Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 337/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 337/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 337
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Grefier D. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. R.
Din cadrul Parchetului de pe lângă T. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul S. N., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) declinat de la Judecătoria C.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns condamnatul S. N. personal și asistat de avocat I. E. în substituirea avocatului din oficiu C. I. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.3826/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Interpelat de către instanță, condamnatul S. N., precizează faptul că insistă în cerere, întrucât nu i-a fost aplicată legea penală mai favorabilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat tribunalul constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat I. E., apărător din oficiu a condamnatului S. N., solicită admiterea contestației în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cât și aplicarea legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingerea contestației ca inadmisibilă întrucât a mai fost analizată o cerere în acest sens.
Condamnatul S. N., având ultimul cuvânt, arată că a formulat această contestație pentru a i se reduce pedeapsa principală și într-adevăr a mai formulat o cerere pe legea penală mai favorabilă dar în ceea ce privește pedeapsa complementară, sens în care solicită reducerea pedepsei principale.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față ;
Constată că la data de 02 februarie 2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnatul S. N..
În motivarea cererii condamnatul a arătat că se află în executarea pedepsei de 20 de ani aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.de art.197 cod penal de la 1969 și se impune reducerea pedepsei conform art.218 Cod penal la maximul special de 12 ani.
Prin sentința penală nr. 1141 din data de 27.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. iar în temeiul art. 595 Cpp rap.la art.50 Cpp s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului D..
Primind cauza, la data de 15.04.2015, T. D. a înregistrat-o sub nr._ .
Prezent în instanță contestatorul a învederat instanței că a formulat prezenta contestație prin care solicită aplicarea legii penale mai favorabile întrucât nu i s-a redus pedeapsa principală .
Analizând contestația la executare formulată de condamnatul S. N. prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, se constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin adresa nr. N_/06.03.2015, Penitenciarul C. a comunicat că petentul se află în executarea mandatului nr. 83/13.01.2004 emis de T. M. în baza sentinței penale nr. 76/2003 a Tribunalului M. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5937/16.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin sentința penală nr. 76/2003 a Tribunalului M. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5937/16.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul S. N. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin.1, 2 lit. a și alin 3 cpen anterior cu art. 75 lit. c și art. 37 lit. b cpen anterior și a infracțiunii prev. de art. 201 alin 2 și 4 cpen anterior cu aplic art. 37 lit. b cpen anterior .
În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 83/13.01.2004 de către T. M..
Potrivit dispozițiilor art. 595 alin.1 C.p.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul Penal. Potrivit alin.2 aplicarea dispozițiilor alin 1 se face de către instanța de executare.
De asemenea, dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135 /2010 privind Codul de procedură penală stabilesc că procedura de soluționare a solicitărilor privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se va face potrivit dispozițiilor privind executarea hotărârilor penale din Noul cod de procedură penală, dând competență exclusivă instanței de executare de a se sesiza din oficiu cu privire la soluționarea acestor contestații pentru persoanele aflate în penitenciare în executarea hotărârilor de condamnare sau la cerere pentru celelalte hotărâri de condamnare.
Potrivit art. 599 al 5 NCPP ,cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile,daca exista identitate de persoana,de temei legal,de motive si de apărări.
Cum condamnatul a mai formulat o cerere de contestație la executare ce a avut ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, care a fost soluționata prin sentința penală nr. 55/13.02.2014 a Tribunalului D., prin respectiva sentință stabilindu-se că legea nouă este mai favorabilă doar sub aspectul pedepselor complementare care au fost reduse ca durată, nu și în privința pedepsei principale .
În cauza de față, petentul condamnat a invocat același temei legal legal, aceleași motive si aceleași apărări,astfel încât instanța,în baza art. 599 al 5 NCPP urmează a respinge e ca inadmisibilă prezenta contestație la executare ce
Va fi obligat contestatorul condamnat la 170 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin.5 CPP rap.la art. 595 CPP.
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul S. N., fiul lui C. și N., născut la data de 15.10.1981, deținut în Penitenciarul C..
Obligă contestatorul condamnat la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2015.
Președinte,
V. TiuganGrefier,
D. M.
Red.V.T.
Tehnored/D.M. 27 Mai 2015
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 27.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 337/13.05.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 27.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 337/13.05.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 27.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
S. N., fiul lui C. și N., născut la data de 15.10.1981,
Deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 337/13.05.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 340/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 761/2015.... → |
|---|








