Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 285/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 285/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 285

Ședința publică de la 09 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. C.

Grefier: C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul C. I. împotriva sentinței penale nr. 2048 din 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. I. personal și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat P. T. D. în substituire avocat T. D., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4833/2014 și delegație de substituire nr. 09/09.05.2014, emisă de Baroul D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind interpelat de către instanță, contestatorul condamnat C. I. învederează că își menține contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 2048/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 2048/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. și pe cale de consecință, să se dispună liberarea condiționată a condamnatului C. I., întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 100 Cp., din caracterizarea întocmită și depusă la dosar de administrația locului de deținere rezultă faptul că, pe perioada executării pedepsei a participat la programe și activități educative și a avut un comportament corespunzător.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de condamnatul C. I. și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere faptul că petentul condamnat este cunoscut cu antecedente penale și se află la prima analiză în comisia de liberări condiționate.

Contestatorul condamnat C. I., având ultimul cuvânt, solicită liberarea sa condiționată.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL:

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală cu nr. 2048/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea condiționată a condamnatului C. I., (deținut în Penitenciarul Pelendava C. și s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 21 august 2014.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 130 de lei au rămas în sarcina statului din care suma de 100 de lei onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției alocate Tribunalului D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 28.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C. privind liberarea condamnatului C. I. din executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 33/2011 Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

In vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. V2_/27.02.2014 întocmit de Penitenciarul Pelendava C., care însoțește propunerea de liberare condiționată, reținându-se că petentul condamnat a început executarea la data de 06.12.2011 și expiră în termen la data de 05.08.2015.

Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1339 de zile.

Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 892 zile închisoare.

A executat până la data de 27.02.2014, un număr de 894 zile închisoare, în care sunt incluse 79 de zile ca urmare a muncii prestate și 0 zile arest preventiv.

Condamnatul execută pedeapsa în regim deschis.

Condamnatul se află la prima analiză în comisia de liberări condiționate.

Petentul condamnat este recidivist.

Din procesul verbal înaintat de Penitenciar rezultă că petentul condamnat a participat la programele și activitățile educative, manifestând interes față de acestea. Condamnatul a avut un comportament corespunzător, a fost sancționat disciplinar și a fost și recompensat.

Conform procesului verbal V2_/27.02.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate condiționată a Penitenciarului Pelendava C. s-a apreciat că acesta poate fi liberat condiționat.

În ceea ce privește criteriile liberării condiționate, instanța de fond a comparat dispozițiile legale din vechiul cod penal cu cele din noul cod penal pentru a stabili legea penală mai favorabilă.

Este adevărat că petentul condamnat a îndeplinit fracția prevăzută de lege după . noul cod penal, însă acesta a comis fapta anterior datei de 01 februarie 2014, astfel că se creează o situație care obligă judecătorul să analizeze care dintre cele două legi îi este mai favorabilă condamnatului atât în ceea ce privește fracțiunile de pedeapsă cât și condițiile impuse acestuia cu ocazia analizării liberării.

Se consolidează astfel principiul potrivit căruia situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În acest sens instanța de fond a avut în vedere decizia nr. 214/1997 a Curții Constituționale și deciziei pronunțată în recurs în interesul legii cu nr. 25/1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din considerentele cărora rezultă că se impune a fi identificată legea penală mai favorabilă în acele situații în care un condamnat a comis o faptă anterior modificării legislative, iar posibilitatea de a fi liberat condiționat se ivește după . noii legi penale.

În speța de față, comparând art. 99 și urm noul cod penal sau art. 59 și urm. vechiul cod penal instanța de fond a constatat că în ceea ce privește fracțiunea de pedeapsă nu au intervenit modificări.

Însă, actualul cod penal, față de codul penal din 1968 impune condiții suplimentare condamnaților care au îndeplinit fracțiunea prevăzută de lege, astfel:

Art. 100 alin. 1 lit. b prevede că cel condamnat se află în executarea în regim semideschis sau deschis

Art. 100 alin. 1 lit. c prevede că cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Art. 100 alin. 1 lit. c prevede că se poate acorda liberarea atunci când instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Comparând dispozițiile legale din vechiul cod penal cu cele din actualul cod penal, instanța constată că legea mai favorabilă este legea veche întrucât nu impune condițiile privind regimul executării pedepsei și nici al achitării despăgubirilor civile, astfel că cererea va fi analizată din prisma codului penal din 1968.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut ca, potrivit art. 59 C.p. 1968 poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că petentul condamnat se află la prima analiză, nereieșind dacă dă dovezi temeinice de îndreptare, așa cum dispune textul de lege.

Prima instanță a constatat că petentul nu a fost la primul contact cu legea penală.

Astfel, instanța de fond a reținut că anterior a mai fost condamnat la trei pedepse pentru comiterea infr. de furt calificat.

