Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 133/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR. 133

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

Grefier: C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat prin procuror V. N.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul R. F., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. D. nr. 498/P/2014 pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 195 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin 1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul R. F., personal și asistat de avocat Giucă I. G., apărător desemnat din oficiu, conform delegației nr._.11.2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

După ce face aplicarea dispozițiilor art.374 C.p.p., a dispozițiilor art.375 alin.1 C.p.p. în sensul că se aduc la cunoștința inculpatului prevederile art.374 alin.4 C.p.p., punându-i-se în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, caz în care limitele prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime, astfel cum prevăd dispozițiile art.396 alin.10 C.p.p., instanța procedează la audierea inculpatului R. F., în conformitate cu art.375 alin.1 C.p.p., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Instanța pune în discuție cererea inculpatului R. F. de a se prevala de dispozițiile art.374 alin.4 C.p.p. rap.la art.396 alin.10 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune.

Avocat Giucă I. G. arată că este de acord.

În temeiul art.375 alin.2 C.p.p., instanța admite cererea inculpatului R. F., dispunând ca judecata să aibă loc în condițiile art. 375 alin.1 și art.396 alin.10 C.p.p.

Avocat Giucă I. G. solicită majorarea onorariului cuvenit ca si apărător din oficiu desemnat pentru inculpatul R. F., având in vedere că in cauza au fost acordate mai multe termene de judecată pentru verificarea măsurii arestării preventive, la care a fost prezentă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească conform art.387 C.p.p. și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fond, potrivit dispozițiilor art.388 – 389 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, deducerea perioadei reținerii și arestării preventive și menținerea stării de arest a inculpatului.

De asemenea, se solicită de catre Reprezentantul Parchetului să se facă aplicarea disp. art.43 Cod penal, interzicerea inculpatului, ca pedeapsă complementară și accesorie exercițiul drepturilor prev de art 66 alin 1 lit a, b și h Noul Cod penal.

Totodată, se solicită aplicarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008, iar sub aspectul laturii civile, să se ia act că A. C. G., fiica victimei C. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și solicită admiterea acțiunii civile formulată în procesul penal de partea civilă S. C. de Urgență C. și obligarea inculpatului la plata sumei de 2392,82 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plății efective către această parte civilă.

Avocat Giucă I. pentru inculpatul R. F., solicită ca, în baza art.396 alin.10 C.p.p., limitele de pedeapsă să se reducă cu 1/3, aplicându-i-se inculpatului și prevederile art.75 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a C.p.

În acest sens, se solicită aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere atitudinea inculpatului,

Sub aspectul laturii civile, se solicită a se lua act că numita A. C. G. nu s-a constituit parte civilă, iar in ceea ce privește acțiunea civilă formulata de S. C. Județean de Urgență C., solicită admiterea acesteia in măsura dovedirii cuantumului pretențiilor.

Avocat Giucă I. solicită ca instanța să aibă in vedere faptul că inculpatul nu a avut intenția de a omorî – o pe numita C. I. și nu și-a dat seama de urmările pe care le-au putut provoca cei doi pumni aplicați acesteia.

Totodată, apărătorul inculpatului arată că din raportul de expertiză medico –legală reiese faptul că moartea victimei a putut surveni ca urmare a lovirii acesteia de un corp contondent, nemenționându-se nicăieri ca decesul ar fi survenit ca urmare a celor două lovituri cu pumnii aplicați de inculpat.

Avocat Giucă I. apreciază că, după incidentul cu inculpata, victima C. I. a plecat si ar fi putut sa se lovească pe traseu.

Inculpatul R. F., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea prezentei cauze.

Dezbaterile fiind închise;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Prin rechizitoriul nr. 498/P/2014, al Parchetului de pe lângă T. D. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 195 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal.

S-a reținut că în data de 18 februarie 2014 inculpatul i-ar fi aplicat concubinei sale, victima C. I., în urma unui conflict verbal doi pumni în față. Urmare a leziunilor suferite aceasta a decedat în data de 22.09.2014.

