Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 30

Ședința publică de la 15.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol se află soluționarea contestației declarată de condamnatul M. T., deținut in Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 5155 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat M. T., personal și asistat de apărător ales, avocat C. P., care depune împuternicire avocațială nr._ din 15.01.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La interpelarea instanței contestatorul condamnat M. T. arată că își menține contestația formulată.

Avocat C. P. pentru contestatorul condamnat M. T. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, încheierea nr. 1069 din 13.11.2014 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la penitenciarul C. privind persoana privata de libertate M. T..

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestatorul condamnat prin apărătorul său.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat C. P. pentru contestatorul condamnat M. T. având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând,admiterea cererii de liberare condiționată a dat dovezi temeinice de îndreptare, a participat la cursuri educative și la activități lucrative chiar si in exteriorul locului de deținere

Totodată, solicită ca instanța să aibă în vedere circumstanțele personale ale persoanei condamnate, respectiv mama sa este decedată, tatăl suferă de probleme cardiace, are doi copii minori în întreținere.

Cu privire la fracția prevăzută de lege, avocat C. P. arată că, contestatorul condamnat nu a împlinit fracția.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației cu consecința menținerii hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv nu a fost implinită fracția din pedeapsa prevăzută de lege.

Contestatorul condamnat M. T., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită.

Dezbaterile fiind închise;

T.,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5155 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. Tomica, în prezent deținut în Penitenciarul C..

S-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 01.05.2015.

Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 24.10.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_, cererea formulată de petentul condamnat M. T., prin care a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani inchisoare, cerere înaintata pe cale administrative de T. D..

În motivare, petentul a arătat că are 2 copii minori, mama sa este decedată, tatăl este cardiac, iar fiica cea mică prezintă un handicap și dorește să fie liberat condiționat pentru a fi aproape de familie.

În vederea soluționării cauzei, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către penitenciar pentru a comunica dacă petentul a fost discutat în Comisia de liberări, caz în care să înainteze proces verbal și caracterizare, sau să comunice data când acesta devine propozabil.

Prin adresa înregistrata sub nr._/29.10.2014, Penitenciarul C. a înaintat răspunsul la adresa instanței.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că petentul executa o pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 82/2014 a Tribunalului D., pentru infracțiunea prev. de Legea 39/2003.

Petentul nu a fost analizat in comisie, întrucât nu a îndeplinit fracția de 2/3 din pedeapsa, respectiv 974 zile, acesta devenind propozabil in vederea liberarii in jurul datei de 22.05.2015.

Instanța de fond a reținut reține că, potrivit art. 100 CP: Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Condiția fractiei de pedeapsa pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobandi vocatia la liberarea condiționata, prev. de art. 100 Cp reprezinta o condiție de fond, esențiala si imperativa. Neîndeplinirea acestei conditii reprezinta un impediment absolut in analiza si soluționarea cererii de liberare condiționata sub aspectul îndeplinirii celorlalte conditii.

Condiția privind executarea unei parti din pedeapsa reprezintă o garanție ca scopul preventiv al pedepsei si funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere si reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat si nu mai este necesara executarea în întregime a pedepsei.

Întrucât in cauza penala dedusa judecații nu a fost îndeplinita condiția esențiala, imperativa constând in executarea unei fracții de pedeapsa, conform art. 100 Cp, instanța de fond a reținut că există un impediment absolut in acordarea liberării condiționate, astfel incat examinarea celorlalte conditii este superflua.

Față de aceste considerente, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent si a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 01.05.2015.

A obligat condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul M. T.,, fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător a arătat că solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria C., iar pe fondul cauzei admiterea propunerii de liberare condiționată, apreciind că a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins propunerea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:

Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).

Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

T. reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, în baza sentinței penale nr. 82/2014 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev de Legea 39/2003.

Din adresa nr N_ /PCDJ/27.10.2012 înaintată de Penitenciarul C., instanța de control judiciar reține că persoana condamnată M. T. nu a fost analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată, deoarece nu a îndeplinit fracțiunea prevăzută de lege de 2/3 din pedeapsă, reprezentând 974 de zile, din care, in cazul in care muncește, data se va modifica, devenind propozabil pentru discutare în comisie în jurul datei de 22.05.2015.

Față considerentele expuse mai sus, instanța de control judiciar În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCpp, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. T. împotriva sentinței penale nr. 5155/30.10.2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCpp va obliga contestatorul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCpp,

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. T., fiul lui Z. și M., născut la 02 septembrie 1988, în prezent deținut in Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 5155/30.10.2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCpp obligă contestatorul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

G. C. C. E. V.

Red. Jud. .G.C./22 Ianuarie 2015

Tehnored CEV 5 ex

Jud fond. A.C.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 22.01.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

M. T., fiul lui Z. și M., născut la 02 septembrie 1988, în prezent deținut in Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 33 din 15.01.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 22.01.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 33 din 15.01.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. E. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 22.01.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Parchetul de pe lângă T. D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 33 din 15.01.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

Grefier – C. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul DOLJ