Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 873/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 873/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Sentința Penală Nr. 873/2014
Ședința publică de la 26.06.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
Grefier: C. A. G.
Pe rol soluționarea cererii persoanei condamnate, P. D., în prezent deținută în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost restituită dovada de încunoștințare a persoanei condamnate și au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului C., după care instanța reține cauza în pronunțare.
T.,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, condamnatul P. D. a solicitat aplicarea legii mai favorabile arătând că este condamnat la o pedeapsă de 23 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Cererea nu a fost motivată în fapt și drept.
La solicitarea instanței, Penitenciarul C. a comunicat, prin adresa nr. N_/PCDJ/16.06.2014, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii privind persoana condamnată P. D., fișa de evaluare a acesteia și sentința penală de condamnare.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 511/05.11.2001 pronunțată de T. D., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3111 din 18.06.2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus în baza art. 174, 175 alin. 1 lit. c CP condamnare inculpatului P. D. la pedeapsa de 23 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b CP pe o perioadă de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 64 și art. 71 Cp, urmând ca în conformitate cu art. 34 CP să execute pedeapsa de 23 ani închisoare.
În baza art. 88 CP rap. la art. 350 CPP a dedus prevenția de la 23.11.2000 la zi și a menținut starea de arest.
În baza sentinței penale nr. 511/05.11.2001 pronunțată de T. D. s-a emis MEPI nr. 577 din data de 01.07.2002 de către T. D..
De asemenea, din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că a fost soluționată cererea persoanei condamnate P. D. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în dosarul înregistrat sub nr._, soluționată de T. D. prin sentința penală nr. 831/17.06.2014.
Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma art. 6 NCP, tribunalul constată că pe rolul instanței a fost înregistrată, la data de 16.04.2014, cererea formulată de persoana condamnată P. D. privind aplicarea legii penale mai favorabile sub nr._ având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, cerere respinsă prin sentința penală nr. 831/17.06.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 5 C.pr.pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
Astfel, constatând că pe rolul instanței a mai fost soluționată o contestație la executare privind aceeași parte – condamnatul P. D., întemeiată pe același temei legal și pentru aceleași motive – aplicarea legii mai favorabile în temeiul art. 6 NCP, împrejurarea că potrivit art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013 instanța care s-a pronunțat la solicitarea persoanei condamnate a examinat și rezolvat din oficiu toate aspectele necesare soluționării cauzei și văzând și dispozițiile art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP și art. 599 alin. 5 CPP, tribunalul constată că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este inadmisibilă.
Față de toate considerentele expuse, contestația la executare urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul P. D., fiul lui Ș. și A., născut la data de 08.12.1971, în C., județ D., în prezent deținut în Penitenciarul C., CNP_, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.P.P
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 26.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. M. MarinescuCarmen A. G.
Red. A.M.M.
Teh. C.A.G./5 ex/10.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 919/2014.... | Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... → |
|---|