Prin rechizitoriu s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art.195 alin.1 rap. la art.1991 alin.1 C.pen. cu aplic. art.41 alin.1 C.pen.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 22.01.2015, instanța în baza art.346 alin.2 C.pr.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 498/P/2014 din 18.11.2014 al Parchetului de pe lângă Tribuanlul D., a adminsitrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Fiind audiat de către instanță, inculpatul R. F. ( fila 80) a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată solicitând să beneficieze de dispozițiile art.375 rap. la art.396 N.C.P.P.

După ce cererea inculpatului de a se prevala de dispozițiile art. 374 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p.a fost pusă în discuție, în temeiul art. 375 alin. 2 C.p.p., instanța a admis-o, dispunând ca judecata să aibă loc în condițiile art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 C.p.p.

Numita A. C. G., fiica victimei, a declarat în fața instanței că nu se constituie parte civilă( fila 66).

S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2392,82 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei C. I. ( filele 73-74 dup).

Analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală și necontestat de părți( art.374 alin.7 N.C.pr.pen.), precum și probele admnisitrate în cursul cercetării judecătorești instanța reține următoarea stare de fapt:

În luna februarie 2014, inculpatul R. F. în vârstă de 47 ani, din ., jud.D., a început o relație de concubinaj cu victima C. I. de 50 ani din localitate.

Anterior acestei relații, inculpatul a avut o astfel de relație, de scurtă durată, cu numita C. E. Ameliana, care în prezent locuiește peste stradă de gospodăria lui împreună cu concubinul ei, martorul R. S..

Victima C. I. se afla în relații conflictuale cu vecina ei C. E. Ameliana, pe care o bănuia că ar avea în continuare relații intime cu R. F., motiv pentru care atunci când o întâlnea pe stradă, o agresa fizic și îi adresa cuvinte jignitoare.

În după amiaza zilei de 18.09.2014, în jurul orelor 17,00, în timp ce se deplasa către un robinet de pe stradă, de unde intenționa să ia apă cu găleata, martorul R. S. a fost chemat de inculpat să consume băuturi alcoolice la locuința sa. Martorul a acceptat propunerea și împreună cu inculpatul și concubina acestuia, au mers într-o încăpere, situată în partea din spate a corpului principal de clădire și au consumat aproximativ 2 l vin. Victima consumase vin pe tot timpul zilei și fiind în stare de ebrietate a început să-i reproșeze martorului R. S. că nu are grijă de concubina lui și aceasta are în continuare relații intime cu R. F..

În timpul acestor reproșuri, victima s-a repezit asupra martorului, intenționând să-i smulgă dispozitivul pentru respirat, pe care acesta îl are montat în zona gâtului, însă nu a reușit, datorită intervenției inculpatului.

In acest context, martorul a plecat din încăperea în care se aflau, iar când a ajuns în mijlocul curții, a fost lovit de victimă cu o lopată peste spate. Victima a fost deposedată de lopată de către inculpat, dar a continuat să fie agresivă și l-a împins pe R. S. cu mâinile până l-a scos din curtea locuinței, timp în care striga la acesta să iasă din curtea ei.

Acest incident a fost observat în partea finală de martora N. F., vecină cu gospodăria inculpatului, ce se afla în curtea locuinței sale și a auzit strigătele victimei.

După îndepărtarea din curte a martorului, victima a revenit în încăperea unde consumaseră vin și i-a reproșat inculpatului că are în continuare relații intime cu vecina lor C. E. Ameliana.

Atitudinea manifestată de victimă l-a deranjat pe inculpat care a lovit-o cu pumnul de câteva ori în zona feței și i-a spus să plece din gospodăria lui.

La scurt timp, C. I. a plecat la locuința ei, situată la câteva sute de metri distanță, unde se afla fiul ei, martorul G. M. Nicușor. Acesta a observat că prezenta leziuni în zona feței și a întrebat-o ce i s-a întâmplat, iar victima i-a spus că a fost bătută de Florel, nume sub care este cunoscut inculpatul în localitate.

După această discuție, C. I. s-a culcat, iar fiul ei a mers într-o altă cameră, fără să-l intereseze starea de sănătate a acesteia, întrucât se aflau în relații conflictuale dat fiind faptul că nu a agreat relația de concubinaj pe care o avea cu inculpatul.

