Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 59/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR.59
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier I. M. L.
Ministerul Public –P. de pe lângă T. D. a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. I. M., deținut în Penitenciarul Pelendava C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, avocat D. F., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, cu adresa nr.V2_/PPDJ/18.12.2014 a Penitenciarului Pelendava C., înregistrată prin Serviciul Registratură la data de 23.12.2014, sub nr._, condamnatul a arătat că cererea a fost formulată de alți deținuți, în numele său, solicitând ca judecata să aibă loc în lipsa sa, după care:
Față de cele învederate de către contestatorul-condamnat prin adresa atașată la dosar, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.
Avocat D. F., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, solicită a se lua act de cele precizate de către acesta.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.12.2014, sub nr._, urmare a înaintării cu adresa din data de 02.12.2014 a Tribunalului C., condamnatul N. I. M., deținut în Penitenciarul Pelendava C., a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.198, emis în baza sentinței penale nr.120.
Cu adresa nr.V2_/PPDJ/18.12.2014 a Penitenciarului Pelendava C., înregistrată prin Serviciul Registratură la data de 23.12.2014, sub nr._, condamnatul a arătat că cererea a fost formulată de alți deținuți, în numele său, solicitând ca judecata să aibă loc în lipsa sa.
Conform notei telefonice întocmite cu Penitenciarul Pelendava C., condamnatul se află în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.120 din 01.06.2004 pronunțată de T. O. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (mandat de executare a pedepsei închisorii nr.1918/10.03.2005).
Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art.598 C.p.p., cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art.597 și art.598 C.p.p.
Textul procedural prevăzut de art.597 alin.1 C.p.p., în arătarea persoanelor care pot formula o contestație, folosește sintagma "părțile interesate". Această sintagmă nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.
Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art.598 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.
Din datele oferite de dosarul cauzei nu rezultă că cererea este formulată de către o altă persoană, cu excepția contestatorului-condamnat N. I. M., care ar avea vreun interes cu privire la modul de executare, la incidentele intervenite în cursul executării pedepsei.
Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorului-condamnat N. I. M. și datele de stare civilă, prin adresa nr.V2_/PPDJ/18.12.2014 a Penitenciarului Pelendava C., înregistrată prin Serviciul Registratură la data de 23.12.2014, sub nr._, condamnatul a arătat că cererea a fost formulată de alți deținuți, în numele său și, ca atare, solicită ca judecata să aibă loc în lipsa sa.
În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorul-condamnat, reține că, în speță, cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.
În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.
Față de cele precizate, în baza art.597 C.p.p.raportat la art.599 C.p.p. se va respinge contestația la executare privind pe condamnatul N. I. M., ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe condamnatul N. I. M., fiul lui C. și M., născut la data de 02.05.1977, deținut în Penitenciarul Pelendava C., ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.3 C.p.p.
Cheltuielile judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26.01.2015.
Președinte,
M. N.
Grefier,
I. M. L.
Red jud MN/Tehnored IML
5 ex./ 02 februarie 2015
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 183/2015.... → |
|---|








