Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 457/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 457/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 457

Ședința publică de la 02 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. C.

Grefier R.-I. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol pronunțarea soluției privind contestația declarată de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale nr. 779/13.02.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.05.2014, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 NCPP a dispus ca deliberarea și pronunțarea să se facă la o dată ulterioară, respectiv 26.05.2014, iar prin încheierea din data de 26.05.2014 s-a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014.

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 779 pronunțată la data de 13.02.2014 de J. C. în dosarul nr._, în baza art. 595 C. proc. pen. s-a admis sesizarea Penitenciarului C., de aplicare a legii penale mai favorabile.

S-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A. D., prin sentința penală nr. 1421 din 30.06.2011 pronunțată de J. Dr. Tr. S., definitivă prin dec. pen. 1596/2011 a Curții de Apel C., pentru infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 N.C.p.,

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. D.,în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1,4 -209 alin.1 lit. a,e C.p.. ( art. 228 alin.1 N.C.p.)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.( art. 335 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.( art. 335 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.( art. 334 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de de art. 208 alin.1,4-209 alin.1 lit. a,e C.p. ( art. 228 alin.1 N.C.p..), de la 5 ani la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b ( art. 38,art. 39 alin. 1 lit. b N.C.p.) cu aplicarea art. 6 N.C.p. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată perioada executată de la 15.04.2011 la zi și s-a menținut starea de arest.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a dispus anularea MEPÎ 1527/2011 din 12.10.2011 al Judecătoriei Dr. Tr. S. și emiterea unui mandat nou corespunzător.

În baza art. 275 pct. 4 alin. (3) C. proc. pen.,cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ ,comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr1421 din 30.06.2011 pronunțată de J. Dr. Tr. S., definitivă prin dec. pen. 1596/2011 a Curții de Apel C., în privința condamnatului A. D..

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 1421 din 30.06.2011 pronunțată de J. Dr. Tr. S., definitivă prin dec. pen. 1596/2011 a Curții de Apel C.,inculpatul A. D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: conducere fără permis prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p., conducere fără permis prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p,conducere pe drumul public al unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p. și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. a,e ,alin.4 C.p. de la 1969.

Pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza sentinței penale nr. 1421 din 30.06.2011 pronunțată de J. Dr. Tr. S., definitivă prin dec. pen. 1596/2011 a Curții de Apel C. s-a emis MEPI nr.1527/2011 din 12.10.2011 de către J. Dr.Tr. S., executarea pedepsei începând la data de 15.04.2011.

S-a invocat aplicarea legii penale mai favorabile în sensul reducerii pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat,iar în urma aplicării noilor dispoziții aplicabile concursului de infracțiuni pedeapsa rezultantă să fie de 4 ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen., art. 595 C. proc. pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013.

La dosarul cauzei s-au depus o copie de pe mandatul de executare a pedepsei aplicate condamnatului și o copie a sentinței penale menționate, însoțită de un referat al compartimentului de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța de fond a reținut că inculpatul A. D. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare,pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: conducere fără permis prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p., conducere fără permis prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p,conducere pe drumul public al unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p. și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. a,e ,alin.4 C.p. de la 1969.

Pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

În baza sentinței penale nr.1421 din 30.06.2011 pronunțată de J. Dr. Tr. S., definitivă prin dec. pen. 1596/2011 a Curții de Apel C. s-a emis MEPI nr.1527/2011 din 12.10.2011 de către J. Dr.Tr. S., executarea pedepsei începând la data de 15.04.2011.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă

2 aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni

În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. a,e ,alin.4 C.p. la pedeapsa de 5 ani închisoare,iar potrivit Noului Cod penal, incriminarea faptei săvârșite de inculpat este furt, prev. de art.228 alin.1, infracțiune pentru care maximul de pedeapsă este de 3 ani.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului A. D. pentru această infracțiune nu mai îndeplinește condițiile de legalitate, fiind mai mare decât maximul special al pedepsei potrivit noii incriminări ; pentru aceste considerente urmează a se reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului la maximul special al pedepsei, acela de 3 ani.

În ceea ce privește celelalte 3 pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiunile menționate mai sus,acestea nu prezintă probleme de nelegalitate, prin prisma noilor reglementări.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație P. de pe lângă J. C..

În motivarea contestației, s-a arătat căhotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în mod greșit s-a admis contestația la executare, făcându-se deopotrivă aplicarea dispozițiilor Noului Cod Penal și Codul penal din 1969. Astfel, s-a apreciat că după ce a procedat la descontopirea pedepsei rezultante în infracțiunile componente, instanța de judecată a făcut aplicarea Noului Cod penal și a dispus reducerea pedepsei aplicate cu privire la infracțiunea de furt calificat, iar în baza Codului Penal din anul 1969 a făcut aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni.

S-a apreciat de către parchet că aplicând dispozițiile Noului Cod penal, instanța de judecată ar fi trebuit să dispună reducerea pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat, de la pedeapsa de 5 ani la pedeapsa de 2 ani ținând cont de dispozițiile art. 75-76 din Noul Cod Penal, apoisă facă aplicarea dispozițiilor relative la concursul de infracțiuni conform actualului cod penal, respectiv să adauge la pedeapsa cea mai mare din componența concursului de infracțiuni (2 ani) o treime din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an, ajungând astfel la o pedeapsă rezultantă de 3 ani.

