Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 626/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 626/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 626/2014

Ședința publică de la 06.05.2014

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: M. G.

Grefier: C. A. G.

Pe rol soluționarea cererii persoanei condamnate, P. A., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 127/30.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012, de recunoaștere a sentinței penale nr. 43 din 20.09.2009 a Curții de Jurați de Apel din Milano, Republica Italiană.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost restituită dovada de comunicare a înștiințării, după care instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.918/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria C., în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 50 C.p.p. s-a declinat competența de soluționare a cauzei referitoare la contestația la executare privind pe condamnatul P. A., fiul lui N. și G., ns. la data de 11.12.1979, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, în favoarea Tribunalului D..

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 04.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnatul P. A., potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.

La solicitarea instanței, Penitenciarul Pelendava, a înaintat în copie, fișa de evaluare a deținutului, sentința penală nr. 127/30.03.2012 a Curții de Apel București, Secția I Penală și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 142/13.07.2012 emis de Curtea de Apel București, Secția I Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de necompetență invocate din oficiu de Judecătoria C., instanța a reținut următoarele:

Condamnatul P. A. execută o pedeapsă de 12 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 127/30.03.2012 a Curții de Apel București, Secția I Penală definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001. Prin sentința amintită anterior s-a recunoscut sentința penală nr. 43/20.11.2009 a Curții cu Jurați din Milano și s-a dispus transferarea condamnatului P. A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.

În speța de față, raportat la infracțiunile pentru care P. A. a fost condamnat, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere în momentul formulării sesizării (Penitenciarul Pelendava) este T. D., motiv pentru care instanța a admis excepția invocată din oficiu și, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 50 C.p.p., a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului D..

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cauza a fost înregistrată la T. D.-secția penală sub nr._ .

Prin încheierea din 24.03.2014 pronunțată de T. D. – Secția Penală, având în vedere dispozițiile art. 41 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea cauzei la Secția de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția pentru Minori și familie sub nr._ .

Prin încheierea de la 24.04.2014 pronunțată de T. D.- Secția pentru Minori și familie având în vedere Hotărârea CSM nr 463/03.04.2014 prin care s-a dispus desființarea Secției de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D. începând cu data de 15.04.2014, Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului D. din data de 14.04.2014, dată în baza Hotărârii C.S.M., dispozițiile art.99. alin 11 coroborate cu dispozițiile art. 95 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești "În situația desființării completului, cauzele vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanței competente să judece în materia respectivă… .".

Dosarele Secției de Minori și Familie nesoluționate, au fost repartizate completelor, respectându-se ordinea sosirii în instanță.

La T. D.-secția penală cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Petentul condamnat solicită pe calea contestației la executare aplicarea legii mai favorabile conform dispozițiilor art. 6 N.C.P.

Petentul a fost condamnat de instanțele italiene pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, hotărârea de condamnare fiind recunoscută în România prin sentința penală nr.127/2012 a Curții de Apel București, secția I-a Penală. Încadrarea juridică a faptelor săvârșite de condamnat potrivit legii vechi este regăsită în art. 12 alin. 2 lit.a și respectiv art. 13 alin. 1 și 2 din Lg. 678/2001.

Potrivit N.C.P. traficul de persoane și traficul de minori reglementat în art. 210 și respectiv 211 alin. 1 și 2 C.p. se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani închisoare și respectiv de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În speță nici pedepsele componente și pedeapsa rezultantă nu depășește maximul prevăzut de legea nouă.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 C.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.

Cum pedeapsa pe care o execută petentul nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, tribunalul apreciază contestația ca fiind neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

Văzând și disp.art. 275 alin. 3 C.p.

Va obliga contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de petentul contestator P. A., fiul lui N. și al lui G., născut la 11 Decembrie 1979, în B., jud. D., domiciliat în C., ., jud. D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 127/30.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 06.07.2012, de recunoaștere a sentinței penale nr. 43 din 20.09.2009 a Curții de Jurați de Apel din Milano, Republica Italiană.

Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. G. G. C. A.

Red.jud.M.G.

Tehnored. 5 ex./C.A.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 626/2014. Tribunalul DOLJ