Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 616/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 616/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 616

Ședința publică de la 06 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. B.

Grefier A. M. D.

Pe rol judecarea contestația la executare formulată de petentul contestator N. T.I., în prezent deținut în Penitenciarul C., în vederea aplicării legii penale mai favorabile.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pe rolul Tribunalului D., tot la acest complet de judecată mai există cauza cu nr._, cauză ce pricește aceeași parte și ce are același obiect.

Instanța, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarului cu nr._ la dosarul cu nr._, având în vedere că acesta a fost înregistrat anterior dosarului de conexat.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 15.04.2014, s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._, contestația la executare formulată de petentul contestator N. T.I., în prezent deținut în Penitenciarul C., în vederea aplicării legii penale mai favorabile.

La termenul de judecată din data de 06.05.2014, grefierul de ședință a învederat instanței că pe rolul Tribunalului D., tot la acest complet de judecată mai există cauza cu nr._, cauză ce pricește aceeași parte și ce are același obiect.

Față de acesta aspect, instanța va dispune conexarea dosarului cu nr._ la dosarul cu nr._, având în vedere că acesta a fost înregistrat anterior dosarului de conexat.

În vederea soluționării cauzei cu nr._, instanța a dispus înștiințarea condamnatului despre contestația formulată, și atașarea la dosarul cauzei a fișei de evaluare a condamnatului, a unei copii de pe mandatul de executare a pedepsei, dar și a unei copii de pe sentința de condamnare.

Analizând actele și lucrările efectuate la dosarul cauzei, instanța reține că petentul contestator se află în executarea unei pedepse de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevd e art 64 lit a,b, e Cp pentru săvârșirea infracțiunii de viol, cu aplic art. 37 cp.

În baza art. 64 Cp, s-a revocat măsura liberării condiționate, iar restul de 1316 zile închisoare di pedeapsa de 10 ani aplicată inculpatului prin sp 1492/1991 a Judecătoriei Focșani a fost contopită cu pedeapsa susmenționată, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu nr. 265/2005 din data de 08.09.2005.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 C.p, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă, urmând a observa aplicabilitatea art. 4 / art. 6 C.p. pentru fiecare dintre acestea.

Instanța va analiza următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere aplicarea tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorie prevăzută de art. 43 al.5 NCP .

2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.

1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat și împrejurarea că la aplicarea pedepsei, se va reține și tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorie, prevăzute de art. 43 al.5 NCP.

Se reține că noul cod penal prevede pedepse cuprinse între 5 si 12 ani închisoare în ceea ce privește fapte pentru care este condamnat inculpatul, și in modalitatea săvârșită de acesta, ( art 218 alin 3 lit c Cp), fapt care potrivit art 6 Cp ar impune scăderea limitei de pedeapsă la care a fost condamnat inculpatul de la 14 ani închisoare, la 12, însă având în vedere prevedere starea de recidivă postcondamnatorie, care potrivit 43 al.5 NCP, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, instanța constată că pedeapsa aplicată inculpatului după legea cea nouă ar depăși cuantumul pedepsei aplicate după legea ce veche, motiv pentru care, în situația inculpatului N. I. legea penală mai favorabilă este cea aplicată.

Pentru aceste motive, instanța va respinge contestația și va obliga contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de petentul contestator N. T.I., fiul lui T. și M., născut la data de 13.04.1968, în prezent deținut în Penitenciarul C. .

Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte,

C. C. B.

Grefier,

A. M. D.

Redact CCB

Tehnored A.D. 12 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 616/2014. Tribunalul DOLJ