În ceea ce privește antecedentele penale ale condamnatului, în cazul condamnaților care au antecedente penale se va proceda la o examinare mult mai riguroasa a condițiilor prev de art 59 Cp 1969, întrucât aceasta categorie de condamnați trebuie sa dea dovada de o disciplina si staruinta deosebite in munca, de o vădita si temeinica îndreptare, relevata de numeroase si frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere. Aceasta pentru a dovedi ca îndreptarea si reeducarea lor este . efectiva, iar nu un simulacru pentru obținerea cat mai grabnica a liberării condiționate, ca apoi sa continue viata, mai precis modul de viata care a fost întrerupt prin condamnarea suferita.

Ceea ce interesează din punct de vedere al antecedentelor penale sunt atât consecințele de ordin sancționator care deriva, ci si măsura in care ele reflecta sau nu o potențialitate criminogena. Nu pot fi ignorate – atunci când se fac aprecieri cu privire la existenta premiselor ca persoana condamnata sa se fi îndreptat - nici gravitatea infracțiunilor săvârșite in trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infracțiuni, nici intervalul de timp scurs intre săvârșirea lor, nici condițiile in care ele au fost comise.

Chiar daca antecedentele penale nu constituie un impediment absolut pentru liberarea condiționata, criteriile prev de art. 59 Cp 1968 trebuie analizate cu referire directa la acestea, deoarece condamnatul este cunoscut cu antecedente penale, înregistrând in trecut mai multe condamnări -, așa cum s-a arătat mai sus.

In acest caz, prima instanță a apreciat că, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportuna si legala pentru ca persoana in cauza sa se redreseze, sa dobândească un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.

Față de cele reținute anterior, instanța de fond a respins propunerea privind liberarea condiționată a condamnatului C. I. și a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 21 august 2014.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 de lei au rămas în sarcina statului din care suma de 100 de lei onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției alocate Tribunalului D..

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. I..

La termenul de judecată din data de 09 Mai 2014, personal și prin apărătorul său a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 2048/2103.2014 pronunțată de Judecătoria C. și pe cale de consecință, să se dispună liberarea condiționată a condamnatului C. I., întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 100 Cp, din caracterizarea întocmită și depusă la dosar de administrația locului de deținere rezultă faptul că, pe perioada executării pedepsei a participat la programe și activități educative și a avut un comportament corespunzător.

Analizând sentința instanței de fond tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, nefiind îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 59 C.p. 1969 pentru a admite cererea de liberare condiționată a condamnatului C. I..

Analizând instituția liberării prin prisma disp. art 59 din Codul penal din 1968, și art. 99-106 NCP, tribunalul constată că in mod corect instanța de fond a apreciat ca vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art. 100 lit. b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit. c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.

Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

T. reține că petentul condamnat C. I. se află în executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 33/2011 Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Anterior contestatorul a mai fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu aplic art 81 cp prin sp nr 66/2006 a Judecătoriei Calafat,,la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplic art 81 cp prin sp nr 130/2008 a Judecătoriei Calafat,pentru savarsirea unor infracțiuni de același gen.

Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., rezulta ca pe parcursul executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul și ceilalți deținuți, a manifestat interes pentru activitățile educative.

De asemenea, se mai menționează în caracterizarea depusă la dosar de către penitenciar faptul că petentul condamnat a fost sancționat în data de 17.09.2012 pentru lovire deținut.

T. constată că, deși contestatorul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege nu a dat dovada de o disciplina si stăruința deosebite in munca, de o vădita si temeinica îndreptare, relevata de numeroase si frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere

In consecinta ,raportat si la condamnarile anterioare pentru acelasi gen de infractiuni, tribunalul apreciază că în acest moment, continuarea executarii pedepsei reprezinta soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni.

În plus, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.

Termenul fixat, respectiv după data de 21.08.2014 este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. I., împotriva sentinței penale nr. 2048/2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP contestatorul va obliga la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art 272 alin. 1 NCPP, cheltuielile privind onorariu avocat oficiu vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP,

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. I., fiul lui F. și Gicuța, născut la 19 octombrie 1988, deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 2048/2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP obligă contestatorul la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art 272 alin. 1 NCPP, cheltuielile privind onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2014.

PREȘEDINTE,

G. C.

GREFIER

C. E. V.

Red. G.C./Tehnored CEV

5 ex/ 15 Mai 2014

J.f. R. A.

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DATA: 09.05.2014

Operator de date cu caracter personal nr. 4690

Către

PENITENCIARUL PELENDAVA

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 285 din 09.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalului D., s-au dispus următoarele:

" În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP,

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. I., fiul lui F. și Gicuța, născut la 19 octombrie 1988, deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 2048/2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP obligă contestatorul la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art 272 alin. 1 NCPP, cheltuielile privind onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2014 ".

PREȘEDINTE,

G. C.

GREFIER

C. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 285/2014. Tribunalul DOLJ