Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 830/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 830/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR. 830

Ședința publică de la 07 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. F.

Grefier M. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.

a fost reprezentat de procuror C. M.

Pe rol judecarea cererii în întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata G. F., în prezent deținută în Penitenciarul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata G. F. reprezentată de avocat D. Crenguța, care depune la dosar delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr._/2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petenta condamnată G. F. a înaintat o declarație pe proprie răspundere că nu are cunoștință de prezenta cerere, solicitând judecarea în lipsă și încetarea procesului penal, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnata G. F., av. D. Crenguța, solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere că aceasta a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală.

T.

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2015, condamnata G. F. a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motive medicale.

Prin încheierea din data de 10.11.2015, Judecătoria C. a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de întrerupere a executării pedepsei în favoarea Tribunalului D., cauza fiind înregistrată la data de 16.11.2015, sub nr._ .

La solicitarea instanței a fost depus, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 348/31.10.2016 emis de T. D., precum și declarația petentei în sensul că nu își însușește cererea, nu solicită judecarea cauzei și nu dorește să fie prezentată instanței.

Prin încheierea nr. 40/20.11.2015, judecătorul delegat cu executarea a dispus sesizarea instanței cu privire la cererea de întrerupere a executării pedepsei, fiind fixat termen la data de 07.12.2015.

Prin adresa nr. N_/03.12.2015, Penitenciarul C. a înaintat instanței de judecată declarația condamnatei G. F. prin care solicită judecarea în lipsă a cererii de întrerupere a executării pedepsei ce nu a fost formulată de ea.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 592 rap. la art. 589 alin. 3 C.p.p., cererea de întrerupere a executării pedepsei poate fi formulată de procuror și de condamnat.

Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatoarei condamnate G. F., datele de stare civilă, precum și unele date privind situația juridică a acesteia, în urma audierii sale de către judecătorul delegat cu supravegherea în cadrul P. C., aceasta a precizat că nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei în și nu-și însușește contestația la executare formulată de o altă persoană în numele său.

În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatoarea-condamnată, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de persoana condamnată, tribunalul va respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în numele contestatoarei G. F., fiica lui M. și M., născută la data de 25.01.1979 în Calafat, județul D., în prezent deținută în Penitenciarul C., ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin 3 Cpp

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.12.2015

Președinte, Grefier,

E. F. M. D.

Red. Jud. E.F./tehnored. M.D.

14 decembrie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 830/2015. Tribunalul DOLJ