Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 773/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-07-2013 în dosarul nr. 12683/212/2013/a6
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
-DECIZIA PENALĂ NR. 773 -
Ședința publică din data de 30.07.2013
PREȘEDINTE – E. G.
JUDECĂTORI – M. L. T.
- I. C. S.
GREFIER – A. R. R.
Cu participarea PROCUROR – N. Z.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și de recurentul inculpat M. M. C. - fiul lui T. și D., născut la data de 12.04.1977, împotriva încheierii din 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.prev.de art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat M. M. C., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp.prev.de art.176-1812 cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Recursul este declarat în termenul prev.de art.3853 cod pr.penală, nemotivat.
Instanța, în baza art.301 cod pr.penală, întreabă părțile dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat și văzând că nu sunt, constată recursurile în stare de judecată și, în baza art.38513 cod pr.penală, acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria C., casarea încheierii recurate și rejudecând solicită să fie menținută măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare raportat la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv două infracțiuni de ultraj, modul și mijloacele de comitere, apreciind totodată că măsura arestului preventiv este proporțională și necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 21/22.04.2013, în intervalul orar 01.30-02.30, a amenințat și a lovit cu pumnul în abdomen pe partea vătămată A. G., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și cu aceeași ocazie, atât la momentul depistării, cât și ulterior în sediul de poliție, a amenințat pe partea vătămată S. L., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Apreciază că astfel de fapte denotă o periculozitate sporită a inculpatului, care a creat o stare de teamă în rândul comunității și reclamă o necesitate de prevenție sporită, măsura arestării preventive fiind necesară pentru a asigura un climat de respect față de organele statului. Având în vedere data la care a fost arestat preventiv inculpatul, respectiv 25.04.2013, durata arestului preventiv nu a depășit caracterul rezonabil, fiind necesară în continuare și pentru buna desfășurare a procesului, având în vedere contradicțiile dintre poziția procesuală a inculpatului și probatoriile administrate.
Apărătorul ales al recurentului inculpat M. M. C., avocat G. A., având cuvântul, menționează că recursul declarat de inculpat privește respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, și consideră că din concluziile procurorului rezultă că trăim într-un stat polițienesc. Consideră că temeiurile arestării preventive nu subzistă, inculpatul dovedind cu martori, polițiști și agenți de pază, că lucrurile nu au stat așa cum se susține, astfel că se impune revocarea măsurii arestării preventive. Arată că martorii audiați au relatat că inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare, decentă, doar la spital a refuzat recoltarea de probe, însă reprezintă altceva. Este adevărat că inculpatul a adresat injurii părții vătămate A., însă consideră că pe bună dreptate, având în vedere atitudinea acestuia. Fiind întrebată de instanță cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, consideră că în contextul practicii CEDO există cale de atac pentru că instanța de fond nu a dat eficiență faptului că nu subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă. Menționează că din probele administrate nu există indicii pentru aliniatul 2 al infracțiunii prevăzute de art. 239 C.p., astfel că rămân doar aliniatele 1 și 5 ale acestui articol, pedeapsa maximă fiind de trei ani închisoare, deci temeiurile arestării preventive nu mai există.
Cu privire la recursul declarat de P., solicită să fie respins ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că temeiurile arestării preventive s-au modificat, fiind depășit termenul rezonabil, corect fiind invocată practica CEDO. Raportat la natura și circumstanțele faptei, inculpatul a fost arestat preventiv timp de trei luni, în condițiile în care acesta a fost victima polițiștilor, inculpatul a fost lăsat în libertate timp de trei zile, iar după ce inculpatul a obținut acel certificat din care rezultă că a fost agresat de către polițiști, s-a formulat propunere de arestare. Practica CEDO arată că și o lună de arest preventiv poate depăși termenul rezonabil. Totodată solicită să fie avute în vedere concluziile referatului de evaluare efectuat pentru inculpat, din care rezultă că acesta are posibilități mari de reintegrare și că are un copil minor. Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 141 C.p.p. care prevăd că nu există cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. Pe fondul cererii inculpatul arată că menține concluziile anterior expuse.
Recurentul inculpat M. M. C., în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, că îi pare rău și regretă foarte mult cele întâmplate. Solicită instanței să-i acorde șansa de a se reintegra social și de a fi alături de familie, precizând că nu are antecedente penale.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din data de 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ 13, s-au dispus următoarele:
În baza art 300ind. 2 alin. 1 C. proc. pen. S-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M. M. C..
În baza art 139 alin. 1 C. proc. pen. rap. la art. 145 C. proc. pen. S+a admis cererea formulată de inculpat prin apărător și s+a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului M. M. C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea C..
Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 119/25.04.2013, emis de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2013, dacă nu este arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art. 145 alin. 1ind 1 și alin. 1 ind. 2 C. proc. pen.,pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, au fost stabilite în sarcina inculpatului, următoarele obligații:
-să se prezinte la instanța de judecata ori de cate ori este chemat;
-să se prezinte la secția de politie în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de martori, de părțile vătămate, precum și de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin.3 C. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului că încălcarea cu rea-credință a măsurilor sau obligațiilor impuse, va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin Rechizitoriul nr. 6992/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. M. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 239 al. 1, 2, 5 C. pen. (parte vătămată A. G.) și ultraj prev. de art.239 al. 1, 5 C. pen. (parte vătămată S. L.), cu aplic art 33 lit. a C. pen.
Măsura arestării preventive s-a dispus prin Încheierea nr. 125/25.04.2013 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin încheierea Tribunalul C. nr. 121 la data de 29.04.2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 25.04.2013 și până la data de 23.05.2013 inclusiv.
În conformitate cu prevederile art. 300 ind. 1 alin. 1 C. proc. pen. la data de 16.05.2013 și potrivit art. 300 ind. 2 C. proc. pen. la data de 31.05.2013 Judecătoria C. și prin decizia penală nr. 710/09.07.2013 a Tribunalului C., instanțele au constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut-o.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 21/22.04.2013, în intervalul orar 01.30-02.30, a amenințat și a lovit cu pumnul în abdomen pe partea vătămată A. G., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și cu aceeași ocazie, atât la momentul depistării, cât și ulterior în sediul de poliție, a amenințat pe partea vătămată S. L., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat .
S-a apreciat că în cauză există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infractiuniea reținută în sarcina sa, astfel cum impune art. 143 C. proc. pen., existând date și indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul M. M. C. ar fi comis faptele pentru care este cercetat. S-a apreciat de către instanță, că aceste indicii temeinice rezultă din următoarele mijloace de probă: proces-verbal din data de 22.04.2013, declarațiile celor două părți vătămate A. G. și S. L., declrațiile martorilor H. D., B. A. și S. N., proces-verbal din data de 22.04.2013.
În afara existenței acestor indicii temeinice, la momentul luării măsurii arestării preventive s-a apreciat că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 lit. b și f C. proc. pen., in sensul că, în mod indirect inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorului C. D., care, chemat în calitate de martor în sediul secției de poliție, inculpatul a amenințat că ,,îl taie” dacă dă declarații polițiștilor, aspecte consemnate atât în procesul verbal de redare a înregistrărilor efectuate în sediul secției de poliție cât și în declarațiile martorului B. A.. Ulterior martorul a refuzat să dea relații cu privire la cele întâmplate în noaptea de 22.04.2013 și pedeapsa prevazută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică .
Cu privire la aceste aspecte Judecătoria C. a avut în vedere că fapte de genul celor ce i se impută inculpatului au un puternic impact negativ în societate, determinând indignarea cetățenilor, coroborat cu împrejurarea că neluarea unor măsuri imediate și adecvate împotriva actelor de agresiune împotriva reprezentanților statului, poate avea consecințe deosebit de grave pe termen mediu și lung în ceea ce privește capacitatea acestora de a impune ordinea de drept și s-a apreciat că din elementele dosarului există date suficiente din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea s-a avut în vedere faptul că măsura arestării se impune având în vedere și comportamentul inculpatului față de martorul C. D., pe care l-a amenințat în sediul secției de poliție să nu colaboreze cu organele de cercetare penală.
Totodată s-au apreciat și circumstanțele pozitive ale inculpatului și anume faptul că este căsătorit, are un copil minor în întreținere și raportat la aceste împrejurări s-a constatat că nu sunt de natură să diminueze pericolul social concret al lăsării în libertate al acestuia, existând riscul reiterării comportamentului infracțional, măsura fiind necesară pentru o bună desfășurare procesului penal.
S-a observat că pentru menținerea arestării preventive a inculpatului este necesară analizarea îndeplinirii cumulative a trei condiții de fond respectiv să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fapta să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent unul din temeiurile prev. de disp. art. 148 C. proc. pen.
În cauză, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat, respectiv pericolul social concret pentru ordinea publică, s-a diminuat și la acest moment procesual continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În cauză, sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. existând indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 68 ind. 1 C. proc. pen. și al art. 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, existând probe care justifica presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care este cercetat.
Privarea de libertate este o măsură de excepție și menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă.
