanta prin localitatea L. și Agigea în zona Ro-Ro Agigea încetinind în dreptul tirurilor parcate.în jurul orei 00.20 autoturismul supravegheat a revenit in mun. Constanta și a oprit in dreptul Supemaketului ,,C.,, de pe . loc în care în autoturism pe bancheta din spate a urcat o a treia persoană de sex masculin având fizionomia și semnalmentele inculpatului S. G..
În continuare autoturismul s-a deplasat pe ., .. Agigea, după care a intrat în zona Ro-Ro Agigea oprind în spatele a două tiruri parcate. S-a procedat la supravegherea vizuală, ocazie cu care cele trei persoane s-au apropiat de rezervoarele celor două autotiruri având asupra lor un obiect asemănător unui furtun. În momentul în care s-a intenționat apropierea de aceștia s-au urcat in viteză în autoturism punând în portbagaj mai multe recipiente din plastic (bidoane) și au demarat deplasandu-se către șoseaua principală din orașul Agigea, observându-se faptul că in dreptul celor două rezervoare se află urme de substanță petrolieră acestea având capacele scoase. Imediat s-a procedat la urmărirea autoturismului și care nu a fost scăpat din raza vizuală până în momentul în care in localitate Agigea pe drumul către Techirghiol a virat la dreapta intrând in curtea împrejmuită a S.C. EMA CRIS S.R.L. Lucrătorii de politie au pătruns pe poarta care era deschisă in incinta curții și au observat faptul că autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare CC 4508 CA era parcat lângă un autotir ce avea capota rabatată iar lângă acesta mai multe recipiente din plastic având capacitate de 25-30 litri abandonate iar din acel loc a plecat în viteză un autoturism marca BMW de culoare gri cu numărul de înmatriculare TX 2024 TX despre care se știa că aparține inculpatului C. M.. În momentul în care polițiștii au realizat faptul că cei trei încercau să părăsească locul cu acea mașină, au continuat urmărirea lor în vederea opririi. Aceștia s-au deplasat către municipiul Constanta după care au întors intrând in loc. Agigea și au virat pe o stradă la dreapta. Continuând urmărirea în momentul în care polițiștii au virat pe aceiași . deplasa pe contrasens și a oprit pentru a nu intra în coleziune cu autoturismul în care se aflau lucrătorii de politie. Imediat polițiștii au coborât din autoturism și au somat ocupanții să coboare. Aceștia au coborât și procedând la legitimarea lor, aceștia au relatat ,că nu posedă niciunul acte de identitate asupra lor, declarând verbal că se numesc:ocupantul locului șoferului C. M. ; ocupantul scaunului din dreapta șoferului T. M. și S. G. .Fiind întrebat inculpatul C. M. dacă posedă permis de conducere acesta a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule; procesul verbal din 29.08.2013 din care rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul C. M. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule; declarațiile părții vătămate Buica L. care a arătat că în noaptea de 28.08.2013 în timp ce se odihnea în cabina autotirului i-a fost sustrasă cantitatea de 100 litri motorină din rezervor; procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate Cornenchi D. V. care a arătat că în noaptea de 28.08.2013 i-a fost sustrasă cantitatea de 130 litri motorină din rezervor; proces verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că în urma verificării autoturismului Audi A 4 cu număr de înmatriculate CC 4508 CA s-a constatat în portbagaj prezența a 8 recipienți din plastica vând cantitatea de 25-30litri fiecare, dintre care unul era plin ,iar altul conținea circa 5-6 litri de produs petrolier; de asemenea s-a constatat că mocheta din portbagaj era îmbibată cu miros specific de motorină iar preșul de cauciuc situat pe locul din stânga spate prezenta urme proaspete de produs petrolier; fotografii judiciare, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere din care rezultă că martorul Pseșnic G. l-a indicat pe inculpatul C. M. ca fiind persoana care în noaptea de 28/29.08.2013 a venit cu autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare CC 4508 CA în curtea ., declarațiile inculpaților S. G., T. M. și C. M. care au recunoscut comiterea faptelor.
De asemenea instanța de fond a constatat că este incident cu privire la inculpați cazul prevazut de art.148 lit f C. proc. pen atât cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt în prezent cercetați cât și cu privire la existența pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpaților.