Prin încheierea de ședință din data de 31.03.2014 s-a dispus să se atașeze la dosar sentința penală nr. 91/03.02.2011 pronunțată de J. Cluj-N., care prin adresa nr._/211/2010 din data de 01.04.2014 a înaintat sentința penală solicitată.

La termenul de judecată din data de 07.04.2014 tribunalul a constatat lipsa de procedură cu intimatul A. D. care așa cum reiese din adresa nr. R/_/PDTSMH/02.04.2014 înaintată de Penitenciarul Drobeta T.-S., a fost liberat condiționat la data de 02.04.2014 în baza deciziei nr. 73/2014 a Tribunalului D. și că figurează cu domiciliul în com. Izvorul Bîrzii, .. M., adresă la care a fost citat în mod legal, precum și prin afișare la sediul instanței.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 8/26.05.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 NCP, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele agravante sau atenuante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

Potrivit Deciziei nr. 14/16.06.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 NCP, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . NCP, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C.p. cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C.p.

Așadar, analizând dispozițiile legale și pe cele obligatorii ale ÎCCJ, tribunalul constată că pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru fiecare infracțiune din componența concursului

- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.

1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, instanța reține următoarele:

a) Infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 sunt reglementate de dispozițiile art. 335 alin. 1 NCP, fiind sancționate în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani închisoare.

Față de cele reținute, având în vedere și aspectele statuate de Decizia nr. 14/16.06.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, instanța constată că pedepsele de 1 an închisoare aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. din 1968 nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

b) Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 85 alin. 1 teza a II-a din OUG nr. 195/2002 este reglementată de dispozițiile art. 334 alin. 1 NCP, fiind sancționate în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 3 ani închisoare.

Față de cele reținute, având în vedere și aspectele statuate de Decizia nr. 14/16.06.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, instanța constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. din 1968 nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare.

c) Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 208-209 alin. 1 lit. a și e și alin. 4 C.p. din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 228 alin. 1 NCP, fiind sancționate în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 3 ani închisoare.

Față de cele reținute, având în vedere și aspectele statuate de Decizia nr. 8/26.05.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, instanța constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a și e și alin. 4 C.p. din 1968 cu aplic. art. 74-76 C.p. din 1968 depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare.

Astfel, având în vedere și aspectele statuate de Deciziile nr. 8/26.05.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P și nr. 14/16.06.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, în mod corect instanța de fond în baza art. 595 NCPP a admis contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe condamnatul A. D., a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1421/30.06.2011 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1596/11.10.2011 a Curții de Apel C. și a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1,4 -209 alin.1 lit. a,e C.p.. (art. 228 alin.1 N.C.p.)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.(art. 335 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.(art. 335 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p.(art. 334 alin. 1 N.C.p. și art. 375, art. 396 alin. 10 N.C.p.p)

De asemenea, în baza art. 6 alin. 1 NCP instanța de fond în mod corect a redus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a și e și alin. 4 C.p. din 1968 cu aplic. art. 74-76 C.p. din 1968 la maximul special de 3 ani închisoare prevăzut de art. 228 alin. 1 NCP, prima susținere a parchetului apărând astfel ca fiind neîntemeiată.

2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., luându-se în calcul pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă.

Astfel, având în vedere și Decizia nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, în baza art. 38 alin. 1 NCP raportat la art. 39 alin. 1 lit. b NCP instanța de fond ar fi trebuit să contopească cele trei pedepse de 1 an închisoare cu cea de 3 ani închisoare, și să aplice pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care să adauge un spor de o treime din celelalte pedepse de 1 an închisoare, trebuind să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Însă, analizând susținerile parchetului potrivit cărora s-a apreciat că aplicând dispozițiile Noului Cod penal, instanța de judecată ar fi trebuit să dispună reducerea pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat, de la pedeapsa de 5 ani la pedeapsa de 2 ani ținând cont de dispozițiile art. 75-76 din Noul Cod Penal, apoi să facă aplicarea dispozițiilor relative la concursul de infracțiuni conform actualului cod penal, respectiv să adauge la pedeapsa cea mai mare din componența concursului de infracțiuni (2 ani) o treime din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an, ajungând astfel la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, tribunalul constată că prezenta cale de atac a contestației este formulată în favoarea condamnatului, instanța de control judiciar neavând posibilitatea, procedând potrivit tuturor dispozițiilor legale și a celor obligatorii ale ÎCCJ, de a pronunța o soluție potrivit căreia rezultanta să fie mai mare de 3 ani.

D. urmare, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. tribunalul va respinge contestația formulată de P. de pe lângă J. C., ca nefondată, iar cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de P. de pe lângă J. C., ca nefondată.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2014.

Președinte, Grefier,

C. G. C. R. I. T.

Red. Jud. C.G.C./17.06.2014

Tehnored R./4 ex

Jud fond. S.M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 17.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

A. D., domiciliat în com. Izvoru Bîrzii, . M.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.457/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ având ca obiect contestație formulată de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr.779/13.02.2014 a Judecătoriei C..

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 17.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.457/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ având ca obiect contestație formulată de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr.779/13.02.2014 a Judecătoriei C. cu privire la intimatul A. D., domiciliat în com. Izvoru Bîrzii, . M..

Grefier – R. I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 457/2014. Tribunalul DOLJ