In dimineața zilei de 20.09.2014, martora S. I., cumnata victimei, a mers la locuința acesteia și văzând că se află într-o stare gravă, a sesizat organele de poliție și serviciul de ambulanță. Victima a fost transportată la S. C. Judetean de Urgență C., unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale la cap, iar în data de 22.09.2014, a decedat în această unitate spitalicească.

În urma efectuării necropsiei, prin raportul de constatare medico-legală nr. 3019/A3 din 04.11.2014( filele 25-26 dup) emis de Institutul de Medicină Legală C., s-a concluzionat că moartea victimei C. I. în vârstă de 50 ani a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale consecința unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure. Potrivit concluziilor acestui raport, între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu procesele-verbale de cercetare la fața locului ( filele 14-15 dup), fotografii judiciare( filele 17-21dup), fișă de constatări preliminare și raport de constatare medico-legală ( filele 24-26 dup), declarațiile martorilor: N. F. ( filele 46-50 dup), R. S. ( filele 51-54 dup), G. M.-Nicușor ( filele 57-61 dup), C. E. Ameliana ( filele 62-64 dup), Stircu I. ( filele 65-67 dup), P. V.-M. ( filele 68-69 dup), S. L. A. ( filele 70-72 dup), declarațiile inculpatului( filele 82-84, 93-94 dup, fila 80).

În drept, fapta inculpatului R. F. constând în aceea că în seara zilei de 18.09.2014, a lovit-o cu pumnii în zona feței pe concubina sa C. I., provocându-i un traumatism cranio-cerebral, în urma căruia a decedat, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev.de art.195 alin.1 din C.p.

Având în vedere că victima se afla în relații de concubinaj cu inculpatul, din declarațiile martorilor N. F.( fila 49 dup) și G. M. Nicușor ( fila 60 dup) rezultă faptul că cei doi locuiau și se gospodăreau împreună, aecasta mergând doar ocazional în locuința sa unde rămăsese fiul său, martorul G., instanța va reține că sunt aplicabile și dispozițiile art.199 alin.1 rap.la art.177 alin.1 lit.c C.pen.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține că aceasta a acționat cu praeterintenție, activitatea de vătămare s-a realizat cu intenție directă, rezultatul mai grav( moarte victimei) producându-se din culpă. Față de numărul de lovituri, de intensitatea loviturilor, de zona în care au fost aplicate aceste lovituri, inculpatul, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul faptei sale, trebuia și putea să-l prevede.

Din fișa de cazier judiciar( fila 79 dup) rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de mai multe ori pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu.

La data săvârșirii faptei, respectiv 18.09.2014 se afla în stare de recidivă față de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr.213 din 06.11.2007 în dosarul nr._ de Judecătoria S., fapt pentru care se vor aplica disp.art.41 alin.1 din C.p., cu privire la această pedeapsă nefiind împlinit termenul de reabilitare, care potrivit disp. art.167 alin.5 C.pen. curge de la data executării ultimei pedepse, respectiv 01.06.2012.

Pentru aceste motive instanța va dispune condamnarea inculpatului R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte săvârșită asupra unui membru de familie prev. și ped. de art. 195 alin.1 rap. la art.199 alin.1 C.pen. cu aplic. art.41 alin.1 C.pen.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art.74 C.p., va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, faptul că infracțiunea a fost săvârșită împotriva unui membru de familie( aspect față de care maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime), precum și în stare de recidivă postexecutorie( aspect față de care potrivit disp. art.43 alin.5 C.pen. limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate).

Având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime.

Potrivit disp. art.79 alin.3 C.pen.în cazul în care sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin.1, după care limitele rezultate se majorează conform alin.2.

Potrivit dispozițiilor art.195 C.pen limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt cuprinse între 6 și 12 ani și având în vedere și dispozițiile art.199 C.pen limitele de pedeapsă vor fi cuprinse între 6 ani și 15 ani.

Potrivit dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen, aceste limite se vor reduce cu o treime, urmând a fi cuprinse între 4 ani și 10 ani, după care aplicând dispozițiile art.43 alin.5 C.pen., rezultă că limitele de pedeapsă vor fi cuprinse între 6 ani și 15 ani.