La acest moment procesual menținerea măsurii arestării preventive nu mai este justificată întrucât din datele existente nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.
În prezenta cauză inculpatul a fost audiat în mod nemijlocit de către instanță, de asemenea au fost audiate părțile vătămate, precum și martorii H. D., S. N., Ț. S. V., B. A. urmând a fi audiați ultimii 4 (patru martori). Buna desfășurare a procesului penal, la acest moment poate avea loc și cu inculpatul în libertate dar supus totuși unui control judiciar respectiv să se prezinte la instanța de judecata ori de cate ori este chemat; să se prezinte la secția de politie în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de persoana împreună cu care a comis fapta, martor, de partea vătămată, precum și de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Totodată, s-a observat că de la momentul luării măsurii arestării preventive de la data de 25.04.2013 până în prezent (26.07.2013), a trecut o perioadă suficientă de timp pentru ca durata rezonabilă a detenției inculpatului să fie de natură a atrage atenția asupra comportamentului și corectării atitudinii acestuia față de valorile sociale ocrotite de legea penală..
La acest moment nu mai este justificată necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest preventiv, având în vedere că nu există fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a inculpatului și măsura alternativă a obligării de a nu părăsi localitatea la acest moment este întemeiată.
S-a observat că nu mai rezultă date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca influențarea în mod direct sau indirect a martorilor sau altor părți, scopul procesului penal putând fi atins și prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, interes dedus din modul de săvârșire a faptelor cu privire la care există probe că au avut loc cu participarea inculpatului.
Riscul de obstrucționare a desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești la acest moment nu mai există și acest aspect rezultă și din faptul că între obligațiile impuse inculpatului de către instanță pe timpul liberării, este și aceea de a nu lua legătura cu părțile vătămate, cu martorii ce urmează a fi audiați, cu membrii familiilor acestora și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin intruzivă se impune a fi dispusă și din perspectiva art. 5 paragraf 3 din Convenția europeană, potrivit căruia „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unor garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”. Cu privire la durata măsurii arestării preventive se observă că a trecut o perioadă relativ mare de timp și măsura arestării preventive nu își mai poate realiza scopul pentru care a fost instituită.
Privarea de libertate este o măsură de excepție și în acest moment menținerea acesteia nu se justifică raportat la măsura mai puțin severă a obligării de a nu părăsi localitatea, ce la acest moment apare ca fiind suficientă pentru protejarea interesului public, cu stabilirea în sarcina inculpatului a unor obligații care să asigure desfășurarea în bune condiții a cercetării judecătorești în continuare.
Temeiurile ce au condus la luarea măsurii preventive a inculpatului, așa cum au fost indicate mai sus, la acest moment nu se mențin în totalitate, astfel că cea mai gravă măsură privativă de libertate se poate înlocui cu alta, în condițiile dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., mai puțin restrictivă.
Deși modalitatea de săvârșire a faptei ce i s-a reținut în sarcină inculpatului are o modalitate de operare violentă, s-a constată că inculpatul a avut asigurată existența anterior din venituri licite desfăsurând activități comerciale conform certificatului constatator depus la dosar, din care rezultă că inculpatul a înregistrat la ORC C. persoana fizică autorizată M. M.-C., este căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu este cunoscut cu antecedente penale aspecte care impun ca la acest moment cercetarea acestuia în stare de arest preventiv să nu mai fie eficientă.
De altfel, după cum s-a menționat, în mod constant, în jurisprudența instanței de contencios european, după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii privative de libertate, detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice si totodata ca, reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
Instanța a menționat că, în cauza Wemhoff c. Germania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atunci cand o persoana este arestata in vederea protejarii cu prioritate a ordinii publice, este posibil sa se produca o incalcare a prevederilor art 5 par 3 daca, indiferent de motivele care au justificat-o masura preventiva se prelungeste pe o durata considerabila.
De asemenea inculpatul este arestat preventiv de peste 3 luni de zile și o mare parte din probatoriu a fost administrat, raportat și la circumstanțele personale menționate mai sus, constituie argumente care justifică caracterul temeinic al cererii inculpatului de a fi cercetat în continuare în stare de libertate.
Împotriva acestei Încheieri au declarat recurs atât P. de pe lângă Judecătoria C., cât și inculpatul M. M. C. .