S-a apreciat că starea de pericol se deduce din datele existente la dosar privitoare la împrejurările în care sunt suspectați inculpații că ar fi comis infracțiunea ( pe timp de noapte ,prin efracție și în mod organizat, în formă continuată ), la valoarea prejudiciilor cauzate, la circumstanțele personale ale inculpaților: C. M. a fost condamnat anterior în 4 rânduri pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului persoanei și la regimul rutier, fiind liberat din penitenciar la data de 22.01.2013, inculpatul S. G. nu se află la primul conflict cu legea penală fiind sancționat administrativ în 4 rânduri pentru comiterea de fapte îndreptate împotriva patrimoniului persoanei, datele dosarului justificând in mod suficient presupunerea ca inculpații nu au conștientizat ca trebuie sa-si adapteze comportamentul la normele sociale ocrotite de lege; de împrejurarea că cei 3 inculpați nu au ocupații și nici locuri de muncă stabile prin care sa obțină mijloacele de trai ,existând riscul ca aceștia ,în stare libertate să reia activitatea infracțională.
Cu privire la inculpatul T. M., acesta nu este cunoscut cu antecedente penale instanța la aprecierea pericolului pe care îl poate crea lăsarea acestuia în libertate a avut în vedere și celelalte criterii prevăzute de art. 136 C. proc. pen. ,acceptate și de CEDO, fapta de a cărei comitere este bănuit prezentând un grad de pericol social concret, raportat la modalitățile concrete în care ar fi fost comisă, caracterul organizat al activității infracționale ,valoarea prejudiciilor, împrejurarea că astfel de fapte (sustragere de motorină din rezervoarele tirurilor) au o frecvență mare în ultima perioadă de timp, astfel că se impune privarea sa de libertate pentru a da prioritate principiului protejarii ordinii publice care prevaleaza in anumite situatii fata de de regula cercetarii in stare de libertate a persoanei .
S-a considerat de instanța de fond că pentru menținerea arestării preventive a inculpaților este necesară analizarea îndeplinirii cumulative a trei condiții de fond respectiv: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fapta să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent unul din temeiurile prev. de disp. art. 148 C. proc. pen., apreciindu-se că temeiurile inițiale ce au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și nici nu au încetat ci din contra s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului și trimiterea acestuia în judecată.
S-a considerat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. f C. proc. pen., subzistă și în prezent, că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și 68ind. 1 C. proc. pen existând probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul și al art. 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că inculpații ar fi săvârșit faptele reținute în sarcină.
S-a mai reținut că în cauză menținerea măsurii arestării preventive se justifică nu atât în scopul de a-i face pe inculpați să conștientizeze comportamentul antisocial cât și acela al asigurării bunei desfășurări a judecății .
Se constată că există probe, în sensul art. 143 C. pron. pen. și 68ind. 1 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt supuși instrucției penale, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșele foto, proces-verbal de prindere în flagrant, proces verbal de recunoaștere din fotografii, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarații martori, declarații învinuiți și inculpați.
S-a considerat că exista probe certe ca prin lăsarea inculpaților in libertate se creează un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea faptelor și modalitatea de comitere a acestora – trei persoane, prin eforturi conjugate, în timpul nopții, în formă continuată, au sustras motorină din rezervoarele tirurilor; caracterul organizat al activității infracționale; atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc patrimoniul persoanelor.
S-a mai reținut că măsura arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă raportat atât la intervalul de timp de la luarea măsurii arestării preventive, cât și la atitudinea organelor de urmărire penală care au desfășurat în mod continuu activități specifice, nefiind constatate perioade de inactivitate în derularea procedurilor.
Circumstanțele de natură a caracteriza persoana inculpaților nu sunt în măsură a înlătura acest pericol la momentul actual, cu atât mai mult cu cât C. M. a fost condamnat anterior în 4 rânduri pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului persoanei și la regimul rutier, fiind liberat din penitenciar la data de 22.01.2013, iar inculpatul S. G. nu se află la primul conflict cu legea penală fiind sancționat administrativ în 4 rânduri pentru comiterea de fapte îndreptate împotriva patrimoniului persoanei. De altfel circumstanțele personale ale inculpaților au fost analizate la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive și se constată că la acest moment nu s-au schimbat.
