Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 293/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 293/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.293
Ședința publică din data de 26.08.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – O. C.
Ministerul Public – P. de pe langa Tribunalul C.
reprezentat prin PROCUROR – M. S.
Pe rol pronunțarea asupra cererii formulată de petentul condamnat S. D. C. – născut la data de 27.04.1958, în prezent în Penitenciarul Poarta Albă, ce are ca obiect redeschiderea procesului penal – art-466 cod pr.penală.
Dezbaterile au avut loc in ședință din 19.08.2015 fiind consemnate in incheierea de ședință ce face parte integrantă din hotărare și când, instanța avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronunțarea la data de 26.08.2015 cand a pronunțat următoarea hotărare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalul C., S. D. C. a formulat cerere de redeschidere a procesului în cauza nr._ a Tribunalului C. soluționată prin s.p.nr. 541/21.10.2014.
Cauza a fost înregistrată la data de 20.07.2015.
S-a acordat termen punându-se în vedere condamantului să completeze cerea din perspectiva art. 467 alin. 3 și 4 c.p.p.
La dosar s-a atașat cauza nr._ a Tribunalului C. soluționată prin s.p.nr. 541/21.10.2014.
În ședința publică din data de 19.08.2015 condamnatul solicită redeschiderea procesului penal, desființarea sentinței penale pronunțate în dosarul penal nr._ al Tribunalului C. și rejudecând conform disp.art.470 cod pr.penală să se dispună rejudecarea cauzei, întrucât de la 01.01.2006 timp de 2 ani condamnatul a fost în Italia, după care 6 ani și 6 luni a fost în Spania și de asemenea în anul 2009 i s-a acordat cetățenie spaniolă, astfel că până în anul 2014 a lipsit din țară.
Precizează că persoanele care i-au dat spre vânzare marfă, respectiv . că nu l-au văzut și este vorba despre o persoană brunetă. Opinează că cererea formulată este temeinică și consideră că odată cu redeschiderea procesului penal nu i se poate îngreuna situația, nu are semnătură pe nici un act, doar avea specimen de semnătură pentru bancă, toate aceste aspecte sunt afirmații fără suport probator.
Potrivit art. 467 alin. 3 și 4 c.p.p.: Cererea se formulează în scris și trebuie motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466.
Și de asemenea cererea poate fi însoțită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor fi însoțite de traducere.
Instanța s-a conformat dispozițiilor art. 467 alin. 5 c.p.p. conform cărora în cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (3) și (4), instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanță.
Potrivit art. 469 alin. 4 c.p.p dacă instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466, dispune prin sentință respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
În raport de textele invocate dar și de faptul că acest condamnat nu s-a conformat dispozițiilor rezolutive ale instanței din data de 20.07.2015 prin care s-a acordat termen punându-se în vedere condamantului să completeze cererea din perspectiva art. 467 alin. 3 și 4 c.p.p.
Tribunalul față de aceste considerente,
În baza art. 469 alin.4 c.p.p. rap.la art. 466 c.p.p. rap.la art. 467 alin.3 și 4 c.p.p.
Va respinge, cererea de redeschidere a procesului formulată de condamnatul S. D. C..
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,
Va obliga pe petentul S. D. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei din care suma de 130 lei se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocatului nominalizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 469 alin.4 c.p.p. rap.la art. 466 c.p.p. rap.la art. 467 alin.3 și 4 c.p.p.
Respinge, cererea de redeschidere a procesului formulată de condamnatul S. D. C..
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă pe petentul S. D. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei din care suma de 130 lei se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocatului nominalizat.
Cu apel.
Pronunțată în camera de consiliu azi, 26.08.2015.
Președinte, Grefier,
L. LicăOtilia C.
Tehnored. – L.L../26.08.2015
| ← Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 315/2015.... → |
|---|








