Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 66/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. Ș. I. N.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator N. M., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, personal și asistat de apărătorul ales, avocat T. A. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a primit la dosarul cauzei raportul de expertiză medico-legală întocmit in cauză.
Avocat T. A. M. pentru petentul contestator N. M., solicită acordarea unui nou termen de judecată și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală, apreciind că la momentul analizării condamnatului nu s-a avut în vedere faptul că acesta suferă de metastaze hepatice tratate citostatic, în curs de terapie moleculară, iar cercetările medicale realizate nu reliefează această afecțiune de care suferă condamnatul. Apreciază că aceste afecțiuni pun în pericol viața condamnatului, iar în regim de detenție, nu poate beneficia de condiții propice, depune în acest sens cerere scrisă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, învederând că la întocmirea raportului de expertiză medico-legală au fost avute în vedere toate afecțiunile de care suferă condamnatul.
Instanța respinge cererea, având în vedere că din raportul de expertiză medico-legală cu nr. 2409/A1/03.12.2014 rezultă că s-a avut în vedere și afecțiunea de metastaze hepatice tratate citostatic și că se află în curs de terapie moleculară.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Avocat T. A. M. pentru petentul contestator N. M., solicită admiterea cererii, așa cum a fost formulată, în acest sens, depunând concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii având în vedere concluzia raportului de expertiză medico-legală.
Petentul contestator N. M., solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 852/09.12.2014, Curtea de Apel C. a dispus în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. b C.p.p., cu referire la art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. și art. 281 alin. 1 lit. f C.p.p. admiterea contestației formulate de contestatorul condamnat N. M., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței penale nr. 1296/20.11.2014 pronunțată de T. D., desființarea sentinței contestate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond – T. D..
La primirea dosarului, Curtea a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru contestatorul condamnat cu mențiunea că la instanța de fond a avut ca apărător ales pe doamna avocat D. C. A., conf. împuternicirii avocațiale nr._ . 0 din 16.07.2014.
Fiind efectuate verificări pe site-ul Baroului D. s-a constatat că doamna avocat ales D. C. A. face parte din lista avocaților incompatibili, fiind suspendată la cerere din data de 29.09.2014, motiv pentru care, până la primul termen de judecată instanța a întocmit o adresă către Baroul D. pentru a comunica situația doamnei avocat.
Cu adresa nr. 2255/05.12.2014 Baroul D. a comunicat instanței că doamna D. C. A. figurează pe Tabloul avocaților suspendați la cerere al Baroului D., începând cu data de 29.09.2014 până la data de 22.07.2015, pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la un an.
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. 1 lit. f C.p.p., care reglementează nulitatea absolută, determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Conform aceluiași art. – 281 C.p.p., nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere și poate fi invocată în orice stare procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.
Cum, în speță, condamnatul se află în stare de detenție, fiind în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infr. de evaziune fiscală prin s.p. nr. 408 din 20.09.2011 a Tribunalului D., în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 457/2011 din 27.05.2014, asistența sa juridică era obligatorie, cererea de întrerupere executare pedeapsă fiind și redactată la data de 22.07.2014 de apărătorul ales D. C. A., apărător ales care însă, din data de 29.09.2014 până la data de 22.07.2015 este suspendată la cerere, pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la un an.
Or, la data de 20.11.2014 când s-au pus concluzii pe fond și a și fost pronunțată sentința contestată s-a prezentat în instanță petentul condamnat N. M. asistat tot de avocatul ales D. C. A., avocat care însă, la acea dată nu mai avea dreptul de a pleda în instanță, fiind suspendată la cerere, așa încât condamnatul, la acel termen a fost lipsit de apărare juridică calificată, sentința pronunțată fiind astfel lovită de nulitate absolută conf. disp. art. 281 alin. 1 lit. f C.p.p.
În raport de aceste considerente, s-a admis excepția invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. b C.p.p., cu referire la art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. și art. 281 alin. 1 lit. f C.p.p., s-a admis contestația formulată de contestatorul condamnat N. M., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței penale nr. 1296/20.11.2014 pronunțată de T. D., s-a desființat sentința contestată și s-a trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond – T. D..
La data de 30.12.2014, s-a primit spre rejudecare cauza fiind înregistrată sub nr._ .
Analizând actele și lucrările efectuate la dosarul cauzei, instanța reține că:
Potrivit art 592 NCpp, cererea de întrerupere executare pedeapsă poate fi admisă dacă se regăsesc una dintre următoarele situații: a), când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată și b), când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
La întocmirea raportului de expertiză medico-legală nr. 2409/03.11.2014 întocmit de IML C. au fost avute în vedere mai multe documente medicale și rezultate ale examenelor medicale de specialitate din cadrul secției de medicină internă, examen de diabet și boli de nutriție, examen oncologic. De asemenea, s-a avut în vedere și referatul medical nr._/29.07.2014 emis de ANP – Penitenciarul C., prin care s-a prevăzut că petentul condamnat suferă de "diabet zaharat tip 2.HTA. Neoplasm sigmoidian – tratament complex. Dislipidemie mixtă. Metastaze hepatice – tratament citostatic – curs de terapie moleculară".
De asemenea, din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că petentul N. M. prezintă diagnosticul "HTA primară grad 3, clasă de risc cardio – vascular crescut. Dislipidemie mixtă. DZ tip II parțial controlat terapeutic. Nefropatie diabetică. Neoplasm al colonului sigmoid operat (2011) tratat PCT; reluare de evoluție cu M1 HEP, in curs de CT țintit molecular cu Bevacizumab".
Din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar existența și gravitatea bolii trebuie dovedite numai prin efectuarea unei expertize medico-legale de către serviciul medico-legal competent.
Raportând situația de fapt în cauză la condițiile legale menționate anterior și având în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală din care rezultă că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua A.N.P., instanța constată nerealizată prima condiție.
Cum cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, instanța constatând nerealizată una dintre ele, consideră de prisos a verifica realizarea celei de a doua condiții, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta condamnatul prin lăsarea sa în libertate.
Pentru aceste considerente, constatând că afecțiunile de care suferă condamnatul, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală, pot fi tratate în Rețeaua Sanitară a ANP, fapt ce nu-l pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, cererea de față se apreciază ca fiind neîntemeiată și urmează a fi respinsă, nefiind întrunite condițiile prev de art. 592 C.p.p. rap. la art. 589 alin. 1 lit. a C.p.p.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 592 Cpp rap la art 598 lit a Cpp, va respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul N. M., în baza art 275 alin Cpp, va obliga petentul al plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 63 lei reprezintă contravaloare raport de expertiză medico-legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza dispozițiilor art. 592 Cpp rap la art 598 lit a Cpp,
Respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul N. M., fiul lui G. și C., născut la data de 23.01.1951, ca neîntemeiată.
În baza art 275 alin Cpp, obligă petentul al plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 63 lei reprezintă contravaloare raport de expertiză medico-legală.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28.01.2015.
Președinte,
V. Ș. I. N.
Grefier,
A. M. D.
Redact VȘIN
Tehnored A.D. 29 Ianuarie 2015/4ex
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1048/2014.... | Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... → |
|---|