Raportat la fazele procesuale parcurse în dosar, cât și complexitatea cauzei, ansamblul probator administrat și celeritatea desfășurării procedurilor, aceasta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpaților.
Măsura arestării preventive ca singura măsură preventivă adecvată la acest moment procesual, alte măsuri preventive neprivative de libertate nefiind de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, însă, în speță, sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în continuare.
S-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate. Simpla împrejurare că la acest termen intermediar, inculpații învederează că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art.320 ind.1 C. proc. pen. nu este de natură să contureze o schimbare a temeiurilor pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia.
Cu privire la luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, instanța de fond,față de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare ce se derulează împotriva acestora și pentru protejarea publicului împotriva pericolului de repetare a faptelor de natura celor față de care se efectuează cercetări și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpaților și cu scopul urmărit, a constat caracterul insuficient al unei astfel de măsuri și a respins cererile.
* * *
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații S. G., T. M. și C. M. criticând-o pentru netemeinicie. Motivele invocate în susținerea recursului au fost consemnate în partea introductivă a acestei decizii.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Tribunalul constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele motive:
Astfel, prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului inculpaților S. G., T. M. și C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e și g C. pen., și în plus inculpatul C. M. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. și ped de art. 86 alin. 1. din OUG 195/2002 rep.reținându-se în esență, în fapt, că în noaptea de 28/29.08.2013, în jurul orei 01.00 aceștia ar fi sustras motorină din rezervoarele a 2 tiruri parcate în incinta . și au sustras cantitățile de 130 litri motorina și 130 litri ulei hidraulic și în plus inculpatul C. M. în aceeași noapte în jurul orei 01.40 a fost depistat conducând un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
Prin Încheierea nr. încheierii nr 231/29.08.2013, definitivă, pronunțată în dosarul nr._/212/2013 al Judecătoriei C., s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Constanta și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S. G., T. M. și C. M., pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 29.08.2013 până la data de 17.09.2013 inclusiv.
În aplicarea dispozițiilor art.3001 Cod.proc.pen., se constată că măsura arestării preventive a inculpatului A. A. a fost menținută de judecătorul fondului în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen.
În analiza recursului de față, Tribunalul constată că lăsarea în libertate a celor trei inculpați prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că subzistă în continuare temeiurile inițiale care au determinat arestarea preventivă, ulterior și menținerea stării privative de libertate și care impun pe mai departe privarea de libertate, aspecte care se regăsesc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, care duc la concluzia existenței indiciilor necesare și suficiente, în acest stadiu al anchetei penale, în care judecata nu a început la instanța de fond, apte a susține privarea de libertate în mod justificat și rezonabil a inculpaților.
Temeiurile avute în vedere de instanța de fond, așa cum au fost expuse pe larg anterior, fiind legale și temeinice, rămân valabile și sunt însușite și de instanța de recurs.
Și la acest moment procesual subzistă temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în cauză existând indicii din care, conform art.681 Cod.proc.pen. și art.5 paragraf 1 lit.c CEDO, rezultă presupunerea rezonabilă în sensul că cei trei inculpați ar fi comis o faptă de natură penală, respectiv cea față de care sunt cercetați și cu privire la care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, indicii care se regăsesc în probele administrate până în prezent în faza urmăririi penale. În acest sens se pot reține următoarele aspecte: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșele foto, proces-verbal de prindere în flagrant, proces verbal de recunoaștere din fotografii, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarații martori, declarații învinuiți și inculpați, procesul verbal de depistare întocmit de agenții de poliție la data de 29.08.2013 ora 01,45, procesul verbal din 29.08.2013 din care rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul C. M. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule; declarațiile părții vătămate Buica L., declarațiile părții vătămate Cornenchi D. V., fotografii judiciare, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere.
Și la momentul analizării recursului de față sunt întrunite cumulativ cele două cerințe prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care sunt cercetați cei trei inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezentă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe lângă toate aceste aspecte nu se poate face abstracție nici de amploarea deosebită pe care au luat-o în ultima perioadă acest gen de infracțiuni -furturile de combustibil - care afectează grav patrimoniul, fiind comise în mod organizat, cu un pericol social crescut, ducând la un real și constant sentiment de teamă în rândul colectivității cu privire la afectarea unei valori esențiale cum este aceea a patrimoniului-ceea ce impune o reacție fermă a autorităților statului în vederea descurajării altor potențiali infractori, pentru realizarea, în mod concret, a scopului prevenției normei penale.
