Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 89/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 89/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-04-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 89

Ședința publică de la 07 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. –judecător

Grefier - E.-S. Ț.

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror F. C.

Pe rol, judecarea contestației la executare formulată condamnatul S. C. N., împotriva sentinței penale nr. 1191 din data de 27.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 24/2012 pronunțată de J. Filiași, definitivă prin decizia penală nr. 935/22.04.2013 a Curții de Apel C. .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat S. C. N., personal și asistat de avocat din oficiu T. N. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Contestatorul condamnat arată că înțelege să își mențină contestația formulată împotriva hotărârii atacate .

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației de față.

Avocat din oficiu T. N., solicită admiterea contestației desființarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 24/2012 pronunțată de J. Filiași .

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a contestației, solicitând menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul condamnat având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației.

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Asupra contestației la executare formulată condamnatul S. C. N., împotriva sentinței penale cu 1191 din data de 27.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._ constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1191/27.02.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul S. C. N., fiul lui D. și O., născut la data de 19.04.1985, CNP_. S-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Noul cod penal. În baza art. 275 pct. 4 alin. 3 cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli efectuate de stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr._, petentul condamnat S. C. N. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea de 5 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 24 din 24.10.2012, pronunțată de J. Filiași, definitivă prin decizia penală 935/22.04.2013 a Curții de Apel C..

Cererea formulată de petentul condamnat nu a fost motivată în fapt și în drept.

La dosarul cauzei s-au depus o copie de pe mandatul de executare a pedepsei aplicate condamnatului și o copie a sentinței penale menționate, însoțită de un referat al compartimentului executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării.

Inculpatul S. C. N. a fost condamnat prin sentința penală 24 din 24.10.2012, pronunțată de J. Filiași, definitivă prin decizia penală 935/22.04.2013 a Curții de Apel C., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Prin aceeași sentință, în baza art. 71 cod penal, i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b cod penal.

În baza sentinței penale nr. 24 din 24.10.2012, pronunțată de J. Filiași, definitivă prin decizia penală nr. 935/22.04.2013 a Curții de Apel C., s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 46/23.04.2013 de către J. Filiași, executarea pedepsei începând la data de 24.04.2013.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 cod penal, instanța a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă;

2. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 2 cod penal de la 1969.

Analizând pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracțiune potrivit noilor incriminări, instanța a constatat că pedeapsa aplicată pentru această infracțiune îndeplinește cerințele de legalitate, nefiind mai mare decât maximul special al pedepsei potrivit noilor incriminări.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a constatat că nu este întemeiată cererea formulată de petentul condamnat S. C. N., de aplicare a legii penale mai favorabile, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 6 Noul cod penal, motiv pentru care cererea formulată de petentul condamnat a fost respinsă ca neîntemeiată.

În baza art. 275 pct. 4 alin. 2 cod procedură penală, petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul S. C. N., solicitând admiterea cererii în sensul aplicării legii penale mai favorabile privind condamnarea de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/2012 pronunțată de J. Filiași, județul D. .

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (1) cod penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Astfel, potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 46/23.04.2013 emis de către J. Filiași, contestatorul S. C. N. se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/24.10.2012 de J. Filiași, definitivă prin decizia penală nr. 935 din data de 22.04.2013 a Curții de Apel C. .

Analizând aplicabilitatea dispozițiilor legale citate pentru pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, pedeapsă la care a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a cod penal de la 1969 și, prin raportare și la noile reglementări, în vigoare de la 1 februarie 2014, se constată următoarele:

Corespondentul în legea nouă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului potrivit legii vechi, sunt dispozițiile art. 218 alin. 2 lit. f cod penal limitele de pedeapsă fiind de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi .

Examinând noile dispoziții prin raportare la cele hotărâte prin sentința penală de condamnare menționată mai sus, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut în noua reglementare, respectiv, 12 ani .

În aplicarea dispozițiilor art. 6 cod penal referitoare la pedepsele complementare aplicate definitiv la data intrării în vigoare a noului cod penal, indiferent de legea mai favorabilă cu privire la pedeapsa principală, distingem următoarele ipoteze: dacă pedeapsa complementară nu mai este prevăzută în legea nouă, aceasta nu se mai execută și, ipoteza a doua, dacă pedeapsa complementară are corespondent în legea nouă, aceasta se execută în conținutul și limitele prevăzute de noul cod penal.

În speță, condamnatului S. C. N., prin sentința penală nr. 24/24.10.2012 a Judecătoriei Filiași, definitivă prin decizia penală cu nr. 935/22.04.2013 a Curții de Apel C., i-a fost aplicată pedeapsa complementară constând în interzicerea, pe o durată de 5 ani a următoarelor: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Examinând noile dispoziții prin raportare la cele hotărâte prin sentința penală de condamnare menționată mai sus, se constată că pedeapsa complementară aplicată are corespondent în legea nouă nu numai sub aspectul conținutului, ci și în ceea ce privește durata în care condamnatului îi este interzis exercițiul respectivelor drepturi.

Astfel, potrivit art. 66 alin. 1 din noul cod penal: " pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Pentru aceste motive, tribunalul va respinge contestația formulată de condamnatul S. C. N., împotriva sentinței penale nr. 1191 din data de 27.02.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .

Va obliga contestatorul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de condamnatul S. C. N., fiul lui D. și O., născut la data de 19.04.1985, în Filiași, jud.D., CNP_, domiciliat în orașul Filiași, ., ..1, ., împotriva sentinței penale nr. 1191/27.02.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .

Obligă contestatorul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2014 .

Judecător,

L. L. U. Grefier,

E.-S. Ț.

Red.jud.L.L.U.

Tehnored. TES

4 ex./

Jud. fond V.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 89/2014. Tribunalul DOLJ