La alegerea pedepsei instanța va avea în vedere faptul că întregul conflict ce a avut loc între inculpat și victimă a fost declanșat de aceasta din urmă, care pe fondul consumului de alcool și al geloziei l-a atacat într-o primă fază pe martorul R. S., inculpatul sărind în apărarea acestuia și reușind să o îndepărteze pe victimă de acesta, după care aceasta a continuat să-i reproșeze faptul că ar întreține relații intime, susținere la care inculpatul a reacționat agresiv. Având în vedere conduita inculpatului în cursul procesului penal, acesta regretând cele întâmplate, instanța va dispune aplicarea unei pedepse puțin mai îndepărtată de minimul special.

Pentru toate aceste motive instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare, este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.

În baza art. 67 alin. 1 N.C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 N.C.pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. F., perioada reținerii din data de 24.09.2014 și a arestării preventive de la 30.09.2014 la zi și menține măsura arestării preventive a acestuia( având în vedere și încheierea din data de 20.02.2015 pronunțată de aceasta instanță in prezenta cauză, prin care în baza art.278 C.pr.pen. s-a dispus înlăturarea erorii materiale cuprinse în minuta prezentei sentinței penale).

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului R. F. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 19 N.C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ. va admite acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă S. C. de Urgență C. și obligă inculpatul R. F. la plata sumei de 2392,82 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plății efective către această parte civilă.

Instanța va lua act totodată că numita A. C. G.( fiica victimei C. I.) nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.82 alin.3 din legea nr.51/1995 va admite cererea avocatei din oficiu Giucă I.-G. dispune majorarea onorariului acordat acesteia de la 200 lei la 400 lei, având în vedere că aceasta s-a prezentat la numeroase termene de judecată .

În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală și judecată), având în vedere culpa sa infracțională.

În baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen., onorariile avocaților din oficiu ( de la urmărirea penală și în faza de judecată) în cuantum de 600 lei vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiție (faza de urmărire penală și judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.195 alin.1 rap. la art.199 alin.1 C.pen. cu aplic art.41 alin.1 C.pen și art.396 alin.10 C.pr.pen.

Condamnă pe inculpatul R. F., fiul lui Natural și M., născut la data de 05.07.1967 în ., jud D., cu domiciliul în ., ., nr 362, jud D., posesor CI . nr._, eliberată de SPCLEP S. la 19.10.2006, CNP_, cetățenie română, recidivist, aflat in Penitenciarul de Maximă Siguranță C., la pedeapsa principală de 8 ani închisoare .

În baza art. 67 alin. 1 N.C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 N.C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. F., perioada reținerii din data de 24.09.2014 și a arestării preventive de la 30.09.2014 la zi și menține măsura arestării preventive a acestuia.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului R. F. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 19 N.C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ.

Admite acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă S. C. de Urgență C. și obligă inculpatul R. F. la plata sumei de 2392,82 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plății efective către această parte civilă.

Ia act că numita A. C. G.( fiica victimei C. I.) nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.82 alin.3 din legea nr.51/1995 admite cererea avocatei din oficiu Giucă I.-G. dispune majorarea onorariului acordat acesteia de la 200 lei la 400 lei.

În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală și judecată).

În baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen.,

Onorariile avocaților din oficiu ( de la urmărirea penală și în faza de judecată) în cuantum de 600 lei vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiție (faza de urmărire penală și judecată).

Cu drept de apel.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

C. E. V.

Red jud G.A./

Tehnored CEV

5 ex./ 05.03.2015

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 05.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă T. D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 133 din 19.02.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Președinte, Pentru conformitate,

SS. G. A. Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 05.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

R. F., fiul lui Natural și M., născut la data de 05.07.1967 în ., jud D., cu domiciliul în ., ., nr 362, jud D., posesor CI . nr._, eliberată de SPCLEP S. la 19.10.2006, CNP_, cetățenie română, recidivist, aflat in Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 133 din 19.02.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Președinte, Pentru conformitate,

SS. G. A. Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 05.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 133 din 19.02.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Președinte, Pentru conformitate,

SS. G. A. Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 05.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 133 din 19.02.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Președinte, Pentru conformitate,

SS. G. A. Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 05.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

A. C. G.

Cu domiciliul in comuna Ț., ., judetul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 133 din 19.02.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Președinte, Pentru conformitate,

SS. G. A. Grefier,

C. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul DOLJ