Nici circumstanțele reale reținute, respectiv împrejurările în care sunt suspectați inculpații că ar fi comis infracțiunea - pe timp de noapte ,prin efracție și în mod organizat, în formă continuată- valoarea prejudiciilor cauzate și nici circumstanțele personale ale inculpaților: C. M. a fost condamnat anterior în 4 rânduri pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului persoanei și la regimul rutier, fiind liberat din penitenciar la data de 22.01.2013, inculpatul S. G. nu se află la primul conflict cu legea penală fiind sancționat administrativ în 4 rânduri pentru comiterea de fapte îndreptate împotriva patrimoniului persoanei, cei trei inculpați nu au ocupații și nici locuri de muncă stabile prin care sa obțină mijloacele licite de trai,existând riscul real ca aceștia, dacă ar fi judecați în libertate să recurgă la comiterea de alte infracțiuni pentru a obține resurse financiare-sunt aspecte cumulate care nu-i recomandă, în acest stadiu al anchetei penale, în care cercetarea judecătoreasă în fața instanței de fond nu a început, în vederea judecării inculpaților în stare de libertate.
Aspectele arătate de apărare, în sensul că inculpații sunt persoane integrate social, au familii, fiind prezente circumstanțe personale favorabile acestora, în absența altor indicii apte a justifica nemenținerea stării privative de libertate și în prezența indiciilor inițiale avute în vedere la luarea și la menținerea arestării preventive, sunt insuficiente pentru a se admite recursul de față având în vedere argumentele expuse anterior. Aceste circumstanțe personale favorabile urmează a fi avute în vedere la momentul soluționării fondului cauzei.
Și sub aspectul duratei termenului privării de libertate, inculpații fiind arestați din 29.08.2013 măsura își păstrează caracterul de rezonabilitate și proporționalitate, având în vedere că primul termen de fond a fost acordat aleatoriu cu celeritate și cercetarea judecătorească nu a început în fața instanței de fond.
În raport de presupusul mod concret de acțiune(expus anterior), valorile sociale lezate(patrimoniul), rezonanța deosebită a acestor presupuse infracțiuni-furturi de combustibil, a căror frecvență a crescut foarte mult în ultimii ani, consecințele faptei de a cărei săvârșire sunt bănuiți inculpații, nu se impune în prezent luarea față de aceștia a unei măsuri preventive mai permisive și mai blânde, restrictivă doar de libertate precum aceea a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, chiar cu stabilirea în sarcina lor a unor obligații stricte, măsură care nu oferă garanții procesuale suficiente cel puțin în acest stadiu al anchetei penale și care apare inoportună.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen., se va respinge, ca nefondate recursurile declarate de către inculpații S. G., T. M. și C. M. împotriva Încheierii de ședință din 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2,4 Cod Procedură Penală
Va obliga inculpații S. G. și T. M. la plata sumei de câte 100 lei și pe inculpatul C. M. la plata sumei de 200 lei-reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 C.p.p. onorariu apărător oficiu (I. Ghiulfer Aisun) desemnat pentru inculpat C. M., în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală,
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de către inculpații S. G. - fiul lui M. și M. V., născut la data de 21.04.1988, CNP_, T. M. - fiul lui I. și N., ns. la data de 09.06.1991, CNP_ și C. M. - fiul lui C. și L., ns. la data de 17.11.1987, CNP_, împotriva Încheierii de ședință din 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2,4 Cod Procedură Penală
Obligă inculpații S. G. și T. M. la plata sumei de câte 100 lei și pe inculpatul C. M. la plata sumei de 200 lei-reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 C.p.p. onorariu apărător oficiu (I. Ghiulfer Aisun) desemnat pentru inculpat C. M., în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.09.2013.
PREȘEDINTE, pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. G. C. D., L. I. B.
aflată în C.O., semnează,
cf.art.312 alin.2 C.p.p.,
Președintele completului,
E. G.
GREFIER,
D. V.
Red. fond Jud. A.B.A.
Red./tehnored. dec. Jud. L.I.B.
2 ex./01.10.2013-
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








