Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-02-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 18

Ședința publică de la 14 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O. – judecător

Judecător – M. E. M.

Grefier E. S. Ț.

Ministerul Public P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror B. A.

Pe rol judecarea cauzei recursului declarat de condamnatul D. D., împotriva sentinței penale nr. 261 din data de 4.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat D. D., personal și asistat de avocat ales F. P. lipsă fiind intimații M. A., P. P. M. și S. M. C. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța având în vedere că potrivit art. 10 alin. 2 C.pr.pen. din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, potrivit cu care " Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel", va califica cauza ca fiind apel" .

Având cuvântul, avocat ales P. F. pentru apelant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri .

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, arată că nu se opune probei cu înscrisuri .

Instanța apreciind utilă și concludentă cauzei proba cu înscrisuri o admite.

Apelantul condamnat D. D. prin avocat ales P. F. depune la dosar copia chitanței nr._/8.10.2013 emisă de S. M. C. în sumă de 100 lei, reprezentând debit litigii, copia actului de identitate a numitului D. C. și certificatul de deces al numitei G. M. .

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului, fiind deschise dezbaterile:

Având cuvântul avocat ales P. F. pentru apelantul condamnat solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună înlăturarea dispozițiilor în ceea ce privește revocarea beneficiului suspendării condiționate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, precum și faptul că apelantul a achitat obligațiile stabilite în sarcina sa, deși nu realizează venituri, astfel cum rezultă din cele comunicate de Serviciul Fiscal Orășenesc C. .

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat, apreciind că nu există dovada indubitabilă, în ceea ce privește imposibilitatea achitării obligațiilor .

Apelantul condamnat, având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile apărătorului în sensul admiterii apelului .

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat de condamnatul D. D., împotriva sentinței penale nr. 261 din data de 4.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, constată următoarele:

A admis în parte cererea formulata de contestator S. M. C. cu sediul în C., ., jud. D. împotriva intimaților D. D. și M. A., avand ca obiect contestație la executare.

În baza art. 84 C.p. a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată condamnatului D. D. prin sentința penală nr.39 din 10.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă pentru acest inculpat prin decizia penală nr.507/07.10.2011 a Tribunalului D., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenție.

În baza art.71 C.pen. a aplicat condamnatului interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei. A respins cererea cu privire la intimatul M. A. ca tardiv introdusă.

A obligat intimatul D. D. la 200 de lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2013 pe la nr._ S. M. C. a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei intimaților D. D. și M. A..

În fapt a motivat că, în fapt, prin Sentința penală nr. 39/10.03.2011 a Judecătoriei C., definitivă la data de 07.10.2011 prin Decizia penală nr. 507/2011 pronunțată de Tribunalul D., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a aplicat pedeapsa închisorii de 5 luni condamnaților D. D. și M. A..

Soluționând și latura civilă, instanța, prin aceeași hotărâre, a admis cererea formulată de către S. M. C. și a dispus obligarea condamnaților la plata sumei de 805,0 lei.

În temeiul art. 81 Cpenal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cpenal, de 2 ani și 5 luni.

Condamnații nu au respectat condițiile de aplicare a suspendării pentru ca in cursul termenului de încercare nu au îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare definitivă, ceea ce impune măsura suspendării executării pedepsei.

A precizat că, periodic, începând cu luna octombrie 2011 S. a notificat condamnații în vederea achitării debitului.

La data de 8/10.2013 intimatul D. D. a achitat suma de 100 lei cu chitanta nr. 376/08.10.2013 pe care a atașat-o la dosar.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 39/10.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.,_, definitivă pentru inculpatul D. D. prin decizia penală nr.507/07.10.2011 a Tribunalului D. și pentru inculpatul M. A. prin nerecurare la data de 28.03.2011, au fost condamnați inculpații la câte 5 luni închisoare, în baza art.81 C.p. dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor pe termenul de încercare prevăzut de art.82 C.p., de 2 ani și 5 luni. Prin aceeași sentință au fost obligați inculpații la 805 lei despăgubiri către partea civilă S. M. C..

În conformitate cu art.84 C.p.:"Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul în care cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a se îndeplini acele obligații"

Având în vedere că pentru condamnatul M. A., termenul de încercare expirase în data de 03.08.2013, înainte de formularea cererii de revocare, instanța a constatat că nu i se mai pot aplica prevederile art.84 C.p. și a respins cererea cu privire la acesta.

Cu privire la condamnatul D. D., având în vedere că acesta se află în termenul de încercare, nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare și nici că nu a avut putința de a se îndeplini acele obligații, instanța, în baza art. 84 C.p. a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr.39 din 10.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă pentru acest inculpat prin decizia penală nr.507/07.10.2011 a Tribunalului D., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenție.

În baza art. 71 C.pen. a aplicat condamnatului interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.a teza a II-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei.

A obligat intimatul D. D. la 200 de lei cheltuieli judiciare statului.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 417 C.p.p, cât și a criticilor formulate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 15 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a codului penal (1)Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal.

(2)Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

În conformitate cu art. 84 C.p.: "Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul în care cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a se îndeplini acele obligații".

Condamnatul D. D. a făcut dovada că nu are venituri iar înainte de închiderea dezbaterilor a achitat suma de 805 lei despăgubiri către partea civilă S. M. C., suma la care a fost obligat în solidar cu inculpatul M. A. prin sentința penală nr. 39/10.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă pentru inculpatul D. D. prin decizia penală nr. 507/07.10.2011 a Tribunalului D. și pentru inculpatul M. A. prin nerecurare.

În consecință tribunalul va admite apelul declarat de petentul-condamnat DIDA D. împotriva sentinței penale nr. 261 din data de 4.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, pronunțată de Judecătoria C. va desființa sentința apelată și rejudecând, va respinge cererea de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, formulată de S. M. C., ca neîntemeiată.

Va înlătura din cuprinsul sentinței mențiunile privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 39/2011 a Judecătoriei C. și respectiv privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 și art. 64 lit. a teza a doua și litera b C.p. vechi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGIIa

DECIDE:

Admite apelul declarat de petentul-condamnat DIDA D. domiciliat în P. M., ., nr. 135, împotriva sentinței penale nr. 261 din data de 4.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, pronunțată de Judecătoria C. .

Desființează sentința apelată și rejudecând,

Respinge cererea de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, formulată de S. M. C., ca neîntemeiată.

Înlătură din cuprinsul sentinței mențiunile privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 39/2011 a Judecătoriei C. și respectiv privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 și art. 64 lit. a teza a doua și litera b Cp vechi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina sa.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14.02.2014 .

Președinte, Judecător

C. T. O. M. E. M.

Grefier,

E.-S. Ț.

Red . judecător CTO / Tehnored.TES

2 ex/5.03.2014

Jud. fond A.G.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul DOLJ