În expunerea motivelor de recurs, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria C., casarea încheierii recurate și rejudecând, să fie menținută măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare raportat la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv două infracțiuni de ultraj, modul și mijloacele de comitere, apreciind totodată că măsura arestului preventiv este proporțională și necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul a menționat, prin apărător, că recursul declarat de inculpat privește respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de susținerile făcute cât și din oficiu conform art.3856 al.3 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Rechizitoriul nr. 6992/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. M. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 239 al. 1, 2, 5 C. pen. (parte vătămată A. G.) și ultraj prev. de art.239 al. 1, 5 C. pen. (parte vătămată S. L.), cu aplic art 33 lit. a C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 21/22.04.2013, în intervalul orar 01.30-02.30, a amenințat și a lovit cu pumnul în abdomen pe partea vătămată A. G., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și cu aceeași ocazie, atât la momentul depistării, cât și ulterior în sediul de poliție, a amenințat pe partea vătămată S. L., agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcție ce implică exercițiul autorității de stat .
Prin Încheierea de ședință nr. 125/25.04.2013 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin încheierea Tribunalul C. nr. 121 la data de 29.04.2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 25.04.2013 și până la data de 23.05.2013 inclusiv. Măsura a fost verificată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale până în prezent.
Pentru a se dispune această măsură privativă de libertate s-a avut în vedere că în cauză sunt indicii temeinice, în sensul art. 68¹ C.p.p, privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat - ultraj, (fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 143 C.p.p.) și, de asemenea, instanța a considerat că este incident cu privire la inculpat cazurile prev. de art. 148 lit.b și f C.p.p. în sensul că inculpatul a încercat zădărnicirea adevărului prin influențarea unui martor și este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii peste limita minimă de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpatul M. M. C. a faptei descrise în actul de sesizare a instanței, iar infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, însă nu se mai poate susține că lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care se impune înlocuirea arestării preventive cu o măsură mai blândă, adecvată persoanei inculpatului la acest moment procesual.
Scopul măsurilor preventive astfel cum este conturat în art.136 Cod pr. penală, poate fi realizat prin măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură care poate asigura garanțiile necesare desfășurării în bune condiții a procesului penal prin instituirea unor obligații în sarcina inculpatului.
Raportat la prezenta cauză nu se poate face abstracție de circumstanțele de natură a caracteriza persoana inculpatului și anume: împrejurarea că este la primul conflict cu legea penală, are un domiciliu stabil, este căsătorit, are un copil minor în întreținere, a înregistrat la ORC C. persoana fizică autorizată M. M.-C..
Un alt element de natură a diminua caracterul socialmente periculos al faptei este împrejurarea că de la data comiterii faptei au trecut 3 luni, cercetarea judecătorească se află într-un stadiu avansat, au fost audiate părțile vătămate, precum și martorii H. D., S. N., Ț. S. V., B. A., iar timpul scurs de la plasarea inculpatului în stare de deținere și până în prezent duce la concluzia că s-a diminuat rezonanța socială negativa raportat la faptele pentru care acesta este dedus judecății.
Art.5 paragraful III din CEDO stabilește că în condițiile prevăzute de alin.1, persoana arestată preventiv are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii, putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea acesteia la audiere.
Totodată, prin decizii de speță Curtea a statuat că, autoritățile naționale sunt obligate, atunci când decid cu privire la menținerea stării de arest a unei persoane, sa aibă in vedere măsuri alternative de natura sa asigure prezența acuzatului la proces.
Pentru aceste considerente se constată că Încheierea pronunțată de Judecătoria C. este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Pr. Penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva Încheierii din 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M. M. C., Tribunalul observă că acesta este inadmisibil.
Astfel, s-a susținut că recursul vizează respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
Din analiza Încheierii primei instanțe se poate observa că în partea introductivă a acesteia nu s-a consemnat ca inculpatul să fi solicitat revocarea măsurii arestării preventive, ci numai înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Totodată, nici dispozitivul Încheierii recurate nu conține nici o dispoziție cu privire la „respingerea cererii de revocare” fiind evident că o astfel de cerere nu a fost supusă analizei primei instanțe.
Mai mult, chiar dacă ar fi existat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive și aceasta ar fi fost respinsă de instanță, recursul declarat de inculpat ar fi fost lipsit de finalitatea. Potrivit art.141 teza a II a Cod procedură penală, Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Față de aceste aspecte, recursul declarat de inculpatul M. M. C. împotriva Încheierii de ședință din 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13 va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva Încheierii de ședință din 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art. 38515 pct. 1 lit.a Cod Procedură Penală,
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M. M. C. - fiul lui T. și D., născut la data de 12.04.1977, împotriva Încheierii de ședință din 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală,
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. G. M. L. T. I. C. S.
Grefier,
A. R. R.
Red.jud.fond. A.B. A./29.07.2013
Tehnored.decizie jud. I.C. S.
2 ex./ 01.08.2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
